De ce trăiești în afara potențialului tău maxim?

De ce trăiești în afara potențialului tău maxim?

– Stai puțin…

– Pleacă din calea mea. Crezi că m-am jucat când ți-am blocat numărul de telefon, pagina de Facebook, Whatsapp-ul, Viber-ul, Telegram-ul și așa mai departe?! Băi, băiatule, pot fi foarte permisivă… dar până la un punct. Nu ești nici primul și nici ultimul de care mă debarasez. Dacă m-ai umilit, mă descotoresc de tine ca de o cârpă uzată. Hai, du-te și lasă-mă!

– Dar parcă lucrurile nu stăteau așa între noi…

– O să-ți spun adevărul. Nu te iubesc și nu te-am iubit niciodată. Da, am fost îndrăgostită de tine, însă când ai început cu aroganța și escapadele, ușor, ușor, mi-ai ieșit din grații. Te-am tolerat pentru că ești bun la pat, pentru că atunci când erai cu mine, erai trup și suflet lângă mine, pentru că mi-ai umplut timpul și m-ai distras de la ale mele pentru o vreme, însă acum nu mai funcționează nimic din toate astea. Ai continuat să fii același egoist superficial, iar eu, ca o micuță nemernică, recunosc, evident că mi-am îndreptat atenția în altă parte. Când tu te bucurai de plăcerile tale „exotice”, nici eu nu eram mai prejos, mă bucuram de prezența și de atenția altuia. Știi, nimic nu rămâne neplătit pe lumea asta, curvăsăria se plătește. Și eu o plătesc, și tu o vei plăti. Nu cu mine, nici tu nu mă iubești. Ci cu cea pe care o vei dori cu toată ființa ta și care nu va fi niciodată iubirea ta împărtășită.

– Păi dacă suntem o apă și un pământ, de ce nu continuăm așa?

– Pentru că mi-e scârbă. Oi fi eu infidelă cu sufletul, dar nu mă mai culc de ani de zile cu doi bărbați în „același” timp. Asta a fost. Sper să fii bine, i-am spus eu urcându-mă în mașină.

De vreun an de zile oscilez între acești doi „frumușei” pe care, deși îi plac, nu-mi sunt de ajuns. Slavă cerului, am trecut de faza în care îmi găseam scuze sau mă consideram o victimă. Nu, nimic nu justifică această trecere sufletească de la unul la altul. Nu sunt o victimă a destinului tragic. Poate că mi-au fost schimbate coordonatele cândva… însă faza aia a trecut de mult. Deși… cred că ăștia din prezent plătesc polițele celor din trecut… de fapt celui… din trecut. De schimbările ireversibile de acum ceva ani, se lovesc ăștia de acum. Trist, dar adevărat. Imatur, dar puțin îmi pasă.

Uneori săracii nu știu ce i-a lovit. Trec de la starea de femeie înțelegătoare, matură și asumată, la cea de scorpie neîndurătoare. Uh, pe cât de mult îmi place să mă joc, pe atât de tare ador singurătatea de după. Ba îi strâng în lanț, ba îi biciui și îi îndepărtez de mine. În fond, de ce aș fi statornică?! Încă aleg defectuos, nu vreau să mă mărit, copii nu fac, de muncă nu divorțez, în lanț nu mă prinde nimeni. Așa că, ori carpe diem pe muzica mea, ori pa și la revedere.

Îmi place să mă joc și din când în când mai și cedez… trupește, sufletește, cum vreți voi. Bucuria mea este că fac toate lucrurile acestea fiind perfect conștientă. Sunt lucidă. Îmi asum. Mă plictisesc repede și am nevoie de emoție. Ca să-mi iau doza de adrenalină, creez diverse conflicte.

Probabil că sunt și puțin bolnavă mintal, nici pe asta n-o contest, însă măcar nu sunt ipocrită. Nu mint. Nu mă ascund. Nu mă prefac. Nu fac parte din categoria săracelor cinstite necinstite de soartă. Nu îmi plâng de milă pentru că nimeni nu mă vrea. Nu mă dau cu capul de pereți pentru că nu sunt de ajuns pentru un bărbat. Nu îmi vine să îmi pun capăt zilelor pentru că nu-mi găsesc marea dragoste și nici nu trăiesc în tristețe pentru că sunt singură. Da, sunt singură pentru că așa vreau să fiu și mă bucur de prezența unui bărbat doar atunci când îmi cere inima.

Uh, sunt ciudată? Probabil. Este greșit că mă iubesc fix așa cum sunt?! Probabil că o să mă schimb cândva… îl aștept pe ăla care să-mi sucească iarăși coordonatele, deși m-aș mira să se nască doi cu aceeași putere. Deci slabe șanse să mai dețină cineva vreun controlul asupra mea. Nu cred că o să mai cunosc vreun tip care să mă inspire atât de puternic, încât să mă schimb într-o ființă care, deși zace în mine și e absolut incredibilă, nu am pentru cine să o scot la iveală. Pentru că niciunul nu mă determină să fiu ființa dumnezeiască la picioarele cărora bărbații își pierd orgoliul și dorința de a mai agoniza în brațele altor femei, mai bine să fiu o zăpăceală de femeie, o durere de cap. Pot fi minunată, dar mai interesant este să fiu afurisită.

Așadar, dragi doamne și domnișoare, dacă ați ajuns în punctul acela de maximă intensitate în care v-ați săturat de viață și de singurătate, înseamnă că e vremea să vă schimbați. Este momentul perfect să vă depășiți fricile și defectele. Prilejul ideal de a înțelege că viața este o oglindă. Ceea ce semeni, aia primești. Ai lângă tine oamenii pe care i-ai ales, iar iubirea dureroasă pe care o trăiești și singurătatea acută care te macină sunt rezultatele alegerilor tale proaste.

Nu, nu sunt un exemplu pentru nimeni. Am suferit de m-au găsit toți dracii. Nu spun că singurătatea este bună și nici nu vă îndemn să deveniți niște cutre, răutatea nu este nici ea cheia fericirii, vă zic, însă, că a repeta la nesfârșit același scenariu este o dovadă de prostie crasă. A rămâne lângă unul care nu te iubește sau nu te prețuiește, a-l alege întotdeauna pe cel rău sau pe cel însurat, este echivalent cu a-ți rata șansa la o iubire adevărată.

Victimă nu ești, o nenorocită nu ești, de ce trăiești în afara potențialului tău maxim? Lasă scuzele și scutură-te de tot ceea ce îți face rău! În frica aia aproape paralizantă se ascunde un curaj fantastic și posibilitatea de a fi fericită. Înflorești trăind o viață nouă sau te ofilești în același tipar al distrugerii de sine? Nu vezi că arați ca naiba?! Ai devenit anxioasă și depresivă, ai slăbit sau te-ai îngrășat fantastic, ți s-a închis tenul, ochii îți sunt tulburi, ai cearcăne adânci, mâinile îți tremură, ți-e greu să te concetrezi, mănânci ca o spartă sau mai nimic, nu te mai îngrijești și ai un singur gând care te distruge – EL: absența sau prezența lui. Bun venit în Iad! Așa ai de gând să îți duci existența?

Trezește-te și ia-o de la capăt! Povestea aceasta a fost compromisă iremediabil. Renunță la ea! 🙂 Acum, cât încă nu e prea târziu!

Până una-alta, eu îmi aprind o țigară… 🙂

Sharing is caring!

12 thoughts on “De ce trăiești în afara potențialului tău maxim?

  1. Draga dama,daca nu l-ai iubit si nu l-ai iubit niciodata mai are sperante ca totusi l-ai iubit…ca daca nu l-ai fi iubit vreodata ,ii taiai macaroana de tot!Asta e ceea ce am citit pana acum…ca sunt urmarit,dar pana la sfarsitul blogului cred ca lucrurile se aranjeaza in favoarea lui!

  2. …cred ca,am citit totusi tot,problema nu este ca nimeni nu te vrea,din contra,initial te vrea…drama e dupa!…nu te mai vrea dupa ce te-a cunoscut!Fii linistita,in curand ai sa faci 50 de ani,stii cum trece timpul asta,ca vantul care nu-i asa ,o sa-ti ridice si fusta!

  3. Draga Dama, ce usor ar fi daca viata ar fi matematica! Aduni, scazi, faci bialant. Dar nu e asa. De obicei, daca iti este drag un barbat, daca-l iubesti ca pe ochii din cap, putin iti pasa daca te umilesti. L-ai pus pe un soclu nemeritat si dai si lupta cu dragostea. Ca te iubeste, ca nu te iubeste, ca vine, ca nu vine, ca te merita, ca nu te merita, femeia indragostita se scalda doar in indoieli. Nu ai ce face, pana nu te dai cu capul de toti peretii, nu te opresti. Asta in dragostea aia puternica, in potrivirea sufleteasca, spirituala si fizica.
    Altfel, da, daca iti apartii ca om, e foarte important respectul de sine. E legea naturii si e care pe care. Oricum, romancele s-au schimbat mult, vin timpuri grele ptr barbati. Multe au banii lor, sunt iubite de parinti (cine are spatele asigurat nu rezoneaza la toate vrajelile). Ele nu mai vibreaza pentru o citronada in oras si o mana bagata in chiloti.
    Nu stiu cum e mai bine. As spune ca e bine sa simtim si sa tinem cu dintii de feminitatea noastra. Nu suntem in concurenta cu barbatii. Dar esentialul se invata greu si se invata din propriile greseli. Si totul este despre atractie, cum ar zice gluma asta: „poate fi un barbat sanatos prieten cu o femeie care are sanii mari? ” Nu prea..:))))

    1. Hai că asta a fost bună, cu bărbatul care nu poate fi prieten cu una cu sânii mari. :))
      Nu știu de ceea ce mai sunt capabilă acum și de cât de departe sunt dispusă să merg, urmează să văd. :))
      Presimt că urmează o poveste interesantă. 😀

  4. Cu okazia celui mai razboinic dintre sfinti,la multi ani,paste fericit,vacanta placuta,craciun fericit…Gigioaco!

Comments are closed.