Orgoliul, bată-l vina!

Orgoliul, bată-l vina... e un lanț în jurul gâtului!

Sunt capabilă să tolerez multe, foarte multe defecte le pot trece cu vederea! Sunt în stare să iubesc bărbatul așa cum este el, fără să încerc să îl schimb în omul pe care mi l-aș dori eu pentru mine însă, am devenit neîndurătoare în ceea ce privește orgoliul. Nu o să mai tolerez nici măcar un sâmbure de orgoliu răsfrânt asupra mea, nu o să mai renunț la mine pentru altcineva, nu o să-mi mai înfrânez sinele doar pentru a nu-i înfrunta manifestările exagerate pe fond de orgoliu nesuferit, nu o să mai tac pentru că mi-e frică sau pentru că așa eram eu învățată, să trag, să tolerez, să mă sacrific. Am obosit să mă prefac înțelegătoare și să închid ochii. Am obosit din cauza măștii prin care mă pun pe locul doi și-l pun pe el, acela care o fi să fie, mai presus de mine.

Am obosit și să spun că totul este ok, să îmi ascund propriul zbucium interior doar pentru a nu-i supăra sau necăji pe cei din jurul meu. Sunt om, la dracu’. Și am voie să mă doară și pe mine. Am voie să zbier, să îmi vărs nervi, să plang și să mușc perna dacă așa îmi vine. Am voie și să-mi las la suprafață demonii interiori. Din când în când îi dezleg și îi las să se destrăbăleze chiar dacă ulterior îmi pare rău. Și unde mai pui că în nebunia mea îi cânt celui mai aprig demon. De ce? Ca să vină sau ca să nu plece!

În general sunt văzută ca fiind o femeie puternică, care nu știe să plângă, care nu-și arată slăbiciunile și care n-ar suferi în veci pentru un bărbat. Eheee, cât de puțin mă cunosc apropiații mei. De fapt sunt opusul a ceea ce arat. Mă înfățișez puternică doar pentru a fi respectată pe măsură, însă adevărul este că scutul ăsta pe care îl afișez zi de zi nu este impenetrabil. Până și cele mai zbir femei sunt vulnerabile. Țin minte că acum ceva vreme verișoară-mea mi-a spus nu m-ar vedea niciodată plângând din cauza unui bărbat, că sunt tot timpul veselă și că nu mă las deloc doborâtă de acest gen de sentimente, că am trecut prin prea multe și am învățat să cataloghez și să separ atât de bine durerea încât o pot domina. Am crezut-o. Am crezut-o până când mi s-au dat toate calculele peste cap și m-am „întors” iarăși în copilărie, acolo unde cea mai mare frică a mea era teama de abandon. Din nou m-am trezit în pragul abandonului, iar reacțiile mele au fost aceleași: confuzie, disperare, pierdere de sine, o stare de singurătate soră cu moartea, un gol pe care nimeni nu l-ar fi putut umple cu nimic.

Cu un bărbat orgolios nu se poate construi. Orbit de propria-i masculinitate, te va transforma într-o supusă. Nu există cale de mijloc. Este un joc pe poziții și de poziții. Fie îl lași să-și exercite puterea și masculinitatea, fie renunță la tine mai ceva ca la o măsea stricată. Ești o provocare și vei rămâne o provocare până când te-a domesticit. Nu spun că nu există deloc sentimente la mijloc, există, însă orgoliul vine însoțit de frică și frustrare și-atunci, în dorința de a se menține în siguranță și de a înlătura orice dram de frustrare și slăbiciune, jocul devine mai important, ideea de a se așeza pe o poziție superioară ajunge să devină un adevărat scop. Bărbatul este omul care s-a născut pentru a demonstra. Verbele „a face” și „a demonstra” îi aparțin. Ei bine, când orgoliul există în doze prea mari în sângele unui bărbat, nevoia de a demonstra și de a avea dreptate sunt de enșpe ori mai mari.

Nu vreau să mai fiu o lecție pentru bărbați. Nu vreau să mai învăț lecții prin ei și nici nu mai vreau să le demonstrez ce înseamnă iertarea. Eu, spre deosebire de alți oameni, în nebunia mea nemărginită, nu știu să urăsc și întotdeauna ajung să iert, oricât de tare m-aș încăpățâna să nu uit și să nu iert, ajung să iert. Așa îmi găsesc eliberarea. Cu toate acestea, deși orgoliul bărbatului poate fi un ingredient plăcut într-o relație, recunosc acest lucru, dacă sâmburele de orgoliu este mai mare decât ar trebui să fie în mod normal, o să plec și o să renunț fără nicio remușcare.

Orgoliul a ajuns să fie defectul pe care îl detest cel mai tare la un bărbat. De ce? Pentru că am simțit pe pielea mea cât de tare poate ustura orgoliul unui bărbat încăpățânat!

P.S. Vei aștepta mult și bine dacă tu crezi că un bărbat orgolios o să devină mai puțin orgolios! Orgoliul nu poate fi dozat! 🙂

P.P.S. Nu sunt tristă, e doar o temă pe care mă țineam de mult să o abordez! Acum i-a venit rândul! 😀

Sharing is caring!