Să-ți spun că mi-e dor?!

Sa-ti spun ca mi-e dor?!

Tu stii, ma cunosti fara sa iti vorbesc deschis.

Mi-e atat de dor de mi se putrezesc buzele sarutandu-ti urmele.

Mi-e atat de dor, incat, iti strig numele neincetat si traiesc tot timpul cu ecoul lui in suflet.

Cel mai usor este sa traiesc cu absenta ta, cica in prezenta ta ma fac scrum de atata dragoste.

Oare stii cata iubire se ascunde in mine?

Tin dragostea asta ca pe un monstru incatusat.

Stiu ca ti-e frica, de aceea stau inlantuita.

Libera nu m-ai putut suporta niciodata.

Nu sufar. Asa te iubesc eu. Chinuitor.

Dar dincolo de toate gandurile astea schizofrenice, se afla linistea.

Linistea ta.

Linistea ta imi mangaie obrazul.

Este ca si cum m-ai atinge tu pe intuneric.

Inchid ochii si te simt.

Esti la fel de viu ca mine.

Nu trebuie sa fii aici ca sa iti vad chipul, sa iti simt parfumul si sa-ti aud vocea.

Te sarut.

Tu esti parte din mine. Partea mea intunecata. Atat de sfanta incat n-o cunoaste nimeni.

N-am cui sa ma destainui. Nimeni nu ma intelege.

In bezna nu sunt niciodata singura. Sunt cu tine. Imi traiesc dorul. Ma mistuie, dar ma insufleteste.

Daca as descatusa iubirea. Daca as lasa-o libera. Cine as mai fi eu?!

Ce chip ar mai purta neimplinirile mele?

Cum ar mai arata neputinta?

Cum as mai trai? Pe cine as mai iubi?

Ce barbat as mai teroriza? Asupra cui mi-as mai frange obsesiile?

Cine m-ar mai acuza ca sunt nebuna? Cine ar mai putea vedea in mine ce ai vazut tu?

In ce m-as transforma? Cum as mai scrie?

Daca as uita sa mai respir?

Daca innebunesc? Daca imi uit numele?

Daca s-ar alege praful de mine?

Si totusi asta nu e iubire. Este obsesia unei scriitoare. Nimic mai mult.

Tu ma faci nemuritoare.

Cum te cheama? Cine esti tu? De ce s-a ajuns aici?

Pentru ca dorul trebuie sa aiba si el un chip.

Si pentru ca dorul este cel mai puternic stimulent al scriitorilor, te-am ales pe tine.

Ghinionistule.

Esti toate relele pamantului, esti orice, mai putin uitarea!

Sharing is caring!