Știu unde mergem, la „nu mă iubi”!

Știu unde mergem, la „nu mă iubi”!

Ieri m-a cuprins disperarea. Am ajuns, din nou, ghemuită într-un colț întunecat al conștiinței, în fața unui adevăr pe care îl urăsc din tot sufletul: cel de care mi-e drag sfârșește prin a nu mă iubi. Oricât aș închide ochii, oricât m-aș preface că sunt veselă sau împlinită, în realitate nimic nu funcționează și nimic nu mă face fericită.

Lipsesc momente, mă nefericesc aspecte, jinduiesc după anumite senzații și trăiesc cu gândul la niște dorințe care nu vor deveni niciodată realitate.

Nici el nu mă iubește, personajul, și am aceeași senzație apăsătoare – că nu mă va iubi vreodată.

Aseară am început să plâng și-am plâns în hohote renunțând la putere și la aparențe. Tremuram din toate încheieturile, inima îmi bubuia în piept, iar respirația era incontrolabilă. Deodată mă ajunseseră din urmă toate durerile și se izbiseră cu o violență inimaginabilă de pieptul meu. Nu reușeam deloc să îmi controlez sentimentele, simțeam nevoia să vorbesc cu singurul om cu care pot să discut despre slăbiciunile și demonii mei, singur om în fața căruia îmi permit să fiu vulnerabilă și slabă, însă cu ce drept aveam să îi tulbur și liniștea? Cu ce preț?

Sunt puternică, sunt al dracului de puternică și n-am nevoie de un bărbat pentru a fi independentă financiar, pentru a-mi îndeplini visurile, pentru a fi ceea ce îmi doresc să fiu. Însă foamea de iubire cine mi-o astâmpără?

Au trecut mai mult de doi ani de când n-am mai plâns așa. Și-atunci am făcut-o într-un moment de nebunie, furie și revoltare. Nu-mi venea să cred ce devenisem, nu reușeam să înțeleg ce mă lovise, însă se alesese praful de mine.

Acum, după ce m-am reîntregit, mi-am dat iarăși lumea peste cap. Nu la aceeași intensitate, însă verdictul este același: nu mă iubește. Și nu mă frământă neapărat neiubirea lui, ci neîmplinirea tuturor poveștilor prin care am trecut. Mă învârt în același cerc.

Am schimbat lucruri, m-am transformat, am încercat să-mi stăpânesc defectele și demonii, nu mai sunt cea care eram, însă tot nu-i de ajuns. N-am ales nepotrivit, n-am fost vulpe șireată, n-am manipulat și nici n-am sufocat, cu toate astea, aceeași singurătate e pe cale să mă îmbrățișeze.

Acum mă aflu din nou în pragul unei uși în fața căreia mi-am promis că nu o să mai ajung: să mă mulțumesc cu puțin sau să plec? Dar de ce aș pleca? Nu e vorba de o altă femeie. Nu avem probleme de intimitate. Nu simt nevoia să îi fac vreun reproș. Nu ne certăm. Nu avem nimic de împărțit. Dar nici nu ne iubim. Să plec singură pe drumul meu sau să fiu singură cu el?

Am ajuns la concluzia că orice aș face, oricât m-aș schimba, oricât m-aș controla și oricât de minunată aș deveni, iubirea deplină, împărtășită, nu este pentru mine. Și asta mă întristează profund. Teribil de tare. Iar mă simt pustie. Din nou n-am liniște. Iarăși nu dorm, n-am pace, nu-mi găsesc echilibrul.

Seara, când îmi sărută sânii și îmi mângâie părul, știu că nu-i ard buzele de dorul meu. Știu foarte bine că sunt un bine temporar, o plăcere trecătoare, o poveste din care se hrănește pentru o perioadă. Cunosc foarte bine acest soi de pasiune lipsită de orice sentiment. Știu că nu e iubire și nici nu va fi…

Știu unde mergem, la „nu mă iubi”… cunosc tiparul, mereu ies șifonată din el, cu pielea vânătă și ochii înnecați în frustrări și complexe. Am scris sute de articole despre cum este să nu fiu iubită, dar iată, nici acum nu mi-am învățat lecția. Tot am senzația că „el este cel special care m-ar putea iubi”, însă în realitate, în lumea reală în care trăim, totul are un termen de valabilitate, totul se vinde și se cumpără, însă fără nicio garanție.

Garanțiile se sfârșesc acolo unde încep compromisurile. Tu nu mă iubi, eu voi învăța să trăiesc lângă tine și neiubită… până într-o zi.

O să învăț din nou să respir…

 

Sharing is caring!

18 thoughts on “Știu unde mergem, la „nu mă iubi”!

  1. Poate el nu știe ce lupte se dau în sufletul tău. Problema este că dacă-i spui și va încerca să umple golul, pentru tine va fi tot dureros că a trebuit să cerșești acel ceva ce știi că-l primești doar pentru că i-ai cerut și nu a venit spontan. Vei fi neîmplinită sufletește, mereu !

  2. Issabella…o sa-ti spun asa de acum incolo…suna mai uman decat „dama”.Spun asta pentru ca io sunt foarte uman si n-as putea sa fiu io,cu o inumana.
    Toate subiectele tale sunt retorice,tu intrebi,tu raspunzi…si daca cineva mai intervine,tu stii ce ai de facut!
    …vai de mine ce sa fac cine-mi place io nu-i plac,vai de mine ce sa fie,cui plac io nu-mi place mie!
    Este nedreptatea cu care se confrunta milioane de barbati si femei.Iubirea aceea pe care o cauti exista e adevarat,dar pentru scurt timp.Si nici nu ar putea dura ca te-ar baga in pamant tanara.Mai cred totusi ca exista si o mica”dereglare” la nivel hormonal care se va atenua,mai incolo.

    1. M-ai făcut să râd! :))
      Sunt și oleacă dereglată, ce-i drept! :)))
      Când eram mai tânără și mai nebună, aveam o adresă de e-mail „sub acoperire” pe care o foloseam pentru a-mi testa diverși amorezi, era cu Izabella! :)))))
      Ce coincidență! 😀

  3. https://www.youtube.com/watch?v=5vMx63ZCd88

    Cea mai mare drama pentru un barbat este sa se insoare cu o femeie desteapta. Nu multi vor asta. Si fetele care cresc fara tata, care nu au avut un model masculin in copilarie, mai tarziu, ca viitoare femei, sunt mult prea lucide si vor in acelasi timp toata dragostea din lume. Vor mereu si mereu, fara sa constientizeze, ceea ce le-a lipsit. Nu stiu cum sa explic asta, eu asa am vazut. Banuiesc ca sunt niste explicatii clare in psihilogie. Asa am fost si eu, dar uneori, putina inconstienta e buna.
    Vine ea si Dragostea. Eu nu mai vreau dragoste mare, am iesit mult prea ciufulita la sfarsit. E ca atunci cand te inchide cineva intr-un beci si iti stinge si lumina dupa ce inchide usa in urma ta. Te simti atat de captiv si atat de tradat, dar trece si asta! Eu vreau doar dragoste mica, hi, hi… siguranta si bunatate, comunicare sufleteasca si intimitate/sex pe gustul meu. Si daca e pe gustul meu, e si pe gustul lui, hi, hi.
    Dragostea mare te omoara si e tot o cauza pierduta in cele din urma.
    Femeile foarte frumoase sunt iubite asa cum iti doresti tu. Doar frumustea ii face pe barbati sa fie tandri, sa-si piarda din egoism si din simtul conservarii. Sa daruiasca si sa se daruiasca. Frumusetea si trasaturile feminine aduc pentru putin timp, tot ce e mai bun dintr-un barbat.
    Nu imbratisa deznadejdea, Dama draga!
    Esti foarte tanara, 30 de ani inseamna multe vieti de acum incolo. Neiubiti sunt doar oamenii rai, ori tu nu esti asa.
    Ai sa vezi, eu nu-ti zic sa ai speranta pana la naivitate, dar nu o respinge in totalitate!

    1. Chiar îți simțeam lipsa! 🙂
      Sunt deznădăjduită o perioadă, apoi iar visez la cai verzi pe pereți, deci e ok! :)))
      Mulțumesc! :*

      1. Te citesc cu drag si imi face placere sa-ti scriu. Doar ca in viata reala, sunt legata putin de maini (si imi place sa fiu legata) asa ca intru mai rar aici.
        Dar nu ma evapor de tot. Pup, cu ganduri calde…

  4. Issabella…esti o alergatoare de sprint,adica pe suta de metri…la figurat,io am fost si la propriu si la figurat.Incearca sa schimbi proba…deh,varsta,incearca marathonul!

Comments are closed.