Îți asculți inima sau rațiunea?

Îți asculți inima sau rațiunea?

Cam așa să stă, oare, treaba cu iubirea? La maturitate urmăm alegerile minții, iar în tinerețe doar chemarea sufletului? Se prea poate sau nu!

Am cunoscut oameni tineri, dar îmbătrâniți pe dinăuntru. Deștepți, tobă de carte, și totuși săraci spiritual, atât de săraci încât nu se iubeau nici pe ei înșiși. Oamenii de genul sunt încătușați de frică. Se tem de suferință. Sunt captivi într-o singurătate cu iz de siguranță. Închistați în niște principii care-i îndepărtează de tot ce înseamnă viață, emoție și frumos.

La polul opus se află oamenii mai în vârstă, dar tineri la interior și cu o capacitate de a iubi infinită. Un astfel de om are spiritul tânăr. Atât de tânăr încât atinge nemurirea. Dacă aș închide ochii în preajma unui astfel de om și i-aș asculta doar vocea, aș spune că sunt în prezența unuia de douăzeci de ani.

Îmi place să cred despre mine că-mi urmez sufletul. Și o fac, doar că ritmul meu nu se potrivește aproape niciodată cu ritmul altor oameni. Oamenii fac alegeri în funcție de ceea ce le dictează mintea. Inima este ignorată atunci când pierderile sociale, familiale, profesionale sau materiale sunt mai mari decât câștigul sentimental. Mulți își refuză plăcerile inimii doar ca să nu fie judecați de ceilalți sau ca să nu piardă un anumit confort sau o anumită stabilitate. Din punctul meu de vedere este greșit. Dacă nu îți asumi dragostea, dacă nu îți permiți să iubești pe cine vrei și dacă nu permiți să fii iubit deplin, atunci pentru ce mai trăiești?

Unii îmi spun că sunt imatură, iresponsabilă și că nu gândesc deloc logic. S-ar putea să aibă dreptate. Dar dacă maturitatea înseamnă să gândești mult și să iubești puțin, atunci nu vreau deloc să cresc. Prefer să risc, să iubesc, să mă arunc precum berbecul cu capul înainte, să mă doară, să sufăr și să plâng, dar să încerc. Prefer să încerc, decât să rămân cu regretul că aș fi putut fi fericită, însă n-am luptat. Obstacole se ivesc la tot pasul. Întâlnim piedici peste tot – la muncă, acasă, la piață, la bancă sau în dragoste. Cine dracu’ mai crede că viața e ușoară? Nu e ușoară, cu atât mai puțin iubirea. Dar merită!

Când în calea noastră apar iluzii, tentații și ispite, da, este ideal să gândești și să-ți asculți rațiunea. N-are rost să-ți complici existența pentru o poveste efemeră decât dacă vrei să te bucuri de plăcerea de scurtă durată. Dar până și aventurile sunt senzaționale, sunt pline de pasiune. Pasiunea fiind tot o emoție până la urmă.

Dar când vorbim de dragoste nimic n-ar trebui să cântărească mai mult decât dorința inimii. Și totuși oamenii „mari” urmează mai des alegerile minții decât pe cele ale inimii. Oare sunt fericiți? Nu! Nu sunt! Se mint că le este bine! Și se trezesc la o anumită vârstă, înaintată de obicei, și realizează că au trăit degeaba. Au avut de toate mai puțin iubire.

În jurul meu nu cunosc niciun om dispus să riște totul pentru iubire. Tare aș vrea să fac cunoștință cu un astfel de om.

Tu cum procedezi? Îți asculți inima sau rațiunea?

Sharing is caring!