Cum devin oamenii inumani?!

cum devin oamenii inumani

Cum devin oamenii inumani?!

Îmi explodează capul, știi?! Mi se întoarce stomacul pe dos. Inima mi se strânge, iar limba mi se împleticește în gură. Mă sufoc. Mă dor plămânii în mine. Îmi piere vocea. Aproape că îmi pierd stăpânirea de sine și las loc unei stări ca de leșin.

Am îngropat atât de adânc toată umilința pe care ai sădit-o în interiorul meu încât, acum, de fiecare dată când îmi aduc aminte, conștiința îmi induce și o stare fizică de rău. Mi-e rău cu adevărat, fizic, până în adâncul măruntaielor mele. Îmi vine să vomit, dar îmi mușc buza de jos și mă abțin.

Nu zâmbi. Nu-mi pierd mințile, sunt mai lucidă ca oricând. Ce mama dracului?! Mi-am privit călăul fix în ochi. L-am înfruntat și pentru câteva minute am preluat controlul. Nu mi-a plăcut deloc ce am văzut. Unde-mi era divinul?! Unde era simbolul?! Unde era idealul? Ce ai făcut, Dumnezeule, cu el?! Pentru ce atâta chin, dor, sacrificiu și umilință? Mi-e rușine, știi?! Și mi-e ciudă! Am crezut că sunt curajoasă, dar de fapt eram naivă!

Cum devin oamenii inumani?!

Tu nu erai nici divin, nici perfect și nici intangibil pentru atingerea-mi mizerabilă. Erai doar o iluzie care se juca de-a Dumnezeu ca un amator. Dar eu am crezut în tine. Femeile te cred adesea. Cred în tine ca într-un Dumnezeu, te divinizează. Nu mă miră. Te prefaci bine. Nu e obositor să joci perfecțiunea și să îți folosești aparentele slăbiciuni ca pe niște tehnici abile de manipulare?!

Dincolo de toate măștile tale care m-au făcut adesea să tremur de frică, de parcă aveam să îmi pierd viața, am crezut că ești și tu un purtător de suflet. Îl ai, dar el este incompatibil cu mine. Am proiectat pe tine iubirea și bunătatea și… nebunia mea a negat nebunia ta.

Cu toate acestea, nu doare mai puțin. Nu mi-e rușine mai puțin. Nu sunt mai puțin umilită. Nu e mai liniște. Nu m-a atins nici pacea, ci regretul în ani de durere perpetuă. Am făcut golul tolerabil în timp. Stau și mă întreb, ce rău ți-am făcut să merit toate astea?!

Cum devin oamenii inumani?!

Dar știm amândoi că nu e vorba despre asta. La mijloc e o boală. Suferim de boli diferite. Viața a făcut ca bolile noastre să se întrepătrundă într-o poveste comună. Oare îți mai amintești cine erai?! Tu îl detești pe cel din trecut, cel bun, inocent, dulce, virgin. Eu l-am iubit nebunește, de el m-am îndrăgostit. Cel din trecut era idealul meu, cel din prezent nu este doar un simplu străin, este cel care mi-a mutilat sinele. Cum devin oamenii inumani?! Da, nu m-ai omorât. Nu fizic. Dar sufletește m-ai sfărâmat. Oare nu este și asta o crimă?!

N-am să te uit și cu siguranță nici tu nu o să poți. În momentele tale cele mai fericite eu încă exist în mintea ta. Într-un colț întunecat și ferecat bine. Nici nu trebuie să conștientizezi, eu exist acolo. Eu sunt încă vie. Am contribuit la omul care ești astăzi: minunat, dar dual, cu o latură atât de întunecată pe care doar cu mine ți-ai permis să o dezlănțui. Să fie ăsta un privilegiu?! Nu, e blestemul meu de atâția amari de ani.

Sunt proastă?! Nu-i nimic! Pot să trăiesc cu râsul tău în ceafă!

Bărbăția se măsoară? Cum ai defini tu bărbatul ideal?

bărbăția se măsoara

Bărbăția se măsoară în mărimea… mușchiului?! Când spunem bărbăție și masculinitate, adesea facem referire la stima de sine a bărbatului. Dacă bărbatul are o stimă de sine sănătoasă, atunci se va simți puternic și capabil și, prin urmare, se va manifesta ca atare. Cu cât se cunoaște mai bine și este mai conștient de calitățile sale, cu atât caracterul și personalitatea lui vor fi mai aproape de ceea ce crede el despre el însuși.

Dar să știți că bărbăția nu ține cont doar de mărimea penisului. Bărbații au modalități de „măsurare” complexe și multiple. Conteză mărimea penisului. Contează puterea financiară. Contează aspectul și înfățișarea fizică. Contează mașina din dotare. Contează până și femeia de lângă ei care, de cele mai multe ori, este privită și tratată ca un trofeu. Cu cât ea este mai frumoasă și mai realizată, cu atât el va fi mai mândru și mai încântat de propria sa persoană, NU de propria parteneră. Vezi ce face egoul din om?! De ce? Pentru că femeia frumoasă și realizată îi asigură validarea de care are nevoie pentru a se simți bărbat adevărat.

Tu crezi că ești bărbat adevărat dacă n-ai bani, penisul mare, o mașină trăsnet și o femeie top model lângă tine?!

Peste o lună fac 32 de ani. În ultimii 14-15 ani mi-au trecut prin fața ochilor și prin palme tot felul de bărbați nefericiți. Din ce cauze erau nefericiți? Ba pentru că nu se simțeau atrăgători. Ba pentru că n-aveau penisul suficient de mare sau de gros ca al actorilor din filmele porno. Ba pentru că nu puteau cuceri femeile frumoase la care râvneau ei. Ba pentru că n-aveau bani și nu puteau oferi femeilor luxul și opulența pe care și-o imaginau ei. Ba pentru că nu dețineau mașini sau, și mai rău, conduceau niște amărăciuni de automobile. Ba pentru că erau prea slabi și firavi fizic. Ba pentru că erau plinuți. Ba pentru că erau scunzi. Ba pentru că n-aveau păr în cap sau aveau păr în exces pe corp.

Bărbăția se măsoară?! Motive de nefericire există la tot pasul!

Adevărul este următorul: bărbăția se măsoară, este contorizabilă, deoarece nu te poți pune cu așteptările pe care un om le are de la el. Cu cât el este mai pretențios, cu atât este mai nefericit și, prin urmare, mai ratat. Cu cât are o imaginație mai bogată și fabuleză mai puternic despre sine și despre lucrurile pe care el își închipuie că îi lipsesc, cu atât va deveni o persoană dezagreabilă. Păi da, când simți că îți lipsesc N lucruri, te comporți ca atare: ba ești slab și nesigur, ba devii o micuță scârbă care se poartă urât cu oamenii din jur pentru a-și masca propria neputință. Căci, ce-i drept, e mai ușor să pui lupa pe alții decât să conștientizezi, să realizezi și să corectezi adevăratele probleme cu care te confrunți. Este mai ușor să îi arați cu degetul pe ăia care sunt capabil, să îi denigrezi, decât să-și recunoști și să-ți învingi propriile limite.

Mi se pare mie sau bărbatul „neadevărat” este invidios?! Când bărbăția se măsoară, invidia este la loc de cinste.

Astfel, prin fața ochilor am văzut cum bărbații nesiguri, care se confruntă cu diverse lipsuri (așa cred ei) ajung să se îngroape într-o prostie și o sărăcie mentală de neînchipuit. Au ajuns să „rupă” sălile de sport și magazinele de steroizi pentru a obține trupuri ca de fotomodele. Au apelat la credite bancare pentru a-și achiziționa mașini pentru care nu-și permit taxe și impozite exorbitante. Au preferat să intre în relații cu femei frumoase, care să îi jupoaie de vii financiar, în loc să se mulțumească cu iubirea unei femei simple… decente… Au adoptat o tactică de masculi dominanți și sălbatici în intimitate pentru a-și masca penisul mic sau lipsa potenței. Și lista căilor pline de disperare poate continua.

Nu spun că este un lucru rău să te îngrijești de aspectul tău și să consumi, dacă consideri potrivit și indicat de specialiști, produse dintr-un magazin de steroizi. Nu spun că este greșit să faci sport sau să ai lângă tine o femeie frumoasă. Nimic din toate cele descrise mai sus nu sunt greșite DACĂ REZOLVI COMPLEXUL ȘI CAUZA CARE A CONDUS LA COMPLEXUL PE CARE ÎL AI.

Ceea ce îți închipui despre tine este doar o percepție. Modul cum privești lucrurile poate fi unul rău sau bun.

Uneori să n-ai prea mulți bani înseamnă să fii liber, să nu te confrunți cu zeci de responsabilități și răspunderi. Nu trebuie să ai lângă tine cea mai frumoasă femeie, trebuie să o ai pe cea potrivită. Pe care o iubești și care te iubești. Nu trebuie să conduci o mașină de lux, trebuie să ai una care să consume puțin combustibil și în care să te simți în siguranță, dar care să te ducă oriunde își dorește inima ta. Nu trebuie să ai penisul mare ca să satisfaci o femeie, trebuie să fii tandru, inteligent și creativ. Cu cât îți cunoști și îți iubești mai mult partenera, cu atât o vei mulțumi mai mult în pat. Nu trebuie să fii pachete de mușchi și să ai 2 m pentru a te simți bărbat. Este de ajuns să îți meargă mintea și să ai tărie de caracter. Astfel vei muta munții din loc.

Nimeni nu stă în calea unui bărbat puternic, corect, respectabil și conștient de propriile lui calități.

O femeie adevărată, să-i spunem, deși urăsc teribil termenul, nu te va „cântări” după contul bancar și mărimea penisului, ci te va iubi pentru ceea ce ești, însemni și reprezinți. Te va iubi pentru potențialul infinit pe care îl vede în tine. Și dacă nu te place sau nu te iubește pentru ceea ce însemni în prezent și ai putea deveni în viitor, înseamnă că poate nu este femeia potrivită. Și n-are sens să te încăpățânezi să o ai lângă tine dacă ea nu reprezintă parte din viitorul tău.

Știi, lipsuri și defecte avem cu toții. Dar ce facem CORECT pentru a le corecta? Cum devenim mai buni și mai înțelepți?

Bărbăția se măsoară?

Nu! Inteligența se măsoară!

Tu ce spui, bărbăția se măsoară?

Vorbesc cu tine ca în oglindă!

Vorbesc cu tine ca în oglindă!

Te chem cu gândul! N-auzi?

Te strig pe nume.

Îți spun tot ce nu vrei s-auzi.

Îți povestesc lucruri la care nici măcar nu îndrăznești să ajungi cu gândul.

Îți șoptesc sentimente la care încă n-ai avut acces…

Îți zic despre emoții pe care… abia am reușit să le trăiesc, darămite să le gestionez.

De când e dragostea gestionabilă sau rațională?

Îți mângâi chipul aproape străin și realizez că, în nebunia mea, tu ești ancora mea în artă.

Tu ești cheia de acces la stările care mă inspiră să scriu… să creez lumi paralele în care… lumile noastre nu mai sunt atât de paralele și potrivnice. S-ar putea spune că scriu basme, dar nu… să nu ne mai amăgim. Noi nu suntem prinți și prințese. Noi nu suntem buni. Nu suntem puri. Nu suntem inocenți. Nu suntem lipsiți de scopuri meschine. Vrem TOTUL și dăruim NIMICUL. Iubim și ne prefacem că nu iubim distrugând tot frumosul doar pentru a ne demonstra că putem fi Dumnezei.

Dar nu, greșesc. Nu ne jucăm de-a Dumnezeu. Dumnezeu e bun, e milostiv, este infinit, este lumină și este căldură. Este pace și liniște. Este siguranță și confort. În infinita noastră prostie și ignoranță, noi putem fi cel mult niște păpușari ai sorții. Iar câștigurile noastre sunt doar pe termen scurt. Plăceri de moment. Efemere. Apoi rămâne durerea, pustiul, dezgustul de sine și singurătatea.

Ai văzut? Sunt o mulțime de oameni în jur și noi tot singuri ne simțim. Seara, când punem capul pe pernă, același nume, aceeași strângere de inimă, aceeași singurătate deplină. Ai văzut? Până și îmbrățișările și sărutările au farmec doar pe moment. Suntem strânși în brațe, ni se declară iubirea până la abnegație și, totuși, am devenit incapabili să ne mai bucurăm de iubirea primită. Ceva lipsește, nu-i așa?! Trăim în minciună. Trăim în iluzia că suntem fericiți, că ne este bine. Și totuși bine nu înseamnă să fii fericit. Ce-ți lipsește?

Scriu despre o realitate inaccesibilă, scriu despre orgolii, frici și frustrări ale trecutului neeliberate. Scriu despre regrete nerisipite. Scriu despre doruri nevindecate. Scriu despre inimi frânte și minți distruse. Scriu despre idei diabolice și dezamăgiri crunte. Scriu despre visuri neîmplinite și dorințe deșarte… care încă mai ard. Scriu despre speranțe sfârtecate și despre mine… călcată în picioare, amăgită și abandonată. Scriu despre ce a fost odată și nu o să mai fie niciodată.

Aș putea să mă înec în alcool, așa mintea mea se eliberează și din degete curg șirurile nesfârșite ale gândurilor pe care mă străduiesc din răsputeri să ți le ascund. Dar n-o fac…

Cândva le vei afla… n-o să îți placă, o să mă urăști, o să vrei să termini cu existența mea, dar tot n-o să găsești puterea de a mă înfrunta.

Scrisul reprezintă dragostea pe care nu mi-o poate oferi niciun bărbat.

Scrisul este dragoste pe care nu mi-ai oferit-o tu niciodată și… știi, așa îmi trăiesc eu poveștile neîntâmplate, în scris.

Vorbesc cu tine ca în oglindă. În seara asta mi-am pus demonii în fața alor tăi și i-am lăsat să-și spună ofurile. Îi privesc și zâmbesc. S-ar sfâșia între ei, însă ceva îi oprește. Ceva i-a oprit întotdeauna. E relaxant și eliberator când demonii interiori stau la conversație cu alți demoni dragi.

Închid ușa, deschid fereastră și acopăr oglinda. Mi-am pierdut inspirația…  

Nu există femei care nu știu să facă sex!

Nu există femei care nu știu să facă sex!

Bărbații se plâng adesea că femeile „stau ca vacile”, că nu dau din fund, că n-au inițiativă, că nu gem, că nu zgârie, că nu mușcă, că n-o sug cu pasiune, că nu vor sex anal, etc.. Pe scurt, femeile sunt acuzate adesea că nu își manifestă plăcerea din timpul actului sexual și nici atracția și iubirea față de partener.

Ce-i drept, atunci când nu iubești o femeie, îi găsești tot felul de defecte și este absolut firesc să nu fii compatibil cu ea în pat. Să nu uităm că atunci când nu există sentimente, tipa poate fi și o amazoană în așternuturi, dacă nu o vrei pe termen lung, nu o vrei și pace, poate fi și Zâna Zorilor că degeaba. Așa că nu te mai plânge că femeile „stau ca proastele” sau că te-a futut una de ți-au sărit capacele, dar „lipsește ceva”, adevărul este că niciuna nu-i îndeajuns de bună ca aleasa inimii.

Nu există femei care nu știu să facă sex, există femei care n-au fost învățate cum să iubească, femei care nu reușesc să se conecteze cu bărbații aleși, femei care se tem de respingere, femei cu o stimă de sine scăzută, femei care nu au orgasm vaginal, femei care nu știu să se dăruiască trup și suflet, femei care se simt folosite, femei care nu sunt iubite îndeajuns de mult încât să înflorească în brațele bărbaților lor.

De obicei partidele de sex sunt nereușite atunci când nu există iubire și încredere, în rest, dacă ești pe aceeași lungime de undă cu partenera ta, dacă o iubești și o dorești, vei avea răbdarea de a o seduce și cuceri, o vei învăța să iubească și să se iubească, îi vei arăta cum să se deschidă și o vei transforma dintr-o puștoaică temătoare într-o femeie adevărată, conștientă de propria sexualitate, capabilă să își recunoască dorințele și nevoile, dornică să experimenteze și să simtă toate plăcerile iubirii. Dar dacă tu nu vrei să te complici și n-ai chef și nici răbdare ca să o ajuți să treacă peste acele blocaje, atunci nu te mai plânge, frate, și plătește o femeie care să te reguleze așa cum îți dorești.

Probabil că „stă ca vaca”, probabil că face mofturi și îți strâmbă adesea din nas, probabil că nu are orgasm și cel mai probabil mimează tot ceea ce face cu tine în pat. Te simți folosit, îți cere tot felul de chestii, însă nu oferă. Este o răsfățată și regizează fiecare moment, fii sigur, însă undeva greșești și tu. În astfel de situații comunicarea este cheia problemei. Spune-i ce simți, ce-ți dorești și determin-o să îți dezvăluie și ea ceea ce are în minte și în suflet. Undeva există un blocaj, dacă nu o ajuți și o judeci, nu o să ajungeți nicăieri. Iar dacă ea nu vrea să fie sinceră cu tine și nu vrea să schimbe nimic în comportamentul ei de micuță alintată, atunci ar fi mai bine să îți vezi de drum… fără ea.

Nu există femei care nu știu să facă sex, există femei care nu te iubesc sau femei care se tem de ceva! 🙂

Un bărbat și o femeie pot fi doar prieteni?

Un bărbat și o femeie pot fi doar prieteni?

 – Cine e domnișoara care este cu tine?

– O prietenă. Avea și ea treabă în locul X și am mers împreună. Își dorea demult să ajungă aici.

– Doar prietenă și nimic mai mult?

– Doar prietenă și nimic mai mult.

Și s-a lăsat liniștea din partea mea. Am preferat să-mi înghit cuvintele decât să-i fac fel și fel de reproșuri. N-avea sens să fac o scenă „de la distanță”.

În astfel de situații nu reacționez deloc matur sau inteligent, însă am făcut-o pentru a doua oară cu același bărbat. De ce? De dragul lui și al meu. Nu pentru că mi-ar fi frică de singurătate sau pentru că țin cu dinții de legătura asta, ci pentru că știu că dincolo de orice escapadă, avem încă motive să fim…

Sunt o femeie geloasă și o ființă care urăște să fie mințită. Așa cum spuneam în articolul anterior, sunt capabilă să-i ofer bărbatului libertatea necesară, chiar dacă este doar o libertate imaginară. Îl pot lăsa să-și îndeplinească anumite curiozități, dorințe sau fantezii cu o altă femeie, însă vreau să știu când se întâmplă asta și mai vreau ca aceste lucruri să nu devină un obicei. Nu pot să trăiesc astfel pe termen lung, însă prefer să-mi spună că are nevoie de „diversitate” chiar dacă mă doare și mă face să cred că nu sunt de ajuns.

Pot să tolerez multe, însă nu la nesfârșit.

Nu am îndoieli, știu cu cine „votez” și aleg ca și de data aceasta să merg înainte cu el. Este un test de rezistență pentru mine și o lecție de viață pentru el. Dincolo de orice escapadă, poveste sau iubire, nici eu și nici el nu am mai întâlnit oameni care să ne semene. Și asta ne apropie, chiar dacă fiecare dintre noi avem păcatele noastre și suntem atât de diferiți.

Lui îi fug ochii și mințile, eu îmi împart sufletul între el și vechea muză a acestui blog. Suntem ok. Ne potrivim. Suntem sacul și petecul. Tusea și junghiul. Suntem unul pentru altul – ținem unul la altul, ne zâmbim, ne strângem în brațe, vorbim și ne confesăm parțial, însă eu nu-i sunt de ajuns, însă nici el mie. Lipsesc lucruri, însă când suntem împreună parcă nimic nu mai contează.

Și totuși, un bărbat și o femeie pot fi doar prieteni?!

În viața mea am avut doar doi prieteni bărbați. Și când spun prieteni, mă refer la prieteni în adevăratul sens al cuvântului, nu amici sau parteneri de distracție. Oameni pe care să mă bazez, cu care să pot discuta orice, în care să am încredere totală, pentru care aș fi făcut orice și le-aș fi dat totul pentru a fi fericiți și împliniți.

Cu unul din ei, după o prietenie inimaginabilă de șase ani, am dat-o în iubire, apoi în obsesie și nebunie. Mare greșeală. S-au adunat și mai mulți ani la povestea noastră, iar el s-a transformat în dragostea vieții mele, însă acum nu ne mai vorbim și probabil că nu vom mai vorbi niciodată. Nu mi-e dor de el ca bărbat, însă de el ca prieten mi se sfâșie sufletul de cât de mult îmi lipsește.

Celălalt este în continuare prietenul meu, o prietenie bazată pe respect reciproc și încredere. Lui îi datorez viața frumoasă pe care o am acum. Suntem frații pe care niciunul dintre noi nu i-a avut. Lucrurile nu au fost și nu o să fie  niciodată altfel.

În rest, mi-am „terfelit” toate „prieteniile” cu bărbații. Cu amicii am flirtat și flirtez în continuare. Uneori mă rezum doar la atât, alteori îmi trăiesc curiozitățile și transform amicițiile în „prietenii cu beneficii”. Orice femeie are o „rezervă pentru zile negre”, nici eu nu sunt o excepție.

Așadar, știu sigur că un bărbat și o femeie pot fi doar prieteni, însă mai știu și că linia este fină și că lucrurile pot degenera rapid.

De ce alegem, totuși, să pierdem un prieten care ar putea fi alături de noi toată viața pentru câteva partide de sex care, oricum, strică lucrurile într-un ritm alert?! Oricât ar fi potrivirea sexuală de „potrivită”, 90% din prietenii se duc pe apa sâmbetei.

Un bărbat și o femeie pot fi doar prieteni?

De ce trec oamenii de la „prieteni” la „amanți”?

Niciodată! Prietenia dintre un bărbat și o femeie ajunge în așternuturi! Femeile sunt făcute pentru a fi iubite, nu pentru a fi prietene cu bărbații. – Cristian Charles.

Treaba este simplă! Nu există prietenie între un bărbat și o femeie. Dacă el ți-a spus că este „doar o prietenă”, te minte. Este o parteneră de sex. – Cristian Charles.

Dacă fata arată nașpa, mai mult ca sigur pot fi doar prieteni. – Cătălin Adam.

Da! Eu am fost prietenă cu un bărbat timp de 8 ani, până am părăsit orașul unde locuiam pentru a mă căsători. A fost cel mai bun prieten și confident al meu. Mi-a fost mai ceva ca un frate și nu era nici gay, nici nu am avut între noi alte gânduri în afară de respect și arăta și bine. – Florina Vitiuc Caraivan

Nu! Categoric nu! Eu, de exemplu, după 12 ani de așa zisă „prietenie” am ajuns să mă căsătoresc cu prietenul. Apoi mi-a spus că el de fapt era îndrăgostit de mine de atunci, doar că aștepta să mai cresc. Deci, prietenul mă proteja și educa. Avem 24 de ani de căsătorie, pe cei cu prietenia nu îi mai adaug. – Livia Paraschiv

Da! Și ca fată pot spun că, făcând o comparație, băieții sunt mai buni prieteni decât fetele. Fetele au tendința de a fi mai rele, ușor invidioase chiar și cu propriile prietene. Băieții sunt mai sinceri și mai prietenoși. – Simina Anton

Întrebarea corectă ar fi: un bărbat și o femeie pot fi și prieteni? – Daniela David Vlad

Niciodată! Bărbatul, indiferent cât de prieten este cu o femeie, mereu o să-și dorească să se culce cu ea. Desigur, și femeia la fel, doar că într-o mai mică măsură. – Gabriel Cătălin Vasile

Se poate, însă de la o simplă prietenie se poate ajune la ceva mai mult. Și asta îți poate marca viața. – Enache Diana Andreea

Nu. Mai devreme sau mai târziu unul din ei o să vrea mai mult. Sau pot fi, dar doar dacă unul e gay. Am avut și eu un „cel mai bun prieten” și ghici ce s-a întâmplat?! – Ella

Nu, sub nicio formă. Cel puțin unul dintre cei doi se gândește să i-o tragă celuilalt. E demonstrat științific.”- Șteff Ștefan

Da. Cele mai bune „prietene” ale mele sunt bărbați. – Henter Annemary

Da, există doar pe Facebook. – Ciprian Prisacaru

Da, pot fi doar prieteni dacă amândoi cunosc și simt bine valoarea prieteniei. Singura condiție, care cred că este piatra de temelie a unei prietenii dintre un bărbat și o femeie, este să nu fi fost iubiți înainte. – Cristi Anton.

Așa ne mințim, că da. Însă măcar din partea unuia trebuie să existe un interes. Am prieteni băieți pentru că nu am niciun interes, însă nu pot băga mâna în foc pentru ei. – Katy Katya

Între un bărbat și o femeie nu poate exista prietenie. Poate exista pasiune, dușmănie, dragoste, dar nu prietenie. – Oscar Wild

Cam acestea au fost, pe scurt, răspunsurile voastre la întrebarea mea de pe Facebook.

După o mulțime de alte răspunsuri de „da” și „nu”, am ajuns la concluzia că majoritatea prieteniilor sfârșesc în pat. Suntem niște animale masochiste. Ne lăsăm dominați de instincte chiar dacă știm că „după” o să suferim ca naiba. Dincolo de raiul prieteniei se află pasiunea și iadul celor doi amanți. Mizeria păcatului.

Culcă-te cu un prieten/ă și o să câștigi un/o amant/ă ocazional/ă, însă o să pierzi un OM pe care îl iubești. Știi bine că îl/o iubești!

Hai să devenim „nimic”, am auzit eu că durează o veșnicie!

Am citit undeva pe net – Hai să devenim „nimic”, am auzit eu că durează o veșnicie – și am înțeles că ăsta este remediul perfect pentru tratarea uitării. Fiind nimic, n-am să te pot uita vreodată. Rămâi acolo, așezat pe un piedestal pe care eu însămi te-am urcat și de pe care nu te mai poate da jos nicio forță a naturii.

Sunt curioasă, oare te mai iubește vreo femeie ca mine? Atât de intens, nemuritor și… poetic?! Oare mai poate vreo femeie să-ți adore defectele acelea intolerabile pentru cele slabe de îngeri, dar care, știm amândoi, că te transformă într-un bărbat pasional și copleșitor, greu de iubit, greu de satisfăcut, greu de făcut fericit și, implicit, greu de uitat?! Nu-s femeile capabile de sentimente atât de mărețe. Ele se reorientează rapid către „iubiți” lângă care să le fie bine, lângă care viața să fie ușoară și sigură. Din nesiguranță nu gustă decât nebunii, iar eu sunt acea nebună care se joacă întotdeauna cu focul. Chiar dacă știu că la final devin cenușă, știu că din aceeași cenușă pot să renesc. Și o iau de la capăt cu aceeași iubire nesăbuită de care nu mă poate vindeca nici măcar vreo boală mintală care să-mi fure definitiv mințile.

Dacă vrei să saturi vreo femeie de tine, fii cu ea 24 de ore din 24. Nu o lăsa să-i fie dor de tine. Nu te juca cu mintea ei. Spune-i tot ceea ce vrea să audă. Iubește-o fix așa cum își dorește ea. Fii întruchiparea proiecțiilor ei. Dăruiește-i totul. Pune-i inima ta pe tavă și las-o să joace fotbal cu ea. Pupă-i tălpile picioarelor și n-o lăsa să ducă lipsă de ceva. Transformă-te în bărbatul visurilor ei. Copleșește-o cu dragostea ta. Asigur-o că orice ar fi, tu nu o să o părăsești niciodată. Când nu va mai avea ce să „schimbe” la tine, când nu va mai fi nimic de „dresat” în tine, când nu va mai trebui să te „vâneze” și să te hăituiască pentru ceva ce își dorește ea, te va părăsi. Te va părăsi pentru unul, de obicei, mai nașpa decât tine. Cam asta-i soarta.

Dar iubește-mă pe mine, oare m-aș sătura?! Oare aș fi altfel?!

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul scrierii, însă ar trebui să vezi ce nu îți scriu, cu siguranță te-aș speria mai tare. Să-ți fiu lecție de viață și nu mai lași pe nimeni să te iubească așa cum o fac eu. Să nu mai dai voie nimănui să intre atât de adânc în viața ta. Să nu alegi pe nimeni care să îmi semene. Să nu faci niciodată comparație între mine și alte femei. Să crezi că sunt atât de rea, încât să devin incomparabilă și inconfundabilă în mintea ta.

Poate așa o să rămân și eu neuitată în memoria ta.

Fiind nimic, ne transformăm într-un ideal pe care nu îl vom mai putea atinge cu nimeni altcineva.

P.S. Este doar un articol inspirat, cred eu. Încă nu mă arunc în urma trenului și nici nu-mi scurtez venele. :))