În drumul spre dormitor…

Ceea ce numesc eu astazi frumusete, pentru altii poate parea banal. Acum ceva timp as fi fost si eu in stare sa merg pe strada goala sau aproape goala. Ma simteam nebagata in seama. Credeam ca a fi femeie, cu sanii la inaintare, e o treaba mega, super wow. Credeam ca altfel un barbat nu ma poate observa. N-aveam picioare de fuste mini, dar aveam niste sani mari si provocatori, ca doua pere coapte ce abia asteaptau sa fie devorate, pe care ii scoteam mereu la iveala. Purtam bluze exagerat de decoltate, alteori nu-mi luam sutien, numai pentru ca sfarcurile sa-mi strapunga tricoul si astfel barbatii sa VADA mai bine. Hm eram fraiera, habar n-aveam eu ca barbatii care observa astfel de femei, nu fac altceva decat sa le trateze ca pe niste obiecte. Dar si eu eram un obiect, ma purtam ca atare. Nu prea voiam sa fiu o femeie inteligenta, ci o femeie dorita. De parca sex appeal-ul tine de cald si de foame. De parca sex appeal-ul naste dragostea. De parca o femeie nu poate fi sexy si cu sanii acoperiti. Minte de adolescenta cu capul in nori. Minte de adolescenta care se desconsidera si credea ca nu poate trezi interesul decat cu sanii pe-afara.
Si-am tot dus-o asa, goala si la propriu si la figurat, pana m-am saturat sa mai fiu in preajma unor barbati de doi lei. Cand am inceput sa ma imbrac si sa ma apreciez, viata mea a luat o alta turnura. Nu ma mai observau tipii frivoli, ci cei care chiar isi doreau sa vada ce am dincolo de haine si de carne. Cam atunci am descoperit si eu adevarata afectiune. Atunci am inteles ca barbatului ii place sa seduca, nu sa ia de-a gata. Atunci am inteles ca barbatului ii place sa descopere, nu sa vada totul din prima. Atunci am inteles ca barbatului ii place sa cucereasca, nu sa aiba o femeie care i se ofera pe tava. Sigur ca n-o refuza nici pe cea in costumul Evei, dar nu si-o va dori vreodata langa el ca fiind iubita oficiala. Vampele stau ascunse de ochii lumii. Vampele nu sunt doamne in societate si nici mame bune. Cel putin asa cred unii barbati, n-o sa iasa in lume prea des sau prea mult timp, cu una care tot ce stie sa faca este sa-si arate si sa-si departeze cracii.
O femeie demna de luat in seama este curva in pat, doamna pe strada si o buna gospodina in casa. Sigur ca nu toaaaate suntem gospodine, dar macar curve si doamne, toate ar trebui sa fim. Dar macar curve sub acoperire, sa nu se vada in haine, in machiaj sau in atitudine. Pe strada si in lume, totul cu masura si decenta. Cu el in pat, suntem libere sa fim si fiare, nu ne va sti nici vantul nici pamantul. Sau bine, poate vreo doi-trei prieteni de-ai lui si doua-trei prietene de-ale noastre, dar in rest NIMENI.
Si da, dezbracatul nu mi-a adus fericirea si nici imbracata pana-n gat n-am cunoscut-o. Dar macar intr-o forma decenta, am reusit sa ma fac remarcata nu numai ca fiinta sexuala, dar si ca una spirituala si inteligenta. Macar acum nu mai sunt un obiect, ci o femeie cu care se poate iesi si pe strada. Si cand ma uit dimineata in oglinda, sunt multumita de ce vad. Sunt o femeie intreaga, NU o femeie ciuntita de mai multi barbati, avuta de mai multi, dar in fond nedorita de nimeni. Sunt a cui vreau eu sa fiu! Sunt Dama Fara Secrete si cine este in stare sa vada frumusetea mea dincolo de maldarul de haine, are drumul liber si spre dormitor.

Ce ironie…

       Astăzi… o nouă zi frumoasă zi! Mă uit în oglindă și-mi place ce văd. Deși nu se văd, trupul îmi este plin de tatuaje, am desenate pe mine însemnele trecutului. Fiecare imagine reprezintă ceva, pe cineva sau o situație anume. Trupul mi-e plin de amintiri. Încheieturile mâinilor îmi par strâns legate în cătușile trecutului. Nu mă strâng, m-am învățat de mult cu ele. Le port ca pe niște brățări de onoare. Nici măcar nu zornăie, nu-mi însângerează palmele și nici nu mă fac să sufăr. Rănile s-au cicatrizat și-n locul lor au rămas desenele tatuajele, cele care îmi amintesc că am trăit, că am iubit, că am visat Dama Fără Secrete, plină de tatuaje ascunse, ce ironie.

       Am pe mine desenat fiecare chip iubit, fiecare atingere duioasă, fiecare sărut furat și fiecare promisiune încălcată. Toate îmi amintesc că n-am trăit degeaba, că am evoluat și că nu mai sunt adolescenta credulă care m-a dezamăgit în urmă cu mulți ani. Dar am iertat-o și pe ea, era mică, neștiutoare, novice în tainele iubirii. Și deși a căzut pradă multor brațe, în fond a fost iubită, chiar și trecător. O iert și-i las loc noii femei. Dama care se reflectă în oglindă îmi place mult mai mult, în primul rând este puternică, sigură pe ea și a învățat de mult să nu se mai încreadă în promisiuni. Și ce dacă este singură, în spatele ei vulturii n-au reușit să o răpună. Stă mai dreaptă și mai mândră decât oricând. Așteaptă așteaptă o lume nouă, un nou orizont, o nouă iubire, căreia este nerăbdătoare să i se redea. Se înfioară numai la gândul acesta

        Și mă uit în oglindă și sunt surprinsă de propriele-mi tatuaje. Văd multe umbre, culori vii, imagini, frânturi din viață, care mai de care înfățișate mai măiestos. Nu insist cu privirea pe umbre, nu-mi face plăcere să le văd sau să îmi amintesc. În spatele lor stau ascunși câte un demon, câte o meteahnă, câte o amintire tristă. Ce rost are să mă încarc din nou cu supărarea vremurilor apuse?! Prefer să-mi scald ochii în culorile vii și tari care mi-au îmbrățișat trupul. Constat că trecutul meu, dacă ar fi să îl pun într-o balanță, are mai multe lucruri bune, decât rele. Dar știu de ce. Inițial tot trupul mi-a fost încătușat în umbre, în alb și negru apoi încet, încet, descoperind sensul desenelor, mi-am dat seama ce lecții de viață trebuie să asimilez. Și-am căutat în mine veninul, l-am înghițit și l-am scuipat, până am scăpat de el. Și astfel umbrele au lăsat loc culorilor. Cicatricile au lăsat loc tatuajelor artistice.

       Frumos trup, frumoase însemne, frumoasă viață și câte mai am să descopăr din ea