Cum se cheamă boala asta?!

Cum se cheamă boala asta?!

Știi ce zic?! Mai bine regulează-mă, iubește-mă, lasă-mă să scriu despre tine, dă-mi voie să simt, hai, lasă-mă să te sufoc și dacă voi încerca să te omor cu dragostea mea, iartă-mă! Așa sunt eu. Atât pot. Pot atât de mult încât sunt de speriat. Te invadez ca o forță a naturii. De ce aș da înapoi?! La nervi te pot ucide fără remușcări, însă imediat după aceea sunt în stare să-mi beau otrava propriei dureri.

Te implor, te rog, nu mi-e rușine, te venerez, știi. Sunt în stare să fac lucruri pe care femeile nu le fac de obicei. Te provoc să-mi furi întreaga lume, câștigă-ți nemurirea, omule. S-ar putea să-ți placă, s-ar putea să te simți invincibil ca un zeu, atât de multe îți pot oferi. Eu trezesc memorii, demoni, frici, smulg și inimi dacă vreau, însă liniștea pe care o pot imprima pe pieptul tău este inconfundabilă.

Mi-au apărut câteva riduri în colțul ochilor și vreo două-trei fire de păr alb. N-am îmbătrânit așteptând, am încărunțit urlând, luptând, sperând. Hmm, sunt neobosită. Gândurile și sentimentele mi-au violat sufletul, dar iată, sunt tot vie și mai puternică decât niciodată.

Din păcate pentru tine și din fericire pentru sănătatea mea mintală, dragostea nu-mi mai poate fura mințile. Nu am nevoie de ordine, indicații, limite sau îngrădiri. Nu-mi cere să renunț. Nu mai fac compromisuri. Nu mai tac. Nu mai accept. Nu mă mai prefac deloc că nu văd, nu aud sau nu simt. Nu îndrăzni să-mi mai reproșezi. Nu mă împinge la extreme, sunt deja în Iad și mi-e cald aici, m-aș fute și-aș râde ca o isterică.

Nu-mi mai poți închide gura decât cu buzele tale cănoase, iar inima mi se va opri doar dacă o vei smulge cu propriile tale degete de pianist. Hai, ce naiba! Sunt liberă! Mai pune-ți pofta-n cui. Nu-mi mai poți îngrădi bătăile inimii. Știi, le ascundeam ca să nu le auzi prea tare, acum le las să strige. Îți servesc zâmbind același venin care îți place. Știu că îți place.

Cum se cheamă boala asta?  

Sharing is caring!