De ce ajung bărbații scârbe?!

De ce ajung bărbații scârbe?!

Fără să vreau, i-am cunoscut mama și vă spun sincer, nu mă așteptam să dau peste o femeie deosebită. Bineînțeles că n-am avut prilejul să ne descoasem una pe alta la modul acela nerușinat și profund, dar mi s-au înmuiat genunchii când am văzut că el îi semăna leit. L-am iubit atât de mult pe el încât, văzând-o, mi-a venit să plâng și mi-aș fi dorit să o îmbrățișez. Ea îl născuse pe EL!

M-a uimit toată dragostea cu care vorbea despre el și chiar dacă știu că orice mamă își iubește și își laudă puiul, această mamă era o femeie deosebită care încercase să îi dea cea mai bună educație. Femeia asta îl crescuse frumos, îi insuflase niște principii și valori drepte, făcuse tot felul de sacrificii pentru ca el să ajungă un om de bine și un bărbat pe cât posibil de bărbat.

De asta mă îndrăgostisem de el. Pentru că atât cât s-a putut, fusese un bărbat așa cum rar îți este dat să cunoști. Educat, manierat, emaptic, inteligent, bun, protector, sensibil, comunicativ, curajos, asumat etc.. Cred cu toată ființa că este visul oricărei femei, doar că n-am știu să îl fac să fie bărbatul visurilor mele. Femeia care îl va iubi și pe care o va iubi, va fi o femeie extrem de fericită.

Și uite așa am încetat să mai detest un bărbat care m-a rănit într-un hal fără de hal. Un bărbat cu o mamă bună, n-avea cum să fie un om rău. Așadar, mi-am dat seama că pentru suferință nu este niciodată de vină un singur partener, ci amândoi. Dacă am primit răutate și suferință, sunt conștientă că și eu sunt de vină. Am iscat toată acea furtună, am partea mea de vină. Am trezit în acel bărbat toate acele sentimente negative și n-am putut să mă opresc la timp.

Da, poate că unii bărbați n-au nicio justificare! Sunt răi din născare! Pentru că așa le place să fie. Pentru că suferința femeii le alimentează propria stare de bine și îi face să se simtă puternici și invincibili, însă în majoritatea cazurilor, când relațiile nu merg, nu merg din cauza amândurora.

De ce, mama naibii, ajung bărbații scârbe?

Păi dacă e să analizăm, psihologii vor sări imediat cu veșnicul răspuns: părinții. Pentru că mama a fost posesivă sau din contră, pentru că mama a fost o ființă rece. Pentru că tatăl a fost autoritar sau pentru că n-a avut deloc tată. Pentru că părinții au fost alcoolici, l-au bătut sau n-au știut să îl ajute, să îl susțină, să îl încurajeze sau să-l educe așa cum trebuie. Sau mai e și varianta în care o dezamăgire cumplită în dragoste l-a transformat iremediabil. Știți, clasica poveste: fata a fost curvă sau a iubit o fată și respectiva n-a reușit să se îndrăgostească de el.

Cu toate acestea, oricât motive mi-ar îndruga cineva, pentru răutate nu există justificare! Un bărbat care nu se oprește atunci când simte sau vede suferința femeii, nu e bărbat. Când o relație nu mai funcționează, te oprești. Pui punct. Îndepărtezi femeie lângă care cele mai mari defecte ale tale ies la suprafață și gata. Ea nu mai e o nemernică frustrată, tu încetezi să mai fii o scârbă de bărbat.

Deși mi-e greu să recunosc, dacă bărbatul devine o scârbă, noi, femeile, trezim „monstrul”! El încetează să mai fie bărbatul visurilor tale atunci când tu ești cicălitoare, îl jignești, îl sufoci, ești prea disponibilă sau indisponibilă, când îl castrezi emoțional, ești posesivă, geloasă, exagerată, îl înșeli sau nu îl respecți, ceri prea mult sau oferi prea mult. În tot trebuie să existe un echilibru și mai ales, să nu treci niciodată acea barieră a certurilor. În toate cuplurile există probleme și conflicte, însă dacă încalci bariera și uiți de respect, să nu te aștepți ca el să rămână un domn. Din păcate, nu-i poți cere să fie domn când tu te porți ca o țață nesuferită!

Suntem oameni, iar domnia se pierde atât de ușor. De ce ajung bărbații scârbe?! Pentru că noi îi împingem în acel punct al degradării supreme.

Sharing is caring!