Ochii care nu se văd, se uită!

Ochii care nu se văd, se uită...

Ultima dată când ne-am văzut, anul trecut, parcă în mai, erai furioasă pe toți bărbații, până și cu mine ai fost rece.

Ultima dată când ne-am văzut, erai un bărbat liber. Toți avem defecte, ce te mai miri?! i-am spus eu făcându-l să râdă!

Dar ce-ai pățit?

În principiu nu pățisem nimic. Dragostea! Nu știi cum e?! De fapt cum naiba să-ți mai amintești?! Te-ai însurat cu femeia pe care o iubești!

Parcă mi-ai reproșa, îmi zise el sărutându-mi fruntea. Și acum ce s-a întâmplat cu dragostea?

Nu îți reproșez nimic, doar știi că între noi nu există astfel de tensiuni. Nu s-a întâmplat nimic. Ochii care nu se văd, se uită. Se așterne uitarea. Se lasă liniștea. E cursul firesc al vieții. Timpul vindecă tot.

Zici tu, Dama?

Zic!

Păi da, chiar zic și chiar cred că ochii care nu se văd, se uită! Timpul, necruțătorul sau tămăduitorul, cum vrei să-l numești, chiar șterge totul. Toate lucrurile tind să revină către medie. Nici prea-prea, nici foarte-foarte! Suntem făcuți să uităm. Putem să ne autovindecăm și avem capacitatea de a ne remonta. Dă-o naibii de iubire, nimic nu e veșnic. Nu există fericire continuă, așa cum nu există suferință perpetuă. Dar noi, oamenii, suntem încăpățânați, fataliști și proști. Avem impresia că lumea se sfârșește cu un singur om și chiar dacă durerea se diminuează simțitor, păstrăm golul acela din suflet aproape cu sfințenie. El poate fi umplut sau poate fi vindecat.

Sigur că nicio iubire nu seamănă cu alta și avem tendința adesea să îl comparăm pe X cu Y. Prin comparație, excludem. Excludem șansa și posibilitatea de a fi fericiți iarăși. Sigur că X nu seamănă cu Y și este foarte bine să fie așa. Chiar dacă X era într-un mare fel și probabil că e greu de egalat, dacă nu chiar imposibil, bine că Y e diferit. Și știi de ce?

Pentru că merităm exact omul potrivit nouă, nu pe cel care ne iscă mai multă suferință în suflet. Este perfect ca X să nu semene și să nu se compare cu Y. Dacă ar semăna, ar însemna să retrăim aceeași poveste. Să repetăm istoria. Ți-ar plăcea să repeți istoria? Probabil că da, dar crede-mă, nu ai fi putut schimba nimic. Unele lucruri se întâmplă exact așa cum trebuie, chiar dacă dor ca dracu’ și ne transformă din oameni în neoameni. Dacă vrei, poți redeveni om. Dar vrei să te rupi de trecut? Ești în stare?

Mulțumesc vieții, ochii care nu se văd, se uită! Ce bine că se întâmplă astfel.

Chiar nu vrei să-mi povestești ce a fost cu toată furia de anul trecut? Parcă nici nu mai erai tu!

  Nu, ia-mă în brațe și taci! Ești prea curios, i-am zis eu întorcându-mă cu spatele la el pentru a mă feri de privirea lui care mă cerceta cu insistență.

Păi sunt berbec ca și tine, îmi spuse el râzând din nou!

Sharing is caring!