De ce toate urganele au nume de femei?

De ce toate urganele au nume de femei?

De ce toate urganele au nume de femei? De ale dracului! Și eu sunt afurisită. A dracului. Dar știi că mor de dragul tău, nu?

Ce fac cu toată furia? Unde să revărs neputința? Cum scap de nodul ăsta în gât pe care îl simt? Cui să cer ajutorul? Pierd controlul. Scap frâiele. Îmi pierd mințile. Unde mă duc? Mă rătăcesc. Mă doare. E frumos. Este irezistibil. Tânjesc! Vreau! Strig! Urlu! Chem! Ating. Simt. Și ce puternic simt. Sărut și parcă… parcă nimic nu mai există. Senzația de piele pe piele. Îmi pierd puterea. Și știi cât țin eu la puterea mea, nu?

Vreau să rămân acolo. Păstrează-mă! Fă-mă a ta! În ciuda a orice… eu sunt! Renunț la tot. Pentru tine o fac! M-aș pierde. M-aș abandona. Mi-aș petrece tot timpul liber în acei ochi. Mi-aș dansa toate visele și visurile pe acele buze. Și aș mușca cu poftă din acea carne… Tremur. Doresc cu toată ființa mea. Când să mă opresc? Unde să mă opresc dacă sunt atrasă cu toate forțele naturii. Tot UNIVERSUL mă îndreaptă spre tine. Nu vreau. Dar acolo ajung! Vreau în patul tău…

Te plimbi pe sânii mei… te-ai parfumat pe buzele mele… ți-ai așternut toate durerile în palma mea… mi-ai spus că nu vrei să mă pierzi. Mi-ai spus că nu poți fără mine. Iar vorbim de posesie… de obsesie… de masochism… de dragostea aceea care fărâmă… care doare și care… mă face să vibrez… să tremur. Nu vreau să tremur în brațele tale Vreau să ard. Vreau să-mi pierd sinele. Vreau să cred din nou. Să spun că da… dragostea împărtășită există. Chiar și pentru o secundă. O singură secundă îți cer! Atât!

Îmi place să cred despre mine că sunt specială. Sunt un om frumos. Nu mai vreau asta. Nu vreau gratitudine. N-am fost născută pentru a naște în oameni recunoștința. Mă iubești sau mă urăști? Una din două. Nu există jumătăți de măsură. Da-r-ar dracu să dea, urăsc recunoștința. Nu sunt Mama Răniților. Nu sunt acea fată integră, ingenuă, pe care, poate, o dorești, dar nu sunt nici acea curvă de la colț de stradă pe care o detești. Nu vreau să fiu depravata care se ține după tine. Dar nu sunt inocentă. Fără așteptări. Oare înțelegi cât te vreau? Oare vezi ceea ce mocnește în mine?

Nu te vreau ca prieten. Nu te privesc astfel. Ce fac cu toată furia asta pe care o resimt? Am pierdut controlul. Renunț. Plâng. Și revin la trecutul meu, acela sigur, previzibil. Nu m-ai dezamăgit. Dar m-ai sedus. M-ai făcut cred. Eu nu mai credeam. Nu mai voiam să cred. De ce tu? De ce eu? De ce așa? De ce dintr-o dată? Urăsc să simt ceea ce simt. Dar mint… Eu nu urăsc pe nimeni și nimic. Nu te urăsc, te ador. Mi-ești drag. Ești slăbiciunea mea. Ești omul care a înlocuit totul. Care suplinește orice altă realizează. Unde mă duci? Unde mă atragi? De ce faci asta? Simt… că vreau să te cunosc în orice ipostază a ta. Mi-e frică. Ce-i drept, mor de teamă. Dar în același timp… nu pot să mă abțin. Ești irezistibil! A cui rămân? Cât greșesc…

Ce fac cu toată furia asta? Mi-e ciudă. Știu că nu vorbim pe termen lung. Mă faci să simt. Ești vinovat. Arderea mea… tu mi-ai dat foc. Unde să mă duc, unde să fug? Nu ești pentru mine! Nu sunt pentru tine! Ține-te bine. Ce facem? Lăsăm lucrurile să curgă? Te rog. Distruge-mă lent. Dă-mi voie să mă bucur de tine! Lasă-mă să te iubesc… lasă-mă să-ți ofer totul și lasă-mă să renunț la tine urlând de disperare. Deja mă simt pierdută. Dinainte de a te a avea. Știi că ochii mei sunt plini de lacrimi? Plâng pentru că datorită ție am reînviat. Știu că temporar. Să nu te simți vinovat. Eu doar așa știu să trăiesc! Viu! Ardent!

Sunt a dracului… mă joc… nu mă urî… sunt furioasă! Toată furtuna asta se îndreaptă doar spre mine. De ce toate urganele au nume de femei?!!!!!

Sharing is caring!

8 thoughts on “De ce toate urganele au nume de femei?

  1. …deci,ferestrele si usile le-am batut in cuie…am adus animalele cu mine si le-am legat corespunzator de biblioteca,pat,frigider…dar daca imi ia casa?…aaa…ma bag in pivnita!…io sa scap!

  2. Eu am citit tot si am mancat tot, am fost cuminte! :)))
    Când am avut sufletul greu, mi-a fost de mare folos blogul tău. Mi-a făcut nespus de bine, am scris aici ceea ce nu puteam vorbi cu nimeni. Nu e puţin lucru.
    Dar acum, poate că prisosesc. E bine să fac paşi. Mi-au făcut bine poveştile tale. Nu sunt un om patetic, fug de ridicol. Şi nu m-a apucat aşa, dintr-o dată. Îţi mulţumesc că mi-ai dat ocazia să scriu aici gândurile mele frânte.
    Îţi doresc, dragă Damă să-ţi împlineşti toate visele, să fii iubită şi mai ales, să fii sănătoasă!

  3. eeee…am citit doar titlul,dar daca deschid ferestrele ma tem ca va fi dificil sa ma mai plimb pe sanii cuiva!

  4. …lasa!!!!…cititnd de mai multe ori ceea cea ai scris am avut senzatia furtunii,a uraganului!…am bagatelizat impresia initiala,dar asta ai vrut sa redai si ai reusit.Daca esti atent in viata si esti si sensibil,ca romantic sunt din nastere nu pot sa nu remarc de fiecare data in trairile tale frumusetea lucrurilor marunte,insesizabile la prima vedere…dar tot asa cum in furtuna orice lucru devine periculos prin forta tot asa orice traire a ta devine,prin amplificare.Ma bucur de fapt pentru norocul de a citi pasaje, care,candva vor face parte dintr-o carte,ramandu-mi atunci sa citesc doar titlul.

    1. Să știi că ai dreptate… sunt periculoasă atunci când îmi amplific sentimentele.
      Să-l ferească Dumnezeu pe ghinionist.
      Când oi deveni mare femeie de afaceri mare… și o să am suficienți bani încât să nu mai fie nevoie să lucrez eu, o să am timp să scriu cartea.
      Până atunci îmi trăiesc iubirile și scriu frânturi din ele.
      Oricum, e interesant ce mi se întâmplă… 😀

Comments are closed.