Obiectul nebuniei mele…

Obiectul nebuniei mele...

– Îmi placi.

– Poftim?

– Am spus că îmi place de tine!

– Serios?

– Da, sunt foarte atrasă de tine. Ai putea deveni obiectul nebuniei mele.

– Adică? Eu sunt un obiect?

– Poți fi. Îmi place controlul. Îmi place puterea. Ești acel gen de bărbat cu care nu voi trăi niciodată o iubire pașinică, lină și echilibrată. Cu tine nu am șansa să cunosc pacea sufletească. Ba din contră, îmi clocotește sângele în preajma ta. Sunt convinsă că o să ard în flăcările Iadului din cauza ta.

– Atât de mult mă placi?

– Da! Lângă tine chimia corpului meu se schimbă. Încep să tremur și îmi aud sângele șiroind în vene. Nu se poate trăi așa. Așa se moare… încet. Cu fiecare clipă. Replica asta am auzit-o într-un film, recunosc, însă sunt singurele cuvinte care îmi descriu emoțiile.  Sentimentele mele pentru tine mă depășesc.

– Mă iubești?

– Nu cred. Tu nu reprezinți iubirea, ci o obsesie. Am trăit povești de genul. Știu ce aduci, știu ce o să declanșezi. Acum sunt ok, sunt echilibrată, aparent nu există nimic care m-ar putea surprinde la tine. Cred că mi-am învățat lecția. Cred că nimeni nu mă mai poate terfeli. Și totuși tu o să apeși acel buton – factorul declanșator care o să mă transforme într-o femeie nebună și obsedată după tine. Nu, nu ești iubirea vieții mele și nici nu o să fii. Nu cred că o să mă iubești, nu cred că o să-mi fii fidel, nu cred că o să mă simt în siguranță lângă tine.

– Și atunci ce îți place la mine?

– Mă provoci. Mă inciți. Ești inteligent, îți place joaca, flirtul, citesc și la tine un soi de perversitate și nebunie. Ești insațiabil, îți place puterea și nu te implici niciodată mai mult decât e cazul. Tu nu iubești, tu deții. Cunosc tipologia ta. Văd cum privești femeile. Văd cum le vorbești. Văd cum le controlezi și ce efect ai asupra lor. Aparent eu sunt aia mai deosebită în fața căreia chiar te deschizi. Dar nu e deloc așa. E doar un joc.

– Crezi?

– Da, cred! Ești șarmant, seducător și, totuși, înșelător. Ai sentimente, însă nu vânezi fericirea, fericirea nu reprezintă scopul vieții tale, ci durerea de după o iubire violentă. Te pedepsești și pedepsești.

– Cred că exagerezi.

– Posibil. S-ar putea să exagerez. S-ar putea să fii un bărbat decent, însă ești prea întunecat ca să fii doar un oarecare. Puterea și controlul nu aduc niciodată nimic bun. În dragoste nu simți nevoia să domini. Dorința de a-ți exercita puterea ți se trage din acea nesiguranță fantastică pe care o simți pulsând în tine, dar pe care nu ești în stare să o risipești. Cât despre control, în sinea ta e un haos total.

– Odată cu dragostea se risipesc îndoielile, teama, rezervele, obsesiile, nesiguranțele și fantasmele trecutului. Răul devine bun. Infidelul devine fidel. Răzbunătorul își găsește liniștea și tot așa. Nebunul se însănătoșește. Oamenii fericiți și împliniți nu înșală, nu mint, nu rănesc, nu omoară.

– Cunosc, dragule, cunosc. Însă noi nu am identificat ACEI oameni lângă care să ne simțim întregi. Emoțiile pe care le simt în preajma ta nu sunt de bine. Faptul că m-ai poseda nu are nimic de-a face cu iubirea. Împreună suntem distructivi. Nu suntem o influență bună unul pentru altul. Te vreau… dar știi cum o să fim după?! Distruși!

– Păi și-atunci, hai să ne nenorocim împreună?

– S-ar putea să vreau dacă știi cum să mă determini…

Sharing is caring!