Fii grozav când iubești sau nu mai iubi deloc…

Fii grozav când iubești sau nu mai iubi deloc….

Sunt capabilă să-mi împart bărbatul cu o altă femeie. Nu mă interesează dacă sunt prima, a doua sau a treia atât timp cât eu mă simt iubită și apreciată de el. Poate să își ia din altă parte ceea ce eu nu pot să îi ofer.

Iubitule, m-am înșelat. Mi-e atât de drag de tine de mi s-au uscat călcâiele. Mi-ești drag așa cum ești. Mi-ești drag inocent. Mi-ești drag vesel. Mi-ești drag trist. Mi-ești drag vulnerabil. Mi-ești drag bogat. Mi-ești drag sărac. Mi-ești drag risipitor. Mi-ești drag nesăbuit. Mi-ești drag spontan. Mi-ești drag așa cum ești mereu, cu sângele clocotindu-ți în vene.

Mi-ești drag oricum, numai să fii. Să fii în dreapta mea, să-mi așez capul pe umărul tău și să-ți simt mirosul. Mi-e atât de dragă liniștea pe care o simt cu tine. Liniște, confort, siguranță, acceptare. Știu că tu, probabil, ești singurul care m-a cunoscut cu adevărat și m-a acceptat fix așa cum sunt. Fără să fie nevoie să mă prefac. Fără să fie nevoie să disimulez. Fără să fie nevoie să mă ascund. Dar eu nu te mai pot accepta așa…

Mi-ești drag când ești tăcut și gânditor. Mi-ești drag când ești guraliv. Mi-ești drag când ridici vocea și te enervezi. Mi-ești drag chiar și când mă pui la punct și mă cerți. Mi-ești drag când îmi spui că sunt afurisită. Dar cel mai drag îmi ești când ești blând. Îmi place să mă pierd în ochii tăi calzi. Știi, aproape că îndrăznesc să spun că nimeni nu m-a privit mai frumos decât tine.

Am fost privită cu uimire. Am fost privită admirativ. Am fost privită cu poftă. Am fost privită cu fascinație. Însă tu, iubitule, m-ai privit cu iubire. Oh, cât de frumos a fost să-mi găsesc liniștea pe pieptul tău și chinul sub greutatea trupului tău.

Se pare că m-am îndrăgostit de tine. Se pare că am ajuns să te iubesc mai mult decât am crezut vreodată. Știi, ești cea mai firească și mai sigură iubire din câte am trăit vreodată. Ești iubirea mea previzibilă deoarece am știut întotdeauna că oricâte certuri vom avea, vom găsi întotdeauna drumul unul spre celălalt. Și-am pășit mereu spre tine… și-ai pășit mereu spre mine. Până ieri!

Ieri am hotărât că nu îmi mai ești de ajuns. Vreau mai mult. Te vreau pe tine, cu totul. Nu pot să te mai împart și nu vreau să o mai fac. Nu vreau să alegi, știu că nu o să o faci. Nu vreau să sufăr, știi că am început să o fac. De ce să mă ascund?! Când voi înceta să mai fiu eu cea de care ți-e drag ție, o să ajungem să ne urâm. Și sigur nu vrem să ne lovim de acel prag. Mai bine mă izbesc singură de toți pereții acum, decât să te spânzur și pe tine odată cu mine. Am mai fost acolo. Să nu distrugem florile pe care le-am plantat împreună. Să le lăsăm să crească frumos în continuare în amintirile noastre.

Vreau să-ți pot zâmbi când o să ne revedem pe stradă. Vreau să ne putem revedea cu bucurie peste 10 ani. Nu cu resentimente. De aceea plec azi, ca să te pot strânge în brațe fără regrete peste ani.

Nu sunt pâinea lui Dumnezeu și nu mă pot sacrifica pentru a-mi păstra statutul de prietenă. Secretele tale sunt în siguranță cu mine. Mă eliberez și te eliberez și pe tine de povara sentimentelor mele. Încă nu te apasă, probabil. Poate că acum încă îți mai sunt pe plac sentimentele mele, poate că încă îți mai aduc bucurie. Dar vor deveni din ce în ce mai grele. Nu vreau să te strivesc sub ele. Iar eu nu mai sunt dispusă să îmi pierd orientarea, calea, sensul pentru un bărbat care nu mă vrea cu toată ființa lui.

Acum, la sfârșitul poveștii noastre, am un ultim gând pentru tine: fii grozav când iubești sau nu mai iubi deloc. Într-o zi vei înțelege sensul acestui gând, deocamdată nu ești pregătit să îl urmezi. O să apară femeia perfectă cu care vei putea fi grozav. Chiar dacă crezi că ai găsit-o, te asigur că n-ai întâlnit-o. Se va întâmpla cândva… când eu voi fi doar o amintire mult prea vagă.

Fii grozav când iubești sau nu mai iubi deloc, I… iubitule!

E ultima dată… ultima țigară

E ultima dată…

Tot spun: e ultima țigară, însă îmi place să fumez. Nu mă mai identific cu mine nefumătoare. Nu știu cum arat fără să am țigara în mână. Unii se apucă de băut, alții se dedică muncii, am auzit eu de o escortă care atunci când este supărată sau tristă se îngroapă în muncă. Vă dați seama?! Tipa se refugiază într-un penis tare și uită de toate supărările. Eu fumez… e printre puținele activități care-mi tranchilizează creierul. El e problema – creierul. Nu inima, săraca, ea nu-i bolnavă, nu face altceva decât să simtă. Creierul, în schimb, e ocupat cu frământările, scenariile, caută miza, scopul, sensul. Ei bine, uneori nu este niciun sens. Ci doar o realitate pe care n-am reușit încă să o accept. Dar ne facem noi mari.

Privesc cum se ridică fumul și-mi imaginez cum gheara din piept se dizolvă. Se descompune aidoma fumului care se înalță din țigară. Ea devine din ce în ce mai mică, însă fumul e tot mai gros. Plămânii mei sunt dornici să fie înghițiți de această cenușă care într-o zi o să-i usuce. Și asta o să conducă la pieirea mea. Oare o să mor tânără?! Nu cred. Mă văd o babă nebună, care poartă până-n ultima clipă povara unor iubiri neîmplinite. Trag nădejde că o să îmi mai pierd mințile după mai mulți bărbați. Oare o să-i înghesui pe toți în aceeași cutiuță a memoriei? Momentan e plină ochi doar de prezența unuia. Mai fac loc?

Într-o zi fumatul o să mă ucidă, însă, ca de orice viciu pe care îl iubesc, nu o să mă las.

Nu renunț.

Eu nu renunț niciodată.

Sunt, ce-i drept, femeie „ultimei dăți”. Întotdeauna cer o „ultimă dată”, sunt insațiabilă.

Ultima țigară.

Ultima iubire.

Ultima noapte de dragoste.

Ultima conversație.

Ultima revedere.

Ultimul „te iubesc”.

Ultima dată când l-am privit în ochi.

Ultimul moment când i-am simțit mirosul pielii.

Ultima dată când i-am admirat palmele și degetele.

Ultima dată când i-am auzit vocea.

Ultima dată când ne-am certat.

Ultima dată când l-am iertat. Vai și ce mă agit. Ce mă învolburez. Mă înfurii. L-aș distruge, însă îmi trece și de fapt îl iert dinainte de a-mi greși. Sunt incorigibilă.

Ultima dată când îi mai dedic o odă.

Mereu e ultima dată și iarăși vine prima dată.

Prima țigară după ultima țigară.

Prima împăcare după ultima ceartă.

Primul „ce bine că ai revenit” după ultima plecare.

Primul „mi-a fost dor de tine” după ultima absență îndelungată.

Primele râsete după ultimele tunete.

Prima bucurie după ultima supărare.

Prima revedere după ultima trădare.

Prima îmbrățișare după ultima iertare.

Toate astea cântăresc mai greu decât toate supărările din lume.

Zic ultima dată și mă gândesc la prima dată… la următoarea dată.

Urăște-mă, iubesc eu pentru amândoi.

Mă frig degetele, sting țigara și aprind alta. Deja mă ia cu amețeală, asta e senzația pe care o caut pentru a-mi amorți starea emoțională.

Prefer concetrarea psihică pe un simptom fizic decât concentrarea psihică pe o neîmplinire sufletească.

E ultima dată, zic să o lăsăm pe altă dată. :)))

Mă dezbrac și îți place…

Mă dezbrac și îți place…

 Shhh… te rog, nu spune nimic. TACI! Nu vreau să te aud. Nu-mi spune nimic. Nu vreau să aud ADEVĂRUL. Minte-mă! Minte-mă frumos. Și rămâi. Rămâi să-mi dezbrac trupul. Așa știu eu. Rămâi să-mi dezbraci mintea. Rămâi să-mi rănești pielea. Rămâi să nu-mi vorbești, să ne ascultăm gemetele în tăcere și palmele să ne vorbească iubirea. Lasă-mă, te rog, în brațele tale. Lasă-mă să-ți alunec în gânduri. Lasă-mă să mă odihnesc în sufletul tău. Lasă-mă să te iubesc așa cum n-am iubit nicioată. Întotdeauna se poate mai RĂU. DAA! Pot! Lasă-mă să-ți fiu și lasă-te să-mi fii. Să-mi fii ultimul gând noaptea și primul dimineața.

Nu pot să te privesc. Nu te uita la mine. Nu mă obliga să-ți întâlnesc privirea. Știu ce zace în ea. Știi că mă dezarmează, știi că devin slabă… așa cum îți place. Nu-mi zâmbi, te rog. Zâmbetul tău îmi topește voința. Nu mă mușca, te rog. Îmi schimbi coordonatele. Și nu, te rog nu, nu îmi frământa sânii, nu îmi respira pe gât, nu mă săruta pe umăr și nu-mi mai șopti că nu vrei să mă pierzi niciodată. De ce-mi faci asta?! De ce sădești speranța? Eu știu să trăiesc doar fără speranță!

Încetează! Ești o curvă! O curvă de bărbat. Dar te plac… și mi se înmoaie picioarele când îți simt mirosul. Mă dezbrac și îți place. Vreau să-mi miroasă pielea a tine. Te vreau cu toată ființa mea. Ce-mi pasă că umbli cu picioarele goale, reci, prin sufletul meu! Știu ce mă așteaptă. Urmează să mă sinucid din dragoste. Din nou. Am mai făcut-o. Nu știi tu… habar n-ai câtă forță de distrugere se află în mine…

Ești naiv. Știi unde te atrag? Ai habar ce te așteptă?! Rupe-mi sutienul! Fă-o! N-ar fi primi dată. Eu promit să-ți dezrădăcinez orice credință. Te voi iubi așa cum nimeni nu a mai făcut-o și nici nu o va mai face. O să-ți dezmembrez fiecare celulă nervoasă și apoi o să jonglez cu emoțiile tale până când o să-mi ia foc rațiune… și-atunci ne vom transforma amândoi în cenușă. Și vei pleca… și voi pleca… cândva.

Acum… însă, e vremea să-mi sucești mințile! Înnebunește-mă! Posedă-mă! Fă-mă să mă doară! Fă-mă să urlu de durere și de plăcere. Fă-mă să te vreau așa cum un alcoolic își vrea băutura pentru a rezista vieții. Fă-mă să tremur în lipsa ta. Vreau să-mi pierd liniștea, iar tu o poți distruge cu un simplu sărut. Dă-l încolo de romantism, acum vreau doar să mă… apăsat… tare…

De ce toate urganele au nume de femei?

De ce toate urganele au nume de femei?

De ce toate urganele au nume de femei? De ale dracului! Și eu sunt afurisită. A dracului. Dar știi că mor de dragul tău, nu?

Ce fac cu toată furia? Unde să revărs neputința? Cum scap de nodul ăsta în gât pe care îl simt? Cui să cer ajutorul? Pierd controlul. Scap frâiele. Îmi pierd mințile. Unde mă duc? Mă rătăcesc. Mă doare. E frumos. Este irezistibil. Tânjesc! Vreau! Strig! Urlu! Chem! Ating. Simt. Și ce puternic simt. Sărut și parcă… parcă nimic nu mai există. Senzația de piele pe piele. Îmi pierd puterea. Și știi cât țin eu la puterea mea, nu?

Vreau să rămân acolo. Păstrează-mă! Fă-mă a ta! În ciuda a orice… eu sunt! Renunț la tot. Pentru tine o fac! M-aș pierde. M-aș abandona. Mi-aș petrece tot timpul liber în acei ochi. Mi-aș dansa toate visele și visurile pe acele buze. Și aș mușca cu poftă din acea carne… Tremur. Doresc cu toată ființa mea. Când să mă opresc? Unde să mă opresc dacă sunt atrasă cu toate forțele naturii. Tot UNIVERSUL mă îndreaptă spre tine. Nu vreau. Dar acolo ajung! Vreau în patul tău…

Te plimbi pe sânii mei… te-ai parfumat pe buzele mele… ți-ai așternut toate durerile în palma mea… mi-ai spus că nu vrei să mă pierzi. Mi-ai spus că nu poți fără mine. Iar vorbim de posesie… de obsesie… de masochism… de dragostea aceea care fărâmă… care doare și care… mă face să vibrez… să tremur. Nu vreau să tremur în brațele tale Vreau să ard. Vreau să-mi pierd sinele. Vreau să cred din nou. Să spun că da… dragostea împărtășită există. Chiar și pentru o secundă. O singură secundă îți cer! Atât!

Îmi place să cred despre mine că sunt specială. Sunt un om frumos. Nu mai vreau asta. Nu vreau gratitudine. N-am fost născută pentru a naște în oameni recunoștința. Mă iubești sau mă urăști? Una din două. Nu există jumătăți de măsură. Da-r-ar dracu să dea, urăsc recunoștința. Nu sunt Mama Răniților. Nu sunt acea fată integră, ingenuă, pe care, poate, o dorești, dar nu sunt nici acea curvă de la colț de stradă pe care o detești. Nu vreau să fiu depravata care se ține după tine. Dar nu sunt inocentă. Fără așteptări. Oare înțelegi cât te vreau? Oare vezi ceea ce mocnește în mine?

Nu te vreau ca prieten. Nu te privesc astfel. Ce fac cu toată furia asta pe care o resimt? Am pierdut controlul. Renunț. Plâng. Și revin la trecutul meu, acela sigur, previzibil. Nu m-ai dezamăgit. Dar m-ai sedus. M-ai făcut cred. Eu nu mai credeam. Nu mai voiam să cred. De ce tu? De ce eu? De ce așa? De ce dintr-o dată? Urăsc să simt ceea ce simt. Dar mint… Eu nu urăsc pe nimeni și nimic. Nu te urăsc, te ador. Mi-ești drag. Ești slăbiciunea mea. Ești omul care a înlocuit totul. Care suplinește orice altă realizează. Unde mă duci? Unde mă atragi? De ce faci asta? Simt… că vreau să te cunosc în orice ipostază a ta. Mi-e frică. Ce-i drept, mor de teamă. Dar în același timp… nu pot să mă abțin. Ești irezistibil! A cui rămân? Cât greșesc…

Ce fac cu toată furia asta? Mi-e ciudă. Știu că nu vorbim pe termen lung. Mă faci să simt. Ești vinovat. Arderea mea… tu mi-ai dat foc. Unde să mă duc, unde să fug? Nu ești pentru mine! Nu sunt pentru tine! Ține-te bine. Ce facem? Lăsăm lucrurile să curgă? Te rog. Distruge-mă lent. Dă-mi voie să mă bucur de tine! Lasă-mă să te iubesc… lasă-mă să-ți ofer totul și lasă-mă să renunț la tine urlând de disperare. Deja mă simt pierdută. Dinainte de a te a avea. Știi că ochii mei sunt plini de lacrimi? Plâng pentru că datorită ție am reînviat. Știu că temporar. Să nu te simți vinovat. Eu doar așa știu să trăiesc! Viu! Ardent!

Sunt a dracului… mă joc… nu mă urî… sunt furioasă! Toată furtuna asta se îndreaptă doar spre mine. De ce toate urganele au nume de femei?!!!!!

Ești bărbat sau mămăligă?

Ești bărbat sau mămăligă?!

Nu mai pot cu lugu-lugu, drăgălășenii sau floricele pe câmpii. Sunt romantică, dar nu prea. Nu mai înghit minciunile, aparent nevinovate, împachetate frumos și nu mai suport bărbații care așteaptă să fie futuți doar ca să nu-și asume responsabilitatea pentru faptele lor. Nu agreez bărbații care „nu știu ce vor” și nici pe cei care nu știu să domine o femeie. Ești bărbat sau mămăligă?! Da, dragule, poți să o iubești, să o completezi, să o ții în palme, să-i aduci luna la picioare, să-i dăruiești lumea întreagă, dacă nu o domini și nu îmblânzești fiara din ea, degeaba. O să plece după altul cu limba scoasă. Pentru că cel care o va ține în viață și în iubire cu patimă și putere, lângă acela o să rămână. Și când spun putere nu mă refer la forță sau la violență fizică, ci la hotărâre, masculinitate, îndrăzneală și siguranța de sine.

Băi, ești bărbat?! Păi fă-mă să te tratez ca atare. Fă-mă nu doar să mă topesc în palmele tale, fă-mă să te respect, să te admir, fă-mă să-mi tremure inima când mă privești, fă-mă să vreau să fiu doar cu tine și cu nimeni altcineva. Să n-am în minte decât imaginea chipului tău, iar pe piele să-mi fie impregnat parfumul tău, să-mi coordonez fiecare mișcare ținând cont și de dorințele și nevoile tale, nu doar de ale mele. Fă-te parte din mine și domesticește-mi toți diavolii pe care alții i-au dezlănțuit.

Nu, nu trebuie să mă vindeci de nimeni și de nimic, n-am nevoie de un leac pentru a iubi din nou, eu am nevoie doar de încrederea că mâine… chiar este o nouă zi în care tu vei face parte din viața mea. Fără această încredere, nu pot fi îmblânzită și nici n-am să las garda jos. Așa sunt eu în viața de zi cu zi, un sloi de gheață. De ce așa? Pentru că astfel mă protejez. Ca să treci de acest strat gros de gheață ai nevoie doar de hotărâre și de pasiune, în rest totul vine de la sine.

Îmi place bărbatul cu coloană vertebrală, ca să nu o spun într-un mod mai vulgar. Să aibă „cojones”, nene, nu să fie vai de steaua lui, ușor manipulabil sau schimbător ca vremea.

Și știi de ce au femeile o slăbiciune pentru bărbații puternici?! Nu pentru bani, blegule, și nici pentru sex. Pentru că poți avea încredere doar într-un bărbat hotărât și cu principii, principii pe care nu le va încălca pentru nimeni și pentru nimic.

În trecut îmi plăceau bărbații coruptibili. Cu cât era mai greu de cucerit, dar mai coruptibil, cu atât mă încânta mai tare. Jucam rolul de femeie-vânător. Mă simțeam bine când eu dictam traseul jocului, era palpitant. Doar că, la final, eu eram cea care pierdea de fiecare dată.

Acum n-am taine. Nu știi ce vrei sau nu vrei ceea ce îmi doresc și eu?! Sănătate. Singură sau altul la rând. Nu mă mai străduiesc să salvez pe nimeni. Nu mai schimb lumea. Oamenii nu pot fi schimbați, ei nu se schimbă fundamental. Nu sunt mama răniților. Iubirea nu vine în timp. Dragostea nu se câștigă după un futai. Dacă nu există atracția de la prima vedere, totul e în zadar. A te încăpățâna să te culci cu un bărbat care nu te vrea sau te vrea doar pentru o aventură, e ca și cum te-ai masturba cu un vibrator. S-ar putea să ai orgasm, însă n-o să te iubească și n-o să te atingă niciodată ca unul care chiar te dorește și este îndrăgostit de tine.

Alege-ți unul care să ardă lângă tine și care să dea, de asemnea, foc tuturor simțurilor tale. Fii cu cel care te sărută de parcă s-ar sfârși lumea în 2 minute. Alege-l pe acela care îți învinețește pielea cu pofta degetelor lui. Acceptă să fii cu cel care te vrea și care face totul ca să te vadă, să-ți vorbească, să-și împartă prezentul cu tine. Fii cu cel a cărui prezență te cutremură și te impresionează, care îți întărește sfârcurile dintr-o simplă atingere și din cauza căruia ți se strânge stomacul doar când îi asculți respirația. Dacă tremuri în brațele lui, este cel potrivit ție. Acea emoție nu poate fi mincinoasă, dar este important ca toată treaba asta să fie reciprocă.

Chimia contează, însă ea nu menține vie o relație pe termen lung. Atracția fizică apropie oamenii la început, însă dacă ei nu ajung să se iubească, se instalează sentimentul de saturație. Trăiești tot ceea ce este de trăit cu acel om, te bucuri de tot ceea ce îți poate oferi și probabil că îi oferi ceea ce ai mai bun de oferit, însă dacă nu există și iubire, mai devreme sau mai târziu totul se epuizează.

Și da, este înfricoșător să fii cu un om care te dezarmează total și care este capabil să-ți întoarcă lumea cu susul în jos, însă este cel mai viu sentiment și cea mai intensă senzație. Predai toate armele și te abandonezi lui. Poate că nu total, însă 90% o faci. Și-atunci trecutul încetează să mai existe. Orice altă piedică încetează să mai conteze. Orice alt obstacol încetează să mai pară de netrecut. Nu te mai temi. Nu mai minți. Nu mai manipulezi. Nu te mai prefaci. Nu mai înșeli. Nu mai păcălești. Nu mai apelezi la artificii. Și nu, nu vorbim de optimismul nebunului, ci de asumare. Îmi doresc să fiu cu tine, în rest nu mai contează nimeni și nimic. Te vreau cu toată ființa mea și te doresc cu fiecare celulă a corpului meu. Pe buzele tale am întâlnit Universul. Ai gustul fericirii. Așa dominant cum ești, mă încred în tine. Și de va fi să-mi aduci și tu pieirea… probabil că o să te urăsc cu aceeași forță cu care te-am iubit. Dar îmi asum riscul…

Ești la fel de bun ca țigara pe care o fumez…

Ești la fel de bun ca țigara pe care o fumez…

Îmi produci atât de multă plăcere încât știu că într-o zi o să mă omori.

Aș mușca din inima ta cu putere, să simt dacă dragostea ta este dulce sau amară. Să mor otrăvită sau să ating nemurirea. Cu sângele tău mi-aș îmbăta întreaga-mi ființă, iar de voi simți gust de fiere în el, voi ști că iubirea pe care mi-ai jurat-o cândva s-a dus pe apa sâmbetei.

Simți cum tremur? Sub palmele tale sunt fragilă. Fiara din mine a fost îmblânzită de atingerea ta, iar buzele-ți feroce, nemiloase și neîndurătoare cu biata mea inimă, mi-au șters urma oricărui alt sărut. Te rog, îndură-te de mine! Ia-mi viața cu un sărut, prefer să mor așa decât să nu îți fi trăit iubirea.

Te vreau! Te vreau arzând atât de tare în interiorul meu încât… mă apucă spasmele musculare dinainte de a te atinge.

Te văd chiar și fără să te văd. Îmi bate dorința în suflet cu forța unui om nebun.

Știu ce urmează! Vreau să urmeze. Mă apropii de chipul tău, îți sărut ochii, obrajii, fruntea și nasul. Îți cuprind sinele în brațe și ți-l îmbrățișez cu un dor dureros de apăsător.

Uh, îmi umezesc buzele, în ochii tăi îmi privesc moartea. Cea mai dulce dintre toate. Pot să trag ușor cu dinții de buza ta de jos? Nu vreau să te sărut. Mă concentrez asupra pantalonilor. Acel ceva îl vreau în mine. Acum!

Te mângâi pe spate și îmi îngrop nasul în gâtul tău. În seara asta mă droghez cu tine. Îți ling ușor lobul urechii și îți spun: fiecare centimetru din pielea mea tânjește după tine. Lasă-mă să te gust, să te miros, să-mi mângâi sânii de pieptul tău, iar apoi, drept răsplată, o să cobor ușor spre penisul tău deja erectil pe care vreau să-l cuprind cu buzele-mi flămânde, să mă bucur de tăria lui în timp ce îți ascult respirația sacadată.

Limba mea îți răsfață falusul cu precizia unei artiste. Nu te împotrivi, dar nici nu vreau să te predai încă. Te mușc de abdomen pentru a-ți reaminti că plăcerea se naște din durere, tu știi mai bine decât mine. Apoi, printre gemete, îți satisfac în continuare bărbăția. Cu poftă. În clipa asta doar tu contezi…

Când te simt zvâcnind pe limba mea, când ești pe punctul de a ejacula, mă opresc. Îți apuc penisul cu mâna, îi ofer un ultim sărut, apoi îți spun: domină-mă, vreau să faci dragoste cu mine de parcă ar fi prima și ultima dată.

Mă întind pe pat, îmi depărtez picioarele și încep să mă ating, iar tu mă privești. Sunt deja umedă și te invit să intri. Fă-o cu putere. Mă încolăcesc în jurul tău, te zgârii ușor pe spate și te strâng cât pot de tare în mine. Ard pe interior, tremur din toate încheieturile, cuvintele tale îmi îngheață sângele în vine. Taci. Nu-mi mai șopti, vrei să-mi stea inima?! Iubește-mă și taci! Mintea mea percepe totul într-un mod extraordinar. Oare știi ce naști în mine și câtă putere ai asupra mea? Focul se întețește, însă nu e momentul pentru a avea orgasm. Încă nu m-am săturat de tine.

Te sărut cu delicatețe în timp ce cu mâna îți dansez falulsul pe vulva mea. Îmi masez ușor clitorisul cu penisul tău, apoi mă răsucesc pe burtă. Fă ce dorești din mine. Sunt a ta! Te vreau apăsat, în mișcări circulare, rapide, violente. Corpul mi se încleștează, mușc din pernă și te strâng în mine. Ating climaxul, apoi fiecare mușchi din trupul meu devine lichid. Îmi pierd mințile și respirația. În acest moment nimic nu mai contează…

Nu știu să iubesc altfel decât viu și înflăcărat!

 

Hai să devenim genul acela de prieteni care își scriu doar de sărbători!

Hai să devenim genul acela de prieteni care își scriu doar de sărbători!

– Pe cine ai iubit înaintea mea?

– Încep să-ți îngrădesc libertatea, așa-i?! Însă ești atât de neimplicat încât nici nu te cerți cu mine. Știi, certurile au ceva erotic în ele. După o ceartă bună și împăcarea este pe măsură. Dar noi nu ne certăm, impunem doar scurte momente de liniște. Eu pentru a mă calma, tu pentru a-mi trece mie orice urmă de nervi. Ne facem că nu vedem și trecem peste fără să rezolvăm „conflictele”. Am strâns atât de multe frustrări în mine încât nici nu mai are sens să ți le numesc. Acum, după atâta timp, am senzația că toate nemulțumirile mele nu mai înseamnă nimic. Nepăsarea ta mă dezarmează! Ce să îți reproșez?! Că nu mă iubești așa cum mi-ar plăcea?!

– Îmi pasă, dar…

(Nu îl las să își termine vorba.)

– Dar ce? Nu vreau să aud scuze! Ele nu înseamnă nimic și nu schimbă nimic. Ceea ce simt este mai mult decât clar. Nu mă iubești și nici nu o să mă iubești vreodată.

– Îmi ești dragă!

– Știu, dar nu este de ajuns. Dacă ți-aș spune pe cine am iubit înaintea ta, ți-ai da seama că nu ai nici măcar o minimă șansă de a deveni dragostea vieții mele. Ți-ai da seama că tot ceea ce ți-am oferit ție este infim comparativ cu ceea ce pot oferi de fapt. Nu ne putem conecta la un nivel superior. Uită-te la mine. Ce vezi?

– Pe tine. Așa cum ești: puternică, pasională, loială, implicată…

– Ba nu! Ceea ce vezi tu, este doar o carcasă. Nu mă cunoști. Nu sunt puternică, însă pot iubi cu o pasiune și o forță pe care tu nici măcar nu ți le imaginezi. Nu am orgoliu, nu sunt loială decât inimii mele, implicarea mea se află la granița cu obsesia. Sunt plină de slăbiciuni, vicii și obsesii. Am o groază de frici, iar tu nu reușești să mi le spulberi. Amândoi am impus o barieră în relația noastră. Eu nu reușesc să trec de a ta pentru că nu îmi dai voie, tu nu reușești să treci de a mea pentru că nici măcar nu încerci să pășești dincolo de ea. Nu ești liniștea mea, dar nici focul din sufletul meu. Ești mulțumit cu atât, nu?

– Mie îmi place ce avem.

– Mie nu. Nu mai pot cu futaiurile săptămânale, bilunare sau trimestriale. Nu te mai pot aștepta să mă vrei cu totul, să-ți fie dor de mine și să mă ai. Nu mă mai pot mulțumi cu mai puțin decât merit. Asta nu e spontaneitate, se cheamă dezinteres.

– Greșești!

– Probabil! Acum ceva timp am primit un sfat: să fiu egoistă. Adică să aleg un bărbat care să mă placă cu adevărat, care să mă poată iubi pe termen lung și să mă las iubită de un astfel de om. Să nu mai aleg bărbați inaccesibili sau indisponibili, să nu mai gândesc atât de mult lucrurile, să nu mai jinduiesc după ce îmi lipsește, să nu mai compar, să nu-mi mai fie dor de ceea ce nu pot avea, să nu mai trăiesc în trecut. Am crezut că tu ești acel bărbat potrivit, diferit de ceea ce alegeam eu în mod normal. Dar nu ești. Ești parte din același tipar.

– Și adică gata?

– Nu! Hai să devenim genul acela de prieteni care își scriu doar de sărbători. Mai mult de atât nu îți mai pot oferi. Nu mă pot complace într-o relație în care mă simt singură. Decât să fiu singură la brațul tău, prefer să fiu singură în patul meu.

Libertatea ta este imaginară, iubitule!

Libertatea ta este imaginară, iubitule!

Plimbă-te de mână kilometri întregi cu oricine vrei. Dansează până îți ard tălpile cu oricine îți poftește inima. Joacă-te în părul lung și blond al oricărei domnișoare. Aventurează-te în lume cu orice curajoasă. Înoată un ocean întreg alături de oricare altă femeie. Sări cu parașuta ținând în brațe orice fată cu picioare lungi și puternice. N-am nevoie de toate acestea pentru a fi cu tine. Nu-mi limitez dragostea în funcție de ce îți pot oferi și ce nu îți pot dărui.

Cu mine să te prindă dimineața vorbind. În mine să ai încredere oarbă. Mie să-mi încredințezi secretele și temerile tale. Eu să fiu prima persoană la care alergi atunci când ți-e greu, dar mai ales când ești fericit. Cu mine să-ți dezbraci sufletul, nu doar trupul. În mine să te pierzi în fiecare seară. Pe mine să mă iubești cu mintea, sufletul și corpul. În brațele mele să dormi cel mai bine. Cu mine să râzi cu poftă. În ochii mei să-ți vezi strălucirea. Alături de mine să fii copil, bărbat, prieten, iubit, amant, frate sau părinte. Eu să trezesc în tine tot ceea ce este mai bun. Să-ți fiu inpirație, sprijin și motivație. În brațele mele să n-ai griji. Pielea mea să te facă să tresari. Eu să-ți domin demonii și tot eu să-ți chem îngerii alături. Eu să-ți fiu flacăra din pat și liniștea din suflet.

Iar ceea ce nu îți voi putea oferi eu, ai voie să iei din altă parte, de la altă femeie, dintre alte coapse, din altă inimă.

Și totuși să nu-ți placă liniștea deplină, pentru că eu sunt mai spumoasă decât orice furtună. Nici mie nu-mi place viața făcută din lapte și miere. Mi-e greață de dulce. Nu-mi plac alinturile, lingușelile și sărutările siropoase. Prefer să-mi sângereze buzele în urma unor sărutări violente decât să mă atingi cu respect sau timiditate. Prefer buzele cu gust de tutun și vin roșu decât cele ce au gust de mentă. Prefer brațele care mă strâng cu putere, decât cele care mă ating cu sfială. Prefer un bărbat care să-mi sfâșie sufletul, dar care să mă iubească intens, decât unul lângă care să îmbătrânesc, dar cu care nu-mi voi trăi niciodată pasiunile care îmi ard pielea de la interior spre exterior.

Mi s-a spus că sunt capabilă de orice compromis, oricât ar fi de mare, pentru a-mi îndeplini fanteziile. Este adevărat, dar tu nu știi acest lucru. Încă nu ți-ai dat seama că nu sunt atât bună și de puternică așa cum îți imaginezi tu. Nu sunt o martiră. Nu îmi sacrific fericirea pentru a ta. Doar am răbdare. Mă conving că te vreau pe termen lung și aștept să vezi că oricâte femei ai savura, de oricâte experiențe te-ai bucura, oricât de aventurier ai fi sau oricât de teamă ți-ar fi de un angajament, noi doi s-ar putea să ne potrivim mai bine decât îți închipui.

Libertatea ta este imaginară, iubitule! În realitate mă încolăcesc din ce în ce mai mult în jurul tău și sunt din ce în ce mai puțin determinată să te las să-mi scapi. Din păcate sau din fericire, așa sunt femeile – viclene! 🙂 Însă toată lumea are de câștigat, nu? 😀

Fă-mă fericită pentru o zi! O singură zi!

Fă-mă fericită pentru o zi! O singură zi!

Fă-mă fericită pentru o zi! O singură zi. După această zi nu vom mai vorbi și nu ne vom mai vedea niciodată! Știu că odată gustată fericirea supremă, mă voi gândi la tine o viață întreagă. Îmi dau viitorul pentru o singură clipă. Știu că după tine voi rămâne cu palmele goale și voi sângera din toate încheieturile, însă prefer chinul decât să nu te aflu.

Amintirea o să mă sfâșie în mii de bucăți, o să-mi sfărâm oasele și o să mă chircesc de durere. O să-mi doresc să mi se oprească inima, o să-mi urăsc alegerea și probabil că o să-mi cer înapoi liniștea pe care nu o voi mai căpăta niciodată. Nu o să-mi pierd mințile, gândurile vor fi mai vii ca niciodată.

Sunt o artistă masochistă și merg până-n pânzele albe pentru tine. Simți dorul de la mii și mii de kilometri depărtare?! Dacă te vei decide să te cauți vreodată prin mine, vei descoperi că sunt plină, plină ochi, de tine.

Prefer să mă distrug decât să nu-mi trăiesc focul inimii și să îl las să se stingă de parcă ar fi fost doar o mică scânteie a tinereții și nimic mai mult. Tu nu ești o iubire trecătoare, tu ești dragostea vieții mele, păcatul meu, vindecarea de care nu mă voi bucura niciodată.

Am început să uit și asta mă înnebunește. Nu vreau să te uit, mă împotrivesc cu toată ființa mea acestui proces firesc al vieții. Eu nu sunt o ființă obișnuită, iubirea mea pentru tine nu este una ordinară, iar tu nu ești un oarecare. De ce să ne supunem aceluiași tratament la care apelează toți muritorii de rând?! Noi suntem diferiți, nu-i așa?!

Spune-mi că suntem speciali. Spune-mi că nimeni nu mai este ca noi. Spune-mi că nu te voi uita niciodată, spune-mi că nimeni nu îți seamănă și nu o să îți semene vreodată și fă-mă să nu te uit în viața vieților mele. Fă-mă să cred că te voi întâlni în toate viețile viitoare. Zi-mi că nimic nu este întâmplător, că suntem predestinați și că am fost născuți pentru a ne marca unul pe altul. Fă-mă să te păstrez pentru totdeauna în mintea mea, nu îmi da voie să redevin o femeie oarecare.

Se spune că odată ce ai gustat fericirea, nu mai poți trăi fără ea. Sunt convinsă că o să mor de mii de ori ducându-ți dorul, însă cred cu tărie că acea zi o să-mi sfințească sufletul. Dacă nu mă pot bucura de prezența ta, atunci mă mulțumesc cu amintirea ta. Cea pe care o voi slăvi în rândurile mele ori de câte ori voi avea ocazia. Prefer să trăiesc veșnicia unei singure clipe și să-mi petrec restul vieții cu agonia neiubirii tale decât să-mi înnec sufletul în otrava regretelor. Nu vreau să regret că n-am avut curaj.

Îți accept plecarea dacă ea mi te dăruiește pentru o singură zi.

Adio, dar mă întorc eu cândva! 😀

Atunci când crezi că ți-ai învățat lecția…

Atunci când crezi că ți-ai învățat lecția…

O iau razna. Din nou. Iarăși am urmat calea tiparului cu care sunt obișnuită încă din adolescență. Fix atunci când crezi că ți-ai învățat lecția, apare un bărbat care îți fute tot zenul. Ai senzația că ai dat peste omul special. Și ți-o ia inima la trap. Mamă, ce bucurie! Dar până la urmă realizezi că în raza ta de acțiune, oricât de înțeleaptă și de „iluminată” crezi că ai ajuns, apar tot bărbații cu probleme, cei care știu să te facă să suferi cel mai bine. În fond ei sunt cei mai incitanți, nu?! Astfel de bărbați placi tu… și eu!

Îl plac și nu-l plac. Îl vreau și nu-l vreau. M-am îndrăgostit și nu m-am îndrăgostit. Aș rămâne, dar mai bine ar fi să plec. Aș risca, dar știu că n-am pentru ce. Nu e bine și totuși mă incită pericolul și ador jocul, competiția și nebunia care, deși nu este dusă la extreme, are absolut toate șansele să se transforme într-o nouă obsesie.

Nu poate fi vorba de iubire, dar mă topesc. Mă apucă toți dracii. Mă las pe mâinile lui, apoi încep să ripostez. Îl alung, îl chem. Îl izgonesc, apoi îl strig folosind cea mai spășită voce. Trec de la o stare la alta. Ba sunt sălbatică, ba devin obedientă. Iar lui îi place asta. Îi place să îmi demonstreze „lucruri” pe care le-am „fumat” de mult. Îi place „să mă dea peste cap” și să-mi întindă nervii.

Folosesc sexul ca pe o armă. Toate femeile fac asta atunci când vor să sucească mințile unui bărbat. Îi aflu slăbiciunile. Profit de fanteziile lui. Îl amăgesc. Îi ofer atât cât să își dorească și mai mult, atât cât să-mi ceară. Îmi place să îl aud cum cere. Apoi îl fac să ia cu lăcomie ceea ce își dorește.

Sunt lucidă. Știu că mă aflu pe o pantă alunecoasă. Încerc să îl „droghez” oferindu-i ceea ce n-a trăit încă, dar s-ar putea să mă îmbăt eu. Când o să treacă efectul drogului, n-o să mai rămână nimic. Poate până atunci o să mă satur.

O să mă satur din nou să port această mască obositoare de femeie puternică, obscenă și fără așteptări. Mai devreme sau mai târziu, toate femeile ajung să își dorească mai mult și mai mult și mai mult și mai mult. Iar el o să realizeze că nu poate, nu vrea sau nu are ce să mai ofere. Și pleacă. Iar eu mă voi întoarce la singurătatea care îmi place și la pârghia mea de ani de zile. Centrul existenței mele, oricum, nu e el.

Mă las sedusă. Mă prefac neputincioasă. De parcă nu i-aș rezista. Pot. Dar nu vreau. Știi cât de frumos este un bărbat care se crede invincibil și cât curaj prinde el atunci când crede că acea femeie este a lui și numai a lui?! Privirea lui este de neprețuit. Mimez împlinirea, dar nu mimez bucuria, orgasmul sau tremurul corpului.

Îi văd potențialul. Știu că poate și cât poate, dar mă lupt cu mine să nu-mi arunc proiecțiile pe el. Să nu-mi țes în jurul lui dorințele. Să nu-l ridic pe un piedestal și să nu construiesc în jurul lui zidurile obsesiilor mele. Știu că mă pot îndrăgosti de ceea ce ar putea deveni el, dar prin simplul fapt că vreau să îl schimb, îmi dau seama că sunt iarăși într-un cerc bolnav.

Nu, dragi cititori, asta nu e iubire. Este încă o poveste scrisă în carnețelul unei femei de 30 de ani. Îmi dau seama că lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Oricâte eforturi fac, oricâte cărți citesc și oricât de mult mă străduiesc să devin mai bună, până la urmă sunt aceeași. Pe cine aștept eu?! Pentru cine mă păstrez?! Să profit de tinerețea mea, zic. Voi trăi toate iubirile care mi se vor ivi, fără nicio remușcare.