Războiul dintre sexe

Războiul dintre sexe ne macină, ne zobește! Bărbați femei, putem trăi unii fără alții?! Nu! Categoric nu! Însă trăim nefiresc! Ne luptăm! Ne războim de parcă viața ar fi un câmp de luptă. Bărbații și femeile au încetat să se mai completeze, acum se domină ori se supun. Cine câștigă? Nimeni! Nimeni nu este în stare să câștige de pe urma unei relații în care lupta este la ordinea zilei.

Ce relație e aceea?! Un soi de joacă de-a șoarecele și pisica. Ne iubim, ne atacăm, ne dorim, ne izgonim, ne apropiem, ne amăgim, ne dăruim, fugim, ne întoarcem, rămânem o perioadă dureros de temporar. Ne înșelăm, ne păcălim, ne vrăjim, ne mințim. Minciuna este adesea mai facilă decât adevărul. Ne sărutăm, împărțim afecțiune, oferim tandrețe în fugă, ne furăm inimile, le înjunghiem și plecăm de parcă raiul nici n-ar fi existat vreodată. Degradăm și distrugem în loc să clădim. Ce să clădim?! Omul e atât de confuz încât habar n-are cum se construiește o relație. Nu-și ascultă instinctele. Lasă rațiunea să ucidă cu succes sentimentele. Nici nu-i de mirare! E mai ușor să ne supărăm, să interpretăm și să reinterpretăm greșit decât să explicăm, decât să ne spunem punctele de vedere clar și obiectiv. Dar nu e de mirare, repet!

Dragostea ne orbește! Iubirea ne întunecă mințile și-ajungem să acționăm cu acea convingere apăsătoare că dacă dăruim prea mult sau prea plin, iubirea va seca sau omul nu va aprecia. E mai ușor să ne fofilăm, să ne ascundem după deget, să inventăm jocuri, să împrăștiem provocări și tentați decât să ne iubim pur și simplu atât cât e dat să dureze. Omul este o ființă ludică, ce-i drept, și fără joc se plictisește. Joaca de-a seducția, amăgirea de-a iubirea e incitantă până într-un punct. Când dragostea nu se concretizează, când unul ajunge să iubească prea mult, iar celuilalt i se stinge flacăra iubirii, oamenii se aleg cu amărăciunea. Unul se învinovățește, altul blesteamă. Blesteamă fostul partener, ceasul, viața, ghinionul dar nu-și îndreaptă aproape niciodată privirea asupra propriilor greșeli.

Cu toții suferim, fără excepție. Suferim al dracului de tare. Ne doare că a fost, ne doare că n-a fost. Ne doare orice am face și preferăm adesea himera în detrimentul realității. Suferim de parcă am trăi cu inimile sfărâmate în bucăți. Și așa este! Singuri ne desfacem în bucăți prin alegerile pe care le facem. Trăim în joacă și ne războim, suferim și plângem cu lacrimi de sânge după o iubire pe care nu am știut și probabil nu vom ști niciodată să o prețuim cu adevărat. Până și cei întregiți ajung să fie nefericiți mai devreme sau mai târziu. De ce? Pentru că oamenii sunt prea dornici să evolueze profesional și uită să tragă după ei, n-au răbdare sau n-au pe cine ridica. Diferențele mici apropie, diferențele mari dezbină oamenii. Și-atunci ceea ce odată se chema iubire, se poate transforma în fericire aparentă.

Războiul dintre sexe nu va înceta până când bărbații și femeile nu vor înțelege că orgoliul nu-și are locul în dragoste. Iubirea nu reprezintă o luptă pentru supremație. Nimeni nu domină pe nimeni și nimeni nu supune pe nimeni. Ori ne completăm, ori ne distrugem!

P.S. Amintește-ți când și de ce v-ați certat ultima oară! Îți vei da seama că vă războiți mai des decât vă iubiți!

Sharing is caring!