Atunci când crezi că ți-ai învățat lecția…

Atunci când crezi că ți-ai învățat lecția…

O iau razna. Din nou. Iarăși am urmat calea tiparului cu care sunt obișnuită încă din adolescență. Fix atunci când crezi că ți-ai învățat lecția, apare un bărbat care îți fute tot zenul. Ai senzația că ai dat peste omul special. Și ți-o ia inima la trap. Mamă, ce bucurie! Dar până la urmă realizezi că în raza ta de acțiune, oricât de înțeleaptă și de „iluminată” crezi că ai ajuns, apar tot bărbații cu probleme, cei care știu să te facă să suferi cel mai bine. În fond ei sunt cei mai incitanți, nu?! Astfel de bărbați placi tu… și eu!

Îl plac și nu-l plac. Îl vreau și nu-l vreau. M-am îndrăgostit și nu m-am îndrăgostit. Aș rămâne, dar mai bine ar fi să plec. Aș risca, dar știu că n-am pentru ce. Nu e bine și totuși mă incită pericolul și ador jocul, competiția și nebunia care, deși nu este dusă la extreme, are absolut toate șansele să se transforme într-o nouă obsesie.

Nu poate fi vorba de iubire, dar mă topesc. Mă apucă toți dracii. Mă las pe mâinile lui, apoi încep să ripostez. Îl alung, îl chem. Îl izgonesc, apoi îl strig folosind cea mai spășită voce. Trec de la o stare la alta. Ba sunt sălbatică, ba devin obedientă. Iar lui îi place asta. Îi place să îmi demonstreze „lucruri” pe care le-am „fumat” de mult. Îi place „să mă dea peste cap” și să-mi întindă nervii.

Folosesc sexul ca pe o armă. Toate femeile fac asta atunci când vor să sucească mințile unui bărbat. Îi aflu slăbiciunile. Profit de fanteziile lui. Îl amăgesc. Îi ofer atât cât să își dorească și mai mult, atât cât să-mi ceară. Îmi place să îl aud cum cere. Apoi îl fac să ia cu lăcomie ceea ce își dorește.

Sunt lucidă. Știu că mă aflu pe o pantă alunecoasă. Încerc să îl „droghez” oferindu-i ceea ce n-a trăit încă, dar s-ar putea să mă îmbăt eu. Când o să treacă efectul drogului, n-o să mai rămână nimic. Poate până atunci o să mă satur.

O să mă satur din nou să port această mască obositoare de femeie puternică, obscenă și fără așteptări. Mai devreme sau mai târziu, toate femeile ajung să își dorească mai mult și mai mult și mai mult și mai mult. Iar el o să realizeze că nu poate, nu vrea sau nu are ce să mai ofere. Și pleacă. Iar eu mă voi întoarce la singurătatea care îmi place și la pârghia mea de ani de zile. Centrul existenței mele, oricum, nu e el.

Mă las sedusă. Mă prefac neputincioasă. De parcă nu i-aș rezista. Pot. Dar nu vreau. Știi cât de frumos este un bărbat care se crede invincibil și cât curaj prinde el atunci când crede că acea femeie este a lui și numai a lui?! Privirea lui este de neprețuit. Mimez împlinirea, dar nu mimez bucuria, orgasmul sau tremurul corpului.

Îi văd potențialul. Știu că poate și cât poate, dar mă lupt cu mine să nu-mi arunc proiecțiile pe el. Să nu-mi țes în jurul lui dorințele. Să nu-l ridic pe un piedestal și să nu construiesc în jurul lui zidurile obsesiilor mele. Știu că mă pot îndrăgosti de ceea ce ar putea deveni el, dar prin simplul fapt că vreau să îl schimb, îmi dau seama că sunt iarăși într-un cerc bolnav.

Nu, dragi cititori, asta nu e iubire. Este încă o poveste scrisă în carnețelul unei femei de 30 de ani. Îmi dau seama că lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Oricâte eforturi fac, oricâte cărți citesc și oricât de mult mă străduiesc să devin mai bună, până la urmă sunt aceeași. Pe cine aștept eu?! Pentru cine mă păstrez?! Să profit de tinerețea mea, zic. Voi trăi toate iubirile care mi se vor ivi, fără nicio remușcare.

Sharing is caring!

5 thoughts on “Atunci când crezi că ți-ai învățat lecția…

  1. Draga Dama, tie iti este bine cu tine, ai invatat din timp lectia singuratatii. Nu ai nevoie de un barbat care sa te completeze, esti intregita prin tine insati. Si ai ramas in bratele iubirii tale mari. Acum poti aduce fericire sau nefericire cui vrei tu. Ca sa simti tineretea, mainile si trupul unui barbat. O femeie cu experienta de viata, o femeie care poate citi mintea unui barbat in doua secunde e foarte greu de multumit. Dar tot viata se numeste si ceea ce traiesti, totul e un drum. Si intr-o zi, vei cunoaste un barbat ca tine, un barbat pe care sa-l admiri in primul rand si cu care sa razi pe saturate. Iti vei gasi locul langa el. Pentru ca despre asta e vorba in viata: nu vrem decat sa ne gasim locul nostru. Si femeile care au mai multi iubiti, care au curajul sa traiasca doar dupa pofta inimii lor, sunt etichetate drept usuratice. Adica curve. Dar eu spun ca tocmai ele sunt cele mai de treaba femei din lume. Dau din carnea lor, fericesc un barbat care nu poate singur sa simta viata din el.

    1. M-aș mira să apară acela care să mă suporte și pe care să-l suport în totalitate, dar nu refuz ideea! :))
      Însă m-am decis să nu mai las viața să treacă pe lână mine – ci să mă bucur de tot ce-mi oferă ea frumos.

  2. …barbatul care o sa vina langa tine si cand ii va fi bine si cand ii va fi greu si cand va vrea sa faca sau nu dragoste…opreste-l!

Comments are closed.