Când e dragoste și când e obsesie?

Când e dragoste și când e obsesie?

Unde se termină iubirea și când începe obsesia?

Există vreun factor declanșator?

Cred că da există un factor declanșator. Există o limită între dragoste și obsesie. Deși pe mine viața m-a învățat că dragostea nu prea există. Cel mult ne atașăm și ne îndrăgostim. Și dacă e împărtășită, durează puțin. Dar sentimentele astea sunt aproape întotdeauna inegale. Unul iubește mai mult decât celălalt. Sau și mai „frumos”, unul iubește și celălalt nu. Știți și voi, situația aceea de „vis” – ne îndrăgostim de oamenii pe care nu îi putem avea. Mi-ar plăcea să văd un cuplu pe deplin fericit. Jur că aș săruta pământul în urma lor.

Am strâns atât de multă furie și indignare în mine, încât nici nu-i de mirare că trec printr-o perioadă în care nu vreau să mai scriu zânisme. De fapt, de acum este foarte probabil să citești numai articole care denigrează iubirea. Carrie Bradshaw din mine simte nevoia să dea de toți pereții cu „dragostea”. Scriu pentru că așa pot să rezist conflictului interior.

Cine dracu’ mai are nevoie de dragoste când căile ei sunt atât de complicate și linia dintre iubire și obsesie este atât de fină?! Nebun să fii să-ți mai complici existența astfel. Și pentru ce?! Pentru o despărțire care nu te va lăsa intact. Ci te va sidefa… căci ăla mai slab, mai credul și mai implicat, iese întotdeauna șifonat.

Până la urmă, când e iubire și când e obsesie? Este iubire când sentimentele sunt împărtășite și „proștii” trag în același sens. Nu devine obsesie nici măcar atunci când unul din amărâți are parte de neșansa de a nu fi iubit. Nu e asta o problemă. Că nu ești iubit, nu ești iubit. Nimeni n-a murit din asta. Nu e un motiv destul de întemeiat încât să-ți pierzi mințile. Dar când ești umilit și sentimentele ți-au fost disprețuite în asemenea hal, devine obsesie. Pentru că nu-ți închipui cum ai putut investi atât într-un om care nu merita nici măcar un zâmbet de-al tău, cu atât mai puțin regretele sau lacrimile tale.

Normal că devine obsesie, cum să nu devină obsesie când știi că ți-ai oferit sufletul pe tavă, ai dat totul și totuși persoana aceea nu doar că n-a apreciat nimic, dar și-a mai și bătut joc. Da, devine obsesie când ai sentimentul că ai fost luat de prost, când îți vine să te dai cu capul de toți pereții, jignindu-ți propria persoană pentru miile de compromisuri pe care le-ai făcut sperând și găsindu-i scuze. Devine obsesie când îți găsești o mulțime de culpe, când îți dai seama că trebuia să te fi oprit cu mult timp în urmă, când realizezi că… este pentru prima dată când cineva te-a rănit atât de profund. Cum să nu devină obsesie când tu cunoșteai un om, credeai că este într-un fel și el se dovedește a fi opusul a ce credeai despre el?! Cum să îți mai găsești împăcarea când realizezi că toate convingerile pe care îți construiseși „iubirea”… erau false?!

Devine obsesie… dar până și obsesiile pier. Căci existența noastră nu se încheie niciodată la un singur om. Ba din contră, după ce obsesia își face mendrele și conștientizezi tot ce era de conștientizat, vine timpul să o iei de la zero. Dar cu lecțiile făcute. Și știi de ce?! Pentru că oricât de înșelat ai fost, ai permis să fii înșelat. Cu cât permiți mai multe, cu atât ai mai multe de suferit. Și-apoi ajungi să te întrebi, de ce eu?! Pentru că n-ai fost capabil să fugi când ai avut șansa. Ai stat și ai sperat la cai verzi pe pereți. Iată rezultatele acum! Suferă și ia aminte, apoi vindecă-te și ia decizia de a fi puternic. Măcar pe viitor să fii puternic, dacă în trecut n-ai fost în stare!

P.S. Puternic nu înseamnă să plătești cu aceeași monedă oamenilor care se vor apropia de tine. Puternic înseamnă să știi să te aperi și să ripostezi în fața celor care încearcă să te joace pe degete, oferindu-ți dragoste cu lingurița, afecțiune cât să nu-ți pierzi interesul și o mulțime de minciuni frumos împachetate!

Sharing is caring!