Cât de cârpă poți să fii?!

Dur titlul – cât de cârpă poți să fii – nu-i așa?! Ei bine, ești o femeie cârpă dacă dai voie bărbatului să te trateze ca pe o haină veche. Îți asumi rolul de femeie cârpă atunci când te face de rușine public, când te înjură public sau în particular; când te înșală fără să mai ascundă acest lucru; când te lovește sau pur și simplu, când se comportă cu tine ca și cum ai fi un cățel, adică îți dă dragoste cu lingurița și afecțiune cât să nu-ți pierzi interesul. Nicio femeie nu ar trebui să accepte un astfel de „tratament”. Dacă bărbații au orgoliu și mândrie și TU ar trebui să ai stimă și respect de sine. Nu accepta așa ceva, indiferent cât de mult l-ai iubi.

Aia nu e iubire atunci când zi de zi îți subminează sinele și te face să te simți un nimic. Tu NU ești un NIMIC! Meriți respectul cuvenit. Meriți să fii tratată cu blândețe, considerație, dragoste și așa mai departe. Dacă într-o relație nu există respect și o comunicare decentă, atunci aceea nu mai este o relație. Clar nu! Ești făcută curvă, ți se reproșează vrute și nevrute sub motivul geloziei; ești proastă pentru că nu îl înțelegi; nu ești bună de nimic, pentru că nu ești în stare să-i ghicești poftele; ceri voie ca să ieși în oraș cu prietenii, pentru că amicii nu îl plac pe el sau el nu-i place pe ei; îți impune să-ți vizitezi mai rar mama, pentru că ea se bagă în relația voastră. Limitele, reproșurile și jignirile sunt la ordinea zilei. Atunci de ce mai stai cu el? Ce te orbește atât de tare încât să rămâi tot acolo?

Ți-a spălat creierul și prin urmare ești o cârpă! Dar stai liniștită, într-o zi, oricât de uzată ar fi cârpa, oricât de ruptă, de murdară și de găurită ar fi ea, dacă o speli, o bagi puțin la clor și o clătești cu balsam, s-ar putea ca zdreanța să-și recapete strălucirea de odinioară. Deșteaptă-te, femeie! Nu, n-am de gând să-ți recit imnul! Doar te provoc să renunți la a mai fi găina călcată și bătută de „cocoș”. Leapădă-te de gândirea îngustă și renunță să mai crezi – mă iubește, dar așa e el, nu se poate schimba! Ba se poate schimba! Problema este că nu vrea, iar tu continui să-i permiți orice, fiind EXTREM de sigură că te iubește, dar așa e el – puternic – al naibii să fie el!

Fii o cârpă în continuare, iar el o să șteargă cu tine pe jos până când o să apară o femeie ADEVĂRATĂ. O femeie care să îl provoace și care să îi stârnească ACEL interes și ACEA curiozitate pe care tu, îndobitocită fiind, nu mai poți să le trezești în el. Bărbații așteaptă să fie puși la respect! N-ai crede, nu-i așa?! Eh, mai învață! Ca să te respecte, trebuie să te faci respectată! O femeie adevărată își cunoaște locul și știe să și-l câștige într-o relație. Fiind cârpă, nu faci altceva decât să grăbești sfârșitul relației. Un bărbat inteligent nu înjosește, iar o femeie deșteaptă, care se prețuiește, nu acceptă să fie înjosită și umilită. Oricât de mult l-ai iubi și oricât de bine ar face sex (nu dragoste!), ca să nu spun, oricât de bine te-ar fute, TREBUIE să fii femeie, nu cârpă!

Când e dragoste și când e obsesie?

Când e dragoste și când e obsesie?

Unde se termină iubirea și când începe obsesia?

Există vreun factor declanșator?

Cred că da există un factor declanșator. Există o limită între dragoste și obsesie. Deși pe mine viața m-a învățat că dragostea nu prea există. Cel mult ne atașăm și ne îndrăgostim. Și dacă e împărtășită, durează puțin. Dar sentimentele astea sunt aproape întotdeauna inegale. Unul iubește mai mult decât celălalt. Sau și mai „frumos”, unul iubește și celălalt nu. Știți și voi, situația aceea de „vis” – ne îndrăgostim de oamenii pe care nu îi putem avea. Mi-ar plăcea să văd un cuplu pe deplin fericit. Jur că aș săruta pământul în urma lor.

Am strâns atât de multă furie și indignare în mine, încât nici nu-i de mirare că trec printr-o perioadă în care nu vreau să mai scriu zânisme. De fapt, de acum este foarte probabil să citești numai articole care denigrează iubirea. Carrie Bradshaw din mine simte nevoia să dea de toți pereții cu „dragostea”. Scriu pentru că așa pot să rezist conflictului interior.

Cine dracu’ mai are nevoie de dragoste când căile ei sunt atât de complicate și linia dintre iubire și obsesie este atât de fină?! Nebun să fii să-ți mai complici existența astfel. Și pentru ce?! Pentru o despărțire care nu te va lăsa intact. Ci te va sidefa… căci ăla mai slab, mai credul și mai implicat, iese întotdeauna șifonat.

Până la urmă, când e iubire și când e obsesie? Este iubire când sentimentele sunt împărtășite și „proștii” trag în același sens. Nu devine obsesie nici măcar atunci când unul din amărâți are parte de neșansa de a nu fi iubit. Nu e asta o problemă. Că nu ești iubit, nu ești iubit. Nimeni n-a murit din asta. Nu e un motiv destul de întemeiat încât să-ți pierzi mințile. Dar când ești umilit și sentimentele ți-au fost disprețuite în asemenea hal, devine obsesie. Pentru că nu-ți închipui cum ai putut investi atât într-un om care nu merita nici măcar un zâmbet de-al tău, cu atât mai puțin regretele sau lacrimile tale.

Normal că devine obsesie, cum să nu devină obsesie când știi că ți-ai oferit sufletul pe tavă, ai dat totul și totuși persoana aceea nu doar că n-a apreciat nimic, dar și-a mai și bătut joc. Da, devine obsesie când ai sentimentul că ai fost luat de prost, când îți vine să te dai cu capul de toți pereții, jignindu-ți propria persoană pentru miile de compromisuri pe care le-ai făcut sperând și găsindu-i scuze. Devine obsesie când îți găsești o mulțime de culpe, când îți dai seama că trebuia să te fi oprit cu mult timp în urmă, când realizezi că… este pentru prima dată când cineva te-a rănit atât de profund. Cum să nu devină obsesie când tu cunoșteai un om, credeai că este într-un fel și el se dovedește a fi opusul a ce credeai despre el?! Cum să îți mai găsești împăcarea când realizezi că toate convingerile pe care îți construiseși „iubirea”… erau false?!

Devine obsesie… dar până și obsesiile pier. Căci existența noastră nu se încheie niciodată la un singur om. Ba din contră, după ce obsesia își face mendrele și conștientizezi tot ce era de conștientizat, vine timpul să o iei de la zero. Dar cu lecțiile făcute. Și știi de ce?! Pentru că oricât de înșelat ai fost, ai permis să fii înșelat. Cu cât permiți mai multe, cu atât ai mai multe de suferit. Și-apoi ajungi să te întrebi, de ce eu?! Pentru că n-ai fost capabil să fugi când ai avut șansa. Ai stat și ai sperat la cai verzi pe pereți. Iată rezultatele acum! Suferă și ia aminte, apoi vindecă-te și ia decizia de a fi puternic. Măcar pe viitor să fii puternic, dacă în trecut n-ai fost în stare!

P.S. Puternic nu înseamnă să plătești cu aceeași monedă oamenilor care se vor apropia de tine. Puternic înseamnă să știi să te aperi și să ripostezi în fața celor care încearcă să te joace pe degete, oferindu-ți dragoste cu lingurița, afecțiune cât să nu-ți pierzi interesul și o mulțime de minciuni frumos împachetate!