Ce ironie…

       Astăzi… o nouă zi frumoasă zi! Mă uit în oglindă și-mi place ce văd. Deși nu se văd, trupul îmi este plin de tatuaje, am desenate pe mine însemnele trecutului. Fiecare imagine reprezintă ceva, pe cineva sau o situație anume. Trupul mi-e plin de amintiri. Încheieturile mâinilor îmi par strâns legate în cătușile trecutului. Nu mă strâng, m-am învățat de mult cu ele. Le port ca pe niște brățări de onoare. Nici măcar nu zornăie, nu-mi însângerează palmele și nici nu mă fac să sufăr. Rănile s-au cicatrizat și-n locul lor au rămas desenele tatuajele, cele care îmi amintesc că am trăit, că am iubit, că am visat Dama Fără Secrete, plină de tatuaje ascunse, ce ironie.

       Am pe mine desenat fiecare chip iubit, fiecare atingere duioasă, fiecare sărut furat și fiecare promisiune încălcată. Toate îmi amintesc că n-am trăit degeaba, că am evoluat și că nu mai sunt adolescenta credulă care m-a dezamăgit în urmă cu mulți ani. Dar am iertat-o și pe ea, era mică, neștiutoare, novice în tainele iubirii. Și deși a căzut pradă multor brațe, în fond a fost iubită, chiar și trecător. O iert și-i las loc noii femei. Dama care se reflectă în oglindă îmi place mult mai mult, în primul rând este puternică, sigură pe ea și a învățat de mult să nu se mai încreadă în promisiuni. Și ce dacă este singură, în spatele ei vulturii n-au reușit să o răpună. Stă mai dreaptă și mai mândră decât oricând. Așteaptă așteaptă o lume nouă, un nou orizont, o nouă iubire, căreia este nerăbdătoare să i se redea. Se înfioară numai la gândul acesta

        Și mă uit în oglindă și sunt surprinsă de propriele-mi tatuaje. Văd multe umbre, culori vii, imagini, frânturi din viață, care mai de care înfățișate mai măiestos. Nu insist cu privirea pe umbre, nu-mi face plăcere să le văd sau să îmi amintesc. În spatele lor stau ascunși câte un demon, câte o meteahnă, câte o amintire tristă. Ce rost are să mă încarc din nou cu supărarea vremurilor apuse?! Prefer să-mi scald ochii în culorile vii și tari care mi-au îmbrățișat trupul. Constat că trecutul meu, dacă ar fi să îl pun într-o balanță, are mai multe lucruri bune, decât rele. Dar știu de ce. Inițial tot trupul mi-a fost încătușat în umbre, în alb și negru apoi încet, încet, descoperind sensul desenelor, mi-am dat seama ce lecții de viață trebuie să asimilez. Și-am căutat în mine veninul, l-am înghițit și l-am scuipat, până am scăpat de el. Și astfel umbrele au lăsat loc culorilor. Cicatricile au lăsat loc tatuajelor artistice.

       Frumos trup, frumoase însemne, frumoasă viață și câte mai am să descopăr din ea

Dama…

Eu sunt Dama Fără Secrete, m-am născut din dorință, din pasiune, din foc și minciună. Nu am vârstă, sunt nemuritoare în timp și spațiu. Sunt întruchiparea femeii banale și deopotrivă a celei excepționale. Pot fi totul sau nimic, însă pentru mine sunt tot ce pot avea, singura pe care mă pot bizui și singura care mă poate duce acolo unde îmi doresc. Sunt întruchiparea femeii, a celei ce simte, iubește și suferă. Și dincolo de înfățișarea ei vulnerabilă, se află puterea. O putere ce poate mișca munții din loc, ce poate trece mări, ce poate întoarce capete ce poate schimba mentalități preconcepute.

        Aleg să îmi pun sufletul pe tavă, aici și acum. „Aici și acum”, o sintagmă expirată. Dar eu trăiesc în prezent, nu mă las răscolită de trecut și nici nu mă gândesc la viitor. Că mi-e frică da, mi-e frică. Sunt și nu sunt omul schimbărilor. Sunt omul echilibrului. Dar greu mi-a mai fost să mă învăț să stau pe o sfoară subțire, la mii de metrii înălțime. Am comis multe greșeli și-am căzut de sus atât de des încât acum simt că nimic nu mă mai poate doborî.

        Viața mea a început în adolescență. Viața mea de femeie. Atunci am iubit pentru prima dată, întâi cu sufletul. Trupește m-am dăruit mult mai târziu. Am așteptam omul potrivit și l-am acceptat pe cel nepotrivit. El n-a sosit, încă sunt în căutarea lui, a celui perfect pentru mine. Încă mă mai zvârcolesc de dorul LUI, deși încă nu l-am cunoscut. Dar nici nu contează, m-am învățat cu singurătatea, mi-e soră bună, și-am învățat să fiu fericită numai cu mine. Mă mai las purtată de brațe puternice în vâltoarea nopților de mătase, însă sufletul încă n-a reușit să mi-l umple nimeni.

      Aștept! Ce-aștept?! Aștept iubirea. Dar nu o vreau roz, ci sinceră, o brută, așa cum este ea, dar tot iubire se cheamă. O iubire care să mă facă să vibrez. O iubire plină, dar nu rotundă ci doar dragoste. Deja simt repulsie față de cuvântul dragoste/iubire atât de mulți îl confundă, atât de mulți îi pângăresc puritatea prin atingeri mincinoase, încât prefer să tac, să nu mai invoc iubirea. Dar o aștept și trebuie să vină. Voi sta cu voi până atunci și când voi atinge împlinirea, o să vă spun ce gust are și ce miros și ce simțire.

Colecționara de Secrete

În acest moment dau startul unui nou proiect. Proiectul se numește „Colecționara de Secrete – Labirintul lumii virtuale” și este de asemenea titlul cărții pe care am început-o de vreo două luni. Am scris deja zece capitole și sunt extrem de încântată de ceea ce iese.

Mi-a trebuit mult curaj să încep această carte, însă a sosit vremea. Colecționara de Secrete nu este o ficțiune, este de fapt un jurnal despre viața mea virtuală. Este o carte în care o să prezint pericolele care pândesc pe la colțuri în mediul online, dar și mirajul și frumosul acestei lumi paralele. Cu toții avem vieți duble. Ne împărțim timpul între online și offline. Suntem prădători și prade. Ne dezvăluim în online așa cum suntem de fapt sau mințim, seducem sau suntem seduși, iubim sau suntem iubiți, trădăm sau suntem trădați, avem și n-avem parte de ceea ce ne dorim, oferim sau primim. Eu voi prezenta în cartea mea toate aceste lucruri. Personajele mele sunt reale, poartă prenumele lor reale, au vieți reale, sunt oameni cu defecte și calități. Datorită lor am ajuns să scriu această carte, ei m-au influențat, iar eu mi-am pus de asemenea amprenta asupra lor. Cu unii încă mai țin legătura, cu alții nu.

Îmi asum toate secretele, confesiunile și poveștile pe care le voi scrie. Voi spune adevăruri pe care nu mulți au curaj să le expună public și voi arăta lumii fețele văzute și nevăzute ale oamenilor și pericolele la care ne expunem atunci când dăm voie unui om cunoscut virtual să intre prea adânc în viața noastră reală. Virtualul este un cuțit cu două tăișuri. O parte distruge, o parte dezvoltă. În funcție de alegerile noastre și de oamenii pe care îi întâlnim în online, evoluăm sau involuăm. Însă nimeni nu rămâne neschimbat. Fiecare poveste virtuală, la fel ca în viața reală, reprezintă de fapt o lecție. Înveți sau persiști în prostie! Eu am ales să învăț.

De acum încolo voi publica pe blog, în categoria „Colecționara de Secrete” fragmente din cartea mea. Vor semăna cu niște articole de 400-500 de cuvinte și au menirea, bineînțeles, de a stârni curiozitatea și de a vă face să vă puneți un semn de întrebare. În același timp îmi doresc să aflu părerile voastre despre carte și în funcție de opinii, voi îmbunătăți „opera” mea. Când cartea va fi finalizată, o voi publica și o voi promova prin intermediul acestui blog și nu numai. Habar n-am dacă e bine să postez pe Dama Fără Secrete bucăți din carte, nu știu dacă editurile permit așa ceva, însă îmi asum riscul. Într-un fel sau altul, Colecționara de Secrete o să cunoască lumina tiparului.

Fragmentul de azi este din prefață:

„În căutarea iubirii supreme, m-am rătăcit printre propriile idealuri. Mi-am pierdut adesea sinele, dar tot de atâtea ori m-am regăsit. Toate relațiile potrivite și nepotrivite pe care le-am avut, m-au călit și m-au făcut mai puternică. Cine sunt eu? Cine este Colecționara de Secrete? Sunt eu! Femeia din umbră! Cea care știe totul, dar are mâinile legate și inima în lanțuri!

N-am fost dintotdeauna o colecționară de secrete, acest statut l-am dobândit odată cu trecerea timpului. Până de curând am crezut că rolul meu în lumea virtuală este acela de a colecționa secrete și de a ajuta oameni. Mă simțeam bine să aflu, să știu, să ajut. Mă simțeam utilă. Numai că acum am început să mă îndoiesc de asta. Nu mai sunt la fel de sigură că pot salva lumea. Nu mai cred în rolul pe care mi l-am asumat și sinceră să fiu, nu pot să îl mai duc.

Mi-au trebuit doisprezece ani ca să strâng toate aceste povești pe care urmează să ți le dezvălui; și 2015 este exact anul în care mă voi confesa. Până acum am ascultat, acum urmează să povestesc eu. Nu pot să mai car aceste secrete și nu voi mai da niciodată voie unui om cunoscut în lumea virtuală, să intre prea adânc în viața mea. Nu voi mai lăsa pe nimeni cunoscut pe internet să-mi influențeze sau să-mi invadeze viața reală. Oamenii aceștia m-au schimbat, m-au transformat și m-au făcut mai puternică. Dar am plătit un preț scump. Nu am fost slabă, am fost sensibilă și implicată. Tot ce-am făcut a fost cu bună știință. Nu regret nimic, însă femeia puternică de astăzi a plătit tribut fiecărui om de care s-a atașat.”