Nu pot avea o relație cu normă întreagă…

Nu pot avea o relație cu normă întreagă...

Aseară am dat peste un citat care mi-a plăcut mult: „Nu pot avea o relație cu normă întreagă, pentru că am un job cu normă întreagă.”

Am din ce în ce mai tare convingerea că femeile trebuie să aleagă între putere și dragoste. Sunt nevoite să aleagă între succesul profesional și o relație deplină, stabilă. De ce? Pentru că în iubire până și cele mai puternice femei rămân fără control și scot la suprafață vulnerabilitatea și nevoia acerbă de a fi iubite.

Cum să te împarți între dragoste și carieră când jobul îți mănâncă tot timpul, iar iubirea îți macină gândurile și sufletul?! Cum să separi aceste două arii, atât de importante ale vieții, când una o contrazice pe cealaltă, iar una o bate pe cealaltă?! Se spune că noi, femeile, avem atenția distributivă și putem face mai multe lucruri în același timp. Nu la fel se întâmplă și în dragoste.

De câteva luni m-am tot gândit și m-am răzgândit. Sunt eu oare pregătită pentru o relație întreagă, stabilă, reală?! Sunt singură! Mă simt singură! Singurătatea mea e palpabilă și uneori dureroasă. Încerc să mă refugiez pe unde pot. Cu toții facem asta când ne simțim singuri. Potrivit sau nepotrivit, sunt oameni care ne alină singurătatea. Oameni deosebiți, frumoși, demni de a fi iubiți. Și totuși nu sunt pregătită pentru nimic complet și deplin.

Nu sunt pregătită! Nu vreau! Nu pot! Nu știu dacă sunt în stare să mă implic. Mi-e teamă în primul rând să nu dezamăgesc. Din acest punct de vedere, sunt cel mai aspru critic al meu. Nu știu să mă port! Nu am răbdare să învăț! Sunt excepțională ca prietenă, dar niciodată ca iubită. Așa că scriu. Pas cu pas devin o scriitoare. Cred că marea mea dragoste este scrisul și inspirația mea cea mai bună este singurătatea. Sinele meu creativ este egoist, se pare. Dar pot să mă plâng? Nu! Este calea pe care am ales-o perfect lucidă fiind.

Oare ce fel de relație mi-ar conveni? M-am gândit și la asta. Oamenii găsesc rapid definiții pentru orice. Relație stabilă, relație de tranziție, relație pasageră, relație complicată, relație deschisă, amantlâc, sex buddy, concubinaj, căsătorie, sunt n termeni pentru a defini legătura dintre doi oameni. Dar oare care mi se potrivește mie? Ce vreau eu până la urmă? Să spunem că le-am încercat pe toate, cu excepția concubinajului și a căsătoriei. Nu mă văd căsătorită și nici locuind cu un bărbat.

Oricât m-aș gândi nu mă încadraz în nicio categorie. Ceea ce vreau eu, este aproape imposibil de acceptat de un bărbat. Sunt complicată, iar nevoile mele sunt fără doar și poate egoiste. Pentru mine primează evoluția profesională. Dragostea pică întotdeauna în plan secund pentru că mă transformă într-o ființă vulnerabilă, aproape lipsită de voință. Rolul de supusă mă fascinează doar în intimitate. Atât. Și totuși singurătatea nu îmi place, chiar dacă mă inspiră.

Voi cum stați cu relațiile?

Sharing is caring!