Săraca cinstită necinstită…

Săraca cinstită necinstită…

O văd… o observ și eu. Mi-a atras atenția încă de când am intrat în încăpere. Și nu pentru că era vreo frumusețe, ci pentru că avea ceva indecent în ea, ceva de care bărbații sunt atrași. În esență… o femeie ca oricare alta. Nici frumoasă, nici urâtă. Nici proastă, nici deșteaptă. Machiajul de proastă calitate și rochia galbenă, stridentă, o făceau să pară o micuță albinuță în călduri. O albinuță care-și flutura fundul aproape dezgolit de colo-colo. Măcar dacă ar fi avut un fund de invidiat… dar nu… avea un cur banal, dar de pe urma căruia trăise multe povești.

– De unde ai apărut, maică?! Mă gândeam eu… ai venit să-mi ridici sângele la cap.

Îi arunca ocheade. Îl privea cu interes de sub sprâncenele arcuite. Nu-l scăpa din ochii ei de vulpiță. Părul roșcat, răvășit, o făceau să pară și mai ieftină decât era deja. Avea nevoie de sex. Mustea de dorință și pasiune. Ducea lipsă de sex de calitate, nebunie și adrenalină. Prinsă într-o verighetă de un bărbat plictisitor, se putea juca cu altcineva doar din priviri. Și adevărul este că își găsise și cu cine… „candidatul” ales de ea reprezenta tot ce ar fi avut nevoie.

Îmi venea să-i spun:

– Hey, mai ușor cu zâmbetele, ia un șervețel și șterge-ți saliva de la gură.

Se potrivea perfect într-un scenariu simplu: cu rochia ridicată, cu sânii pe afară din decolteul generos, gâfâind într-o toaletă, arcuindu-și spatele, dansându-și frenetic fundul în penisul lui tare. Și-ar fi posedat-o cu putere, sălbatic, fără pic de reținere. Ar fi săturat-o așa cum nu o mai săturase nimeni vreodată. Și-ar fi încolăcit mâna în părul ei și ar fi tras-o cu putere în el, iar ea l-ar fi primit mai mult decât bucuroasă. Grimasele de pe fața ei ar fi trădat durerea și plăcerea, în egală măsură. Însă el n-ar fi slăbit-o din strânsoarea lui. L-ar fi determinat să o aibă cu și mai multă hotărâre. Strigăte înăbușite, respirații greu de controlat, loviturile pelvisului lui de fesele ei desfăcute ar fi răsunat cu putere în toaleta goală…

M-am trezit din reverie și-am realizat că îi lipsește curajul. Avea să rămână doar cu privitul. Saliva la el, dar nu îl putea avea. Zâmbeam în sinea mea. Eram satisfăcută.

– Uită-te, dar n-o să-l poți atinge. Nu o să-i poți afla secretele. Nu o să te poți bucura de bărbăția lui. Îmi spuneam eu.

În alte condiții, dacă aș fi fost „o prietenă bună”, i-aș fi lăsat subtil cheia camerei mele de la hotel și le-aș fi dat voie să-și trăiască nebunia în patul meu. Mintea mea deschisă ar fi fost capabilă de așa ceva, chiar dacă mi s-ar fi strâns sufletul. În fond, nici eu nu sunt cea mai sănătoasă femeie. Mintea-mi bolnavă ar fi recurs la acest artificiu pentru a afla granițele situației în care mă aflu. Mi-aș fi călcat limitele în picioare?! Categoric DA! Aș fi făcut-o. Eram capabilă.

I-aș fi putut reține la recepție colegul de verighetă, la un pahar cu vin și o discuție de vreo 30 de minute despre lumea afacerilor. 30 de minute le-aș fi dat. De afurisită! Nimeni nu primește mai mult decât vreau eu să ofer. 30 de minute ar fi fost de ajuns. Ce preludiu?! Sex și atât!

Imediat i-aș fi putut capta atenția colegului ei de casă. În fond, o femeie deșteaptă nu trece neobservată și nici nu poate fi ignorată. Punctele lui slabe erau prea evidente: nesigur ca bărbat, plictisitor, complexat din punct de vedere profesional și financiar, inteligență medie, mitoman, naiv… o pradă ușoară pentru o minte ageră ca a mea. I-aș fi stârnit interesul în câteva clipe și-aș fi fost capabilă să îi mențin atenția vie ore bune. Însă n-am vrut. De ce să-i satisfac ei poftele?! Cine era ea să-mi fie milă de coapsele ei dornice?! O nimeni. O nimeni pentru mine.

Așa că a rămas nesatisfăcută… doar cu dorința și amintirea unui bărbat pe care l-a plăcut cu fiecare celulă a trupului ei și pe care nu l-a putut avea…

Săraca cinstită necinstită…

Sharing is caring!