Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele…

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele…

În timp ce-mi trăgeam chiloții pe mine îmi spuse:

O să scrii și despre mine?

Păi vrei să scriu? L-am întrebat eu râzând, crezând că se teme de acest lucru. În fond, era un bărbat care urma să se căsătorească, nu avea nevoie de o nebună care să facă o pasiune pentru el. Mă cunoștea de ani de zile, însă eu credeam că nu mă cunoaște deloc. L-am judecat greșit, ce-i drept. De fapt avea cam prea multă încredere în mine.

Mare greșeală!

Mi-ar plăcea să scrii despre mine, dar să nu dai nume. Mi-ar plăcea să citesc felul în care ai perceput tu momentele noastre, să văd cum ai simțit tu atingerile mele.

Dar am mai scris despre tine și-n trecut, i-am zis eu încercând să scap de această „temă” pe care nu mi-o doream. Știam că avea nevoie de mine ca să-l fac să se simtă bărbat, însă nu mă gândeam că avea să mi-o ceară direct. Simțea nevoia de validare, voia să se simtă din nou un mascul alfa, tânjea după perioada în care fusese dorit de mai multe femei. Dar eu eram atât de defectă în acel moment încât habar n-aveam pe ce lume trăiesc, darămite să descriu o partidă drăguță de sex.

Îmi amintesc acea perioadă în care și eu, ca și altele, visam la el și mi-l doream. Ba chiar într-un timp am fost prietenă cu o femeie care îl iubea fantastic. Oh, mi se întorcea pielea pe dos de fiecare dată când ea îmi povestea unele chestii intime despre ei. Atât de tare îl voiam și eu Dar uite așa, rând pe rând, toate i-am trecut prin brațe. Eu la ani distanță, dar tot acolo am ajuns. Amândoi ne-am dorit acest lucru încă de când am avut primul contact. Mi se păruse ATÂT de atrăgător, dar de fapt era un bărbat copil. Copleșitor de dulce și de afectuos.

Da, dar atunci ți-ai imaginat cum ar fi dacă am face, iar acum chiar poți descrie cum a fost să facem

Hmmm mi se pare echitabil. Eu te-am chemat ca să mă ajuți să uit, tu ai venit din curiozitate, pentru că-ți doreai de mult, dar și pentru că voiai să vezi cum arați prin ochii și prin sentimentele mele. Știi, de obicei scriu doar despre trecutul meu, despre bărbații care nu o să mai ajungă vreodată prin patul meu, i-am zis eu cuibărindu-mă lângă el în pat și trăgând cu nesaț din țigara electronică pe care o fumam la acea vreme. O să scriu și despre tine dacă asta îți dorești, i-am zis eu privindu-l în ochi și atingându-i cu vârful degetelor falusul aproape erectil.

Asta înseamnă că nu o să ne mai vedem? Mă întrebă el făcând ochii aceia copilăroși mai mari decât erau deja.

Nu știu, i-am spus eu sărutându-l, dar știind că nu aveam să mă mai culc cu el vreodată.

Și uite așa astăzi am realizat că scriu doar despre trecut, niciodată despre prezent. În momentul în care încep să scriu pe blog despre un bărbat, de fapt afișez un semn clar că el începe să devină parte din trecutul meu. Dintr-un motiv sau altul, el încetează să mai fie bărbatul de care eu am nevoie. Când trăiesc ceva frumos, nu simt nevoia să scriu despre acel om. Prezentul mi se pare atât de prețios încât nu vreau să îl transform în trecut dezvăluindu-l și afișându-l public pe blog.

Blogul este un cuțit cu două tăișuri pentru mine. Cine îl citește fie ajunge să se teamă de mine, de ce aș putea scrie sau de ce ar putea citi, fie ajunge să-și dorească cu ardoare să-l fac „nemuritor” și-atunci îmi piere mie interesul. Dacă o să cunosc vreodată un bărbat care să accepte adevărul despre mine, să știe cine sunt, de unde vin, ce scriu și unde scriu, dar care să nu-și dorească să scriu despre el și chiar să-mi interzică aceast lucru, îmi va câștiga respectul. Până acum nu mi-a zis nimeni – să nu scrii despre mine

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele!

Sharing is caring!