Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit!

Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit!

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…!

Dar nimeni nu specifică dacă împreună sau separat. Fericiți ar trebui să fim cu toții, însă câți dintre noi suntem cu adevărat fericiți în cuplu?! Câți dintre noi avem relații cu adevărat sincere și sănătoase?! Puțini. Majoritatea relațiilor se bazează pe… necesitate.

Te iubesc pentru că mă iubești.

Am nevoie de tine.

Nu știu ce m-aș face fără tine.

Nu pot trăi fără tine.

Mi-e greu să respir fără tine.

Acestea sunt doar câteva din declarațiile pe care ni le facem unii altora pentru a ne mărturisi iubirea.

Ei bine… asta nu e iubire. Este o iluzie. O bulă în care putem trăi până la moarte. Ăsta e doar egoism pur. Mai simplu și mai sincer ar fi să recunoști că… te iubesc pentru că îmi ești de folos.

Atunci când oamenii nu-și mai sunt de folos unii altora, când tu nu îmi mai oferi mie ceea ce am nevoie, iar eu nu-ți mai ofer ție iluzia fericirii și a unei vieți împlinite, legăturile se rup. Deodată ajungem la:

Nu te mai recunosc.

Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit.

Nu mă mai faci fericită.

Păi da, n-are cum să mai fie bărbatul de care te-ai îndrăgostit dacă el nu-ți mai satisface nevoile egoiste.

Să nu te simți vinovat/ă. Captiv/ă într-o astfel de relație în care uzul și folosința se află la ele acasă, nici măcar nu realizezi că vă folosiți unul de altul. Așa crezi tu că este iubirea. Te-ai născut și ai trăit în sânul unei familii în care bărbatul este bun pentru că întreține și protejează familia, iar femeia este bună pentru că îngrijește și iubește „necondiționat” familia. „Necondiționat”… dar nu chiar necondiționat.

Ce-i drept, vremurile s-au schimbat, nevoile noastre au suferit, de asemenea, modificări. Modificările nu sunt foarte mari, pe lângă cele primare, au intervenit și alte nevoi emoționale și intelectuale. Fiecare avem nevoie de CEVA și când îl găsim pe ACELA capabil să ne ofere acel ceva, credem că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Nimic mai fals.

Eu, de exemplu, întotdeauna mi-am dorit să mă simt specială în ochii unui bărbat. Dacă el nu mă admiră, nu mă divinizează și nu îl simt ușor dependent de mine… înseamnă că nu îmi poate satisface EGOul. Căci da, vorbim de EGO. Un ego flămând care vrea să îi dai zi de zi acel ceva care îi animă și îi îmbunătățește toate aspectele vieții.

Este greu să recunoști ceea ce am scris mai sus, necesită multă putere. (Da, mă laud singură, dar sunt isteață și parcă merit.) Însă este primul pas prin care tu te poți desprinde, ușor ușor, de ego. Nu mai îndesa iubirea în cutia egoismului. Nu te mai încăpățâna să îți materializezi toate scenariile și fanteziile. Nu-ți mai strânge de gât partenerul. Nu mai fi absurd/ă, suspicios/suspicioasă, nu mai acuza, nu mai forța, nu mai manipula. N-ai văzut că toate astea n-aduc nimic bun?

Renunță la programele pe care ți le-ai inoculat în minte de ani de zile. Nu te mai teme că o să rămâi singur/ă dacă schimbi tiparul. Nu te mai obliga să trăiești în același cerc al viciului. Crezând că nu poți altfel și nu știi altfel, te supui unui abuz emoțional pe care îl trăiști la nesfârșit, indiferent de partener. Repeți același tipar și te afunzi într-o nefericire din care nu vei scăpa decât atunci când vei reuși să renunți la ego.

Ești o victimă? Te simți o victimă înșelată în dragoste? Ăla e tot egoul care te minte, te seduce și te afundă în depresie doar pentru ca tu să rămâi același om nesigur. Mintea îți joacă feste. Te sabotezi singur/ă chiar dacă nu realizezi, chiar dacă nu conștientizezi. Ești cel mai mare dușman al tău și singurul responsabil pentru fericirea sau nefericirea ta.

Renunțarea la ego e dureroasă, atroce, violentă, însă e singura cale de a-ți câștiga starea de bine și fericirea. Fericirea ta nu depinde de nimeni altcineva, decât de tine. Tu ești calea și adevărul. Tu poți orice. Important este să vrei. Stima de sine dizolvă egoul. Când o să realizezi că ești cea mai importantă și mai prețioasă persoană din viața ta, când o să renunți la manipulări, minciuni, falsități, măști și nu o să mai recurgi la tertipuri pentru a-l obliga pe celălalt să-ți satisfacă nevoile egoiste, când o să-ți aloci respectul cuvenit, atunci o să întâlnești iubirea perfectă, deplină, reciprocă, lipsită de frică și nesiguranță.

Există astfel de iubiri perfecte? Există, însă perfecțiunea este greu de atins, iar această perfecțiune nu poate fi atinsă decât dacă cei doi parteneri împărtășesc același nivel emoțional înalt. Amândoi trebuie să fie pe aceeași treaptă, de mână, uniți, sinceri, deschiși, altfel lucrurile nu funcționează. Relațiile sănătoase necesită voință și dorință reciprocă. De probleme și conflicte avem parte cu toții, important este să vrem să le depășim împreună. Când există același obiectiv comun, lucrurile nu pot să evolueze decât în bine.

Este mai ușor să suferi și să persiști în prostie, decât să iubești sănătos. Este de o mie de ori mai ușor.

 

 

Calcă-l pe nervi, fii indiferentă!

Calcă-l pe nervi, fii indiferentă!

Vara asta a destrămat cam multe povești de dragoste, iar bloggerițele au început să-și verse dorul și neputința pe blogurile lor. Cred că se ia acest obicei nociv. Aparent a-ți scrie sentimentele pe blog este un soi de terapie, însă dacă Făt-Frumos citește, mai bine nu mai scrii. Alexandra îl ridică în slăvi pe ex și chiar crede cu tărie că nu o să mai cunoască un bărbat mai extraordinar decât el, Ana își scrie de zor dorul și mărturisește că l-ar suna, dar de fapt așteaptă să o sune el, Raluca încearcă din răsputeri să îl întoarcă în viața ei prin textele ei.

Până nu de mult la fel făceam și eu. Încă am moment în care aș scrie despre el romane. Am făcut chiar un blog întreg despre el, cu toate acestea, privesc aceste fete din afară și îmi dau seama că băieții aia nu merită nici măcar un regret din partea lor. Este mai mult decât evident faptul că au fost părăsite și tot ele plâng și suferă. Nu e bine! Nu îi mai transformați în nemuritori pe blogurile voastre. Scrisul este un cuțit cu două tăișuri. Există posibilitatea ca masculul să realizeze ce femeie deosebită a pierdut, însă odată ce te-a părăsit, e clar că nu te-a iubit suficient de mult și nu merită să-l primești înapoi. De ce ai face-o?! Din dragoste? Care dragoste dacă el a ales să plece?!

Fetelor, în esența dragostea este ușoară. Nu înseamnă suferință sau luptă, ci echilibru, liniște, pace, siguranță și frumos. Nu puteai face nimic mai mult. Nu ai greșit voit. NU aveai cum să îl păstrezi sau să îl oprești. El a ales să plece sau să te părăsească pentru altă femeie. A făcut o alegere, iar tu trebuie să respecția asta. Ești o femeie puternică, poți să treci peste această dezamăgire. Decepția asta te călește. Nu-i hrăni egoul scriind despre el. Îi plesnește inima văzându-se prin ochii tăi, iar femeile care te vor urma vor avea de suferit mai mult decât tine. De ce? Pentru că l-ai transformat în buricul pământului, iar el se va comporta ca atare. El nu este centrul Universului. Tu ești centrul vieții tale. Tu ești actrița principală în filmul vieții tale și meriți un bărbat complet, care să te iubească deplin. Eu vă știu, vă cunosc și vă spun cu mâna pe inimă că n-ați pierdut nimic. Să nu plângeți după asemenea iubiri. Asta nu e iubire, e doar o poveste din care înveți.

„Sunt atât de recunoscătoare că m-ai făcut să simt, să cunosc dragostea, să mă descopăr și să învăț să iubesc cu toată ființa. Mi-ai colorat viața, m-ai făcut să zâmbesc, m-ai făcut să trăiesc și m-ai făcut să mă simt femeie. M-ai făcut să visez, m-ai făcut să cred că dragostea adevărată există, că nu este doar un basm și că oamenii nu se găsesc întâmplător, că nu există coincidențe și nici povești trăite în zadar.”

Recunoașteți replicile? Aparent sunt afirmații de femeie resemnată, dar știi că nu este așa. Te învârți în cerc. Implori tacit întoarcerea lui. Te încăpățânezi să idealizezi acea poveste și fără să-ți dai seama, te lipești și mai puternic de trecut. Scriind și descriind astfel povestea voastră nu înseamnă că ți-ai învățat lecția sau că ai luat partea bună a relației eșuate. În realitate încă îl iubești și te macină pe dinăuntru faptul că nu mai este cu tine. Îi simți lipsa și-i duci dorul cu toată ființa. Și e normal să fie așa, dar nu mai scrie despre asta. Nu-l mai umfla în pene chiar dacă a devenit sursa ta de inspirație. Nu merită. El știe oricum că l-ai primi înapoi oricând, dar uite, nu vine. El a mers mai departe și a pus punct relației voastre.

Prin aceleași stări am trecut și eu și am adoptat toate tacticile posibile pentru a-i smulge câteva reacții cu articolele mele. De câteva ori am și reușit. M-am convins de niște lucruri, mi-am obținut finalul după care tânjeam și acum s-a așternut liniștea în sufletul meu. Dar îmi amintesc fiecare articol pe care l-am scris despre el și pentru el și fiecare stare care m-a încercat atunci când scriam, îmi amintesc dorul sfâșitor pe care îl simțeam și golul care mă apăsa. Îl visam noaptea și mult timp am sperat la un mesaj din partea lui. Țineam telefonul lângă mine, însă în zadar. Atât de multă vreme am sperat că o să mă caute. Îmi amintesc până și tâmpeniile pe care i le-am spus și de care mă rușinez acum. Uneori parcă aș vrea să-mi șterg din memorie toate cretinitățile pe care am fost în stare să i le zic sau să i le scriu, însă nu pot și-mi dau seama că am învățat din greșeli și m-am maturizat mai mult decât îmi place să recunosc.

Așa că, dacă știi că el citește, nu mai scrie despre el. Calcă-l pe nervi, fii indiferentă. Oprește-te și nu îți mai face rău. Deși pare că ți-e mai bine după ce publici un articol, de fapt te afli într-un cerc vicios.

P.S. Nu îl manipula voit! Nu ține!