Doi proști…

De fiecare dată când îi scrie, îi strălucesc ochii. Când o alintă, zâmbește și se înfioară, iar când îi spune ceva drăguț, când o ațâță și-o stârnește, palmele îi transpiră. Nu știe dacă e iubire, dar sigur e dorință și o curiozitate nebună – soră bună cu nebunia. Dacă acum, când doar își vorbesc în scris, mintea ei o ia pe cărări nebănuite, vă dați seama cum va fi atunci când se vor vedea?! Cred că vor ieși scântei! Cred că vom vedea focuri de artificii în toată lumea. Daaarr… sunt doi proști!

Ce vor însemna focurile de artificii? O ceartă monstru sau o noapte fierbinte de iubire, așa cum și-au promis de atâtea amar de ori. Nu pot să bag mâna în foc ce-o să iasă până la urmă. Sunt două pietre tari. Sunt două caractere puternice. Sunt ca doi magneți care în loc să se atragă prin polii opuși, ei de fapt se resping prin polii negativi. Sunt zile când magneții aștia doi se repoziționează și plusul mereu găsește calea către minus. Dar au atâtea minusuri împreună, atâtea diferențe, atâtea certuri și neînțelegeri la activ, încât nu m-ar mira să ucidă din fașă această iubire neîncepută.

Chiar dacă îi desparte și timpul și spațiul, mereu găsesc o cale de a ajunge amândoi în același punct. Cumva, au nevoie unul de altul. Într-un fel se iubesc, se susțin și ar face totul unul pentru altul, dar sunt zile când se detestă și s-ar înjura o noapte întreagă. Sunt pe aceeași lungime de unde și au ajuns la un nivel atât de profund de cunoaștere, încât se înțeleg chiar și din semnele de punctuație. Ce straniu, nu-i așa?!

Par a fi suflete pereche, dar niciunul nu este dispus să ia taurul de coarne. Niciunul dintre ei nu scurtează nici timpul și nici spațiul. Niciunul nu sfârșește agonia. Se mulțumesc cu ce au și se tem că dacă n-ar mai avea puținul plin de acum, ar rămâne complet singuri. Doi proști! Trăiesc ceva ce oamenii normali nu reușesc să aibă vreodată. În loc să facă ceva, se joacă cu ceea ce au. Construiesc și distrug în relația lor de parcă ar fi un joc de lego. Nu știu cât o vor mai duce așa, din afară par doi proști, fără îndoială că da.

Dar dacă Universul i-ar aduce împreună… dacă distanța s-ar sfârși sub pași lor, dacă timpul ar sta în loc pentru o noapte… ea sigur l-ar devora până n-ar mai rămâne nimic din el. Știți filmul cu parfumul? Perfume: the story of a murderer – ca pe Grenouille l-ar devora! Și-ar sacrifica toată liniștea pentru a-i gusta buzele cărnoase. Ar accepta durerea de după dacă ar putea să-i simtă parfumul pielii. Și nu i-ar păsa dacă zorii zilei ar prinde-o singură, dacă ar putea să-l iubească fizic așa cum a visat zeci și sute de nopți de-a lungul anilor. Își imaginează adesea întâlnirea cu el. Nu știe de ce, dar ar vrea să se petreacă în barul unui hotel. Să se vadă, să-și zâmbească, să bea câteva pahare cu vin, pentru ca mai apoi tensiunea dintre ei să crească… să crească… să crească atât de mult până când ea va îndrăzni să îl sărute pentru prima dată. Vă dați seama cum ar fi să-i atingă buzele cu ale ei?! Cum ar fi să-și lase limba să i se împletească cu a lui? Să își lipească sânii de pieptul lui, să-i simtă bătăile inimii și mâinile trăgând-o ferm mai aproape de el?! Ar fi minunat! Ar fi minunat pentru ea și cred că și pentru el. Pentru că așa cum este el, o vrea, doar că n-are curaj s-o ia și s-o posede cu adevărat. Nu are curaj s-o ia și să o facă a lui. Nu are curaj să o domine încă.

Și după câteva săruturi pasionale în barul hotelului, ea s-ar duce în cameră înaintea lui și l-ar aștepta în cadă. Ce ar urma… Dumnezeu știe, dar sigur l-ar iubi ca și cum ar fi pentru prima și ultima oară. Își imaginează adesea cum ar fi să tremure în brațele lui, cum ar fi să-l simtă pulsând în interiorul ei, cum ar fi să se aibă unul pe altul. Chiar dacă îi e teamă, chiar dacă s-ar putea să strice tot, este ferm convinsă că o noapte cu el ar alunga orice spaimă. Ce nebunie… ce dulce vis – dar ar risca totul pentru a-l privi în ochi măcar o dată și pentru a-i atinge chipul schimonosit de plăcerea pe care ea ar vrea să i-o dăruiască din toată inima. Este o realție platonică, după cum bine v-ați dat seama. Deocamdată este o relație platonică. Mai târziu s-ar putea să devină o relație reală, o aventură de-o noapte sau pur și simplu sfârșitul acestei povești stranii. Este și mai dubios faptul că încă nu s-au avut. Nu e vorba despre sex, tocmai pentru că este mai mult decât atât, încă n-au făcut dragoste. Doar au simțit strania iubire, au discutat-o și răsucit-o pe toate părțile. Hmmm… doi proști! Nu mai este nimic de zis! Povestea lor va continua… sau nu! 🙂

Sharing is caring!