Intuiția nu mă înșală

Intuiția nu mă înșală...

Ieri Dama Fără Secrete a sărbătorit Ziua Muncii prin muncă; nici nu-i de mirare având în vedere că sunt dependentă de muncă și „muncile” îmi opresc gândurile neplăcute. Numai că de data aceasta nu mi-am mai făcut treburile de acasă, ci am ieșit în oraș. Mi-am luat laptopul cel mic în geantă, mi-am pus acolo agenda cu cele câteva notițe – nu pot să renunț la scrisul de mână definitiv, oricât aș iubi eu gadget-urile – mi-am chemat taxiul și m-am dus la cea mai aglomerată terasă.

Contrar așteptărilor mele, terasa era destul de goală. Cine ar fi stat la terasă când afară picura și tuna?! Eu, evident, pentru că Dama Fără Secrete iubește ploaia. Nu era frig afară, aveam net din belșug, am stat la o masă care mă ferea de ploaie, deci puteam să scriu fără probleme ascultând „muzica” ploii și vocile celor câteva persoane din jur. Tot ce voiam era să mă bucur de „liniște”, să-mi activez gândirea creatoare și să scriu. Nu voiam să văd pe nimeni cunoscut, nu voiam să discut cu niciun prieten, voiam să mă bucur de mine și să mă regăsesc prin scris. Să spunem că am reușit parțial.

Mi-am comandat un Frappe, îmi place la nebunie, o bere blondă și-am început să măzgălesc în word idei, propoziții și fraze pentru cartea mea. Eram învăluită de-un amalgam de amintiri – unele recente, altele de acum 10-12 ani. Ce era în mintea mea nu vrei să știi! Treaba a mers brici până când la masa alăturată s-a așezat un cuplu de tineri. O ea la vreo 19 ani și un el de vreo 25 de ani. N-aș putea să-i estimez cu exactitate vârsta lui, purta barbă și avea o expresie de tip uns cu toate alifiile. Ce-i drept, mi-au atras atenția. Ea părea foarte îndrăgostită, topită chiar, el o privea cu drag, dar din când în când dădea semne de plictiseală – se uita la telefon, la ceasul de la mână, privea trecătorii și lăsa impresia că o ascultă. Ea vorbea și vorbea și vorbea! Vorbea mult, în general nimicuri. Cică femeile vorbesc de 3 ori mai mult decât bărbații. Wow!

Au stat la terasă vreo două ore, timp în care m-am prefăcut că-mi fac treaba. Erau electrizanți, nu puteam să nu-i analizez, cu discreție sper eu. Ea voia să-și petreacă seara împreună, el îi îndruga diverse scuze – în principiu o refuza subtil. De fiecare dată când ea a mers la toaletă, el a butonat telefonul continuu. Intuiția îmi spune că nu intra pe facebook, ci scria cuiva. La un moment dat ea a făcut un selfie cu el, iar el i-a sugerat să nu o pună pe instagram și nici pe facebook, pentru că nu-i plăcea cum a ieșit în poză. Minciuni. Tipul ascundea ceva sau pe cineva.

Poate că mintea mea este ușor bolnavă, însă intuiția nu mă înșală în astfel de privințe. Omul era cu gândul în altă parte, voia să fie lângă altcineva și totuși se afla la terasă, cu fata cu care, probabil, avea o relație oficială. Cele două ore cât i-am analizat mi-au lăsat un gust amar. Nu am putut să nu mă întreb – oare ea chiar nu simțea nimic în neregulă legat de el?! În gesturile ei am „citit” disperarea. Era exagerat de drăgăstoasă și căuta cu tot dinadinsul să îi capteze atenția, să îl convingă ce minunată este ea. Probabil că era o fată de toată isprava. Probabil că îl iubea din tot sufletul și simțea distanța dintre ei. Probabil că acela era modul ei de a lupta cu „rivala”. Însă exact cum spune și Henry Makow în cartea lui – Feminismul și Noua Ordine Mondială – „Când accepți orice, până la urmă vei deveni nimic.”

Sharing is caring!