Bărbații buni merită sex oral! Muuult sex oral de calitate!

Bărbații buni merită sex oral! Muuult sex oral de calitate!

Pe jumate dezbrăcată, aproape în miezul acțiunii, el îmi spune:

– Ești sigură că vrei să facem asta?

Îmi ridic privirea spre el, se străduiește să-și mențină o expresie serioasă pe chip, așa că îi răspund:

– Pentru mine nu este prima dată, dar dacă pentru tine e, atunci putem să o luăm mai ușor, îi zic eu adoptând mina de fată inocentă.

Râzând, îmi șoptește să „merg înainte”. Parcă mă încearcă un regret – nici ăsta nu e virgin, ar fi fost interesant să fie virgin. Dar n-am eu șanse să dau de unul „neînceput” și neîntinat de vreo femeie.

Apăs butonul pasiunii, îmi trezesc instinctele și-mi croiesc „drum”, cu o măiestrie parcă ieșită din comun, spre falusul lui impresionant. Buzele mele, limba și atingerile îl trezesc serios la viață. La asta sunt pricepută și parcă mi-e și mai drag să o fac cu un bărbat pe care îl consider bun. Par grozav de flămândă, iar el este în extaz. Habar n-am ce fel femei a avut el, nici nu mă interesează, însă îmi dau silința să-i dau peste cap toate credințele. Cărui bărbat nu-i place sexul oral?! Încă nu l-am întâlnit pe ăla căruia să nu-i placă.

Buzele mele îl cuprind cu poftă, mă joc, îl amăgesc cu limba, îl curentez, ușor, cu dinții, gem și-mi place să-l aud cum încearcă să-și controleze respirația. Înghit în sec. Am de gând să-i satisfac cele mai arzătoare dorințe din ultimele săptămâni. Am fost destul cuminte, acum e vremea să fiu obraznică. Oare știe să mă pedepsească?! Sunt în stare să cer pedepse cu lumânarea. Habar n-are el că are în pat o micuță masochistă.

Ne consumăm momentul în feluri inimaginabile și realizez, la final, că am de-a face cu un bărbat extrem de tandru. Se pare că m-am lăsat și eu dusă de val, chiar dacă la început am dat startul unui scenariu bine pus la punct.

Mă cuibăresc la pieptul lui și oftez. În brațele lui mă simt bine, sunt în siguranță și e atât de multă liniște. Este un echilibru pe care nu l-am trăit niciodată.

– De ce oftezi, la cine sau la ce te gândești?!

Acel „cine” îmi trezește un nume în minte. Se aprinde ca un beculeț în cea mai infinită beznă. Proastă întrebare, iubitul meu naiv. Prost moment ți-ai ales ca să mă întrebi cine aleargă prin mintea mea. Habar n-ai tu, dragule, cât rău ai făcut acestei clipe cu indiscreția ta. O curiozitate firească, ce-i drept. Dar atât de nepotrivită.

Luată prin surprindere, pentru a nu fi nevoită să-i dau prea multe explicații despre mine, despre trecutul meu, despre nebunia din creierul meu și despre mania mea de a transforma relațiile în adevărate drame numai bune de scris despre ele, îi spun:

– Cred că încep să mă îndrăgostesc de tine.

Bineînțeles, femeia „jucăușă” din mine îl testează. Bărbații fug de angajamente. O femeie îndrăgostită reprezintă un „angajament”, dacă nu chiar un stres.

– Te îndrăgostești? mă întrebă el.

– Cred.

Fără alte cuvinte de prisos, mă sărută cu tandrețe și mă strânge în brațe.

– Ce-i cu tot calmul ăsta?! Îmi spun în gând. Pe buneee??? Așa liniștit este în privința mea?!

Din experiență știu că oamenii buni nu primesc ceea ce merită, ci ceea ce știu să obțină sau să fure. Cine are capacitatea de a remarca și de a se îndrăgosti de un om cu adevărat bun?! Cine este fericit într-o relație cu un om bun și echilibrat? Cine se simte împlinit într-o relație cuminte și sănătoasă? Aceia care se străduiesc să se mulțumească cu ceea ce au. Aceia pentru care liniștea și siguranța contează mai mult decât focul și pasiunea unei relații vii.

Fie că ne place sau nu să recunoaștem, suntem atrași de oamenii care ne provoacă și ne stârnesc. Pe aceia i-am devora. Îi vrem cu ardoare pe cei care stârnesc în noi cele mai demente și mai intense trăiri, senzații și sentimente. Suntem atrași de cei care ne consumă, dar cei care știu să ne seducă și ne vâneze.

Ce-i drept, binele este insipid, pe când răul este strălucitor. Nu trebuie să fii o ființă religioasă ca să îți dai seama că Diavolul este seducător. Cele mai interesante și mai marcante povești de dragoste sunt fix acelea care se termină ca dracu’ și te lasă cu un gust din ăla super amar. Ei bine, cam așa cred mulți că e dragostea. Au impresia că fără durere, fără luptă și fără război, aceea nu este iubire.

Dar ce-ar fi dacă am schimba tiparul și-am învăța să fim fericiți cu oamenii care chiar ne vor și-și doresc să ne iubească?! Ei bine, eu sunt chiar hotărâtă să-l „răsplătesc” pe „îndrăznețul” care are capacitatea de a vedea în mine ceea ce alții au refuzat să observe.

Dincolo de tot chinul pe care îl inițiem pentru a merita iubirea, căci despre asta este vorba – despre efortul și minunea de a câștiga dragostea pe care ne-o dorim noi – se află un om dispus să ne iubească fără să ne dăm viața pentru el. Poate că acolo ar trebui să ne cuibărim și noi – lângă oamenii care chiar ne vor fix așa cum suntem.

Sharing is caring!

4 thoughts on “Bărbații buni merită sex oral! Muuult sex oral de calitate!

  1. Cred ca nu poti sa ai optiuni. Intalnesti un barbat si iti doresti atat de mult sa-l iubesti, incat fara experienta, nu-i vezi multele fete. Te prefaci ca e bun si poate chiar este (dar nu pentru tine) incat nu vezi iti da viata peste cap, ca nu ai de fapt nimic alaturi de el. Nu stiu daca o femeie a avut posibilitatea sa cunoasca simultan un barbat rau si unul bun. Alege ceea ce este bun, nimeni nu-si doreste sa-si faca rau. Un barbat bun, vine dupa unul rau. Atunci poate fi apreciat si iubit cu adevarat. Iti da ceea ce nu ai avut de la nimeni, nici macar de la tine. Iti da demnitate si rasfat. Si poate siguranta.

    1. Ai rezumat extrem de bine sentimentul – îți dă ceea ce nu ai avut de la nimeni, nici măcar de la tine, îți dă demnitate, răsfăț și siguranță.
      Asta dacă nu îi stricăm noi și pe aceia buni. :)))
      Bine au revenit, „Munca”. :*

  2. Bine te-am regasit, Dama! Nu-i stricam, pentru ca suntem rele doar cu cei rai. Invers nu putem. Cine te face fericit, te face si nefericit. Dupa mine, barbatii buni sunt cei in care putem avea incredere. Nu e imposibil. Putem astepta o viata pentru asta, dar merita.

    1. Mie, una, nu mi-e teamă de suferința în sine, însă sunt extrem de bine și echilibrată singură. De aici reticența mea de a mă „dărui”.
      Încredere?! Greu cu încrederea!

Comments are closed.