Luna plină, complicea mea în nopțile de chin și dor!

luna plina

Luna plină este complicea mea în nopțile de chin și dor. Dacă s-ar putea, mi-aș trăi întreaga viață noaptea și ziua aș dormi. Luna plină mă inspiră.

As long as we are under the same moon, my hope will last forever… or… at least, we see the same moon… mă gândeam… Dar nu! Adevărul este că speranța, deși moare ultima, moare! De ce moare? Pentru că trebuie să moară și moare în principal de ciudă. De ciuda neîmplinirii. Speranța nu-i veșnică. Ea moare odată cu inocența noastră. Se fărâmă, știi?! Își dă duhul! De ce?

Pentru că meticulos fiind, ai avut grijă cu o precizie chirurgicală să se întâmple asta. Nu-s de piatră. Până și iluziile mele se năruie. Până și visurile mele se sting. Până și soarele meu apune. Până și speranțele mele sunt zdrobite de bătaia faptelor și nefaptelor tale.

Stai potolit, nu te împăuna. Nu sufăr. Nu zbier. Nu mă doare. Nu sângerez. Îmi las gândurile să curgă într-o înșiruire de propoziții cu prea mult sens. Când speranța moare, se instalează claritatea. Când durerea se risipește, îmi găsesc cuvintele și puterea de a mă exprima. Asta fac, scriu în amintirea a ceea ce a fost cândva și ceea ce ar fi putut fi, dar nu a fost și nici nu va fi.

Luna plină este singura mea confidentă loială!

Nu te speria. Sunt în București. Mi-e atât de bine, nici nu-ți imaginezi ce bine mă simt. Sunt într-o cameră de hotel elegantă. Îmi știi gusturile. Singură. Dar aș fi putut să nu fiu singură. După multe pahare cu vin. Le-am pierdut numărul. Am sărbătorit. Cum, nu știi ce?! S-au împlinit 120 de ani de la 1900 toamna. Și s-a mai întâmplat ceva. Mi-am satisfăcut moftul de a-mi sărbători libertatea emoțională. Psihic sunt legată de multe traume, însă emoțional rămân fidelă doar artei mele: scrisul.

Ce fac eu în camera asta de hotel? Întâi ghicește unde sunt. Nu sunt eu frumusețea întruchipată însă… sunt la etajul… sus, foarte sus! Sunt pe balcon, tolănită pe un fotoliu, cu picioarele pe balustrada balconului, încrucișate, că n-am de ce să le țin crăcănate, în sutien și în chiloți. Privesc luna. Țigara e într-o mână, paharul cu vin în cealaltă. Asta am vrut să fac în seara asta: să îmi beau mințile și să privesc luna plină.

Am vrut să fiu singură. Am vrut să încetez din a mai fi fiica mamei mele, nepoata bunicii mele, verișoara verilor mei, prietena prietenilor mei, angajata de succes, psihologul cuiva, confidenta lui sau amanta ăluia. Am vrut să fiu eu și sufletul meu singuratic, incapabil să se mai conecteze cu cineva la acel nivel profund, atins de noi. Deși… fie vorba între noi, în clipa asta iubesc de-mi pocnesc urechile. Dar e veșnica poveste it’s not you, it’s me… it’s not your fault, is mine! Really, boss?! This is bullshit și n-am de gând să-l înghit!

Luna plină este singurul meu sfătuitor obiectiv!

Vezi că s-au inversat rolurile?! Acum tu ești confidentul meu. Ție îți spun decepțiile mele. În fond, tu fiind cea mai aprigă decepție a mea, ar trebui să ai o opinie obiectivă despre viața mea și fanteziile din mintea mea. Spune-mi tu, de ce sunt eu de neiubit?! Chiar vreau să îmi răspunzi la asta.

E atât de răcoare și de plăcut. Îmi place frigul pe pielea mea veșnic fierbinte. Tu lipsești de aici. Stau și mă întreb… uneori mă întreb și stau… dacă aș fi pusă în fața faptului împlinit și ai apărea în fața mea, oare aș îndrăzni să îmi trăiesc cu tine idealul?! Când mă confrunt cu tine, nu sunt cea mai loială femeie. Parcă îmi topești valorile și principiile de la care nu fac rabat în viața de zi cu zi. Dar mi se pare firesc, în lumea în care mă atragi tu nu există reguli sau standarde, ci doar degradare și emoții inimaginabile.

Am început să tremur. Răcoarea mă înjunghie din toate părțile, dar n-am de gând să mă clintesc de aici. Rămân cu luna mea plină și cu vinul care devine mai rece în pahar cu fiecare minut care trece. Tu mai lipseai de aici. Să mă pui cu fundul pe balustradă, să mă săruți cu poftă și să îmi spui că asta e clipa în care mă dăruiesc ție și renunț la liniștea mea viitoare… sau cobor și plec, renunțând definitiv la tine. Să te aleg pe tine ar fi ca și cum m-aș arunca de la balcon de la etajul… whatever, nici nu contează. Adrenalină, bucurie, extaz și buuuummmm, țăndări pe asfalt… imediat ce aș ieși din mâinile tale.

Luna plină este singura mea legătură cu tine!

Crezi că aș mai avea puterea să raționez dacă aș lua contact cu tine?! Simplul fapt de a fi cu fundul pe acea balustradă rece din beton, cu picioarele încolăcite în jurul tău, mirosindu-ți umărul parfumat și strângându-te în brațe… m-ar determina să ridic puțin din fund în sus, pentru ca tu să mă eliberezi din acești chiloți vitregi. Crezi că mi-ar fi frică de picaj?! Nu… m-aș lăsa pe spate, în voia sărutărilor tale și a degetelor tale dibace care îmi vor cerceta fiecare bucățică de piele umedă. Da, vreau să trăiesc pericolul de a mă penetra cu putere la o asemenea înălțime. Și ce dacă vom fi văzuți sau auziți?! Te aștept de o viață să mă… oare chiar e atât de degradant să te am?!

Și da, m-aș încredere în puterea brațelor tale…  pentru că m-ai ține strâns de mijloc și ți-ai face loc între pulpele mele cu dibăcie. Astfel, mi-ai scoate primul geamăt mai vocal. Și dacă va fi să-mi dai drumul, măcar s-o faci după ce trăiesc climaxul. Nu înainte… ca de obicei. Și știu că tot ce-mi voi dori va fi să te cuprind în mine cu toată ființa mea. M-aș ține strâns de umerii tăi, căci spiritul de supraviețuire n-ar pieri nici în asemenea condiții, însă n-aș putea să te privesc în ochi, așa că te voi săruta cu forță în avalanșa împletirii noastre… pentru unii imaginea noastră ar părea violentă, pentru mine însă ar fi exact sălbăticia de care aș avea nevoie… pentru a renunța la tine definitiv.

Pentru a consuma ceea ce nu a fost consumat.

Simt răcoarea cum mă strânge, dar nu mi-e frig. În brațele tale pot să ardă și cele mai vechi păcate ale mele. Și știu că voi pierde controlul, însă fie vorba între noi, nu l-am avut niciodată. Sunt pierdută. Tu nu ești bărbat, ești mai mult de atât. Ești spirit și mă domini până în măduva oaselor. Chiar dacă gemetele mele vor răsuna, tu vei fi vinovatul. Mă voi agăța de gâtul tău cu disperare și mă voi lăsa în voia ta și a simțurilor. Plăcerea asta de moment o să mă coste scump. Tu nu mă iubești, ci doar implantezi în mine un viitor dor care mă va însoți până în ultima clipă a vieții mele.

Dar știi ce, după mine potopul! Chiar nu mai contează ziua de mâine!

At least, we see the same moon, isn’t it?!

Cea mai mare dorință dintre toate păcatele ești TU!

Cea mai mare dorință dintre toate păcatele ești tu!

Cea mai mare dorință dintre toate păcatele… ești TU! Nu știu cum poți sta atât timp departe de mine… fără să te gândești la mine… fără să vorbești cu mine… când tu mi-ai împânzit, acaparat și otrăvit fiecare moleculă a ființei mele…. până la cea mai fină particulă din mine.

Dar e firesc… pentru tine sunt doar o fantasmă a minții tale, o plăsmuire a imaginației. Pe când eu te simt în vintrele mele mai viu și mai puternic decât niciodată. Numește-o iubire. Numește-o obsesie. Numește-o disperare. Numește-o cum vrei. Nu îmi mai pasă ce crezi despre mine.

Dacă vreun sfânt sau vreun spirit malefic m-ar întreba care este cea mai fierbinte și aprigă dorință a mea, i-aș mărturisi că tu ești! Brațele tale sunt! Buzele tale înșelătoare și pătimașe sunt! Patul tău este locul unde aș vrea să trăiesc cea mai importantă noapte din viața mea. Cea mai mare dorință a mea ești TU!

Cea mai mare dorință a ta care este?

Și dacă aș avea dreptul la îndeplinirea unei singure dorințe, aș putea cere multe. Aș putea cere sănătatea deplină. Aș putea cere nemurirea. Însă nimic din toate acestea nu mi-ar garanta fericirea. Așa că te-aș cere pe tine pentru o singură, întreagă și unică noapte.

De ce doar pentru o noapte? Pentru că mai multe ar spulbera magia. Mai multe ne-ar banaliza. Mai multe ne-ar irosi povestea, iar noi trebuie să rămânem incredibili. Tu trebuie să rămâi în mintea mea ca fiind idealul, pedeapsa mea karmică, muza mea, chinul meu interior și suferința care îmi insuflă puterea de a urca mai sus și mai sus în viață. Înțelegi paradoxul? Pentru unii durerea înseamnă moarte, pentru mine dorul e o flacără care alimentează energia vieții mele. Cine-aș mai fi eu fără tine?!

Sunt egoistă. Sunt egoistă până în măduva oaselor. Mă folosesc de tine pentru a scrie. Mă folosesc de tine pentru a evolua spiritual. Mă folosesc de tine pentru a mă dezvolta personal. Mă folosesc de tine pentru a crește profesional. Mă folosesc de tine pentru a-mi ascuți simțurile și pentru ca mintea mea să devină din ce în ce mai ageră. Cea mai fierbinte fantezie a mea ești TU!

Cea mai fierbinte fantezie a ta care este?

Știi, distrugerea pe care ai semănat-o tu asupra mea m-a făcut să fiu și mai extraordinară decât eram deja. Asta dacă extraordinarul ar putea fi mai extraordinar.

Tu n-ai nevoie de respectul meu, ci de sufletul meu. Sufletul meu este singura certitudine din viața ta, te asigur. Poți pierde multe în viață, dar nu pe mine. Iar eu n-am nevoie de mila ta, am nevoie de atingerea ta. Atingerea ta e sursa nemuririi mele.

Vreau ca atunci când îmi vei strânge sânul stâng, să îmi smulgi cu el și inima din piept. Nu mai am nevoie de ea după ce vei părăsi patul în care, cu zâmbetul pe buze, îmi voi lăsa pe pernă orice urmă de speranță în ceea ce te privește. Imediat ce te voi avea, voi ști că te-am pierdut definitiv.

Așa că hai, fă-mă bucăți. Desfă-mi ființa în mii și mii de bucățele. Depărtează-mi coastele și vino. Smulge-te din pieptul meu! Mângâie-ți obrazul mincinos de sânii mei. Privește-mă în ochi și mușcă-mi buzele care au tremurat de dor atâta amar de vreme. Sfâșie-mă fără milă. Sărută-mă de parcă în acest sărut s-ar afla ultima suflare a lumii. Asigură-te că îți inspir mirosul și îl sigilez în plămânii mei definitiv. Ca să am ce plânge mai târziu. Cel mai puternic regret al meu vei fi TU!  

Cel mai puternic regret al tău care este?

Strânge-mă cu putere în brațe și domină-mă! Te primesc între coapsele mele nerăbdătoare. Simpla atingere a bărbăției tale de zona tainică și umedă dintre picioarele mele îmi provoacă puternice tresăriri în corp. Am tendința de a mă încorda. Plăcerea mea se amestecă în secret cu frica. Tu nu știi. Nerăbdarea mea se amestecă în grabă cu dorința ca această clipă să rămână eternă.

Mă cuprind spasmele musculare, îmi simt pântecele cum se contractă și se dilată… te simt pe tine viguros în interiorul meu. Dansezi cu mine. Intri și ieși încet din visele mele. Îmi cuprinzi chiar și cel mai întunecat colț al minții. Mă frământ sub tine și îmi scapă gemete nefirești. Mă încolăcesc în jurul tău și încetez să mai fiu eu. Unghiile mele sunt înfipte în carnea ta și te sărut de parcă de buzele tale atârnă viața mea.

Degetele tale de pianist de succes îmi mângâie pielea apoi, cu o iscusință de demon bătrân, aplici presiune pe punctele mele tainice pe care le torturezi fără milă. Te strâng cu putere și te implor să te înduri de mine și te oprești, spre disperarea mea, și îți împingi mâna pe gâtul meu, mă imobilizezi și mă amăgești cu sărutările tale. Mă străpungi cu forță. Perfecțiunea bărbăției tale creează minuni în trupul meu.

Cel mai grav păcat al tău care este?

Este clar, inima mea atârnă neputincioasă în dinții tăi. Mâinile tale mă țin strâns și mă trag spre tine, făcându-mă să explorez un extaz multiplicat, de o intensitate neînchipuită. Prezența ta este tulburătoare, însă atingerea ta este cu adevărat marcantă. Chiar dacă pielea mea nu se învinețește, știu exact unde ai poposit cu trupul, mâinile, degetele și gura ta. Am memorat fiecare contact… totul e tatuat cu cerneala eternității. Pe pielea mea ai așternut păcatul iubirii neîmplinite! Cel mai grav păcat al meu ești TU!

Exaltarea mi-a distrus orice urmă a rațiunii. Starea de beatitudine amplifică plăcerea pe care o implantezi în mine și care îmi invadează pântecele chinuit. Într-o altă viață ne vom reîntâlni și vei fi tatăl băiatului meu, în această viață rămâi doar bărbatul pe care l-am adorat cel mai mult pe lumea asta.

Îmbrățișează-mă și taci… speranța mea va muri odată cu plecarea ta, iar din cenușa ei se va naște un dor nemărginit.

Cea mai mare dorință dintre toate păcatele…

vei fi TU!

Vreau să fii fericit, dar nu vreau să te văd cu ochii mei!

vreau sa fii fericit, dar nu vreau sa te vad cu ochii mei

Vreau să fii fericit, dar nu vreau să te văd cu ochii mei! Fericirea ta este o strângere de inimă pentru mine! Doare, știi?! Realizezi, oare? Nu cred că ai cum! Probabil că sunt egoistă! De fapt… cu siguranță sunt egoistă. Dar poți să mă condamni? Nu sunt de condamnat. Nu s-ar umfla pipota în mine văzându-te super-happy cu altcineva, posibil cu jumătatea ta! Văzându-te fericit este ca și cum mi-aș declara că n-am fost suficient de bună. Iar acest sentiment este chinuitor. Știi cântecul ăla, ce are ea și nu am eu?!, ăsta-i feelingul. Psihologii ar numi relația noastră ca fiind clasica nepotrivire de caracter, ăia mai spirituali ar spune că e o relație karmică din care trebuie să învăț.

Ce să învăț?! Fericirea ta este o lecție de necitit pentru mine! Ce să învăț?! Să iubesc necondiționat? Nu vreau să aud despre iubirea necondiționată și despre ideea aceea tâmpită care spune atunci când iubești un om, îl lași liber, îl lași să fie fericit! Păi te las să fii fericit și vreau să fii fericit, însă nu vreau să fiu martora fericirii tale. Am fost incapabilă să te fac fericit, știu. Am știut din prima clipă. Iar când făceam partea din aceeași ecuație, când gândurile noastre erau aliniate și sentimentele păreau să fie împărtășite, nefericirea ta mă determina să fiu și eu nefericită.

Vreau să fii fericit, dar nu vreau să te văd cu ochii mei!

Rațiunea îmi spune că incapacitatea mea de a te face fericit nu are legătură cu mine, ci cu tine. Inima, din păcate, îmi dictează că am fost insuficient de bună pentru tine. De fapt nu inima, cred că acel demon care încă te menține în viața mea, într-un fel sau altul. Încă te țin strâns cu dinții. Dar cu cât strâng mai tare din dinți, cu atât simt că te pierd mai mult. Te-am pierdut din momentul în care am realizat că împreună cu mine ai fi incomplet, mutilat, chinuit, înjumătățit și… evident, nefericit. N-am vrut să treci prin așa ceva chiar dacă întrega mea ființă te dorea… până la adânci bătrâneți.

Ți-am spus că nu vreau să mă mărit, dar pe tine te-aș fi luat acasă! Nu am făcut-o pentru că… știam că fericirea ta este în altă parte și nu cu mine. Știi, iubirea nedorită sufocă și otrăvește. Am încercat să-ți dau iubire în doze mici, am crezut că te poți obișnui cu otrava, am crezut că o vei tolera în timp, am încercat să o îndulcesc, să-ți determin trupul, mintea și sufletul să ingereze sentimentele mele cu iz de Verde de Paris. Ai fost curajos o perioadă, ai încercat, te-ai străduit și tu la rândul tău, însă ADN-ul tău este incompatibil cu otrava mea. Nu pot conviețui, nu se pot combina!

Vreau să fii fericit, dar nu vreau să te văd cu ochii mei!

Fii fericit, ești liber să iubești pe cine îți poftește inima, însă adevărul este că n-am ajuns la acel grad de acceptare încât să te pot îmbrățișa și felicita pentru realizările tale și pentru bucuria ta. Nu, sufletul meu arată ca un monstruleț ascuns în întuneric care, deși îți vrea tot binele din lume, se stafidește știind că în timp amintirile tale cu mine se vor șterge și voi fi dată complet uitării. Pentru că… de ce să nu recunoaște, chiar și cele mai impresionante povești sunt date uneori uitării. Ai putea tu, oare, să mă uiți?!

Prietena mea spune că sunt sursa ta de lumină, păi și cum ai putea să stingi flacăra aceasta care în trecut a fost sursa puterii și bărbăției tale?! Fii fericit, dar nu-mi spune, nu-mi arăta, nu mă interesează. Pentru mine nu ai trecut, prezent sau viitor. Dacă te-am iubit, am făcut-o dincolo de spațiu, timp sau carne. Dacă te-am iubit, te-am divinizat de fapt…

Fii fericit, eu o să mă prefac că nu te văd…

Vreau să fiu cumpărat, dar în condițiile mele, pe regulile mele!

Vreau să fiu cumpărat!

Vreau să fiu cumpărat, dar în condițiile mele, pe regulile mele! Asta aud cu fiecare acțiune a ta.

Îmi aprind o țigară. Te privesc și îmi dau seama că relația noastră s-a consumat. Am luat unul de la altul tot ce s-a putut și am oferit atât cât a considerat fiecare. Da, când vine vorba de tine am o strângere de inimă. Ești o strângere de inimă. Și încă resimt impulsul de a-ți sări în ajutor atunci când aflu că te-ai rătăcit. Rătăcirile tale ajung mereu la urechile mele. Dar tu te rătăcești prea des, iar eu nu sunt mama ta! Nu știu să fiu mamă și nici nu vreau să-ți fiu mamă.

Voi purta în amintirea mea serile sub clar de lună, sărutările furate, atingerile apăsate și confesiunile din miez de noapte, însă nu mă voi sacrifica de dragul trecutului. Nu mă voi sacrifica de dragul unei potriviri aparente. Când simt că liniștea, siguranța și integritatea mea sunt în pericol, plec. De ce să rămân? Ca să mă schimbi? Ca să mă prefac? Ca să fiu așa cum ți-ai dori chiar dacă mi-aș pierde identitatea? Nu, dragule! Nu pot! Sunt cea mai importantă persoană din viața mea! Prefer să mă păstrez întreagă și integră.

Nu există învingător sau perdant, amândoi suntem neînvingători în povestea noastră. 

Știu că mă vrei. Știu că am loc în viața ta. Însă locul e strâmt, scump și provizoriu. Nu vreau să-ți răscumpăr suferințele. Nu vrea să plătesc prețul pentru toate femeile din trecutul tău. Nu vreau să cumpăr spațiu, timp, afecțiune și atenție. Nu vreau eliberarea ta la schimb cu încarcerarea mea.

Conexiunea cu tine vine la pachet cu o luptă pe care nu vreau să mi-o asum. Nu trebuie să mă străduiesc sau să îți demonstrez neîncetat disponibilitatea și sentimentele mele. Nu trebuie să mă pui la încercare pentru a te valida ca bărbat. Nu trebuie să fiu acolo, la o simplă pocnire a degetelor. Ai greșit femeia, eu nu știu să iubesc necondiționat și nu sunt aici pentru a te vindeca prin divinizare și devotament. Oricum poți interpreta greșit idolatrizarea, iar eu nu vreau să creez un monstru.

Vreau să fiu cumpărat, dar în condițiile mele, pe regulile mele! Ei bine, surpriză! Am încetat să mai investesc timp, energie și emoție în tine.

Fii grozav când iubești sau nu mai iubi deloc…

Fii grozav când iubești sau nu mai iubi deloc….

Sunt capabilă să-mi împart bărbatul cu o altă femeie. Nu mă interesează dacă sunt prima, a doua sau a treia atât timp cât eu mă simt iubită și apreciată de el. Poate să își ia din altă parte ceea ce eu nu pot să îi ofer.

Iubitule, m-am înșelat. Mi-e atât de drag de tine de mi s-au uscat călcâiele. Mi-ești drag așa cum ești. Mi-ești drag inocent. Mi-ești drag vesel. Mi-ești drag trist. Mi-ești drag vulnerabil. Mi-ești drag bogat. Mi-ești drag sărac. Mi-ești drag risipitor. Mi-ești drag nesăbuit. Mi-ești drag spontan. Mi-ești drag așa cum ești mereu, cu sângele clocotindu-ți în vene.

Mi-ești drag oricum, numai să fii. Să fii în dreapta mea, să-mi așez capul pe umărul tău și să-ți simt mirosul. Mi-e atât de dragă liniștea pe care o simt cu tine. Liniște, confort, siguranță, acceptare. Știu că tu, probabil, ești singurul care m-a cunoscut cu adevărat și m-a acceptat fix așa cum sunt. Fără să fie nevoie să mă prefac. Fără să fie nevoie să disimulez. Fără să fie nevoie să mă ascund. Dar eu nu te mai pot accepta așa…

Mi-ești drag când ești tăcut și gânditor. Mi-ești drag când ești guraliv. Mi-ești drag când ridici vocea și te enervezi. Mi-ești drag chiar și când mă pui la punct și mă cerți. Mi-ești drag când îmi spui că sunt afurisită. Dar cel mai drag îmi ești când ești blând. Îmi place să mă pierd în ochii tăi calzi. Știi, aproape că îndrăznesc să spun că nimeni nu m-a privit mai frumos decât tine.

Am fost privită cu uimire. Am fost privită admirativ. Am fost privită cu poftă. Am fost privită cu fascinație. Însă tu, iubitule, m-ai privit cu iubire. Oh, cât de frumos a fost să-mi găsesc liniștea pe pieptul tău și chinul sub greutatea trupului tău.

Se pare că m-am îndrăgostit de tine. Se pare că am ajuns să te iubesc mai mult decât am crezut vreodată. Știi, ești cea mai firească și mai sigură iubire din câte am trăit vreodată. Ești iubirea mea previzibilă deoarece am știut întotdeauna că oricâte certuri vom avea, vom găsi întotdeauna drumul unul spre celălalt. Și-am pășit mereu spre tine… și-ai pășit mereu spre mine. Până ieri!

Ieri am hotărât că nu îmi mai ești de ajuns. Vreau mai mult. Te vreau pe tine, cu totul. Nu pot să te mai împart și nu vreau să o mai fac. Nu vreau să alegi, știu că nu o să o faci. Nu vreau să sufăr, știi că am început să o fac. De ce să mă ascund?! Când voi înceta să mai fiu eu cea de care ți-e drag ție, o să ajungem să ne urâm. Și sigur nu vrem să ne lovim de acel prag. Mai bine mă izbesc singură de toți pereții acum, decât să te spânzur și pe tine odată cu mine. Am mai fost acolo. Să nu distrugem florile pe care le-am plantat împreună. Să le lăsăm să crească frumos în continuare în amintirile noastre.

Vreau să-ți pot zâmbi când o să ne revedem pe stradă. Vreau să ne putem revedea cu bucurie peste 10 ani. Nu cu resentimente. De aceea plec azi, ca să te pot strânge în brațe fără regrete peste ani.

Nu sunt pâinea lui Dumnezeu și nu mă pot sacrifica pentru a-mi păstra statutul de prietenă. Secretele tale sunt în siguranță cu mine. Mă eliberez și te eliberez și pe tine de povara sentimentelor mele. Încă nu te apasă, probabil. Poate că acum încă îți mai sunt pe plac sentimentele mele, poate că încă îți mai aduc bucurie. Dar vor deveni din ce în ce mai grele. Nu vreau să te strivesc sub ele. Iar eu nu mai sunt dispusă să îmi pierd orientarea, calea, sensul pentru un bărbat care nu mă vrea cu toată ființa lui.

Acum, la sfârșitul poveștii noastre, am un ultim gând pentru tine: fii grozav când iubești sau nu mai iubi deloc. Într-o zi vei înțelege sensul acestui gând, deocamdată nu ești pregătit să îl urmezi. O să apară femeia perfectă cu care vei putea fi grozav. Chiar dacă crezi că ai găsit-o, te asigur că n-ai întâlnit-o. Se va întâmpla cândva… când eu voi fi doar o amintire mult prea vagă.

Fii grozav când iubești sau nu mai iubi deloc, I… iubitule!

E ultima dată… ultima țigară

E ultima dată…

Tot spun: e ultima țigară, însă îmi place să fumez. Nu mă mai identific cu mine nefumătoare. Nu știu cum arat fără să am țigara în mână. Unii se apucă de băut, alții se dedică muncii, am auzit eu de o escortă care atunci când este supărată sau tristă se îngroapă în muncă. Vă dați seama?! Tipa se refugiază într-un penis tare și uită de toate supărările. Eu fumez… e printre puținele activități care-mi tranchilizează creierul. El e problema – creierul. Nu inima, săraca, ea nu-i bolnavă, nu face altceva decât să simtă. Creierul, în schimb, e ocupat cu frământările, scenariile, caută miza, scopul, sensul. Ei bine, uneori nu este niciun sens. Ci doar o realitate pe care n-am reușit încă să o accept. Dar ne facem noi mari.

Privesc cum se ridică fumul și-mi imaginez cum gheara din piept se dizolvă. Se descompune aidoma fumului care se înalță din țigară. Ea devine din ce în ce mai mică, însă fumul e tot mai gros. Plămânii mei sunt dornici să fie înghițiți de această cenușă care într-o zi o să-i usuce. Și asta o să conducă la pieirea mea. Oare o să mor tânără?! Nu cred. Mă văd o babă nebună, care poartă până-n ultima clipă povara unor iubiri neîmplinite. Trag nădejde că o să îmi mai pierd mințile după mai mulți bărbați. Oare o să-i înghesui pe toți în aceeași cutiuță a memoriei? Momentan e plină ochi doar de prezența unuia. Mai fac loc?

Într-o zi fumatul o să mă ucidă, însă, ca de orice viciu pe care îl iubesc, nu o să mă las.

Nu renunț.

Eu nu renunț niciodată.

Sunt, ce-i drept, femeie „ultimei dăți”. Întotdeauna cer o „ultimă dată”, sunt insațiabilă.

Ultima țigară.

Ultima iubire.

Ultima noapte de dragoste.

Ultima conversație.

Ultima revedere.

Ultimul „te iubesc”.

Ultima dată când l-am privit în ochi.

Ultimul moment când i-am simțit mirosul pielii.

Ultima dată când i-am admirat palmele și degetele.

Ultima dată când i-am auzit vocea.

Ultima dată când ne-am certat.

Ultima dată când l-am iertat. Vai și ce mă agit. Ce mă învolburez. Mă înfurii. L-aș distruge, însă îmi trece și de fapt îl iert dinainte de a-mi greși. Sunt incorigibilă.

Ultima dată când îi mai dedic o odă.

Mereu e ultima dată și iarăși vine prima dată.

Prima țigară după ultima țigară.

Prima împăcare după ultima ceartă.

Primul „ce bine că ai revenit” după ultima plecare.

Primul „mi-a fost dor de tine” după ultima absență îndelungată.

Primele râsete după ultimele tunete.

Prima bucurie după ultima supărare.

Prima revedere după ultima trădare.

Prima îmbrățișare după ultima iertare.

Toate astea cântăresc mai greu decât toate supărările din lume.

Zic ultima dată și mă gândesc la prima dată… la următoarea dată.

Urăște-mă, iubesc eu pentru amândoi.

Mă frig degetele, sting țigara și aprind alta. Deja mă ia cu amețeală, asta e senzația pe care o caut pentru a-mi amorți starea emoțională.

Prefer concetrarea psihică pe un simptom fizic decât concentrarea psihică pe o neîmplinire sufletească.

E ultima dată, zic să o lăsăm pe altă dată. :)))

Mă dezbrac și îți place…

Mă dezbrac și îți place…

 Shhh… te rog, nu spune nimic. TACI! Nu vreau să te aud. Nu-mi spune nimic. Nu vreau să aud ADEVĂRUL. Minte-mă! Minte-mă frumos. Și rămâi. Rămâi să-mi dezbrac trupul. Așa știu eu. Rămâi să-mi dezbraci mintea. Rămâi să-mi rănești pielea. Rămâi să nu-mi vorbești, să ne ascultăm gemetele în tăcere și palmele să ne vorbească iubirea. Lasă-mă, te rog, în brațele tale. Lasă-mă să-ți alunec în gânduri. Lasă-mă să mă odihnesc în sufletul tău. Lasă-mă să te iubesc așa cum n-am iubit nicioată. Întotdeauna se poate mai RĂU. DAA! Pot! Lasă-mă să-ți fiu și lasă-te să-mi fii. Să-mi fii ultimul gând noaptea și primul dimineața.

Nu pot să te privesc. Nu te uita la mine. Nu mă obliga să-ți întâlnesc privirea. Știu ce zace în ea. Știi că mă dezarmează, știi că devin slabă… așa cum îți place. Nu-mi zâmbi, te rog. Zâmbetul tău îmi topește voința. Nu mă mușca, te rog. Îmi schimbi coordonatele. Și nu, te rog nu, nu îmi frământa sânii, nu îmi respira pe gât, nu mă săruta pe umăr și nu-mi mai șopti că nu vrei să mă pierzi niciodată. De ce-mi faci asta?! De ce sădești speranța? Eu știu să trăiesc doar fără speranță!

Încetează! Ești o curvă! O curvă de bărbat. Dar te plac… și mi se înmoaie picioarele când îți simt mirosul. Mă dezbrac și îți place. Vreau să-mi miroasă pielea a tine. Te vreau cu toată ființa mea. Ce-mi pasă că umbli cu picioarele goale, reci, prin sufletul meu! Știu ce mă așteaptă. Urmează să mă sinucid din dragoste. Din nou. Am mai făcut-o. Nu știi tu… habar n-ai câtă forță de distrugere se află în mine…

Ești naiv. Știi unde te atrag? Ai habar ce te așteptă?! Rupe-mi sutienul! Fă-o! N-ar fi primi dată. Eu promit să-ți dezrădăcinez orice credință. Te voi iubi așa cum nimeni nu a mai făcut-o și nici nu o va mai face. O să-ți dezmembrez fiecare celulă nervoasă și apoi o să jonglez cu emoțiile tale până când o să-mi ia foc rațiune… și-atunci ne vom transforma amândoi în cenușă. Și vei pleca… și voi pleca… cândva.

Acum… însă, e vremea să-mi sucești mințile! Înnebunește-mă! Posedă-mă! Fă-mă să mă doară! Fă-mă să urlu de durere și de plăcere. Fă-mă să te vreau așa cum un alcoolic își vrea băutura pentru a rezista vieții. Fă-mă să tremur în lipsa ta. Vreau să-mi pierd liniștea, iar tu o poți distruge cu un simplu sărut. Dă-l încolo de romantism, acum vreau doar să mă… apăsat… tare…

De ce toate urganele au nume de femei?

De ce toate urganele au nume de femei?

De ce toate urganele au nume de femei? De ale dracului! Și eu sunt afurisită. A dracului. Dar știi că mor de dragul tău, nu?

Ce fac cu toată furia? Unde să revărs neputința? Cum scap de nodul ăsta în gât pe care îl simt? Cui să cer ajutorul? Pierd controlul. Scap frâiele. Îmi pierd mințile. Unde mă duc? Mă rătăcesc. Mă doare. E frumos. Este irezistibil. Tânjesc! Vreau! Strig! Urlu! Chem! Ating. Simt. Și ce puternic simt. Sărut și parcă… parcă nimic nu mai există. Senzația de piele pe piele. Îmi pierd puterea. Și știi cât țin eu la puterea mea, nu?

Vreau să rămân acolo. Păstrează-mă! Fă-mă a ta! În ciuda a orice… eu sunt! Renunț la tot. Pentru tine o fac! M-aș pierde. M-aș abandona. Mi-aș petrece tot timpul liber în acei ochi. Mi-aș dansa toate visele și visurile pe acele buze. Și aș mușca cu poftă din acea carne… Tremur. Doresc cu toată ființa mea. Când să mă opresc? Unde să mă opresc dacă sunt atrasă cu toate forțele naturii. Tot UNIVERSUL mă îndreaptă spre tine. Nu vreau. Dar acolo ajung! Vreau în patul tău…

Te plimbi pe sânii mei… te-ai parfumat pe buzele mele… ți-ai așternut toate durerile în palma mea… mi-ai spus că nu vrei să mă pierzi. Mi-ai spus că nu poți fără mine. Iar vorbim de posesie… de obsesie… de masochism… de dragostea aceea care fărâmă… care doare și care… mă face să vibrez… să tremur. Nu vreau să tremur în brațele tale Vreau să ard. Vreau să-mi pierd sinele. Vreau să cred din nou. Să spun că da… dragostea împărtășită există. Chiar și pentru o secundă. O singură secundă îți cer! Atât!

Îmi place să cred despre mine că sunt specială. Sunt un om frumos. Nu mai vreau asta. Nu vreau gratitudine. N-am fost născută pentru a naște în oameni recunoștința. Mă iubești sau mă urăști? Una din două. Nu există jumătăți de măsură. Da-r-ar dracu să dea, urăsc recunoștința. Nu sunt Mama Răniților. Nu sunt acea fată integră, ingenuă, pe care, poate, o dorești, dar nu sunt nici acea curvă de la colț de stradă pe care o detești. Nu vreau să fiu depravata care se ține după tine. Dar nu sunt inocentă. Fără așteptări. Oare înțelegi cât te vreau? Oare vezi ceea ce mocnește în mine?

Nu te vreau ca prieten. Nu te privesc astfel. Ce fac cu toată furia asta pe care o resimt? Am pierdut controlul. Renunț. Plâng. Și revin la trecutul meu, acela sigur, previzibil. Nu m-ai dezamăgit. Dar m-ai sedus. M-ai făcut cred. Eu nu mai credeam. Nu mai voiam să cred. De ce tu? De ce eu? De ce așa? De ce dintr-o dată? Urăsc să simt ceea ce simt. Dar mint… Eu nu urăsc pe nimeni și nimic. Nu te urăsc, te ador. Mi-ești drag. Ești slăbiciunea mea. Ești omul care a înlocuit totul. Care suplinește orice altă realizează. Unde mă duci? Unde mă atragi? De ce faci asta? Simt… că vreau să te cunosc în orice ipostază a ta. Mi-e frică. Ce-i drept, mor de teamă. Dar în același timp… nu pot să mă abțin. Ești irezistibil! A cui rămân? Cât greșesc…

Ce fac cu toată furia asta? Mi-e ciudă. Știu că nu vorbim pe termen lung. Mă faci să simt. Ești vinovat. Arderea mea… tu mi-ai dat foc. Unde să mă duc, unde să fug? Nu ești pentru mine! Nu sunt pentru tine! Ține-te bine. Ce facem? Lăsăm lucrurile să curgă? Te rog. Distruge-mă lent. Dă-mi voie să mă bucur de tine! Lasă-mă să te iubesc… lasă-mă să-ți ofer totul și lasă-mă să renunț la tine urlând de disperare. Deja mă simt pierdută. Dinainte de a te a avea. Știi că ochii mei sunt plini de lacrimi? Plâng pentru că datorită ție am reînviat. Știu că temporar. Să nu te simți vinovat. Eu doar așa știu să trăiesc! Viu! Ardent!

Sunt a dracului… mă joc… nu mă urî… sunt furioasă! Toată furtuna asta se îndreaptă doar spre mine. De ce toate urganele au nume de femei?!!!!!

Ești bărbat sau mămăligă?

Ești bărbat sau mămăligă?!

Nu mai pot cu lugu-lugu, drăgălășenii sau floricele pe câmpii. Sunt romantică, dar nu prea. Nu mai înghit minciunile, aparent nevinovate, împachetate frumos și nu mai suport bărbații care așteaptă să fie futuți doar ca să nu-și asume responsabilitatea pentru faptele lor. Nu agreez bărbații care „nu știu ce vor” și nici pe cei care nu știu să domine o femeie. Ești bărbat sau mămăligă?! Da, dragule, poți să o iubești, să o completezi, să o ții în palme, să-i aduci luna la picioare, să-i dăruiești lumea întreagă, dacă nu o domini și nu îmblânzești fiara din ea, degeaba. O să plece după altul cu limba scoasă. Pentru că cel care o va ține în viață și în iubire cu patimă și putere, lângă acela o să rămână. Și când spun putere nu mă refer la forță sau la violență fizică, ci la hotărâre, masculinitate, îndrăzneală și siguranța de sine.

Băi, ești bărbat?! Păi fă-mă să te tratez ca atare. Fă-mă nu doar să mă topesc în palmele tale, fă-mă să te respect, să te admir, fă-mă să-mi tremure inima când mă privești, fă-mă să vreau să fiu doar cu tine și cu nimeni altcineva. Să n-am în minte decât imaginea chipului tău, iar pe piele să-mi fie impregnat parfumul tău, să-mi coordonez fiecare mișcare ținând cont și de dorințele și nevoile tale, nu doar de ale mele. Fă-te parte din mine și domesticește-mi toți diavolii pe care alții i-au dezlănțuit.

Nu, nu trebuie să mă vindeci de nimeni și de nimic, n-am nevoie de un leac pentru a iubi din nou, eu am nevoie doar de încrederea că mâine… chiar este o nouă zi în care tu vei face parte din viața mea. Fără această încredere, nu pot fi îmblânzită și nici n-am să las garda jos. Așa sunt eu în viața de zi cu zi, un sloi de gheață. De ce așa? Pentru că astfel mă protejez. Ca să treci de acest strat gros de gheață ai nevoie doar de hotărâre și de pasiune, în rest totul vine de la sine.

Îmi place bărbatul cu coloană vertebrală, ca să nu o spun într-un mod mai vulgar. Să aibă „cojones”, nene, nu să fie vai de steaua lui, ușor manipulabil sau schimbător ca vremea.

Și știi de ce au femeile o slăbiciune pentru bărbații puternici?! Nu pentru bani, blegule, și nici pentru sex. Pentru că poți avea încredere doar într-un bărbat hotărât și cu principii, principii pe care nu le va încălca pentru nimeni și pentru nimic.

În trecut îmi plăceau bărbații coruptibili. Cu cât era mai greu de cucerit, dar mai coruptibil, cu atât mă încânta mai tare. Jucam rolul de femeie-vânător. Mă simțeam bine când eu dictam traseul jocului, era palpitant. Doar că, la final, eu eram cea care pierdea de fiecare dată.

Acum n-am taine. Nu știi ce vrei sau nu vrei ceea ce îmi doresc și eu?! Sănătate. Singură sau altul la rând. Nu mă mai străduiesc să salvez pe nimeni. Nu mai schimb lumea. Oamenii nu pot fi schimbați, ei nu se schimbă fundamental. Nu sunt mama răniților. Iubirea nu vine în timp. Dragostea nu se câștigă după un futai. Dacă nu există atracția de la prima vedere, totul e în zadar. A te încăpățâna să te culci cu un bărbat care nu te vrea sau te vrea doar pentru o aventură, e ca și cum te-ai masturba cu un vibrator. S-ar putea să ai orgasm, însă n-o să te iubească și n-o să te atingă niciodată ca unul care chiar te dorește și este îndrăgostit de tine.

Alege-ți unul care să ardă lângă tine și care să dea, de asemnea, foc tuturor simțurilor tale. Fii cu cel care te sărută de parcă s-ar sfârși lumea în 2 minute. Alege-l pe acela care îți învinețește pielea cu pofta degetelor lui. Acceptă să fii cu cel care te vrea și care face totul ca să te vadă, să-ți vorbească, să-și împartă prezentul cu tine. Fii cu cel a cărui prezență te cutremură și te impresionează, care îți întărește sfârcurile dintr-o simplă atingere și din cauza căruia ți se strânge stomacul doar când îi asculți respirația. Dacă tremuri în brațele lui, este cel potrivit ție. Acea emoție nu poate fi mincinoasă, dar este important ca toată treaba asta să fie reciprocă.

Chimia contează, însă ea nu menține vie o relație pe termen lung. Atracția fizică apropie oamenii la început, însă dacă ei nu ajung să se iubească, se instalează sentimentul de saturație. Trăiești tot ceea ce este de trăit cu acel om, te bucuri de tot ceea ce îți poate oferi și probabil că îi oferi ceea ce ai mai bun de oferit, însă dacă nu există și iubire, mai devreme sau mai târziu totul se epuizează.

Și da, este înfricoșător să fii cu un om care te dezarmează total și care este capabil să-ți întoarcă lumea cu susul în jos, însă este cel mai viu sentiment și cea mai intensă senzație. Predai toate armele și te abandonezi lui. Poate că nu total, însă 90% o faci. Și-atunci trecutul încetează să mai existe. Orice altă piedică încetează să mai conteze. Orice alt obstacol încetează să mai pară de netrecut. Nu te mai temi. Nu mai minți. Nu mai manipulezi. Nu te mai prefaci. Nu mai înșeli. Nu mai păcălești. Nu mai apelezi la artificii. Și nu, nu vorbim de optimismul nebunului, ci de asumare. Îmi doresc să fiu cu tine, în rest nu mai contează nimeni și nimic. Te vreau cu toată ființa mea și te doresc cu fiecare celulă a corpului meu. Pe buzele tale am întâlnit Universul. Ai gustul fericirii. Așa dominant cum ești, mă încred în tine. Și de va fi să-mi aduci și tu pieirea… probabil că o să te urăsc cu aceeași forță cu care te-am iubit. Dar îmi asum riscul…

Ești la fel de bun ca țigara pe care o fumez…

Ești la fel de bun ca țigara pe care o fumez…

Îmi produci atât de multă plăcere încât știu că într-o zi o să mă omori.

Aș mușca din inima ta cu putere, să simt dacă dragostea ta este dulce sau amară. Să mor otrăvită sau să ating nemurirea. Cu sângele tău mi-aș îmbăta întreaga-mi ființă, iar de voi simți gust de fiere în el, voi ști că iubirea pe care mi-ai jurat-o cândva s-a dus pe apa sâmbetei.

Simți cum tremur? Sub palmele tale sunt fragilă. Fiara din mine a fost îmblânzită de atingerea ta, iar buzele-ți feroce, nemiloase și neîndurătoare cu biata mea inimă, mi-au șters urma oricărui alt sărut. Te rog, îndură-te de mine! Ia-mi viața cu un sărut, prefer să mor așa decât să nu îți fi trăit iubirea.

Te vreau! Te vreau arzând atât de tare în interiorul meu încât… mă apucă spasmele musculare dinainte de a te atinge.

Te văd chiar și fără să te văd. Îmi bate dorința în suflet cu forța unui om nebun.

Știu ce urmează! Vreau să urmeze. Mă apropii de chipul tău, îți sărut ochii, obrajii, fruntea și nasul. Îți cuprind sinele în brațe și ți-l îmbrățișez cu un dor dureros de apăsător.

Uh, îmi umezesc buzele, în ochii tăi îmi privesc moartea. Cea mai dulce dintre toate. Pot să trag ușor cu dinții de buza ta de jos? Nu vreau să te sărut. Mă concentrez asupra pantalonilor. Acel ceva îl vreau în mine. Acum!

Te mângâi pe spate și îmi îngrop nasul în gâtul tău. În seara asta mă droghez cu tine. Îți ling ușor lobul urechii și îți spun: fiecare centimetru din pielea mea tânjește după tine. Lasă-mă să te gust, să te miros, să-mi mângâi sânii de pieptul tău, iar apoi, drept răsplată, o să cobor ușor spre penisul tău deja erectil pe care vreau să-l cuprind cu buzele-mi flămânde, să mă bucur de tăria lui în timp ce îți ascult respirația sacadată.

Limba mea îți răsfață falusul cu precizia unei artiste. Nu te împotrivi, dar nici nu vreau să te predai încă. Te mușc de abdomen pentru a-ți reaminti că plăcerea se naște din durere, tu știi mai bine decât mine. Apoi, printre gemete, îți satisfac în continuare bărbăția. Cu poftă. În clipa asta doar tu contezi…

Când te simt zvâcnind pe limba mea, când ești pe punctul de a ejacula, mă opresc. Îți apuc penisul cu mâna, îi ofer un ultim sărut, apoi îți spun: domină-mă, vreau să faci dragoste cu mine de parcă ar fi prima și ultima dată.

Mă întind pe pat, îmi depărtez picioarele și încep să mă ating, iar tu mă privești. Sunt deja umedă și te invit să intri. Fă-o cu putere. Mă încolăcesc în jurul tău, te zgârii ușor pe spate și te strâng cât pot de tare în mine. Ard pe interior, tremur din toate încheieturile, cuvintele tale îmi îngheață sângele în vine. Taci. Nu-mi mai șopti, vrei să-mi stea inima?! Iubește-mă și taci! Mintea mea percepe totul într-un mod extraordinar. Oare știi ce naști în mine și câtă putere ai asupra mea? Focul se întețește, însă nu e momentul pentru a avea orgasm. Încă nu m-am săturat de tine.

Te sărut cu delicatețe în timp ce cu mâna îți dansez falulsul pe vulva mea. Îmi masez ușor clitorisul cu penisul tău, apoi mă răsucesc pe burtă. Fă ce dorești din mine. Sunt a ta! Te vreau apăsat, în mișcări circulare, rapide, violente. Corpul mi se încleștează, mușc din pernă și te strâng în mine. Ating climaxul, apoi fiecare mușchi din trupul meu devine lichid. Îmi pierd mințile și respirația. În acest moment nimic nu mai contează…

Nu știu să iubesc altfel decât viu și înflăcărat!