Egoul rănit urlă de fiecare dată când nu ești în acord cu nevoile mele!

egoul ranit

Egoul rănit urlă de fiecare dată când nu ești în acord cu nevoile mele, dorințele mele și planurile mele cu tine! Știi gheara aceea din piept puternică? Ei bine, nu e durere. Este egoul rănit care realizează că tu nu vrei să iei parte la scenariul pe care eu l-am creionat cu tine… din tine… pentru mine. Mi-am făcut o fantezie în cap în ceea ce te privește și oricât m-aș strădui, tu mereu îi depășești granițele. Faci tu ce faci și zdrunci fantezia, îi zobești colțurile și o determini să mi se scurgă printre degete. Să-ți fie rușine!

Dar știi, egoul rănit este foarte înșelător. Când mă lovești de zidul respingerii, de bariera nevoilor neîmplinite, am impresia că se sfârșește lumea. Zici că-mi sfâșii carnea și mi-o dai la câini, iar eu nu pot face altceva decât să privesc neputincioasă cum fiarele mă devorează. Dar totul este în imaginația mea. Am o imaginație dezvoltată și un ego mai mare decât îl au oamenii obișnuiți. De vină nu ești tu, ci eu, experiențele trăite, educația mea și toate porcăriile tâmpite pe care părinții, școala, Biserica și telenovele mi le-au insuflat.

Mă apucă disperarea când îmi simt egoul rănit.

O disperare din aceea nebună, soră cu cea a celor care își pierd averile la aparate. Ai jucat vreodată la păcănele? Ai pierdut vreodată o sumă importantă de bani la jocurile de noroc? Fix aia e senzația. Furie, disperare, confuzie, nefericire, dezgust de sine… de parcă ai vrea să se deschidă pământul pentru a te înghiți. Într-un cuvânt, te simți umilit, un nenorocit care face umbră pământului degeaba. Cam asta este povestea și cu egoul rănit din dragoste.

Dar nu din prea multă iubire pentru călău, pentru cel care mă rănește, ci din prea multă dragoste pentru fantezia din capul meu. Probabil că tu, dragul meu cititor, crezi că sunt schizofrenică. Dar nu este așa… dacă ești bărbat, îți va fi greu să mă înțelegi. Dacă ești femeie… s-ar putea să te regăsești în ceea ce scriu eu acum.

Lucrurile sunt cât se poate de simple. Îl văd și îmi place. Cumva, și el este atras de mine. Lucrurile evoluează. Descopăr compatibilitatea sexuală cu el și o senzația de bine în compania lui. Emoția începe să atingă cote din ce în ce mai înalte. Fiecare întâlnire, gest și cuvințel conduc la crearea unui atașament față de acel bărbat. Evident că se instalează starea de îndrăgostire. Sexul bun îndrăgostește.

Încep să îl idealizez și să cred despre el că este bărbatul potrivit pentru mine.

Cu cât înaintez mai mult în aceste idei și întâmplări mai mult sau mai puțin emoționante, cu atât gândirea mea, de femeie completamente enamorada, se deformează mai mult. Odată deformată gândirea și realitatea se distorsionează. Și în loc să îi văd problemele, defectele, incapacitatea de a se angaja într-o relație exclusivistă, indisponibilitatea emoțională sau chiar retardul emoțional, încep să îi găsesc scuze.

Și cu cât scuzele sunt mai mari… cu atât ia amploare și fantezia din capul meu. Încep să mi-l doresc pe el și să îl percep ca fiind unica formă posibilă de iubire pentru mine. Îl doresc pe el, un el pe care îl condider perfect pentru mine, dar care, în toată nebunia mea, conștientizez că nu răspunde nevoilor și dorințelor mele. Iar el nu e prost, conștient sau inconștient, vrând sau nevrând, se opune scenariului meu prin diverse acțiuni ale sale.

Însă scenariul meu nu poate fi fărâmat atât de ușor. Așa că mă întrec pe mine însămi și încerc să te îndes în cutiuța dorințelor mele. Te înghesui în cutiuța fanteziei mele și mă chinui să te fac să accepți să iei parte la scenariul meu și chiar am pretenția de a-mi demonstra că te simți bine. Însă starea de bine nu este decât un fior de moment… o simulare de dragul meu sau un răspuns forțat la ceea ce eu pretind de la tine.

Scenariul meu te brutalizează și te epuizează!

Toată treaba asta e epuizantă. Când obosești începi să te lupți cu mine, iar respingerea scenariului meu conduce la rănirea egoului meu. Egoul rănit nu poate fi asociat cu iubirea. Iubirea nu are nimic de-a face cu egoul. Ego = egoism.

Te vreau și punct. Nu mai contează dacă mă vrei și tu. Te vreau eu și încerc să te fac să accepți condițiile, nevoile și dorințele mele. Cam așa se traduce încercarea mea de a seduce, cuceri și de a fi pe termen lung cu un bărbat nepotrivit, prin egoism, falsitate și multe alte tertipuri la care femeile apelează pentru a-și atinge scopul. În esența nu vrem răul cuiva, credem că vrem binele propriu și mai avem proasta impresia că femei mai bune decât noi nu există. Nu există femeie mai bună, există femeie potrivită și femeie nepotrivită. Există femeie compatibilă și femeie incompatibilă.

Egoul meu te cere pentru că ești butonul prin intermediul căruia toate slăbiciunile mele ies la suprafață cu scopul de a fi dizolvate și rezolvate. Egoul rănit îmi dezvăluie adevărata fire și natură. Când egoul meu ajunge franjuri realizez că… stima mea de sine este încă mult sub nivelul unei femei sănătoase, că acționez egoist, că acționez impulsiv, că încă apelez la tertipuri, că încă mă tem de abandon, că încă apelez la compromisuri care îmi compromit relațiile, că încă nu m-am vindecat de prostul obicei de a cumpăra bărbatul prin fel și fel de acțiuni măgulitoare pentru el, că încă mă consider nedemnă și insuficientă, că încă sunt dispusă să rabd, să tac, să înghit, să închid ochii și să ocup planul secund doar pentru a-mi îndeplini fantezia, care n-are deloc legătură cu realitatea, de a avea o conexiune specială și desăvârșită cu bărbatul pe care eu îl plac și îl vreau.

Nu e nimic special într-o astfel de poveste.

Nu e nimic real într-o astfel de poveste. Nu e nimic palpabil într-o astfel de poveste. Nu este nimic de durată într-o astfel de poveste. Nu e iubire într-o astfel de poveste, ci doar un ego rănit, sub forma unui semnal de alarmă care îți spune că e vremea să pui stop, să îți reevaluezi propria persoană cu scopul de a te vindeca de prostiile care… aproape de fiecare dată… te bagă în același gen de relație. Este același tipar. Alt bărbat, dar cu aceeași pălărie. Dacă lecția ta este prețuirea de sine, atunci vei întâlni doar bărbații care, prin neiubirea lor, te vor obliga și chinui să înveți și să îți însușești iubirea de sine.

Asta nu transformă bărbatul respectiv într-o scârbă. Nu! Din punct de vedere karmic, tu l-ai cerut și l-ai programat să apară în viața ta pentru a te ajuta să îți înveți lecția. Și acum o să-mi spui, dar de ce trebuie să doară? Pentru că întunericul reflectă lumina. Nu ai cum să descoperi binele până nu cunoști răul. Nu ai cum să descoperi fericirea până nu cunoști durerea. Nu ai cum să te bucuri de sănătate dacă nu ai știut niciodată ce înseamnă boala. Îți place sau nu, tipul respectiv, nenorocitul care te-a marcat, ți-a făcut un favor… un favor pe care tu l-ai cerut în viața ta!

Când îți vei însuși lecția prețuirii de sine o să apară și bărbatul potrivit… atunci se va încheia și ciclul relațiilor toxice, nefericite și fanteziste.

Până atunci, folosește egoul rănit și transformă-l în învățătorul tău personal. Pune pe hârtie ce simți, exact acelea sunt punctele pe care trebuie să insiști pentru a ajunge la o variantă a ta mai bună. Scrie… egoul rănit îmi arată că iubitul meu / amantul meu / soțul meu / prietenul meu mă face să mă simt prost, să mă simt umilită, să mă simt neiubită, să mă simt nefericită, să mă simt insuficientă, să mă simt nedemnă, să mă simt nebună, etc.

Și acum o să spui: Bine, ok! Mă transform într-o cârpă pentru el! Cum să fac să nu mai fiu o cârpă? Cum să fac să îi fac față? Cum să fac să nu mai sufăr? Cum să fac să nu îmi mai fie frică de el sau de singurătate? Cum mă poți învăța tu toate aceste lucruri când tu, dragă Dama, încă te lupți cu propriul tău tipar repetitiv al relațiilor toxice?

Renunțarea la frică este calea, iar egoul rănit se va dizolva!

Egoul rănit ți-a dictat: nu trăiești iubire, ci este încă o cale prin care ești forțată să evoluezi spiritual și să dobândești iubirea de sine. Cât timp nu o să ai iubire de sine, nu o să poți avea cu un bărbat o relație împărtășită și deplină, nu o să experimentezi iubirea divină. Gândește-te, de ce te-ar iubi el dacă tu nu te iubești și consideri că nu meriți ceva mai bun?! Calea este RENUNȚAREA LA FRICĂ. Teama de singurătate, teama de abandon și tumoarea din capul tău care te face să crezi că nu meriți mai mult te mențin în această relație toxică.

Calea este să îți înfrunți frica și să acționezi în relația cu el contrar a ceea ce făceai de obicei. Îi acceptai toate condițiile fără să clipești, chiar dacă acest lucru însemna să suferi tu? Încetează să mai faci asta! Ce dacă te părăsește! Să te părăsească! Astfel îți vei da șansa de a cunoaște bărbatul potrivit ție. Și nu te teme că ai deja o vârstă, un copil sau că nu ieși atât de mult încât să cunoști un alt bărbat. O să apară. Cu siguranță o să apar.

Iar când o să apară un nou bărbat, ține-te fermă pe poziții. Nu mai accepta bălării. Nu îl accepta cu iubită / nevastă. Nu îl accepta fără serviciu dacă asta presupune să îl întreții tu. Nu accepta să îți dea dragoste cu lingurița. Nu accepta să îi fie rușine cu tine. De la primele semne apărute, spune-ți punctele de vedere astfel încât să nu fie nevoie să îți irosești ani de zile cu un bărbat care nu o să se schimbe. Nu se schimbă. Dacă te respectă, o va face din prima clipă. Dacă te vrea deplin și cu toată ființa lui, o va face din prima secundă. Nu în timp. Când un bărbat te poziționeză pe un loc dureros pentru tine, e vremea să pleci.

Eșecurile mele sunt învățăminte pentru tine! Egoul rănit se află în slujba ta!

Și eu sunt o femeie ca toate celelalte, este firesc să eșuez. Dar eșecurile nu mă doboară și nici nu mă îngroapă în depresie. Folosesc neîmplinirea pentru a scrie, iar cu durerea îmi șlefuiesc propriul spirit. Sufletul meu este precum o cameră plină cu smoală uscată și închegată de zeci de ani. Acum, prin fiecare eșec, în loc să mai torn o găleată de smoală pe podeaua sufletului, iau șpaclul și încep să curăț. Cu greu, de mână, dar o fac… curăț smoala. Și fac asta de ani de zile. Mă străduiesc să ajung la o variantă a mea mult mai bună.

Sharing is caring!