Doi pași înainte, un pas înapoi

Doi pași înainte, un pas înapoi. Doi pași înainte, un pas înapoi.

Sun rac? Nu! Sunt femeie! Sunt nebună, mă enervez ușor, sunt certăreață, vorbesc mult, gândesc puțin, sunt ilogică, dar toate astea nu mă împiedică să-mi mai pun mintea la contribuție măcar din când în când. Nu prea știu ce-i în mintea mea, dar sigur știu ce simt și deși adesea mă las pradă îndoielilor, într-un final reușesc să surprind esența, cea care mă face fericită. Mă învârt în cerc de multă vreme. Alerg după același ideal de vreo 12 ani. N-am reușit să-l prind vreodată. Nici nu contează. Eu mă simt bine în lumea mea imaginară. Deși mi-am construit o lume bazată pe iluzii, unele dintre ele deșarte, eu încă mai cred în iubire, în prietenie, în sinceritate, în bunătate și în cinste. Nu pot să mă schimb și nici nu vreau. Dacă mi-aș dărâma castelul, aș pica în depresie și nu vreau. Vreau să fiu optimistă și veselă! Și sunt!

Mai cred oare în prinți și prințese? Nu! Nu mai cred! Cred că există bărbați și femei cu defecte și calități. Bărbați și femei care se potrivesc. Cred în oamenii care se întâlnesc și reușesc să se completeze! Cred în întâlnirile providențiale. Cred că nimic nu este întâmplător. Cred în legăturile care ajung la un nivel profund de înțelegere și empatie. Aceste relații sunt rare, tocmai de aceea sunt atât de prețioase. Aici nu e vorba de dragostea aceea pătimașă și nici de sex, aici vorbesc despre o legătură mentală și emoțională, care de cele mai multe ori este mai puternică decât una condimentată de contactul fizic. Mai cred că nicio relație nu este perfectă și cred că având în vedere vremurile pe care le trăim, având în vedere de stresul, grijile și durerile pe care toți le cărăm în spate, toate legăturile sunt menite să treacă printr-o serie de încercări grele. Cine face față acestor încercări? Cei care reușesc să treacă peste ispitele care se ivesc la tot pasul. Oamenii care sunt capabili să învețe din propriile greșeli. Fac față încercărilor cei care reușesc să-și stăpânească orgoliile, cei care știu să ierte și cei care nu se lasă orbiți de teamă. Cum să irosești o astfel de relație? De ce să renunți la ea? Oricât ar fi de apăsătoare și de dificilă, ea este menită să ne învețe ceva! Rămâne doar să aflăm ce!

Am citit într-o carte că fericirea este numai pentru cei curajoși. Să fie oare adevărat? Cred că da! Renunțarea lasă în urmă un gol și o serie de întrebări care nu își vor găsi niciodată răspunsul. Fugind de greu, fugi de fapt de șansă! Îți refuzi o posibilitate rară, uneori chiar un lux. Iubirea este un lux pe care nu mulți și-l permit și totuși cei mai mulți oameni fug de ea ca dracu’ de tămâie. Indiferent că vorbim sau nu de o prietenie, pentru că și prietenie este o formă de iubire, oamenii se tem să se implice. De ce oare? Cred că de teama durerii. Pentru că atunci când o relație se risipește, mai ales una puternică, „doliul” de după este inevitabil și inimaginabil. Și totuși… să fugi de suferință înseamnă de fapt să fugi de șansă! Îți refuzi posibilitatea de a fi bucuros chiar și pentru o vreme.

Eu prefer să sufăr de o mie de ori după, decât să nu simt nimic. Prefer să fiu victima unei dureri inimaginabile, decât să mă țin în siguranță, decât să stau mereu cu drobul de sare deasupra capului și să mă feresc de orice bucurie. Nu orice fericire este urmată de tristețe, așa cum nu toate relațiile sunt urmate de despărțiri.

Viața asta… câți sunt în stare să o înțeleagă?! Nici e nu o înțeleg pe deplin! Trec prin aceleași dileme, tragedii și fericiri ca și voi! Doi pași înainte, un pas înapoi. Doi pași înainte, un pas înapoi.

Sharing is caring!