Femeile care nu știu să se fută te fac să aștepți!

– Tu crezi că femeile care nu știu să se fută te fac să aștepți?

– Nu m-am gândit niciodată la asta, pe mine nu prea m-au făcut femeile să aștept.

– Haaaai, lasă narcisismul și răspunde-mi. Este absolut imposibil să nu fi stat după curul unei femei mai mult timp. Și nici nu cred că nu te-a refuzat nicio femeie în viața ta. Hai că ești tinerel. N-ai fost un zmeu de la 15 ani.

– Gândindu-mă retrospectiv, cred că ăla care-a zis-o, are dreptate. De obicei, femeile care amână momentul, nu prea impresionează cu nimic. Ba chiar mai mult decât atât, nu au mare lucru de oferit nici din punct de vedere sexual, dar nici emoțional. Sunt pline de frici. Pe fondul fricii nu poți construi o relație.

– Mi-ai dat un răspuns smart. Demn de tine. Și totuși, dacă o femeie se culcă imediat cu un bărbat, nu există riscul ca el să rupă orice contact cu ea? Nu-și face o impresie greșită? Nu-și pierde interesul?

– Asta nu are legătură cu sexul, ci cu disponibilitatea lui. Oricum, dacă el este un cretin și o face pe aia curvă că i-a supt-o din prima seară, atunci clar e un dobitoc, iar gagica n-a pierdut absolut nimic. Un bărbat care vrea o relație, vrea o relație indiferent dacă te culci cu el din prima zi sau după căsătorie. Omul se îndrăgostește într-o secundă. De ce i-ar trebui mult timp ca să se atașeze de o femeie?!

– Ca să o cunoască…

– Cunoașterea pentru noi, bărbații, trece și prin pat… așadar, așa cum eu aștept mult ca să ți-o trag, și tu s-ar putea să aștepți mult și bine ca să te iubesc. Atracție este sau nu este. Iubirea se întâmplă sau nu. Cu sau fără sex.

– Mi-a spus mie cineva că atracția nu este romantică.

– Nu-i. Dar chimia este modalitatea naturii de a ne spune că ne potrivim măcar din punct de vedere sexual. Și dacă ne potrivim din punct de vedere sexual, ar trebui să ne străduim să ne potrivim și în alte privințe. Doar că, fiecare vine în acea poveste cu un bagaj maaare în spate. Dacă noi nu știm cum să ne potrivim și din punct de vedere intelectual și suntem inflexibili și indisponibili, rămânem cu sexul și cu un gust amar. Atâta tot. End of story, baby!

– Cred că îmi vine să te cam sărut când ești așa smart! Îi zic eu râzând.

Dă-i bătaie!

Revin la ideea că ne trăim poveștile purtând în spate povara a generații întregi. Toate greșelile, defectele și fricile pe care părinții, bunicii și străbunicii noștri nu au știut să le gestioneze, le cărăm noi și le transmitem mai departe copiilor noștri. Suntem defecți și ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de iubire. Alergăm aproape toată viața după o fericire iluzorie și dăm cu piciorul oamenilor cu adevărat buni, capabili să ne iubească. Adorăm iluziile și neîmplinirile.

Cât despre sex. Dacă o femeie te face să te aștepți, asta nu înseamnă neapărat că nu știe să se fută, chiar dacă în 80% din cazuri așa este. Încă de mici suntem învățate și îndoctrinate că sexul este un păcat și că un păcat și mai mare este să fii curvă. Pentru o femeie de 20 de ani, a fi curvă reprezintă o pată oribilă. După 30 de ani ți se cam rupe de ce cred bărbații, însă lucrurile nu devin mai ușoare.

Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât devenim mai pretențioase și mai selective. Faptul că nu ne culcăm cu un anumit bărbat care se ține după curul nostru, nu înseamnă că suntem niște mironosițe și că nu știm să ne futem. Devenim, pur și simplu, din ce în ce mai puțin dispuse să ne dechidem cracii pentru bărbații care ne zâmbesc frumos și ne sărută cu patos.

Deja am văzut totul. Deja am gustat totul. Nu mai suntem mânate de curiozitate. Uneori nu mai există nici speranță. Avem, în puii mei, peste 30 de ani. Tot ce zboară nu se mai mănâncă. Suntem suficient de călite încât să ne dăm seama că sexul nu leagă pe nimeni. N-ai cum să legi un bărbat de tine prin sex. Fără dragoste, sexul devine plictisitor după o vreme.

Ce poți să faci ca să te reinventezi de fiecare dată de dragul lui?! Să stai în cap? Să cumperi jucării sexuale? Să-i mai aduci încă o femeie în pat? Să ți-o tragi cu o femeie, iar el să vă privească? Să-l fuți pe stradă, în văzul lumii?! După ce-și va îndeplini cu tine toate fanteziile sexuale, dacă nu poate să te iubească, nu o va face. Și va renunța la tine ca la o măsea stricată. Alta la rând. Poate cea potrivită pe care o va lua și de nevastă.

De aici reticența femeilor. Nu mai tolerăm toate rahaturile și nu mai bălim cu dinții la gard în fața tuturor bărbaților care ne acordă puțin mai multă atenție decât ne-au acordat cei din trecut. Pentru că știm că odată consumată povestea, nu mai rămâne nimic de descoperit pentru un bărbat indisponibil.

Așa că, mai bine să crezi că nu știu să mă fut, decât să-mi irosesc pielea pe o aventură de câteva nopți. Nici măcar de dragul unui orgasm nu devin mai flexibilă. Mă descurc de minune și singurică! Imaginează-ți câââât de egoistă pot fi când vine vorba de mine și de plăcerea mea!

Sharing is caring!

9 thoughts on “Femeile care nu știu să se fută te fac să aștepți!

  1. Nimeni nu ne invata cum sa facem dragoste, asta nu se preda la scoala, e un subiect jenant. Oamenii nu vorbesc intre ei cu sinceritate despre asta. Eu simt ca atunci cand fac dragoste pacalesc putin moartea. Da, e bine sa asteptam, dar mai ales, sa alegem ce vrem noi. Cheia e la femeie. Creste dorinta, apare si un atasament sufletesc, e mai bine asa ptr femei. „Pasarica” e la noi si atunci facem regulile. Pe mine viata m-a invatat ca nimic nu dureaza. E nevoie de multa seductie sa putem tine un barbat langa noi. O minte sexi si multa feminitate. Ei vor opusul lor. Mereu mi-am pus intrebarea de ce ramane un barbat langa o femeie. Si sunt atat de cinica, incat am realizat ca ramane ori pentru intelegerea si supunerea ei, ori ptr a avea in posesie o femeie (casnicie). In nici un caz ptr dragoste, multi se tem de dragoste (inclusiv eu…nu am stiut ce sa fac cu ea). Ptr sex nici atat. Daca esti necesara unui om, acel om poate merge in pasi de dans cu tine. Daca nu, nu. E valabil la ambele sexe. Si oamenii raman impreuna cand au multe amintiri.

    1. Interesantă perspectivă!
      O să mă gândesc la ceea ce ai scris. Chiar necesitatea să fie cheia unei relații de lungă durată?!
      Dacă este așa, pt mine e trist! :)))))))))

  2. Nu prea cred ca existe tipare in asa ceva.Dragoste e dragoste la pachet cu chimia dintre parteneri si reciprocitatea sentimentelor.Fiecare dintre noi procedeaza dupa cum ne taie capul si dupa cum simtim.

  3. …nu cred ca este adevarat!…femeile care nu te plac,ca barbat zic,te fac sa astepti!O femeie care te place cu totul,incepand de la unghii pana la…ce vrei tu,abia asteapta sa ti-o traga,totul e sa se iveasca ocazia!

  4. Ce trista e autoarea acestui articol… sictirita rau! Ehh, asa se intampla cu femeile care nu se marita „la timp”. Nici de pula nu le mai arde.

    1. Femeia după 30 de ani nu mai face sex, face dragoste. De aceea și devine atât de selectivă. Pulă găsim pe toate drumurile, un bărbat care să ni se potrivească, mai rar. 🙂
      Prietene, se vede că ești tinerel! 🙂

Comments are closed.