De ce femeile n-ar trebui să plângă…

        Daca si barbatii plang cateodata, noi femeile ar trebui sa NU plangem niciodata.
Ce sunt lacrimile in fond?! O descarcare a sufletului, rezultatul unor emotii lacrimile ne fac oameni. Cu toate acestea, n-ar trebui sa plangem niciodata, oricat am fi noi de slabe, desi ni se spune sexul slab, suntem mai puternice decat 1000 de barbati, dar emotive. Emotiile ne prostesc sau ne inmoaie, cum vreti sa-i spuneti. Plangem din orice. Plangem din cauza durerii, supararii, bucuriei, fricii si tot asa. Una-doua lacrimi, lacrimi si iar lacrimi. Dar trebuie sa recunoastem, cel mai des plangem din dragoste, din cauza barbatilor din viata noastra.
Ei la naiba cu barbatii!!! Aia care ne fac sa plangem nu ne merita, nu ar trebui sa varsam pentru ei nici macar o lacrima. Nici macar n-ar trebui sa ne mai gandim la ei, sa le mai vorbim si cu atat mai putin sa-i iertam. Aceia nu-s barbati, nu-s oameni de iubit sunt jucatori, tipi care umbla din floare in floare si care in final nu raman cu niciuna. Si de ce sa plangi pentru un astfel de barbat?! Ce-ai pierdut? Praful dupa toba, mai multa bataie de cap, stres, neliniste si sarutari mincinoase? Astea le-ai pierdut? Inseamna ca de fapt n-ai pierdut nimic si viata trebuie sa mearga inainte, fara el si fara lacrimi.
O femeie este puternica, oricat ar fi de necajita ca l-a pierdut, trebuie sa inteleaga si prin urmare sa inceteze sa se mai injoseasca plangand despartirea. Nu are rost, oricum cu el, cu cel care face o femeie sa planga, nu se face casa si nici nu se cladeste o relatie serioasa. Nicio femeie n-ar trebui sa se incapataneze sa tina langa ea un barbat care o face sa planga. Nicio femeie nu ar trebui sa se injoseasca astfel in fata unui barbat.
Desi acest articol pare o reteta motivationala proasta, desi din vorbe e usor sa spui gata nu mai plang din cauza lui X, sa stiti ca daca vreti, chiar se poate. Plangi la inceput, urli de durere, dar apoi trebuie sa-ti revii, draga femeie. Trebuie sa o iei de la capat, de la zero, dar trebuie sa inveti sa te respecti, sa te apreciezi si prin urmare sa alegi barbatul care sa-ti ofere acea stabilitate si fericirea de care ai nevoie. Daca plangem, noi suntem de vina. Alegem prost, iertam de prea multe ori, trecem cu vederea si speram, ca niste idioate, ca se va schimba. Ei bine, el nu se schimba niciodata. Ori te schimbi tu si spui STOP, ori iti vei trai tineretea plangand si ducandu-i grija. Si de ce sa-i duci grija, cand de fapt de tine trebuie sa te ingrijesti?! De tine si de sentimentele tale, nu de el.
Eu nu plang dupa niciun prost, nu plang pentru niciun prost, nu-mi storc creierul cum sa-l leg langa mine, nu apelez la santaj sentimental, nu ma reinventez doar pentru ca mi-e teama ca se va plictisi, nu ma rog de el, nu fac strategii, nu controlez pe nimeni si nici nu vreau sa-mi traiesc viata intr-un continuu stres. Viata mea nu se ghideaza dupa el, el nu e soarele dupa care ma invart, daca nu merita. Nu ma injosesc fiind la cheremul lui tot timpul, nu-l implor sa mai stea si nu plang daca s-a terminat. Daca nu e in stare sa ma iubeasca in starea mea naturala, atunci nu merita sa-i arat starea mea de femeie indragostita. Daca nu ma vrea ca iubita oficiala si permanenta, atunci n-are rost sa ma complic. Au trecut vremurile cand eram proasta, au trecut vremurile cand ma dadeam cu capul de pereti, au trecut vremurile cand acceptam orice magarie, au trecut vremurile cand plangeam. Acum prefer sa fiu singura, mai bine singură decat langa un barbat care nu ma apreciaza sau nu ma iubeste.

Diavolița…

        Era noapte si frig, peste masura de frig. Geamurile erau impanzite de flori de gheata. Incerca sa adoarma, insa oricat s-ar fi straduit sa doarma, nu putea. In capatul holului, la cativa metri distanta de camera ei, se afla camera lui. Pentru ea era un barbat interzis. Un barbat de care nu avea voie sa se atinga, nici chiar daca ar fi fost obligata. Era viitorul sot al prietenei ei. A doua zi el se casatorea cu femeia visurilor lui. Toti invitatii erau cazati in acea pensiune. Viitorii miri dormeau separat in acea noapte. Iar ea simtea ca nu are stare. Probabil ca nu-l iubea, dar il placea si dintotdeauna fusese atrasa de el. Inca de cand il cunoscuse, atractia pentru el ii daduse mari batai de cap. In tot acest timp incercase sa il ignore, insa intr-o seara, la un party in club, ei s-au sarutat pe ascuns si s-au atins putin, departe de ochii lumii. De atunci, acea amintire nu ii mai daduse pace. Si chiar daca s-au comportat ca si cum intre ei nu s-ar fi intamplat nimic, acele atingeri, acele saruturi, nu-i ieseau din minte.
Voia sa incheie aceasta poveste, o data pentru totdeauna. Stia ca trebuie sa incheie, dar daca nu avea sa consume acest vis, probabil ca ar fi facut-o dupa casatoria lui.
Pe loc, in minte ii veni o idee care ii dadu fiori, pe deoparte era speriata, insa pe alta parte tremura de dorinta. Se dadu jos din pat, isi dadu jos pijamaua groasa, lua un halat pe pielea complet goala, papucii din plus, deschise camera cat putu de incet, se uita in dreapta si-n stanga si porni fugind spre camera lui. Ajunse parca intr-o secunda, apasa clanta si usa se deschise cu usurinta. In camera era intuneric, focul ardea mocnit in semineu si imprastia in jur un parfum de brad, nemaipomenit. Se uita in pat, era singur, Diana chiar dormea in camera ei, lasandu-l pe el prada usoara pentru ea. Se uita in baie, nu era nimeni. Incuie usa camerei cu cheia, isi dadu jos halatul si papucii si se baga langa el. Era atat de cald de frumos si-atat de bine ce mirosea, incat pe loc sfarcurile i se intari. El dormea cu fata in sus, nu parea sa o fi simtit-o.
Il privi vreme indelungata fara sa il atinga nu se mai satura de el. Insa pe cat de mult il privi, pe atat de tare crescu dorinta in ea. Impinse patura jos si il dezveli complet era si el la fel de gol, de parca o asteptase sau sperase ca ea sa vina la el. Incepu sa il mangaie usor pe piept, iar buzele ii acompaniau atingerile, atunci el tresari si printre gene o privi o trase aproape de el sa-i vada chipul. Mirosul ei nu-l inselase, nu era Diana, era Ea, cea pe care o dorea si el de mult. O saruta incet, cu ochii inchisi si-i lipi trupul de al lui. Ea ii alinta barbatia cu palma, facandu-l sa se intareasca intr-o secunda. Era deasupra lui si-l saruta cu-atata dor, de parca cu fiecare sarut viata ei urma sa se termine. El era intre vis si realitate, dar se lasa purtat de placerea ce i-o oferea ea. Saruturile lor erau lungi, vii si delicioase
Iar ea cobora din ce in ce mai jos, buzele ei isi croiau drum de pe gatul lui, pe piept, pe abdomenul ferm, pentru ca mai apoi sa ajunga in dreptul falusului care ii dadea fiori. Il cuprinse cu degetele lungi, cu buzele, cu limba ii desena placere in stare pura pe piele pe pe cuvintele nu-si au rostul. Magia invaluia momentul. In intuneric trupul ei dezgolit, la picioarele lui, era mai sexy decat al oricarei zeita. O privea printre gene cum ii daruia iubire, gemea incet, parca-si inabusea fiecare scancet probabil ca daca n-ar fi fost intr-o pensiune, intr-o camera alaturata de cea a iubitei lui, ar fi strigat in gura mare cat de bine ii era.
Buzele ei se umezira de-a binelea, el o lua de barba si o trase in sus, sarutand-o cu foc. Era toata numai a lui o lipi de el, pe o parte, o lua in brate de la spate si incepu sa o descopere pe intuneric. Ii saruta umarul stang, ceafa, iar mana ii framanta rand pe rand sanii. Tremura langa el tremura si asta ii placea nespus. Isi arcui spatele mult, cand degetele lui ajunsera in interiorul pulpelor ei mana ei o apasa pe a lui, aratandu-i locul exact unde ii placea sa fie atinsa. In camera era o caldura infernala, lemnele mocneau, iar ei gemeau incet, in timp ce se iubeau. Printre atatea mangaieri, el ii ridica piciorul stang peste al lui, deschizand-o complet, numai pentru el. Atunci o patrunse pentru prima data parea fecioara si chiar daca nu era, pantecul ei era atat de strans si de fierbinte. Abia isi puteau abtine strigatele. O tinea in bratele lui si o rascolea oricine i-ar fi vazut, ar fi spus ca dorm pe o parte, strans lipiti, dar nu, focul ii ardea pe dinauntru.
Incet, incet, ea aluneca pe burta, el ii trase o perna sub abdomen, si deasupra ei, tinandu-se cu mainile de grilajul patului, el continua sa o iubeasca si sa-i sarute cu delicatete spatele. O ridica in sus de bazin, acum ea se sprijinea de pat, iar el incepu sa o traga cu putere, de solduri, intrand in ea cu frenezie. Patul scartaia, dar nu mai conta facand atata zgomot, ea se gandi sa preia controlul si astfel il trase sub ea, de acum ea impunand un ritm lasciv si apasator. In sfarsit se priveau in ochi, din cand in cand el isi ingropa fata in sanii ei, muscand-o, de parca ar fi vrut sa termine cu ea, de parca era cel mai dulce pacat. Simti in ea avalansa calda, atunci atinse si ea apogeul. Ca sa-si opreasca strigatul, il saruta puternic.
Apoi trasera patura peste ei, se sarutara inca de cateva ori, apoi el adormi si ea pleca pe nesimtite, la fel cum si veni a doua zi el se casatori ca si cum nu existase vreodata aseara insa ea ea probabil ca avea sa-l mai ispiteasca si-n alte dati.

Ce-ar fi dacă?!

Isi simtea sufletul facut farame, tandarile luasera loc inimii ei generoase. O tristete infinita isi facu loc in pieptul ei. Era goala sau poate plina de singuratate. Nici nu mai conta ce simtea. Oricum plecase fugise se rupsese de El si de trecutul ce inca ii facea rau.
Era cazata la un hotel pe malul marii si fiecare seara si-o petrecea in restaurantul hotelului privind indragostitii cum se giugiuleau la mesele lor. Un singur barbat era la fel de singur ca ea. Il poreclise Surul nu-i stia numele, dar era frumos si trist, la fel ca ea. Era trecut de 35 de ani, inalt, legat, cu gropita in barba si cu un par parca din fire de argint. Nu, nu era batran. Poate ca supararea ii ninsese parul inainte de vreme sau poate ca era vina adn-ului. Naiba stia, ce mai conta?! Era un barbat atragator care o starnea. Voia sa-si uneasca singuratatea cu el sa inlocuiasca golul cu plinul tandretii lui.
Fuma si il sorbea din priviri. El bea ca in fiecare seara, acelasi whisky sec, extrem de scump. Din fumul tutunului ii veni o idee ce-ar fi daca?! Atunci se ridica de la masa ei, se opri in dreptul mesei lui si ii lasa cheia camerei pe masa. Apoi trecu ca si cum nici macar nu s-ar fi oprit vreodata la el. Tocurile ii tropaiau pe parchetul wenge, fusta scurta i se ridica putin in ritmul pasilor si nu lasa in urma ei decat o dara imbatatoare de parfum. El se uita la cheie, dar ezita bau ultima gura din licoarea aramie, lua cheia in mana, o rasuci de cateva ori intre degete si o cuprinse in pumn. Se ridica si pleca spre camera hotelului a lui sau a ei
Batu la usa si auzi un intra parca soptit. Ea statea pe fotoliul din salon si manca o capsuna cu ciocolata lichida. Ciocolata care ascundea in ea o cantitate considerabila de rom. Ar fi putut sa se imbete cu acea ciocolata, dar el veni si deja interesul pentru acest gen de dulce, pali. Era dezbracata aproape complet, purta numai dresurile care se terminau pe pulpe cu o dantela fina, neagra, si pantofi cu toc cui, care ii lungeau si mai mult picioarele lungi. Statea picior peste picior, cu mainile odihnindu-i-se pe bratele fotoliului si il privea sau mai de graba il dezbraca din priviri.
Dezbraca-te, te rog. Nu-mi spune nimic, nu-mi spune numele tau, nu ma intereseaza cine esti, de unde vii sau cine te asteapta. Iubeste-ma astazi si maine vom ramane numai cu amintirea. Eu sunt dama, tu fii domnul si iubeste-ma
El ii zambi, se aseza in genunchi in fata ei, ii saruta genunchiul, se desfacu la camasa, dezvelindu-si pieptul puternic, se desfacu la curea, apoi la pantaloni, se ridica, isi arunca hainele de pe el si ingenunche din nou. Isi baga degetele prin bolul cu ciocolata, gusta din ea si apoi isi trecu degetele lungi peste buzele ei rosii ca sangele lua bolul cu mana si ii turna, putin cate putin, ciocolata fierbinte pe pielea ei fina. Era toata numai pete de dulceata iar el, cu varful degetelor, desena pe ea povestea acelei nopti de neuitat. Ii departa piciorele, facand sa curga intre coapsele ei ciocolata lichida. Atunci ea suspina si ii trase mana spre pantecul ei. O atinse acolo, jos era fierbinte, era dornica, fierbea. O saruta pentru prima data, incet, suav, de parca se temea sa n-o raneasca. O amagea cu mana, o amagea prin felul in care o saruta, iar ea nerabatoare, il lipi de ea si incepu sa il sarute atat de apasat incat ii dureau buzele. Se simtea din ce in ce mai excitata, sanii ei se mangaiau de pieptul lui intesat cu par, usor aspru. Era o senzatie pe care o adora. Fiind atat de aproape de el, fiind aproape una cu el singuratatea disparu ca prin minune.
Isi dezlipira buzele, apoi el o lasa pe spatele fotoliului, ii aseza gambele pe spatele lui si incepu sa-i mangaie sanii manjiti de ciocolata incepu sa isi plimbe limba pe pieptul ei, ii musca cu delicatete sfarcurile dulci, apoi din ce in ce, se lasa mai jos, urmand calea ciocolatei. Pulpele ei ardeau, o musca cu putere de interiorul piciorului stang, iar ei ii scapa un strigat il lua de par, il saruta cu foc, il musca la fel de tare de buza de jos, apoi il impinse din nou in jos, intre picioarele ei. Atunci el incepu un sarut tandru apasat cu un desfrau al limbii o duse spre aleea extazului. Dar se opri, nu brusc, dar o facu si atunci ea il indeparta si pleca de langa el pe covorul imens, de culoarea smaraldelor. Se aseza pe burta pe covor, departand picioarele, asteptandu-l atunci el veni, invelindu-i trupul cu al lui. O ridica de bazin si incepu sa o descopere cu mainile. Ea ii cauta din solduri taria din ce in ce aluneca si mai mult spre el, cautandu-l cu disperare.
Fara sa fie rugat, intra in ea cu forta, dar in acelasi timp bland. Simtitor, ravasitor, inebunitor. Cu o mana o mangaia pe sani, iar cealalta si-o odihnea pe soldul ei stang, impunand ritmul. Nu se priveau in ochi, dar se simteau si asta era tot ce conta. Erau uniti, se iubeau cu foc. Erau aproape de a elibera toata tensiunea puternica din ei, dar atunci el se departa, o lua de mijloc si o rasuci sub el. Incepu sa se joace cu barbatia pe pantecul ei, ii aluneca usor spre interior, dar niciodata suficient de multumitor ea se agata de gatul lui, il saruta si se cuprinsera in brate pe covor, continuand sa se iubeasca, dar de data aceasta privindu-se in ochi. Se strangeau in brate si se iubeau de parca se stiau de o vesnicie. Trupurile lor erau intr-un acord perfect intr-un sincron perfect. Chipurile lor erau ravasite de atata simtire. Atinsera aproape in acelasi timp apogeul un dulce apogeu ce lasa in urma lui o liniste profunda adormira imbratisati, pe jos. Iar dimineata, ea facu un dus, in liniste, se imbraca, isi lua valiza, il saruta pentru ultima oara, il inveli si pleca lasand in urma fericirea si intorcandu-se cu inima stransa la singuratatea ce o primi cu bratele deschise…

M-am vândut…

Nu m-am vandut in felul acela ci mai de graba m-am incapatanat sa ma ofer, stiind ca intre mine si el nu era niciun gram de iubire. Dar eu il placeam si-oricum aveam darul de a alege mereu barbatii nepotriviti. Asa ca inca unul in plus, ce mai conta?! El nu ma privea ca pe o femeie si asta ma scotea din sarite. Eram o fata ca oricare alta in ochii lui dar eu nu voiam sa mai fiu o oarecare. Voiam sa ma fac remarcata. Eram atat de indragostita de el, incat in mintea mea un plan a incoltit.
M-am apropiat de el ca prietena. Ne intelegeam bine, eu ii dadeam sfaturi, ii aratam ca imi pasa de el, ba chiar il si consolam. Din amicitie am pornit flirtul si-am inceput sa-i starnesc curiozitatea, asa cum stiu eu mai bine. Da, ii starneam curiozitatea in modul acela sexual, il starneam in cel mai jovial mod, de parca totul nu era decat o joaca. Si l-am adus in acel punct in care mi-a propus sa facem dragoste. Atunci m-au cuprins mii de emotii. Numai cand ma privea simteam ca ma topesc. Ideea de a fi in bratele lui era deja un vis, parca coplesitor. Si chiar daca nu ma iubea, ma voia, era curios. Imi dadeam seama cat gresesc, dar imi tot spuneam: Traieste clipa, atat. Nu te gandi la ziua de maine. Nu-ti face sperante. Nu il lasa sa-ti vada slabiciunile. Fii asa cum si-ar dori el, dezinvolta. Fara obligatii, fara obligatii, fara obligatii.
Dar oricat mi-as fi propus sa fie fara obligatii, in sinea mea speram ca dupa marea seara, el sa se indragosteasca iremediabil. M-am inselat m-am vandut pe propriile mele sperante. Am cedat. Sau de fapt m-am oferit. N-a fost cine stie ce. Tot eu a trebuit sa fiu cea afectoasa, cea dragastoasa, cea dezinvolta si asa mai departe. Din partea lui a fost ceva mecanic. In fond, mintea lui era in alta parte, la alta femeie. Dupa acea seara m-am simtit mizerabil. In loc sa fi trait clipa, mi-am dat seama ca nimic din ceea ce voi face nu ii va naste iubirea in suflet. La plecare, ultima lui propozitie a fost: fara obligatii, nu?, i-am zambit si am plecat. Aveam un gust amar. Nimic nu fusese asa cum imi imaginasem. Imi satisfacusem capriciul si-n locul incapatanarii, isi facu loc dezgustul fata de mine si durerea. Eu tot il iubeam, el tot nu ma iubea. Ma intorsesem de unde am plecat.
Am continuat sa fim prieteni si sa ne vedem ocazional. O tortura pentru mine, un sacrificiu dupa fiecare moment credeam ca el isi va da seama ca sunt femeia potrivita pentru sufletul lui. Nu s-a intamplat niciodata. Am fost tot timpul cea din umbra cea care il intelegea si cu care se simtea bine, dar niciodata cea pe care o iubea.
Singura m-am vandut pe iluzii desarte amara e dragostea neimpartasita…

Îndemnul ploii…

Acest text nu este scris de Dama Fără Secrete, dar i-a făcut inima să bată cu putere, i-a trezit dorința și a făcut-o să se întrebe oare ploaia naște pasiunea?!

„Probabil că era sfârșitul lui august, dar era încă foarte cald focul încă o mistuia pe dinăuntru, dar mai ales pe dinafară. De dincolo de geamuri se auzea cântecul violent și dulce al ploii. Ploaia trezise dintotdeauna în ea o sălbăticie anume, un erotism aparte. De parcă ploaia scotea la iveală din ea cele mai ascunse fantezii. Pe cerul întunecat nu se vedea decât o jumătate de lună și norii grei care erau gata să îi scalde trupul gol cu atingerea lor umedă și răcoritoare. El dormea în așternuturile răvășite ea s-ar fi iubit, ar fi iubit și s-ar fi lăsat iubită până la epuizare, așa cum, poate, nu o făcuse niciodată.

Lăsă să-i alunece pe glezne mătasea ce-i înveșmântase sânii plini și pulpele generoase, păși în afara ei și se duse în livingul umbrit de dorință, acolo unde petrecuse multe momente frumoase cu el. Își turnă un pahar de whisky, deschise ușile glisante ce dădeau spre grădina casei lor și păși în ploaie. Lăsă apa sfântă să-i atingă paharul, apoi bău din el cu nesaț, îl goli și începu să danseze în ploaie femeie tânără, cu pielea fină, cu părul roșu, despletit, și cu tălpile bine afundate în iarba încă verde și fragedă. Se privea în întunericul nopții și se simțea frumoasă, era ca o nimfă a naturii. Răcoarea nopții începu să o cuprindă, însă focul din interior încă mocnea. Se așeză pe masa din sticlă, din mijlocul curții se întinse își simți sfârcurile sânilor întărite le întinse le cuprinse între degete și începu să le frământe cu vârful degetelor. Ploaia o atingea cu finețe între coapse, sfârâia de dorință își desfăcu pulpele, s-ar fi lăsat pătrunsă însă singurătatea o îndemnă să își coboare mâna stângă spre tainicul loc al trupului ei neîmblânzit. Nu obișnuia să se răsfețe singură, de fapt, cred că era pentru prima dată. Ploaia era de vină, luna pe jumătate mâncată, înfometarea trupului său. Simțea cum se unește cu ploaia, fulgere violente îi făceau părul să pară niște văpăi aprinse, iar tunetele o făceau să se arcuiască pe masa rece ca gheața, dar ploaia o mângâia tandru atât de tandru și suav

Luna o privea cum ea își oferea, încet, plăcere respirația îi era sacadată, se lăsa dezmierdată de stropii tăioși ai ploii, lacrimile cerului îi intensificau starea de excitație. Numai că din întuneric apăru o siluetă masculină era bărbatul ei, cel care o privise deja de câteva minute bune. Își aruncă hainele de pe el și o cuprinse în brațe, o sărută cu multă foame, nicicând nu o mai văzuse atât de însetată de iubire. Era fierbinte pielea ei, de cum o cuprinse între mâinile lui, bărbăția i se întări spre încântarea ei nebună. O întoarse cu spatele la el îi plecă sânii pe masa din sticlă și-n timp ce îi atingea spatele arcuit în lumina nopții și-i privea coapsele lascive cum îi căutau atingerea, o pătrunse ușor, încet în mișcări circulare și calme apoi deveni din ce în ce mai agresiv feroce rapid până când ea începu să urce pe culmile nesfârșite ale plăcerii. Ea era gata să explodeze, el simți asta și se retrase cu blândețe și începu să o mângâie, de parcă voia să o ungă cu apă de ploaie. Însă ea nu reușea să-și revină din tremurat, dar nici nu-și dorea asta, nici n-ar fi vrut să se sfârșească vreodată acele senzații și simțiri. El o întoarse cu fața la el, îi cuprinse sfârcul cu dinții, o sărută lacom pe sâni și o coborî, încet, pe iarbă dedesubtul ei, el o trase de păr pentru a-i putea mirosi de pe gât, parfumul tare de femeie. Era a lui, o simțea și îi răscolea cu fermitatea lui, interiorul fierbinte. Mâinile lui stăteau agere pe șoldurile ei, el impunea ritmul, o domina, o iubea așa cum îi plăcea ei. Printre strigătele ploii, erau gemetele lor, gemete ca de fiare sălbatice. O mușcă de buze până ce simți țâșnind un strop metalic și plin. Sânii femeii îi mângâiau pieptul puternic, iar el o iubea intens și rapid. Foc durere plăcere până când într-un final atinseră apogeul, fluidul cald îi invadă pântecul, ploaia încetă, iar ea se prăbuși în brațele lui, într-o stare de liniște profundă ”

Nostalgie

Peste o oră și ceva este 1 Mai 1 Mai Muncitoresc. Dar pentru noi, cei tineri, cei care n-am prins vremurile grele ale comunismului, 1 Mai nu este decât un nou motiv de nostalgie. Nostalgia începe pe o plajă pustie, un apus de soare, o EA îndrăgostită și un EL euforic de aburii fierbinți ai dragostei. Nu se știau de mult, dar păreau că se cunosc de-o viață fără motive, fără sens și neașteptat, îi cuprinse iubirea. Nici ei nu înțelegeau prea bine ce simțeau, dar sentimentele mocneau în ei, atracția dintre ei era atât de puternică mai presus de voința lor.

Ea era un spirit liber, căreia nu-i plăcea să se simtă constrânsă de regulile unei relații. El era un romantic incurabil, care își căutase sufletul pereche de pe vremea când începuse să-și dea seama ce e dragostea. Se potrivea, așa credea el însă ea, nu făcea decât să trăiască momentul. El o voia pentru o viață, ea îl voia pentru o perioadă. Planurile lor nu coincideau, dar se mințeau frumos că timpul va așeza lucrurile. El spera să o convingă cu afecțiunea lui, ea știa că va pleca într-o zi. Probabil a doua zi.

În acea zi de 1 Mai sărbătoreau, ce, nici ei nu știau. Dar se simțeau bine și aveau de gând să-și satisfacă toate poftele, până și cele mai ascunse fantezii. Emoțiile nu-i copleșeau, ci îi făceau să fie și mai deschiși. Nu puteau să stea fără să se sărute, nu puteau să stea fără să se atingă, de parcă dacă s-ar fi îndepărtat unul de altul, chiar și un pas, sentimentele lor aveau să se risipească. În felul ei îl iubea și ea. Dar credea că nu pentru o viață, habar n-avea ea cât urma să regrete decizia de a fugi din ghearele dulci ale acelei relații. Acel apus de soare urma să îi rămână în suflet pentru o viață, acea răcoare înțepătoare, de mai, avea să i se impregneze în piele pentru totdeauna, parfumul lui avea să îl păstreze mereu în podul palmei. Dar ea nu ar fi crezut, ar fi jurat oricând că-l va uita, dar nu reuși să o facă niciodată.

Marea părea mai liniștită ca oricând, plaja era pustie, erau numai ei doi, frigul și luna care le stătea mărturie pe cer. Stăteau îmbrățișați, el îi șoptea la ureche vorbe dulci, însă ea nu-și dorea să audă nimic, ci numai să simtă. Atunci îl sărută, parcă pentru prima dată, cu atâta foc și atâta patimă, încât crezu că îi va sta inima în loc. Dar nu fu așa, inima începu să-și accelereze bătăile, păturile groase începură să emane mult prea multă căldură, așa că le abandonară pe nisipul jilav. De sub haine se simțeau atingerile electrizante. Pielea li se înfiorară, iar respirațiile începură să li se audă sacadat. Nicicând liniștea nu fusese mai muzicală, nici când simțurile lor nu fuseseră mai treze. Încet, încet, își descoperiră unul altuia trupurile. Marea le cânta geloasă cântecul ei violent. Valurile se izbeau de plajă, dar nimic nu mai conta, nici frigul nu-l mai simțeau. Era atâta căldură în jur, încât simțiră nevoia să se predea mării, să se iubească în focurile reci și purificatoare ale valurilor. Făcură dragoste ca niște adolescenți, atât de intens și-abia când simțiră din nou frigul ieșiră din brațele valurilor. Tremurau tremurau de-atâta iubire, de-atâta plăcere El o iubea mai presus de orice însă ea, în zorii dimineții, îl înveli cu drag în cortul ce-și găsi culcușul și plecă. Îl lăsă acolo și nu se mai întoarse niciodată.

Nostalgie…

Articol scris pe 30 aprilie 2014.

Ce ironie…

       Astăzi… o nouă zi frumoasă zi! Mă uit în oglindă și-mi place ce văd. Deși nu se văd, trupul îmi este plin de tatuaje, am desenate pe mine însemnele trecutului. Fiecare imagine reprezintă ceva, pe cineva sau o situație anume. Trupul mi-e plin de amintiri. Încheieturile mâinilor îmi par strâns legate în cătușile trecutului. Nu mă strâng, m-am învățat de mult cu ele. Le port ca pe niște brățări de onoare. Nici măcar nu zornăie, nu-mi însângerează palmele și nici nu mă fac să sufăr. Rănile s-au cicatrizat și-n locul lor au rămas desenele tatuajele, cele care îmi amintesc că am trăit, că am iubit, că am visat Dama Fără Secrete, plină de tatuaje ascunse, ce ironie.

       Am pe mine desenat fiecare chip iubit, fiecare atingere duioasă, fiecare sărut furat și fiecare promisiune încălcată. Toate îmi amintesc că n-am trăit degeaba, că am evoluat și că nu mai sunt adolescenta credulă care m-a dezamăgit în urmă cu mulți ani. Dar am iertat-o și pe ea, era mică, neștiutoare, novice în tainele iubirii. Și deși a căzut pradă multor brațe, în fond a fost iubită, chiar și trecător. O iert și-i las loc noii femei. Dama care se reflectă în oglindă îmi place mult mai mult, în primul rând este puternică, sigură pe ea și a învățat de mult să nu se mai încreadă în promisiuni. Și ce dacă este singură, în spatele ei vulturii n-au reușit să o răpună. Stă mai dreaptă și mai mândră decât oricând. Așteaptă așteaptă o lume nouă, un nou orizont, o nouă iubire, căreia este nerăbdătoare să i se redea. Se înfioară numai la gândul acesta

        Și mă uit în oglindă și sunt surprinsă de propriele-mi tatuaje. Văd multe umbre, culori vii, imagini, frânturi din viață, care mai de care înfățișate mai măiestos. Nu insist cu privirea pe umbre, nu-mi face plăcere să le văd sau să îmi amintesc. În spatele lor stau ascunși câte un demon, câte o meteahnă, câte o amintire tristă. Ce rost are să mă încarc din nou cu supărarea vremurilor apuse?! Prefer să-mi scald ochii în culorile vii și tari care mi-au îmbrățișat trupul. Constat că trecutul meu, dacă ar fi să îl pun într-o balanță, are mai multe lucruri bune, decât rele. Dar știu de ce. Inițial tot trupul mi-a fost încătușat în umbre, în alb și negru apoi încet, încet, descoperind sensul desenelor, mi-am dat seama ce lecții de viață trebuie să asimilez. Și-am căutat în mine veninul, l-am înghițit și l-am scuipat, până am scăpat de el. Și astfel umbrele au lăsat loc culorilor. Cicatricile au lăsat loc tatuajelor artistice.

       Frumos trup, frumoase însemne, frumoasă viață și câte mai am să descopăr din ea

Dama…

Eu sunt Dama Fără Secrete, m-am născut din dorință, din pasiune, din foc și minciună. Nu am vârstă, sunt nemuritoare în timp și spațiu. Sunt întruchiparea femeii banale și deopotrivă a celei excepționale. Pot fi totul sau nimic, însă pentru mine sunt tot ce pot avea, singura pe care mă pot bizui și singura care mă poate duce acolo unde îmi doresc. Sunt întruchiparea femeii, a celei ce simte, iubește și suferă. Și dincolo de înfățișarea ei vulnerabilă, se află puterea. O putere ce poate mișca munții din loc, ce poate trece mări, ce poate întoarce capete ce poate schimba mentalități preconcepute.

        Aleg să îmi pun sufletul pe tavă, aici și acum. „Aici și acum”, o sintagmă expirată. Dar eu trăiesc în prezent, nu mă las răscolită de trecut și nici nu mă gândesc la viitor. Că mi-e frică da, mi-e frică. Sunt și nu sunt omul schimbărilor. Sunt omul echilibrului. Dar greu mi-a mai fost să mă învăț să stau pe o sfoară subțire, la mii de metrii înălțime. Am comis multe greșeli și-am căzut de sus atât de des încât acum simt că nimic nu mă mai poate doborî.

        Viața mea a început în adolescență. Viața mea de femeie. Atunci am iubit pentru prima dată, întâi cu sufletul. Trupește m-am dăruit mult mai târziu. Am așteptam omul potrivit și l-am acceptat pe cel nepotrivit. El n-a sosit, încă sunt în căutarea lui, a celui perfect pentru mine. Încă mă mai zvârcolesc de dorul LUI, deși încă nu l-am cunoscut. Dar nici nu contează, m-am învățat cu singurătatea, mi-e soră bună, și-am învățat să fiu fericită numai cu mine. Mă mai las purtată de brațe puternice în vâltoarea nopților de mătase, însă sufletul încă n-a reușit să mi-l umple nimeni.

      Aștept! Ce-aștept?! Aștept iubirea. Dar nu o vreau roz, ci sinceră, o brută, așa cum este ea, dar tot iubire se cheamă. O iubire care să mă facă să vibrez. O iubire plină, dar nu rotundă ci doar dragoste. Deja simt repulsie față de cuvântul dragoste/iubire atât de mulți îl confundă, atât de mulți îi pângăresc puritatea prin atingeri mincinoase, încât prefer să tac, să nu mai invoc iubirea. Dar o aștept și trebuie să vină. Voi sta cu voi până atunci și când voi atinge împlinirea, o să vă spun ce gust are și ce miros și ce simțire.

Colecționara de Secrete

În acest moment dau startul unui nou proiect. Proiectul se numește „Colecționara de Secrete – Labirintul lumii virtuale” și este de asemenea titlul cărții pe care am început-o de vreo două luni. Am scris deja zece capitole și sunt extrem de încântată de ceea ce iese.

Mi-a trebuit mult curaj să încep această carte, însă a sosit vremea. Colecționara de Secrete nu este o ficțiune, este de fapt un jurnal despre viața mea virtuală. Este o carte în care o să prezint pericolele care pândesc pe la colțuri în mediul online, dar și mirajul și frumosul acestei lumi paralele. Cu toții avem vieți duble. Ne împărțim timpul între online și offline. Suntem prădători și prade. Ne dezvăluim în online așa cum suntem de fapt sau mințim, seducem sau suntem seduși, iubim sau suntem iubiți, trădăm sau suntem trădați, avem și n-avem parte de ceea ce ne dorim, oferim sau primim. Eu voi prezenta în cartea mea toate aceste lucruri. Personajele mele sunt reale, poartă prenumele lor reale, au vieți reale, sunt oameni cu defecte și calități. Datorită lor am ajuns să scriu această carte, ei m-au influențat, iar eu mi-am pus de asemenea amprenta asupra lor. Cu unii încă mai țin legătura, cu alții nu.

Îmi asum toate secretele, confesiunile și poveștile pe care le voi scrie. Voi spune adevăruri pe care nu mulți au curaj să le expună public și voi arăta lumii fețele văzute și nevăzute ale oamenilor și pericolele la care ne expunem atunci când dăm voie unui om cunoscut virtual să intre prea adânc în viața noastră reală. Virtualul este un cuțit cu două tăișuri. O parte distruge, o parte dezvoltă. În funcție de alegerile noastre și de oamenii pe care îi întâlnim în online, evoluăm sau involuăm. Însă nimeni nu rămâne neschimbat. Fiecare poveste virtuală, la fel ca în viața reală, reprezintă de fapt o lecție. Înveți sau persiști în prostie! Eu am ales să învăț.

De acum încolo voi publica pe blog, în categoria „Colecționara de Secrete” fragmente din cartea mea. Vor semăna cu niște articole de 400-500 de cuvinte și au menirea, bineînțeles, de a stârni curiozitatea și de a vă face să vă puneți un semn de întrebare. În același timp îmi doresc să aflu părerile voastre despre carte și în funcție de opinii, voi îmbunătăți „opera” mea. Când cartea va fi finalizată, o voi publica și o voi promova prin intermediul acestui blog și nu numai. Habar n-am dacă e bine să postez pe Dama Fără Secrete bucăți din carte, nu știu dacă editurile permit așa ceva, însă îmi asum riscul. Într-un fel sau altul, Colecționara de Secrete o să cunoască lumina tiparului.

Fragmentul de azi este din prefață:

„În căutarea iubirii supreme, m-am rătăcit printre propriile idealuri. Mi-am pierdut adesea sinele, dar tot de atâtea ori m-am regăsit. Toate relațiile potrivite și nepotrivite pe care le-am avut, m-au călit și m-au făcut mai puternică. Cine sunt eu? Cine este Colecționara de Secrete? Sunt eu! Femeia din umbră! Cea care știe totul, dar are mâinile legate și inima în lanțuri!

N-am fost dintotdeauna o colecționară de secrete, acest statut l-am dobândit odată cu trecerea timpului. Până de curând am crezut că rolul meu în lumea virtuală este acela de a colecționa secrete și de a ajuta oameni. Mă simțeam bine să aflu, să știu, să ajut. Mă simțeam utilă. Numai că acum am început să mă îndoiesc de asta. Nu mai sunt la fel de sigură că pot salva lumea. Nu mai cred în rolul pe care mi l-am asumat și sinceră să fiu, nu pot să îl mai duc.

Mi-au trebuit doisprezece ani ca să strâng toate aceste povești pe care urmează să ți le dezvălui; și 2015 este exact anul în care mă voi confesa. Până acum am ascultat, acum urmează să povestesc eu. Nu pot să mai car aceste secrete și nu voi mai da niciodată voie unui om cunoscut în lumea virtuală, să intre prea adânc în viața mea. Nu voi mai lăsa pe nimeni cunoscut pe internet să-mi influențeze sau să-mi invadeze viața reală. Oamenii aceștia m-au schimbat, m-au transformat și m-au făcut mai puternică. Dar am plătit un preț scump. Nu am fost slabă, am fost sensibilă și implicată. Tot ce-am făcut a fost cu bună știință. Nu regret nimic, însă femeia puternică de astăzi a plătit tribut fiecărui om de care s-a atașat.”