Identifică originea durerii!

Identifică originea durerii!

M-am agățat de EL în mod deosebit și atât de puternic pentru că nu mi-am cunoscut niciodată tatăl. Pentru că nu îmi amintesc nici chipul și nici vocea tatălui meu. Mereu mi-am dorit să fi avut măcar o poză cu el sau o mică înregistrare în care să-i fi păstrat vocea ca amintire, însă nu am și nici nu voi avea. Tatăl meu e stins de mult, la fel de putrezite sunt și amintirile cu el. Nu am nimic de la el. Doar viața și aia cu probleme De fapt, ca să fiu realistă, eu sunt singura dovadă că tatăl meu a existat. Eu și numele meu. Dacă nu aș fi existat, foarte ușor s-ar fi putut spune că nici el n-a existat. Dar a existat. Știu sigur că a existat, altfel nu i-aș fi simțit lipsa atât de acut în copilărie.

Tatăl meu este sursa tuturor nefericirilor mele. El este cauza. De la el a pornit totul și tot cu el se sfârșește totul. Nu-l urăsc și nu l-am urât vreodată. Mi-ar fi plăcut, doar, să-l fi cunoscut. Din pricina lui am această teamă de abandon care mi-a influențat întreaga viață. Frica de abandon mă transformă într-o femeie geloasă și posesivă. Mă transformă într-o femeie atât de puțin femeie obsedată de control nebună chiar. Această teamă m-a făcut să comit multe greșeli. Am distrus multe în mine și în ceilalți. Dar faptul este consumat, nu-i așa?! Acum contează doar prezentul și probabil, într-o mică măsură, viitorul.

Sper, totuși, să găsesc calea spre acea stare de echilibru după care tânjesc. Totuși nu înțeleg de ce lipsa tatălui biologic mi-a influențat atât de negativ viața. Dacă l-aș fi urât sau i-aș fi purtat ranchiună, aș fi înțeles. Dar așa?! Și da, m-am atașat atât de mult de EL pentru că povestea cu EL seamănă atât de mult cu povestea pe care n-am reușit să o am cu tatăl meu.

Viața mea s-a învârtit întotdeauna în jurul unor oameni care, fără să-mi dau seama și fără ca ei să știe, au devenit adevărate surse de durere pentru mine. Pentru că așa am crescut, simțind lipsa tatălui și acea curiozitate fantastică față de el, am ajuns să mă atașez de bărbații inaccesibili. Bărbați la care să nu pot ajunge, pe care să nu-i pot avea pe de-a-ntregul, pe care să nu-i pot înțelege foarte bine. Când lipsa tatălui s-a diminuat, am reușit performanța de a dezvolta dependențe față de bărbații de care m-am îndrăgostit. Și știm cu toții, dependențele dor. Și dor al dracului de tare.

Sună atât de bolnav ceea ce am scris aici, știu, însă este purul adevăr. Parcă și eu mă sperii când privesc în interiorul meu, însă tot ceea ce trăim se întâmplă cu un motiv. Viața nefericită are întotdeauna o cauză puternică. Mereu există o origine a durerii, o origine a păcatului pe care îl tot comiți în prezent. Dacă reușești să identifici adevărata sursă a durerii, acel miez infim, dar care influențează totul, vei reuși să-ți schimbi viața, să-ți echilibrezi gândul, sentimentul și fapta. Oricât l-ai înjura nu fostul este de vină pentru nefericirea ta. Problema este mult mai adâncă. Poți să-i umpli frigiderul de carne, el este doar un mic factor, nu adevărata cauză!

Chiar dacă am fost marcați fără să vrem, fără să merităm și fără să cerem, suntem direct responsabili pentru viețile noastre ca adulți. Și da, poate că este nedrept faptul că am devenit defecți din cauza unor lucruri care nu au depins deloc de noi, dar dacă în trecut nu s-a putut altfel, să știți că suntem stăpânii prezentului.

Prezentul începe acum și aici, identifică originea problemei, originea durerii, originea păcatului care te determină să repeți mereu aceleași și aceleași greșeli și s-ar putea să cunoști echilibrul unei vieți frumoase.

Dar oare noi, ăștia „bolnavi”, știm să trăim și fără să doară?!

Sharing is caring!