Când o să am chef de tăvăleală o să vin fără sutien!

Când o să am chef de tăvăleală o să vin fără sutien!

 – Auzi, hai să facem o convenție, ce spui?

(Am înnebunit cu convențiile. Am convenit cu mine însămi să fumez doar când ies în oraș și, evident, am călcat în picioare regula. Am convenit că o să fiu cuminte și n-o să las furia sau dorul să pună stăpânire pe mine și până acum mă descurc binișor. Am convenit că o să slăbesc 8 kilograme și am reușit să dau jos 4 kilograme, însă în ultimele 4 zile am pus înapoi o jumătate de kil. Unde mama naibii ajung cu înțelegerile mele?!)

– Ce convenție, ia uimește-mă!

– Când o să am chef de tăvăleală o să vin fără sutien, iar tu ar trebui să fii cu ochii pe mine dacă vrei să ai parte de și mai mult sex. Astfel o să știi tu că poți să mă atingi oricum îți trece prin minte pentru că eu mă voi supune ție. Și să mă suprinzi, să te apuce pofta în locuri… nebănuite, să spunem. Hai să ne jucăm și vedem ce iese.

– Înseamnă că tu ai chef de tăvăleală în 90% din întâlniri deoarece rareori ți-ai pus sutien pe tine.

– Și dacă ai remarcat, de ce n-ai acționat?

– Din respect…

– Pe bune?! Lasă, Doamne iartă-mă, respectul și toate lucrurile decente pe care ți le închipui despre mine și înșfacă-mă! Fă-mă a ta și nu mai gândi pentru mine. Fă-o așa cum nu ai făcut-o niciodată. Domină-mă și fă-mă să mă îndrăgostesc de tine nebunește. Infiltrează-te în mintea și în sufletul meu și determină-mă să nu te mai pot scoate din sistemul meu. Hai să trăim o poveste de dragoste nebunească, să nu ne mai gândim la implicații sau repercusiuni.

Să ceri unui bărbat să lase deoaprte raționalul și să se bucure de nebunia ta de parcă ar fi ceva normal, reprezintă un act de curaj. Păi de ce nu mi-aș asuma ceea ce vreau de la el?! În fond, el este cel care decide dacă vrea să meargă cu mine atât de departe sau mă ține în continuare blocată în spatele respectului.

Îmi place să fiu respectată, să-mi fie respectat timpul și jobul, să-mi fie respectate nevoile și dorințele, însă nu exagera prea mult cu respectul pentru că risc să nu te mai văd ca pe un bărbat, ci ca pe un simplu prieten, să spunem, și-atunci, te-ai lins pe bot. Cea nebunatică, spontană, plină de energie și dornică de senzații tari dispare și-i ia locul femeia dezinteresată și plictisită.

Nu vrei să-mi pierd interesul pentru tine, nu-i așa?! Îmi plac jocurile, mie trebuie să-mi ții mintea aprinsă, să-mi sfârâie călcâiele, să mă provoci, să mă surprinzi și să nu-mi dai niciodată senzația că ai atins potențialul tău maxim. Imediat ce sesizez o dovadă de ezitare sau de nesiguranță, îmi pierd entuziasmul.

Sunt o femeie puternică și am nevoie de un bărbat pe măsura mea. Mă înfurie lașitatea, mă dezamăgește frica și mă doare abandonul. Dacă renunți la jocul cu mine și predai armele, înseamnă că nu-mi poți face față. Înseamnă că ceea ce am văzut eu în tine, tot potențialul, tot frumos și toată capacitatea, au fost niște proiecții, iluzii… falsuri.

Bărbații fără cojones nu prea fac mulți purici lângă mine. Îmi place respectul și îl impun fără să fac prea mari eforturi, de vină-i jobul, dar și viața care m-a călit în fel și chip, însă zi de zi trăiesc într-o lume rigidă și formală în care bărbații, deși par de succes și cu siguranță din punct de vedere financiar sunt mai mult decât realizați, și-au pierdut bucuria vieții și bărbăția. Nu mai flirtează, nu mai seduc… nu mai au energie pentru așa ceva. Căsătoriți sau necăsătoriți, cu iubite sau fără, toți par trași la indigo și vorbesc despre aceleași lucruri neinteresante: bani, afaceri, mașini, vacanțe și orgasmele închipuite pe care cred ei că le oferă femeilor lor. Sunt niște triști. Niște „îmbrățișatori” incapabili să facă o femeie să vibreze.

Dacă le bagi o privire mai îndrăzneață sau dacă îi scoți din zona de confort preluând rolul vânătorului, se înroșesc până-n vârful urechilor. Nu vreau un astfel de bărbat pentru mine.

Îl vreau pe acela care, deși poate nu este 100% împlinit din punct de vedere profesional, încă nu și-a pierdut energia de a iubi nebunește, de a-și trăi viața ca și cum ar trăi ultima sa zi, pe care trebuie să o savureze cu toată ființa lui, unul care să râdă cu poftă, care să mănânce cu mine pe trotuar, cu care să împart cu dragă inimă ultima țigară, care să-i placă să privească luna împreună cu mine din mașină sau de pe capota mașinii, căruia să simt că vreau să îi ofer totul, fără nicio ezitare, în care să cred orbește și pe care să-l urmez fără să îl întreb unde mergem, care să mă „revendice” cu îndrăzneală și curaj, care să mă iubească aproape animalic, cu care să nu-mi fie rușine să-mi dezbrac trupul sau mintea, căruia să îi pot împărtăși cele mai groaznice gânduri, cele mai josnice și mai murdare, care să-mi fie cel mai bun prieten, dar și umărul pe care să îmi pun capul atunci când mă apucă toate toate pandaliile. Iubire fără prietenie nu există.

El e bărbatul pe care îl vreau, cel care să facă față nebuniei mele și care să nu se sperie de ea, care alege să rămână pentru că dincolo de toate imperfecțiunile mele, eu sunt femeie cu care el se simte el însuși. Îl vreau pe cel cu care și eu, la rândul meu, pot fi eu însămi. Nu sunt făcută să-mi trăiesc iubirea în doze mici, cu teama de a nu supăra, pe mine mă adori așa cum sunt sau merg mai departe. Departe de tine, cel care mă determină să mă prefac…

Sharing is caring!