Prea ocupat ca să îți fuți femeia?!

Prea ocupat ca să îți fuți femeia?!

– Ne vedem în seara asta?

– Nu, nu cred! Am treabă și azi și mâine, însă poimâine seară sunt liber, așadar, să nu îți faci niciun plan pentru că o să ne întâlnim.

– Știi ceva dragule?!

– Ce?

– Dacă tu ești prea ocupat ca să mă regulezi, o să găsesc pe altul care să aibă chef când am și eu. Dacă și la sex am nevoie de programare, atunci du-te învârtindu-te!

– Poftim?

– Nu mai pofti! Asta e realitatea.

– Nu o lua așa. Nu e vorba de programare, pur și simplu, n-am timp.

– Știi a câta oară este când nu ai tu timp?! Te-ai motivat astfel de zeci de ori.

– Cred că exagerezi…

– Exact! Tocmai pentru că exagerez e cazul să cauți alta mai puțin exagerată și să mă lași în pace. Probabil că sunt o micuță nimfomană și n-am de gând să-mi mai irosesc poftele cu tine.

Prea ocupat ca să îți fuți femeia? Prea setat pe făcut bani, carieră, dezvoltare și evoluție?! Frățică, ți-au luat banii mințile? Te-ai însurat cu biroul? Crezi că banii aduc fericirea? Deloc.

Cât timp tu stai cu nasul în toate acele hârtii și dosare, ea este curtată de alt bărbat. De unul care nu știe ce să-i mai facă pentru a-i atrage atenția. Și știi ce, într-o zi eforturile tipului o să dea roade. Ce femeie ar putea să reziste în fața unui bărbat perseverent?!

Cu banii ăia pe care îi câștigi tu, poți cumpăra orice, mai puțin iubirea și sănătatea. Mașina scumpă și frumoasă pe care o conduci cu atâta mândrie nu este decât un morman de fiare. Îți stă bine la volan, viteza și adrenalina te avantajează. Pari mai bărbat. Ce-i drept, mașina ta este un aspirator cu care poți agăța multe femei, mai puțin pe cea care să-ți rămână alături până la adânci bătrâneți. Ești în faza în care pui preț pe chestiile materiale, însă acestea te vor absorbi într-o zi și-o să rămâi, știi cu ce?! Cu singurătatea.

Acolo, undeva, într-un pat răvășit, te aștepte o proastă. Una care stă tot timpul cu gândul la tine, care îți poartă de grijă, care te venerează și care îți găsește scuze pentru toată nepăsarea și dezinteresul de care dai dovadă. Te iubește, te vrea, te caută. Te roagă, te strigă, te ceartă, te imploră și, ajunsă în pragul disperării, te alungă. Te vrea cu toată ființa ei, însă îi oferi atât de puțin din tine și din timpul tău, încât e veșnic nefericită, flămândă de tine. Ți s-a dăruit complet, însă tu ești pierdut, nu știi ce să faci cu ea, nu știi să gestionezi sentimentele unei femei îndrăgostite.

Eheeee, când tu ești prea ocupat ca să îți fuți femeia, când tu nu îi acorzi atenția și afecțiunea de care are nevoie, când tu nu îi dai ceea ce ea are nevoie, se va găsi un alt bărbat care să-și dorească să se refugieze în brațele ei. Și toată dragostea pe care ea o are de oferit și de care tu nu te bucuri, pentru că ești prea ocupat și prea egoist, va învăța să o dăruiască altui bărbat. Unui bărbat care o primește chiar dacă ea este răvășită și devastată de „neiubirea” altcuiva. Însă cu timpul pieptul lui se va transforma într-un loc în care ea se va simți ca acasă, atunci tu vei deveni doar o lecție de viață, iar el alesul inimii ei. Și-a naibii lecție, nu întârzie niciodată să apară. Cine poate rezista iubirii?!

Când o să mă cauți cu mâna prin pat, n-o să mai fiu acolo să-ți încălzesc inima și trupul. Îmi voi așeza obrazul pe altă inimă… am obosit cu tine, m-am săturat de tine…

Sharing is caring!