Sfidarea

Din cartea Colecționara de Secrete – capitolul Sfidarea:

Chiar dacă nu ai niciun defect fizic supărător sau jenant, trebuie să ai cel puțin un complex care să nu-ți dea pace. Și când te lași orbit de ceea ce nu ai, de frici, de obsesii, de limitele inchipuite pe care singur ți le impui, viața nu are cum să fie fericită, iar dragostea sau relația pe care cu greu ai reușit să o câștigi, nu va fi niciodată atât de frumoasă pe cât o visezi. Nimic nu are cum să meargă bine atunci când tu nu crezi în tine, în calitățile și-n atuurile tale. Oamenii văd exact ceea ce îi lași să vadă. Oamenii cred exact ceea ce le spui. Oamenii iubesc ceea ce tu iubești la tine. Nici mai mult, nici mai puțin. Ei vor aprecia exact reflexia pe care o oglindești. Și dacă atunci când te uiți în oglindă vezi doar un trup urât și-un suflet îmbătrânit, ce te aștepți să vadă ceilalți la tine?!

Sintagma cine mă place, mă place așa cum sunt, este de o cretinitate ieșită din comun. Trebuie să te străduiești să fii exact așa cum ți-ai dori să fii, nu cum te simți Realitatea este alta – cine te place, te place pentru că tu te placi, iar noi, oamenii, avem obiceiul de a vedea în ceilalți ceea ce se află în noi. Recunoști calități și defecte pe care tu însuți le ai în tine. Și când unul vede că ești depresiv, iar el cunoaște foarte bine sentimentul de tristețe, însă reușește să domine și să spulbere tristețea, normal că va fugi de tine. Pentru că nu vrea să se întoarcă de unde a plecat. Nu vrea să pice pradă din nou unei existențe pline de nemulțumiri, lângă un om care vede doar negativismul și urâtul din el însuși. Și de ce să nu recunoaștem, suntem atrași de frumos. Întâi „ambalajul”, apoi sufletul. Nu este nimic rău în asta. Nu trebuie să fii de o frumusețe ostentativă ca să fii catalogat ca fiind un om frumos. Trebuie să fii îngrijit, să înveți să-ți pui în evidență atuurile fizice, să ai atitudine și să lași frumusețea din interior și sclipirea minți să se reverse la exterior. O haină frumoasă și o atitudine debordantă fac minuni. Experiența m-a învățat asta. Viața mi-a dovedit și reușitele îmi stau drept martore.

Sharing is caring!