N-a fost să fie

N-a fost să fie nici acum! Dar ce mai contează?! N-are sens să-mi fac sânge rău! Nici acum n-a fost să fie, nici cândva nu o să fie. Rămân aici ca și până acum.

Uneori lacrimile ușurează sufletul. Lacrimile spală regretele și alungă speranța, lăsând liniștea și resemnarea să-și facă loc în inimile noastre. Și totuși ce te faci atunci când nu poți să plângi?! Sunt femei, oameni, care nu pot plânge. Sunt persoane care oricât de încercate de suferință ar fi din punct de vedere emoțional, nu-și pot revărsa durere printr-o mână de lacrimi sărate. Nu pot plânge și pace. Și eu fac parte din categoria acelor oameni, lacrimile mele se încăpățânează mereu să nu apară. Deși știu că-mi fac bine, m-alină, nu pot plânge. Poate că e mai bine așa sau nu. Dumnezeu știe.

Oare când și cum se risipește negura care nu poate fi ușurată prin plâns?! Clișeul – timpul vindecă rănile – prinde sens. Poate că doar timpul are puterea să schimbe ceva acolo unde nici toate regretele din lume nu pot fi șterse prin voință sau lacrimi. Dau timpului timp și mie iertare! Mă iert pentru tot ce-am făcut și pentru tot ce nu am făcut. Ce mai contează?! Atâta vreme cât timpul nu se întoarce înapoi, atâta vreme cât lucrurile nu mai pot fi îndreptate, măcar să folosesc timpul în favoarea mea de acum încolo. Îi dau voie timpului să-mi spele prostia și incapacitatea de a mă stăpâni. Dacă lacrimile nu vin, măcar să vină resemnarea, o aștept, într-o zi o să apară. N-a fost să fie aștept să accept!

Mă întreb acum, oare de ce îmi vin în minte cuvintele Ileanei Vulpescu?! De ce nu le-am uitat imediat după ce le-am citit?! „Când o dragoste platonică se incheie, rămane un gol în suflet mai dureros decât după sfarșitul uneia consumate. Nicio dragoste trăita real nu are frumusețea și profunzimea celei imaginare.”

Relații cu termen de valabilitate prestabilit

Relații cu termen de valabilitate prestabilit...

Dacă mi-ai vedea portofelul, ai spune că sunt femeia cu cel mai puțin stil posibil. Este mare, roz aprins, strident, lăcuit și de prost gust. Când l-am ales, am mers pe premisa că fiind atât de chicios și de săritor în ochi, o să îmi aducă noroc la bani. Bineînțeles că este doar o superstiție prostească, însă cum-necum, portofelul meu roz-bombon are spor la bani. Însă el nu ascunde doar bani, carduri și cartea mea de identitate, ci și un prezervativ Durex, „învelit” într-un ambalaj albastru. Unii păstrează fotografii cu persoane dragi, eu ascund secretul unei nopți. În mod normal l-aș fi folosit sau l-aș fi aruncat, n-am păstrat în viața mea un prezervativ. Nu vedeam rostul acestei acțiuni nebunești. Pentru că da, recunosc, este o nebunie. L-am păstrat de acum câteva luni, atunci când mi-am dat seama că este mai mult decât o „căciuliță”, este un simbol. Acest prezervativ reprezintă certitudinea că relațiile cu termen de valabilitate prestabilit chiar există.

Dacă te întrebi cum este o relație cu termen de valabilitate prestabilit, o să îți explic imediat. Se ia una bucată bărbat frumos de care te îndrăgostești nebunește, apoi trăiești o poveste cu el. Numai că acest bărbat are și un mic „defect”. Ori este nepotrivit pentru tine, ori nu se îndrăgostește de tine, ori pur și simplu nu își dorește o relație cu tine. Bărbatul acesta minune îți oferă în schimb o mare certitudinea aceea că mai devreme sau mai târziu veți încheia orice legătură și contact. Dacă vrei să-mi știi părerea, aș spune că onestitatea lui este de apreciat. Odată ce te previne de la bun început că nu îți poate oferi prea multe, decât ziua de azi și eventual niște momente frumoase, rămâne să decizi tu dacă vrei să trăiești sau nu cu el o relație cu termen de valabilitate prestabilit. Poți să îți asumi acest termen sau nu. De tine depinde cât de mult îți dorești să fii cu el, chiar și numai pentru o scurtă perioadă. Bineînțeles că sunt și masculi care nu îți spun dinainte termenul și ești nevoită să realizezi singură că ai fost prada unei relații de acest gen. Însă nu vorbesc despre aceștia acum, ci despre aceia care au măcar decența de a-ți spune dinainte că nu vor să se implice sau nu pot.

Am trăit și eu o astfel de experiență, tocmai de aceea am și păstrat prezervativul, pentru a-mi aminti tot timpul de acum încolo că relațiile cu termen de expirare prestabilit chiar există și te fac franjuri. Oricât de mult ți-ai dori să fii tare, să accepți și să-ți asumi doar prezentul, nu vei putea. Vrând-nevrând o să te trezești sperând la mai mult. Iar dacă acel mai mult nu vine și nu o să vină niciodată, o să suferi. Relațiile cu termen de valabilitate stabilit dinainte nu sunt pentru oricine. Sunt numai pentru acele femei puternice care se pot detașa și pot face diferența între plăcere și iubire. Dar când plăcerea și iubirea se amestecă, nicio femeie nu va putea să ducă pe umeri greutatea unei relații care s-ar putea încheia oricând. Este ca și cum ai trăi știind că peste două săptămâni urmează să mori. Sigur că este o comparație trasă de păr și exagerată. Dar imaginează-ți că te îndrăgostești așa cum nu ai mai făcut-o de mult, iar el te asigură că nu vei mai auzi nimic de el și nu îl vei mai vedea niciodată după ziua cutare. Cum ai putea să te împaci cu acest gând?! De acord cu tine, dacă nu poți să ai cu el o relație deplină, atunci îți vei dori o despărțire de vis și probabil că o să o ai, dar ce faci după?

Concluzia: Poți să ai o relație cu un termen de expirare stabilit dinainte, nu te împiedică nimeni, însă rănile ți le vei vindeca singură. Relația aceea frumoasă și scurtă o vei trăi în doi, însă durerea de după o vei duce singură. Ești pregătită pentru asta? Chiar se merită? Gândește-te bine!

De ce femeile nu ar trebui să se îmbete

Iată de ce femeile nu ar trebui să se îmbete!

Ieri am făcut ce spune Delia în ultima ei melodie – Da, mamă. Am băut. Am crezut-o pe cuvânt și i-am urmat „rețeta”. Proastă rețetă! Sau cel puțin la mine n-a funcționat! Am vrut să-mi dau un „restart”. Voiam să nu mă mai gândesc la nimic. Voiam să mă înveselesc. Am crezut că o să mă simt mai bine și când colo ioc. Nu mi-a fost deloc mai bine și în plus, am făcut și câteva tâmpenii. Tâmpenii pe care majoritatea femeilor le fac la beție. Imbecilități care nu ar trebui făcute nici pe trezie, cu atât mai puțin în starea de ebrietate.

Melodia îmi place de mor, parcă-mi cântă oful, însă dacă asociezi melodia cu o stare reală de beție, nu ies deloc lucruri bune. Ba s-ar putea să amplifici și mai mult conflictul interior și chiar „scandalul” cu cel cu care te-ai certat. Am constatat că e mare „șmecherie” și cu băutura. Dacă beau când sunt veselă, automat devin și mai veselă. Dacă beau când sunt tristă, ajung să mă simt de-a dreptul mizerabil.

În fine, ziua de ieri s-a lăsat cu o durere de cap astăzi, câteva regrete, niște mustrări de conștiință, pentru că mi-am încălcat a mia oară cuvântul, și ideea acestui articol. Pe sistemul și bărbații plâng câteodată, avem și femeile beau când suferă. Beau, dar n-ar trebui să bea! Pentru că, uneori, femeile la beție sunt de enșpe ori mai rele și mai nașpa decât bărbații.

Iată de ce femeile nu ar trebui să se îmbete indiferent de motiv:

  • Dacă o femeie pilită este funny și sexy, nimic nu este mai degradant decât o femeie beată. Spus pe scurt, te faci de rușine. Nu gândești logic, faci numai idioțenii, gesturile tale sunt exagerate și spui numai prostii. A doua zi o să regreți și aerul pe care l-ai respirat, nu doar paharele băute și faptele pe care nu trebuia să le faci.
  • Tristețea nu trece la beție. Oricât te-ai păcăli că-ți amorțești durerea, nu o amorțești deloc, ba chiar o sporești. Iar a doua zi te vei simți și mai nașpa decât în ziua precedentă. Este dovedit științifică că băutura amplifică starea de depresie, dacă te confrunți cu una. Dar sper să nu fie cazul tău, așa cum nu este nici al meu. Dacă te simți depresivă, mergi la psiholog, băutura nu este o soluție.
  • Gândurile întunecate devin negre. Dacă înainte să te îmbeți îți treceau prin minte tot felul de gânduri, unele mai complicate decât altele, după ce te-ai îmbătat, gândurile tale ating o cotă de-a dreptul exagerată. Deși pare că totul se simplifică, de fiecare dată vei ajunge la o concluzie greșită, care n-are nimic de-a face cu realitatea.
  • Fapte necugetate. Ca femeie, la beție ești în stare să faci multe lucruri pe care nu ar trebui să le faci niciodată. Devii prea iubăreață și riști să te culci cu cine nu trebuie. Odată ce ești băută, clar nu vei lua o decizie bună și a doua zi o să îți pară rău că te-ai culcat cu Xulescu. Xulescu de care nu ești îndrăgostită și de care nu te vei îndrăgosti niciodată. Mai rău decât Xulescu, este un necunoscut. Chiar nu vrei să ajungi în pat cu unul pe care l-ai cunoscut într-un club, de exemplu.
  • Fostul. Dacă ai terminat orice relație cu el și a rămas că nu o să mai vorbiți niciodată, băută fiind, o să-l contactezi și o să-i spui toate penibilitățile posibile. Ori îi faci declarații, ori îl înjuri. Indiferent ce faci, e de rău. Dacă îi faci declarații și el nu te mai vrea, te umilești singură. Dacă îl înjuri și îl jignești, iar nu este bine. Înjurându-l pe el, te înjosești pe tine. Dacă vrei să comunici cu el, ia această decizie pe trezie, nu la beție! Trează nu vei mai vedea lucrurile la fel.

Cu siguranță există și mai multe motive pentru care nu ar trebui să te îmbeți niciodată, chiar dacă o faci de fericire sau de tristețe, însă acestea sunt, fără doar și poate, cele cinci motive principale pentru care nu ar trebui să te îmbeți niciodată dacă suferi. Dacă suferi, „poartă-ți” durerea fără să bei. În timp, toate sentimentele negative se domolesc și la orizont apare curcubeul și liniștea după care tânjești. 🙂

Așa că gata cu băutura! Autosugestia funcționează mult mai bine!

De ce te vreau și nu te alung?!

De ce te vreau și nu te alung?! Este o întrebare căreia i-am găsit răspunsul de mult. Nu te mira te vreau și n-ar trebui să găsesc nicio justificare. Și totuși o fac. O fac pentru că simt nevoia să o fac. Am o mulțime de motive logice și ilogice. Unele mai puternice și mai întemeiate decât altele.

De ce te vreau și nu te alung?! Pentru că ești! Pentru că în tine am găsit cumva, într-un mod aparte, neobișnuit, deosebit și deloc banal, reflexia propriului meu suflet.

Te vreau pentru că într-un fel anume și specific, semănăm. Providența ne-a adus în același punct, iar singurătatea și durerea ne-au apropiat. Avem dureri diferite, dar în fond, tot durere se cheamă.

Te vreau pentru că oricât de diferiți am fi, de nepotriviți, de departe și de complicați; oricât de bine sau de rău ne-am înțelege, există ceva între noi. Există o forță. Niciunul dintre noi nu a cunoscut numele acelei forțe și totuși, ea ne leagă și ne îndeamnă să înaintăm.

Te vreau pentru că ne-am susținut. Ne-am ajutat. Ne-am iubit. Ne-am detestat. Ne-am împiedicat de multe ori. Ne-am îmbrâncit. Ne-am lovit. Ne-am doborât. Ne-am izgonit. Și totuși iată-ne!

Te vreau pentru că nimeni nu trezește în mine ceea ce tu reușești dintr-un singur cuvânt sau gest.

Te vreau pentru că nimeni nu ajunge mai bine, mai adânc, mai fierbinte și mai intens la inima mea.

Te vreau pentru că doar tu mă cunoști, înțelegi, știi, faci și nu faci, fără să îți spun.

Te vreau pentru că mă auzi, mă asculți, mă accepți și mă vrei, oricât de multe nebunii, obsesii, temeri, greșeli sau gafe aș face.

Te vreau pentru că știi să te joci, mă amăgești, mă provoci, mă întărâți, mă ațâți, mă stimulezi, mă impulsionezi și mă motivezi.

Te vreau pentru că în tine am găsit fantezia, erotismul și dorința. Toate depășeșc cu mult limita cunoscută de oameni. Mereu am impresia că noi nu suntem oameni. Suntem atât de diferiți de restul lumii. Prin ochii noștri și prin sufletele noastre trec altfel lucrurile. S-ar putea spune că suntem speciali sau ciudați.

Te vreau pentru că totul între noi este inexplicabil. Pentru că nu poate fi povestit. Pentru că n-avem nevoie de părerea nimănui și pentru că nimeni și nimic nu poate să influențeze ceea ce facem sau nu facem.

Te vreau pentru că nimeni nu știe, nu ar înțelege și nu ar aproba legătura noastră.

Te vreau pentru că nimic nu e simplu. Pentru că nu câștig nimic ușor. Pentru că totul este o provocare și pentru că niciodată nu știu la ce să mă aștept.

Te vreau pentru că mă surprinzi. Pentru că adesea mă iei pe nepregătite și pentru că scoți la iveală vulnerabilitatea din mine. În brațele tale ador să mă simt vulnerabilă, slabă lipsită de voință și apărare.

Te vreau pentru că mă faci să simt. Pentru că trezești în mine emoția și pasiunea.

Te vreau pentru că mă faci să îmi fie dor, să tânjesc și să fierb.

Te vreau pentru că din prima clipă, atunci când ți-am văzut palmele, mi le-am imaginat pe trupul meu. Iar ele nu m-au dezamăgit ba din contră, m-au îmblânzit.

Te vreau pentru că mi-ai redat culoarea. Pentru că de când cu tine, totul a început să conteze și să capete importanță.

Te vreau pentru că tu m-ai făcut să privesc viața cu alți ochi. Pentru că mi-ai dat curaj și poftă.

Te vreau pentru că datorită ție m-am redescoperit și am decis să încerc din nou. Să am încredere. Să vreau. Să las trecutul în urmă și să încerc, fie ce-o fi.

Te vreau pentru că împreună cu tine și datorită ție, ziua de mâine poate să nu mai vină.

Te vreau pentru că m-ai învățat să prețuiesc clipa, momentul, secunda. Pentru că tu mi-ai arătat că nici timpul, nici spațiul nu mai contează atunci când într-o singură secundă reușești să cuprinzi în brațe toată fericirea și plăcerea lumii.

Te vreau pentru că atingerile tale mă electrizează. Pentru că degetele tale așază pe pielea mea fiori și emoție.

Te vreau pentru că săruturile tale sunt unice. Pentru că pe buzele tale se află o dulceață care până nu de mult, eu nu o cunoșteam.

Te vreau pentru că parfumul tău mă îmbată de la distanță. Pentru că ochii tăi mă intimidează și mă incită.

Te vreau pentru că mă încurci adesea, dar tot tu mă descurci.

Te vreau pentru că mă faci să tremur și pentru că doar pielea ta poate să îmi încălzească trupul.

Te vreau pentru că mă faci să râd cu poftă, cu glas. Știi tu, „veselia și soarele dimineții”.

Te vreau pentru că ai fost al meu și pentru că mai poți să fii.

De ce te vreau și nu te alung?! Te vreau pentru că ești și sunt.

Alungă-mă tu dacă vrei, dar mai bine decide-te să mă păstrezi în viața ta! Pentru acum, pentru un moment, pentru cât o să fie sau pentru cât o să dureze. Timpul și-a pierdut de mult valoarea și farmecul. Să nu mai măsurăm ceea ce avem în timp, să lăsăm forța căreia nu-i cunoaștem numele, să ne lege sau să ne dezlege!

Te vreau și nu te alung! Ce vrei să știi mai mult de atât?!

Doi pași înainte, un pas înapoi

Doi pași înainte, un pas înapoi. Doi pași înainte, un pas înapoi.

Sun rac? Nu! Sunt femeie! Sunt nebună, mă enervez ușor, sunt certăreață, vorbesc mult, gândesc puțin, sunt ilogică, dar toate astea nu mă împiedică să-mi mai pun mintea la contribuție măcar din când în când. Nu prea știu ce-i în mintea mea, dar sigur știu ce simt și deși adesea mă las pradă îndoielilor, într-un final reușesc să surprind esența, cea care mă face fericită. Mă învârt în cerc de multă vreme. Alerg după același ideal de vreo 12 ani. N-am reușit să-l prind vreodată. Nici nu contează. Eu mă simt bine în lumea mea imaginară. Deși mi-am construit o lume bazată pe iluzii, unele dintre ele deșarte, eu încă mai cred în iubire, în prietenie, în sinceritate, în bunătate și în cinste. Nu pot să mă schimb și nici nu vreau. Dacă mi-aș dărâma castelul, aș pica în depresie și nu vreau. Vreau să fiu optimistă și veselă! Și sunt!

Mai cred oare în prinți și prințese? Nu! Nu mai cred! Cred că există bărbați și femei cu defecte și calități. Bărbați și femei care se potrivesc. Cred în oamenii care se întâlnesc și reușesc să se completeze! Cred în întâlnirile providențiale. Cred că nimic nu este întâmplător. Cred în legăturile care ajung la un nivel profund de înțelegere și empatie. Aceste relații sunt rare, tocmai de aceea sunt atât de prețioase. Aici nu e vorba de dragostea aceea pătimașă și nici de sex, aici vorbesc despre o legătură mentală și emoțională, care de cele mai multe ori este mai puternică decât una condimentată de contactul fizic. Mai cred că nicio relație nu este perfectă și cred că având în vedere vremurile pe care le trăim, având în vedere de stresul, grijile și durerile pe care toți le cărăm în spate, toate legăturile sunt menite să treacă printr-o serie de încercări grele. Cine face față acestor încercări? Cei care reușesc să treacă peste ispitele care se ivesc la tot pasul. Oamenii care sunt capabili să învețe din propriile greșeli. Fac față încercărilor cei care reușesc să-și stăpânească orgoliile, cei care știu să ierte și cei care nu se lasă orbiți de teamă. Cum să irosești o astfel de relație? De ce să renunți la ea? Oricât ar fi de apăsătoare și de dificilă, ea este menită să ne învețe ceva! Rămâne doar să aflăm ce!

Am citit într-o carte că fericirea este numai pentru cei curajoși. Să fie oare adevărat? Cred că da! Renunțarea lasă în urmă un gol și o serie de întrebări care nu își vor găsi niciodată răspunsul. Fugind de greu, fugi de fapt de șansă! Îți refuzi o posibilitate rară, uneori chiar un lux. Iubirea este un lux pe care nu mulți și-l permit și totuși cei mai mulți oameni fug de ea ca dracu’ de tămâie. Indiferent că vorbim sau nu de o prietenie, pentru că și prietenie este o formă de iubire, oamenii se tem să se implice. De ce oare? Cred că de teama durerii. Pentru că atunci când o relație se risipește, mai ales una puternică, „doliul” de după este inevitabil și inimaginabil. Și totuși… să fugi de suferință înseamnă de fapt să fugi de șansă! Îți refuzi posibilitatea de a fi bucuros chiar și pentru o vreme.

Eu prefer să sufăr de o mie de ori după, decât să nu simt nimic. Prefer să fiu victima unei dureri inimaginabile, decât să mă țin în siguranță, decât să stau mereu cu drobul de sare deasupra capului și să mă feresc de orice bucurie. Nu orice fericire este urmată de tristețe, așa cum nu toate relațiile sunt urmate de despărțiri.

Viața asta… câți sunt în stare să o înțeleagă?! Nici e nu o înțeleg pe deplin! Trec prin aceleași dileme, tragedii și fericiri ca și voi! Doi pași înainte, un pas înapoi. Doi pași înainte, un pas înapoi.

Ziua internațională a dorului…

Ziua Internațională a Dorului... adu-ți aminte!

Astăzi este Ziua Internațională a Dorului. Hmmm trebuia să fie o zi și pentru dor, nu-i așa?! În fond avem zile internaționale pentru orice, de ce n-am avea și pentru dor?!

Ce e dorul? Cred că cel mai apăsător și sufocant sentiment. Și totuși ce dulce este dorul atunci când aștepți pe cineva și el/ea este pe cale să vină. Ce dulce este dorul atunci când se sfârșește atunci și dacă se sfârșește. Mie îmi place dorul într-un fel. V-am spus și în articolul „Fă-mă să-mi fie dor de tine”. Îmi place dorul atunci când se sfârșește așa cum mă aștept eu, așa cum îmi doresc și visez.

Și dacă tot este Ziua Internațională a Dorului, te îndemn să te lepezi de orice durere, de orice apăsare, de orice supărare și dezamăgire. Lasă în urmă acel sentiment întunecat și gândește-te la acea persoană specială din viața ta. Nu contează dacă mai este sau nu lângă tine. Nu contează dacă ți-a greșit sau i-ai greșit. În acest moment nu mai contează timpul – trecutul, prezentul sau viitorul. Gândește-te pentru câteva minute la acea persoană deosebită pe care nu ai uitat-o și poate nu o vei putea uita vreodată. De ce? Pentru că poate a schimbat ceva în tine. Zâmbește! Zâmbește-i chiar dacă nu te vede. Refă-i figura în minte și sărută-l/o cu aceeași pasiune cu care o făceai odinioară. Pentru o clipă adu-ți aminte că ați aparținut unul altuia total. Sărută-l/o, mângâie-i chipul, îi simți iarăși mirosul încearcă să-i simți bătăile inimii, ritmul respirației. Este aproape! Imaginează-ți că este aproape și spune-i tot ce n-ai mai apucat să-i zici.

Readu în prezent acel sentiment minunat, acea iubire încă vie, acele momente care nu și-au pierdut deloc din strălucire. Acea iubire merită să o rememorezi de Ziua Internațională a Dorului. Pentru că datorită acelei povești ai cunoscut fericirea. O fericire de scurtă sau de lungă durată. Nici nu mai contează. Dorul de astăzi te asigură că v-ați iubit și poate și el/ea se gândește la tine cu același jind, cu același dor, cu aceeași poftă. Cine știe?! Nimeni nu știe, dar tu știi ce a însemnat pentru tine. Ai iubit, ești privilegiat/ă că ai cunoscut iubirea. Asta este tot ce contează!

Articol scris pe 13 mai 2015.

Închide ușa după mine…

Am intrat, suntem înăuntru, în camera noastră. Este pentru prima dată. Pășesc prima, apoi îți spun:

Închide ușa după mine!

Cât ne-a luat să ne vedem! Oh, cât de dor mi-a fost de tine! Cât de mult mi-am dorit să te văd să te simt să mă iubești, acum, aici, trup și suflet fizic și mintal! Taci! Nu-mi spune nimic! Strânge-mă în brațe! În această clipă sunt a ta! Nu vreau să-mi spui nimic. Nici măcar nu vreau să-ți aud vocea. Nu mă interesează numele tău! Nu vreau să-mi reamintești trecutul. Nu-mi pasă ce ne rezervă viitorul. Timpul se oprește aici! Cu noi doi! Ceasul a încetat să mai ticăie, doar vântul pătrunde pe ferestrele larg deschise. Este aproape întuneric. A apus soarele. Dintotdeauna am urât apusul. Îmi amintește de singurătatea nesfârșită pe care o simt în fiecare seară. De afară se aude un soi de gălăgie mută. Orașul e treaz. Noi fierbem sub atingerile fierbinți ale iubirii.

Vreau să mă lași să te iubesc așa cum nu am făcut-o niciodată! Vreau să mă lași să te răsfăț! Vreau să mă lași să te ating! Pot să te ating? Pot să te sărut? Lasă-mă să-mi aștern buzele pe pielea ta fierbinte. Tremur când îți simt palmele căutându-mi sânii! Fiori reci îmi străbat coloana! Îți sărut buzele și te mușc ușor de cea inferioară. Gura ta are gustul piersicilor coapte. Sunt deasupra ta și-mi las pielea să o mângâie pe a ta. În brațele tale mă simt în siguranță. Parcă m-ai purta spre înaltul cerului. Mă simt vulnerabilă, tremur, nu pot să mă abțin. Te privesc în ochi și văd cum pupilele ți se dilată. Chiar dacă ai ochii închiși, întunericul din ei se mărește. În întunecimea lor, strălucesc. Îți zâmbesc și-mi las buzele să-ți caute gâtul, îți șoptesc o vorbă dulce la ureche, apoi încep să-ți descopăr trupul ca pe o hartă. Îți sărut fiecare centimetru de piele, îmi las mâinile să-ți mângâie corpul puternic și cu o poftă nestăvilită, încep să-ți ațâț cu nesaț penisul cu limba. Îți place, știu că-ți place, te văd cum freamăți sub buzele mele. Te întărât și mai tare, ai gust bun, miroși a dragoste, deja tot corpul meu miroase a tine. Ești întins pe pat, afundat în așternuturile vișini, te lași pradă senzațiilor pe care eu ți le ofer cu multă afecțiune. Mâinile mele te descoperă, buzele te iubesc, sunt doar a ta și tot ce vreau este să te fac al meu.

Deodată preiei controlul, te tragi de sub mine, mă răsucești aproape cu violență sub tine, îmi imobilizezi mâinile deasupra capului și începi să intri cu delicatețe. Aș vrea să mă eliberez și totuși te strâng cu coapsele-mi cât pot de puternic, îți fac loc și te las să intri cu generozitate. Faci cercuri nebune în mine, te apeși, ieși, mă gâdili cu vârful penisului tău erectil, te joci cu simțurile mele, mă amăgești. Tânjesc după tine cu toată ființa. Mă eliberez din strânsoarea ta și te apuc cu fermitate de fund. Te trag în mine și te apăs, încerc să preiau controlul mișcărilor. Șoldurile mele dansează în tăria bărbăției tale. Mina feței tale este de neprețuit. Te privesc în ochi, îți aud geamătul, îți sărut buzele dulci, apoi mă întorc cu spatele la tine. Te las să intri și să ieși în voie, în timp ce degetele tale îmi frământă sfârcurile. Îți simt buzele pe gâtul meu, pe umerii mei. E atât de bine. Sunt aproape gata bătăile inimii mi-o iau razna. Ești aproape gata respirația ta se accelerează. Îți sună telefonul. Nu știu cine este, în acest moment nici nu mă interesează, tot ce vreau este să eliberez toată tensiunea care mi s-a strâns în pântece. Reușim să ne eliberăm în același timp, explodăm, mă prăbușesc pe burtă în pat, fericită, iar tu te întinzi după telefon.

Ăsta e primul tău gând după? Telefonul?

Este ea, nu te supăra!

Este EA

Și deodată cerul își pierde nuanța. Realizez că e noapte. Atât de întuneric încât aproape că îmi vine să mor! Cine sunt eu și ce caut aici?! Ce mi-am făcut singură?! Aproape că m-am sinucis cu propria-mi slăbiciune! Te-am vrut și te-am avut. M-ai vrut și m-ai avut! Acum gata! Tu poți să te întorci la EA, eu îmi reiau viața și am terminat această poveste. Am încheiat capitolul numit NOI. Mă doare! Dar nu-i nimic, o să îmi treacă! Așa cum mi-a trecut de fiecare dată. Suntem animale. Am ajuns să ne iubim, dar acum faptul este consumat. Ar trebui să redevenim oameni. Ne-am satisfăcut poftele! Oricât te-aș iubi, nu te mai vreau. Din acest moment, îmi iau singură piatra de pe inimă. Și parcă durerea este tot mai grea începe să îmi placă de tine, de noi. Tocmai am mărturisit că te iubesc. Mă arde sufletul. Îmi dau seama că din cea mai dulce persoană, ai devenit o capcană. Am ajuns la final.

Lacrimile îmi năpădesc obrajii, sunt cu spatele la tine. Mă ridic, îmi adun hainele, mă îndrept spre duș, mă spăl, vreau să-mi scot din piele mirosul tău. Nu reușesc. Mă îmbrac și plec spunându-ți:

S-a terminat, închide ușa după mine!

A fost o poveste…

La naiba cu el…

 Mi-e atât de lene încât nici demonii nu îmi mai dau târcoale. M-au lăsat în pace, mi-au furat dorințele, m-au lăsat fără pasiune. Sunt goală, seacă, a nimănui. Dar cred că nici chiar dacă EL ar fi lângă mine acum, nu aș putea să ies din starea în care zac. Nici chiar dacă ar fi gol lângă mine, nu l-aș băga în seamă. L-aș ignora, l-aș trimite de unde a venit și nu m-ar putea îndulci nici cu o tonă de frișcă. Și chiar dacă ar turna frișca pe mine și și-ar croi drum cu limba spre inima mea înghețată, tot nu m-aș dezmorți. Astăzi îl urăsc. De ce? Nici eu nu știu. Pentru pentru că m-a iubit în paralel cu alte femei. Poate pentru că am fost atât de proastă încât să-i satisfac orice capriciu, fie el și sexual. Pentru că n-a fost de ajuns și nimic n-o să fie vreodată.

       Dar mi-ar plăcea să îl umilesc, nu știu cum, poate în pat, cumva să îi demonstrez că nu mai sunt de mult la cheremul lui. În mintea mea perversă circulă o fantezie, puțin sado-maso, dar tot fantezie. Dacă stau bine și mă gândesc, dacă ar fi lângă mine mi-aș reveni pe loc, l-aș îndulci cu un sărut, l-aș păcăli cu mâinile mele și l-aș lega de pat. L-aș lega atât de strâns încât nici toți demonii din lume nu l-ar putea elibera. Și-atunci, aflat în patul meu, legat fedeleș, m-aș răzbuna pentru toate suferințele pe care mi le-a pricinuit. Primul lucru, l-aș mușca de buzele cu care a sărutat alte femei. L-aș mușca atât de tare, încât i-ar da sângele. Să-i simt tăria sângelui pe limbă și să mă bucur. Dar el este și mai pervers decât mine și probabil că mușcătura l-ar excita. Așa că aș lua un bici, jucărie sexuală, cu care l-aș plesni pe pieptul gol și umed. Bineînțeles că biciul s-ar lipi de minune pe pielea udă și-ar lăsa urme adânci. Atunci probabil că l-ar durea, dar nu îndeajuns de tare. Să-i pun sare peste răni?! Ce rost are lacrimile mele sunt sărate, așa că l-aș săruta și i-aș plânge lacrimile pe răni. Probabil că l-ar durea și l-ar excita în egală măsură. Blestematul. Ar trebui să-i rănesc bărbăția. Așa că i-aș face cel mai violent blowjob. Să mă simtă. Să simtă iubirea puternică pe care i-o port. L-ar durea, dar din durere i s-ar naște plăcerea. Dinții mei l-ar amăgi cu o ușoară suferință, dar buzele mele ar fi ca un balsam de plăcere. Nemernicul, nici măcar în ceasul răzbunării n-aș fi în stare să mă răzbun pe el ca la carte. Și chiar dacă blowjob-ul ar fi violent, bărbăția lui ar rămâne tare ca piatra, căci el este plămădit din dorință, este neobosit și-i place durerea care însoțește la braț plăcerea. Sigur în acele momente ar rânji la mine, la fel de dominator ca întotdeauna. Bineînțeles că aș vrea să-i șterg zâmbetul de pe față, așa că i-aș acoperi chipul cu sânii mei. Ar fi capabil să mă muște. Dar nu, el nu ar face-o. Deși mâinile i-ar fi trâns legate de grilajul patului, sigur l-aș simți cu ce poftă îmi devorează pieptul. Limba lui ar trasa cercuri înnebunitoare pe sfârcurile mele, mușcându-mă ușor de ele.

         Oh, scârba, m-ar stârni, m-ar dori cu toată ființa lui, la fel cum l-aș dori și eu. Așă că m-aș retrage și vrând să îl las fără suflare, l-aș trage cât de jos aș putea pe pat, cu capul atârnat între perne și mi-aș așeza picioarele pe brațele lui, vrând să îi acopăr cu totul fața. Și-atunci, în loc să se elibereze, să-și dorească să scape, îl cred în stare să înceapă să îmi exploreze interiorul cu limba și buzele lui. Mi-aș așeza cu totul moliciunea dintre coapse pe fața lui, mimând un act sexual. Dar el este pervers și nu s-ar simți umilit, ba din contră, ar fi mai satisfăcut ca niciodată. El este un supraviețuitor, un dominator, niciodată o victimă. Deasupra lui, sprijinindu-mă de grilajul patului, mi-aș întoarce chipul spre bărbăția lui falnică și tare, în timp ce l-aș simți frământându-mă între buzele lui. Un foc mi-ar invada trupul. O dorință soră cu nebunia m-ar cuprinde, aș coborî din ce în ce mai mult pe el, răvășindu-i și mai mult rănile de pe piept, făcându-l să geamă cu pulpele mele și m-aș așeza pe el, mai salbatic ca niciodată. Și în sfârșit eu l-aș conduce pe el, eu l-aș „iubi” pentru toate dățile în care el m-a iubit de mântuială, pe fugă sau doar pentru că eu aveam chef. L-a iubi frenetic, năucitor, dureros și atât de plăcut dar probabil că lui i-ar plăcea mai mult decât mie și probabil că el ar termina primul, ca de obicei.

         Dar la naiba cu el, el nu e aici, eu sunt singură, fără el, fără chef, fără viață și nerăzbunată!

De ce femeile n-ar trebui să plângă…

        Daca si barbatii plang cateodata, noi femeile ar trebui sa NU plangem niciodata.
Ce sunt lacrimile in fond?! O descarcare a sufletului, rezultatul unor emotii lacrimile ne fac oameni. Cu toate acestea, n-ar trebui sa plangem niciodata, oricat am fi noi de slabe, desi ni se spune sexul slab, suntem mai puternice decat 1000 de barbati, dar emotive. Emotiile ne prostesc sau ne inmoaie, cum vreti sa-i spuneti. Plangem din orice. Plangem din cauza durerii, supararii, bucuriei, fricii si tot asa. Una-doua lacrimi, lacrimi si iar lacrimi. Dar trebuie sa recunoastem, cel mai des plangem din dragoste, din cauza barbatilor din viata noastra.
Ei la naiba cu barbatii!!! Aia care ne fac sa plangem nu ne merita, nu ar trebui sa varsam pentru ei nici macar o lacrima. Nici macar n-ar trebui sa ne mai gandim la ei, sa le mai vorbim si cu atat mai putin sa-i iertam. Aceia nu-s barbati, nu-s oameni de iubit sunt jucatori, tipi care umbla din floare in floare si care in final nu raman cu niciuna. Si de ce sa plangi pentru un astfel de barbat?! Ce-ai pierdut? Praful dupa toba, mai multa bataie de cap, stres, neliniste si sarutari mincinoase? Astea le-ai pierdut? Inseamna ca de fapt n-ai pierdut nimic si viata trebuie sa mearga inainte, fara el si fara lacrimi.
O femeie este puternica, oricat ar fi de necajita ca l-a pierdut, trebuie sa inteleaga si prin urmare sa inceteze sa se mai injoseasca plangand despartirea. Nu are rost, oricum cu el, cu cel care face o femeie sa planga, nu se face casa si nici nu se cladeste o relatie serioasa. Nicio femeie n-ar trebui sa se incapataneze sa tina langa ea un barbat care o face sa planga. Nicio femeie nu ar trebui sa se injoseasca astfel in fata unui barbat.
Desi acest articol pare o reteta motivationala proasta, desi din vorbe e usor sa spui gata nu mai plang din cauza lui X, sa stiti ca daca vreti, chiar se poate. Plangi la inceput, urli de durere, dar apoi trebuie sa-ti revii, draga femeie. Trebuie sa o iei de la capat, de la zero, dar trebuie sa inveti sa te respecti, sa te apreciezi si prin urmare sa alegi barbatul care sa-ti ofere acea stabilitate si fericirea de care ai nevoie. Daca plangem, noi suntem de vina. Alegem prost, iertam de prea multe ori, trecem cu vederea si speram, ca niste idioate, ca se va schimba. Ei bine, el nu se schimba niciodata. Ori te schimbi tu si spui STOP, ori iti vei trai tineretea plangand si ducandu-i grija. Si de ce sa-i duci grija, cand de fapt de tine trebuie sa te ingrijesti?! De tine si de sentimentele tale, nu de el.
Eu nu plang dupa niciun prost, nu plang pentru niciun prost, nu-mi storc creierul cum sa-l leg langa mine, nu apelez la santaj sentimental, nu ma reinventez doar pentru ca mi-e teama ca se va plictisi, nu ma rog de el, nu fac strategii, nu controlez pe nimeni si nici nu vreau sa-mi traiesc viata intr-un continuu stres. Viata mea nu se ghideaza dupa el, el nu e soarele dupa care ma invart, daca nu merita. Nu ma injosesc fiind la cheremul lui tot timpul, nu-l implor sa mai stea si nu plang daca s-a terminat. Daca nu e in stare sa ma iubeasca in starea mea naturala, atunci nu merita sa-i arat starea mea de femeie indragostita. Daca nu ma vrea ca iubita oficiala si permanenta, atunci n-are rost sa ma complic. Au trecut vremurile cand eram proasta, au trecut vremurile cand ma dadeam cu capul de pereti, au trecut vremurile cand acceptam orice magarie, au trecut vremurile cand plangeam. Acum prefer sa fiu singura, mai bine singură decat langa un barbat care nu ma apreciaza sau nu ma iubeste.

Ce-ar fi dacă?!

Isi simtea sufletul facut farame, tandarile luasera loc inimii ei generoase. O tristete infinita isi facu loc in pieptul ei. Era goala sau poate plina de singuratate. Nici nu mai conta ce simtea. Oricum plecase fugise se rupsese de El si de trecutul ce inca ii facea rau.
Era cazata la un hotel pe malul marii si fiecare seara si-o petrecea in restaurantul hotelului privind indragostitii cum se giugiuleau la mesele lor. Un singur barbat era la fel de singur ca ea. Il poreclise Surul nu-i stia numele, dar era frumos si trist, la fel ca ea. Era trecut de 35 de ani, inalt, legat, cu gropita in barba si cu un par parca din fire de argint. Nu, nu era batran. Poate ca supararea ii ninsese parul inainte de vreme sau poate ca era vina adn-ului. Naiba stia, ce mai conta?! Era un barbat atragator care o starnea. Voia sa-si uneasca singuratatea cu el sa inlocuiasca golul cu plinul tandretii lui.
Fuma si il sorbea din priviri. El bea ca in fiecare seara, acelasi whisky sec, extrem de scump. Din fumul tutunului ii veni o idee ce-ar fi daca?! Atunci se ridica de la masa ei, se opri in dreptul mesei lui si ii lasa cheia camerei pe masa. Apoi trecu ca si cum nici macar nu s-ar fi oprit vreodata la el. Tocurile ii tropaiau pe parchetul wenge, fusta scurta i se ridica putin in ritmul pasilor si nu lasa in urma ei decat o dara imbatatoare de parfum. El se uita la cheie, dar ezita bau ultima gura din licoarea aramie, lua cheia in mana, o rasuci de cateva ori intre degete si o cuprinse in pumn. Se ridica si pleca spre camera hotelului a lui sau a ei
Batu la usa si auzi un intra parca soptit. Ea statea pe fotoliul din salon si manca o capsuna cu ciocolata lichida. Ciocolata care ascundea in ea o cantitate considerabila de rom. Ar fi putut sa se imbete cu acea ciocolata, dar el veni si deja interesul pentru acest gen de dulce, pali. Era dezbracata aproape complet, purta numai dresurile care se terminau pe pulpe cu o dantela fina, neagra, si pantofi cu toc cui, care ii lungeau si mai mult picioarele lungi. Statea picior peste picior, cu mainile odihnindu-i-se pe bratele fotoliului si il privea sau mai de graba il dezbraca din priviri.
Dezbraca-te, te rog. Nu-mi spune nimic, nu-mi spune numele tau, nu ma intereseaza cine esti, de unde vii sau cine te asteapta. Iubeste-ma astazi si maine vom ramane numai cu amintirea. Eu sunt dama, tu fii domnul si iubeste-ma
El ii zambi, se aseza in genunchi in fata ei, ii saruta genunchiul, se desfacu la camasa, dezvelindu-si pieptul puternic, se desfacu la curea, apoi la pantaloni, se ridica, isi arunca hainele de pe el si ingenunche din nou. Isi baga degetele prin bolul cu ciocolata, gusta din ea si apoi isi trecu degetele lungi peste buzele ei rosii ca sangele lua bolul cu mana si ii turna, putin cate putin, ciocolata fierbinte pe pielea ei fina. Era toata numai pete de dulceata iar el, cu varful degetelor, desena pe ea povestea acelei nopti de neuitat. Ii departa piciorele, facand sa curga intre coapsele ei ciocolata lichida. Atunci ea suspina si ii trase mana spre pantecul ei. O atinse acolo, jos era fierbinte, era dornica, fierbea. O saruta pentru prima data, incet, suav, de parca se temea sa n-o raneasca. O amagea cu mana, o amagea prin felul in care o saruta, iar ea nerabatoare, il lipi de ea si incepu sa il sarute atat de apasat incat ii dureau buzele. Se simtea din ce in ce mai excitata, sanii ei se mangaiau de pieptul lui intesat cu par, usor aspru. Era o senzatie pe care o adora. Fiind atat de aproape de el, fiind aproape una cu el singuratatea disparu ca prin minune.
Isi dezlipira buzele, apoi el o lasa pe spatele fotoliului, ii aseza gambele pe spatele lui si incepu sa-i mangaie sanii manjiti de ciocolata incepu sa isi plimbe limba pe pieptul ei, ii musca cu delicatete sfarcurile dulci, apoi din ce in ce, se lasa mai jos, urmand calea ciocolatei. Pulpele ei ardeau, o musca cu putere de interiorul piciorului stang, iar ei ii scapa un strigat il lua de par, il saruta cu foc, il musca la fel de tare de buza de jos, apoi il impinse din nou in jos, intre picioarele ei. Atunci el incepu un sarut tandru apasat cu un desfrau al limbii o duse spre aleea extazului. Dar se opri, nu brusc, dar o facu si atunci ea il indeparta si pleca de langa el pe covorul imens, de culoarea smaraldelor. Se aseza pe burta pe covor, departand picioarele, asteptandu-l atunci el veni, invelindu-i trupul cu al lui. O ridica de bazin si incepu sa o descopere cu mainile. Ea ii cauta din solduri taria din ce in ce aluneca si mai mult spre el, cautandu-l cu disperare.
Fara sa fie rugat, intra in ea cu forta, dar in acelasi timp bland. Simtitor, ravasitor, inebunitor. Cu o mana o mangaia pe sani, iar cealalta si-o odihnea pe soldul ei stang, impunand ritmul. Nu se priveau in ochi, dar se simteau si asta era tot ce conta. Erau uniti, se iubeau cu foc. Erau aproape de a elibera toata tensiunea puternica din ei, dar atunci el se departa, o lua de mijloc si o rasuci sub el. Incepu sa se joace cu barbatia pe pantecul ei, ii aluneca usor spre interior, dar niciodata suficient de multumitor ea se agata de gatul lui, il saruta si se cuprinsera in brate pe covor, continuand sa se iubeasca, dar de data aceasta privindu-se in ochi. Se strangeau in brate si se iubeau de parca se stiau de o vesnicie. Trupurile lor erau intr-un acord perfect intr-un sincron perfect. Chipurile lor erau ravasite de atata simtire. Atinsera aproape in acelasi timp apogeul un dulce apogeu ce lasa in urma lui o liniste profunda adormira imbratisati, pe jos. Iar dimineata, ea facu un dus, in liniste, se imbraca, isi lua valiza, il saruta pentru ultima oara, il inveli si pleca lasand in urma fericirea si intorcandu-se cu inima stransa la singuratatea ce o primi cu bratele deschise…