Vrei să călătorim în timp împreună?

Vrei să călătorim în timp împreună?

Mă uitam la prietenii mei în weekendul pe care l-am petrecut cu toții și simțeam cum mă cuprinde admirația pentru ei. Nu le-am spus-o niciodată, dar le admir atât de mult iubirea încât, uneori, mi se pare la limita SF-ului. Povestea lor este minunată, atât de minunată încât, fără să vreau, mi-am amintit de nepovestea mea – clar. O femeie nebună nu poate gândi altfel. Îi priveam și mă gândeam, eu de ce n-am putut să-mi trăiesc weekendul pe care îl cerusem?! De ce n-am meritat? (Dar îmi amintesc cuvintele lui și îmi găsesc și răspunsul: „Nu o să-ți dau niciodată ceea ce meriți, o să îți dau ce ai nevoie.” Habar n-am ce aveam nevoie dar na’, o iau de bună.)  Da, am avut proasta inspirație să cer și am crezut că voi primi. Dar știți și voi, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Cu ocazia aceasta am învățat o nouă lege a bărbaților – să nu ceri nimic. Să nu ceri, să nu rogi, să nu cerșești! Cu cât vrei mai mult ceva, cu atât mai mult ți se va refuza. (Ar trebui să scriu despre asta.) Dar de’, dă-mi, Doamne, mintea de apoi. N-a fost să fie, aia e! 🙂

Dacă va fi nevoie, voi sprijini dragostea prietenilor mei cu toată forța și îndârjirea. Chiar dacă nu am avut nicio contribuție în ceea ce-i privește, mă simt de parcă aș fi nașa lor! Sau poate pentru că am fost martora marii întâlniri naiba știe, dar e frumos. Cred în ei. Îi admir și nu știu dacă ei realizează, dar sunt norocoși că se au unul pe altul, atât de mult se potrivesc. Ea este norocoasă că este cu el, dar el este și mai norocos pentru că este într-o relație exact cu genul de femeie cu care foarte mulți bărbați s-ar căsători. Este tot ce și-ar putea dori un bărbat dornic să-și întemeieze o familie.

Am ajuns la subiectul căsătorie. Nu cred în căsătorie, dar cred în dragoste, chiar dacă și ea mi se pare că ar fi pe cale de dispariție. Nu cred în căsătorie în ceea ce mă privește, însă pentru restul oamenilor mi se pare firească. Am spus-o și-o repet, nu m-aș mărita vreodată și nu cred că există bărbat pe lumea asta care să mă convingă să fac acest pas. Căsătoria nu este pentru mine. Mai degrabă i-aș propune unui bărbat să călătorească în timp cu mine. Să înaintăm în timp împreună, pe o perioadă nedeterminată. Cât va fi să fie. Cât timp ne vom iubi. Cât timp ne vom provoca unul pe altul. Cât timp ne vom completa unul pe altul. Cât timp ne vom înțelege unul cu altul și unul pe altul. Cât timp vom comunica unul cu altul. Cât timp ne vom asculta. Cât timp vom fi sinceri. Cât timp ne vom mulțumi. Și cât timp ne vom potrivi în intimitate.

Așadar, omule care va fi să fii, te întreb acest lucru încă de acum: Vrei să călătorim în timp împreună? Vrei să înaintăm spre eternitate? 

Știți ce făceam până acum când îmi era dor de muză? Mă uitam la comedii romantice și îmi imaginam că am trăit măcar o zi normală împreună cu el. O zi din aia obișnuită, banală, care să nu iasă în evidență prin nimic, dar pe care să o fi petrecut-o cu el. Ei bine, nu mai simt această nevoie. De ce? Deși o să sune nebunesc, nu mai am în minte acea întrebare – oare cum ar fi fost dacă? Nu mai contează cum ar fi fost, n-a fost și punct. Simt că mi-am trăit weekendul prin intermediul prietenilor mei. Chiar dacă povestea mea nu ar fi fost identică cu a lor, tot ce nu mi-a fost mie dat, am văzut-o pe Bianca trăind. Tot ce mi-aș fi dorit să aud, l-am auzit pe Ștefan spunându-i prietenei mele. Toate acele clipe simple și frumoase petrecute cu ei m-au scăpat de această neîmplinire a mea care oricum nu-și mai avea rostul. Dar știți și voi, v-am mai spus, neîntâmplările devin obsesii. Ei bine, obsesiile se mai și risipesc. Credeți-mă pe cuvânt! Vine o vreme când dispar! 🙂

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnii misterioși trag la mine. E dovedit științific. Bineînțeles că glumesc, numai că… uneori, am plăcerea de a da peste un om care să mă stimuleze intelectual. Atunci iau naștere aceste articole. Într-un fel sau altul găsesc inspirația în discuții și dezbateri care mă stimulează nu doar să gândesc și să-mi doresc să mai schimb câte ceva la mine, dar și să scriu despre aceste „probleme”.

Domnul misterios m-a întrebat – Ai și tu impresia că ceva a dereglat la un moment dat relația firească bărbat-femeie?

Răspunsul a fost – DA! La cât de rar întâlnită este dragostea, sigur ceva a stricat relația bărbat-femeie. Dar nu știu ce anume a dereglat firescul relațiilor. Nu știu când s-a produs această dereglare și nu știu dacă mai poate fi reglată în vreun fel.

Adevărul este că trăim într-o lume în care atracția fizică este mai importantă decât iubirea. Cei mai mulți oameni vor să se distreze, vor să simtă pericolul, să le curgă prin sânge pasiunea; foarte puțini sunt capabili să-și ia un angajament serios, să se înhame într-o relație deplină, bazată pe iubire, încredere și fidelitate. În fond, cine și-ar dori o relație adevărată când totul în jur este nesigur, când ispita este la tot pasul și avem din ce în ce mai puțină voință?! De frica suferinței, oamenii fug de iubire și aleargă după împlinirea sexuală. Este normal așa?!

Domnul misterios a venit, însă, cu o completare mult mai complexă – Acum culegem roadele revoluției sexuale care a transformat bărbatul și femeie din ființe complementare în competitori. Acel nivel de empatie și cunoaștere profundă nu se mai atinge pentru că totul este eclipsat de cunoașterea fizică, de sexul ca divertisment. Pe de altă parte, sunt convins că sunt multe fete care încearcă să fie cât mai dezirabile și disponibile sexual din naivitate, crezând că așa câștigă atenția și respectul bărbatului. Cu alte cuvinte, ne comportăm după standardele cerute de societate, dar în sinea noastră vrem exact opusul. Bărbații, cretini și lipsiți de onoare, voință și dominați de patimi caută și pretind femeilor respect și devotament. Iar femeile, vulgare și masculinizate, vor să demonstreze că „pot”, că sunt independente și reușesc tot ce își propun, dar care simt nevoia unui bărbat afectuos.

Există cumva o rezolvare? Probabil că există, dacă ne-am dori mai mult o iubire deplină și am învățat să ne dăruim complet. Dacă am pune mai puțin baza pe sexul ca divertisment și ne-am dori mai mult o familie, atunci poate că lucrurile s-ar îndrepta și ar fi mai puțini oameni singuri. În cartea „Feministul și noua ordine mondială”, Henry Makow, autorul, a dat o definiție foarte interesantă relației dintre bărbat și femeie, ca ființe complementare. Iată un scurt fragment din carte:

„Feminitatea are drept trăsătură definitorie iubirea unei femei pentru soțul, copiii și familia ei. Masculinitatea are drept trăsături definitorii puterea și spiritul de conducător. Puterea bărbatului este afrodisiacul suprem pentru femei. Bărbații în mod firesc tânjesc după putere. Femeile vor dragoste. Astfel, contractual heterosexual (căsătoria) presupune schimbul dintre puterea femeii și puterea masculină, exprimată sub forma iubirii. Femeile îi fac pe bărbați puternici, încredințându-le puterea lor în schimbul dobândirii iubirii. Căsătoria canalizează puterea masculină pe o cale socialmente constructivă: construirea și sprijinirea familiei. Femeile „nu pot” avea totul. În sfera personală ele trebuie să aleagă între dragoste și putere.”

Concluzia: Bărbații și femeile trebuie să facă schimb de putere, nu să-și confrunte puterile, doar așa relația bărbat-femeie se va regla!

Cu fereastra deschisă…

De aseară am început să dorm cu fereastra deschisă. Nu pentru că mi-ar fi prea cald, niciodată nu îmi este prea cald, nici măcar în brațele bărbatului iubit, ci pentru că vreau să sparg tăcerea din întuneric. Las geamul deschis pentru că liniștea mă apasă. Pentru că mi-e dor și nu reușesc să văd prea departe. Pentru că a trecut luna și eu nu am trăit ziua. Pentru că în întuneric se ascund sentimentele de vinovăție și cioburile țipătoare ale iluziei mele sparte. Curm întunericul și liniștea cu gălăgia de afară.

Aseară am auzit vocile vesele ale tinerilor, vocile disperate ale fetelor care își strigă iubiții, vocile alintate ale îndrăgostiților fericiți, vocile rătăciților care îmi seamănă și vocea unei neveste care este veșnic nemulțumită. Vocea ei răsuna în tot cartierul. Se certa cu băbatul ei cu geamul deschis și cu luminile aprinse. Probabil că lor le era cald. Nervii le înfierbântaseră sângele în vene. De fapt mint, nu se certau, ea se certa. Îi reproșa. Îl jignea. Îl făcea în toate felurile. Mi-l imaginam pe el stând la masa din bucătărie, cu capul în mâini, și pe ea în picioare, la o distanță considerabil de el, cu mâinile în șolduri, trăncănind de mama focului. Din când în când, nevasta isterică gesticulează, accentuând, parcă, defectele lui. N-avea cum să nu gesticuleze, orice femeie se agită și dă din mâini când o apucă dracii. Nu-i știu motivele pentru care îl certa. Știu doar că din bețiv, puturos și dezinteresat nu-l scoatea.

Eu nu-l văd ca pe un bețiv puturos. Pare doar un bărbat sătul de viață și de ea. Femeia asta nu știe când să tacă, nu știe când să vorbească, nu știe cum să mențină armonia în familie, cum să-l aducă pe drumul cel bun, dacă el chiar a luat-o razna. Nu o judec, nu prea mă interesează. Nervii ei au curmat provizoriu zbuciumul meu. Dar nu pot să nu mă întreb – de ce mai stau împreună? De ce mai stă cu el dacă este atât de plin de defecte? De ce dimineața ies pe stradă de mână, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? De ce se ceartă în halul ăla dacă se iubesc? De ce nu pot discuta în condiții decente, pe un ton liniștit? De ce nu îi spune nemulțumirile ei fără să zbiere, fără să urle, fără să îl jignească? Oare așa consideră că îl schimbă? De ce nu conștientizează că și ea greșește, nu doar el? De ce nu înțelege că vina este a amândurora?

Asta înseamnă, pe românește, căsătoria pentru cei mai mulți oameni. Certuri și reproșuri. Dar până când poate un om să ducă un asemenea trai în doi?! Cât ține armonia și când începe declinul unei căsătorii?