Putem fi fericiți toți patru?!

Putem fi fericiți toți patru?!

– Hai să-ți dau o „pesă”.

– Ia uimește-mă!

– Vezi că s-ar putea să te răscoleasc, îmi spuse ea râzând cu gura până la urechi.

– Hai odată!

– Na, poftim!

Și-o ascult o dată. Și o ascult de două ori. Și o ascult de trei ori. O trag pe stick și mă sui în mașină. Plec. Vreau să mă „duc” la capătul lumii, însă nu „îndrăznesc” să merg atât de departe. Intru ca într-o stare de transă și o apuc fix pe „drumul care mi-e cel mai interzis dintre toate. Mă îndrept spre orașul pierzaniei, acolo unde mi-e sufletul. O stare de dor și de nebunie mă încearcă din toate colțurile minții mele. Sunt sufocată de o nevoie acerbă…

E duminică. Drumul e liber. Nu mă claxonează nici dracu’. Merg cu 125 km la oră, melodia „urlăpe repeat. În mod normal nu-s vitezomană, dar mă simt de parcă la capătul șoselei m-ar aștepta dragostea vieții mele. Sunt fericită, însă în realitate nu mă așteaptă nici naiba. Am plecat de nebună spre un infinit pe care nu reușesc să îl ating.

Mă apropii de intrarea în oraș, melodia se oprește, iar mașina începe să-mi „sune. Am uitat că telefonul mi se conectează automat la mașină, trebuia să închid bluetooth-ul. Mă sună cineva. Răspund din reflex, fără să-mi dau seama că acel apel avea să-mi fure toată magia, readucându-mă cu picioarele pe pământ.

– Hey, ce faci, micuțo? Mi-am terminat treaba, vrei să ne vedem?

– Aaaa, tu erai?

– Da, eu. De ce, nu mai ai numărul meu în telefon? Mă întrebă el râzând.

– Ba da, doar că sunt în mașină, conduc, și nu am fost atentă la nume.

– Unde te duci?

– În orașul X.

– Îți cumperi ceva?

– Nu!

– Atunci?

– Știind că tu ești ocupat, am ieșit să mă plimb.

– Păi întoarce-te și hai să ne plimbăm împreună.

Și uite așa am făcut eu cale întoarsă, trezindu-mă la o realitate care avea să-mi provoace repulsie. Sunt atât de nemernică, de egoistă și de scârbă încât aș fi în stare să duc de nas un bărbat bun doar pentru a-mi satisface niște dorințe… mărșave. Ce-i drept, rațiunea îmi spune că aș greși profund, însă în realitate nu aș avea nici cea mai mică mustrare de conștiință.

Crezi că sunt singura care gândește așa?! Absolut deloc. S-ar putea ca tocmai bărbatul tău să aibă o viață paralelă. Și nici femeile nu-s mai breze. Și ele sunt încântate și atrase de bărbații diferiți, diferiți față de cei pe care îi au acasă. În general, femeile se „udă” în fața bărbaților mai „răi” decât cei oficiali.

Extrem de mulți oameni au vieți paralele. Acasă sunt așteptați de persoanele potrivite, alea bune și echilibrate, iar în „târg” își trăiesc nebuniile și fanteziile. Acasă liniștea, în oraș adrenalina.

Sinceră să fiu, o astfel de viață este obositoare și nu este pentru oricine. Decât pentru aceia care pot minți și își pot disimula sentimente. Pentru aceia care, atunci când trec de pragul ușii, își lasă în urmă amanții. Dacă ești un cretin care își umilește nevasta, doar pentru că ești frustrat că nu poți fi cu iubita, atunci ești un fraier care habar nu are cum să gestioneze lucrurile și nu-ți meriți nici nevasta și nici amanta.

Eu aș putea să duc o astfel de viață doar din dragoste. Altfel nu. Pentru ce, pentru sex?! Nu, mulțumesc. Sexul nu este niciodată de ajuns. Conexiunea, emoțiile și sentimentele sunt mult mai importante decât sexul. Nu de la sex pleacă dragostea, sexul este doar un bonus.

Și da, putem fi fericiți toți patru doar dacă uităm că suntem oameni. Putem fi fericiți toți patru doar dacă închidem ochii și ne asumăm să trăim ca niște nemernici capabili să călcăm pe cadavre doar pentru poftele inimile noastre egoiste și pline de venin. Putem fi fericiți toți patru doar dacă devenim sclavii propriilor noastre sentimente.

Niciun om pe lumea asta nu ar trebui să fie trădat în halul ăsta. Cred că nu există nimic mai dureros decât să știi că bărbatul tău te înșeală și iubește încă o femeie, nu doar pe tine.

Putem fi fericiți toți patru?! Din punctul meu de vedere, pentru că nu sunt eu cea „oficială”, putem… ce-mi pasă mie?! După mine, potopul!

Sharing is caring!