Hai să devenim „nimic”, am auzit eu că durează o veșnicie!

Am citit undeva pe net – Hai să devenim „nimic”, am auzit eu că durează o veșnicie – și am înțeles că ăsta este remediul perfect pentru tratarea uitării. Fiind nimic, n-am să te pot uita vreodată. Rămâi acolo, așezat pe un piedestal pe care eu însămi te-am urcat și de pe care nu te mai poate da jos nicio forță a naturii.

Sunt curioasă, oare te mai iubește vreo femeie ca mine? Atât de intens, nemuritor și… poetic?! Oare mai poate vreo femeie să-ți adore defectele acelea intolerabile pentru cele slabe de îngeri, dar care, știm amândoi, că te transformă într-un bărbat pasional și copleșitor, greu de iubit, greu de satisfăcut, greu de făcut fericit și, implicit, greu de uitat?! Nu-s femeile capabile de sentimente atât de mărețe. Ele se reorientează rapid către „iubiți” lângă care să le fie bine, lângă care viața să fie ușoară și sigură. Din nesiguranță nu gustă decât nebunii, iar eu sunt acea nebună care se joacă întotdeauna cu focul. Chiar dacă știu că la final devin cenușă, știu că din aceeași cenușă pot să renesc. Și o iau de la capăt cu aceeași iubire nesăbuită de care nu mă poate vindeca nici măcar vreo boală mintală care să-mi fure definitiv mințile.

Dacă vrei să saturi vreo femeie de tine, fii cu ea 24 de ore din 24. Nu o lăsa să-i fie dor de tine. Nu te juca cu mintea ei. Spune-i tot ceea ce vrea să audă. Iubește-o fix așa cum își dorește ea. Fii întruchiparea proiecțiilor ei. Dăruiește-i totul. Pune-i inima ta pe tavă și las-o să joace fotbal cu ea. Pupă-i tălpile picioarelor și n-o lăsa să ducă lipsă de ceva. Transformă-te în bărbatul visurilor ei. Copleșește-o cu dragostea ta. Asigur-o că orice ar fi, tu nu o să o părăsești niciodată. Când nu va mai avea ce să „schimbe” la tine, când nu va mai fi nimic de „dresat” în tine, când nu va mai trebui să te „vâneze” și să te hăituiască pentru ceva ce își dorește ea, te va părăsi. Te va părăsi pentru unul, de obicei, mai nașpa decât tine. Cam asta-i soarta.

Dar iubește-mă pe mine, oare m-aș sătura?! Oare aș fi altfel?!

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul scrierii, însă ar trebui să vezi ce nu îți scriu, cu siguranță te-aș speria mai tare. Să-ți fiu lecție de viață și nu mai lași pe nimeni să te iubească așa cum o fac eu. Să nu mai dai voie nimănui să intre atât de adânc în viața ta. Să nu alegi pe nimeni care să îmi semene. Să nu faci niciodată comparație între mine și alte femei. Să crezi că sunt atât de rea, încât să devin incomparabilă și inconfundabilă în mintea ta.

Poate așa o să rămân și eu neuitată în memoria ta.

Fiind nimic, ne transformăm într-un ideal pe care nu îl vom mai putea atinge cu nimeni altcineva.

P.S. Este doar un articol inspirat, cred eu. Încă nu mă arunc în urma trenului și nici nu-mi scurtez venele. :))

Cum se cheamă boala asta?!

Cum se cheamă boala asta?!

Știi ce zic?! Mai bine regulează-mă, iubește-mă, lasă-mă să scriu despre tine, dă-mi voie să simt, hai, lasă-mă să te sufoc și dacă voi încerca să te omor cu dragostea mea, iartă-mă! Așa sunt eu. Atât pot. Pot atât de mult încât sunt de speriat. Te invadez ca o forță a naturii. De ce aș da înapoi?! La nervi te pot ucide fără remușcări, însă imediat după aceea sunt în stare să-mi beau otrava propriei dureri.

Te implor, te rog, nu mi-e rușine, te venerez, știi. Sunt în stare să fac lucruri pe care femeile nu le fac de obicei. Te provoc să-mi furi întreaga lume, câștigă-ți nemurirea, omule. S-ar putea să-ți placă, s-ar putea să te simți invincibil ca un zeu, atât de multe îți pot oferi. Eu trezesc memorii, demoni, frici, smulg și inimi dacă vreau, însă liniștea pe care o pot imprima pe pieptul tău este inconfundabilă.

Mi-au apărut câteva riduri în colțul ochilor și vreo două-trei fire de păr alb. N-am îmbătrânit așteptând, am încărunțit urlând, luptând, sperând. Hmm, sunt neobosită. Gândurile și sentimentele mi-au violat sufletul, dar iată, sunt tot vie și mai puternică decât niciodată.

Din păcate pentru tine și din fericire pentru sănătatea mea mintală, dragostea nu-mi mai poate fura mințile. Nu am nevoie de ordine, indicații, limite sau îngrădiri. Nu-mi cere să renunț. Nu mai fac compromisuri. Nu mai tac. Nu mai accept. Nu mă mai prefac deloc că nu văd, nu aud sau nu simt. Nu îndrăzni să-mi mai reproșezi. Nu mă împinge la extreme, sunt deja în Iad și mi-e cald aici, m-aș fute și-aș râde ca o isterică.

Nu-mi mai poți închide gura decât cu buzele tale cănoase, iar inima mi se va opri doar dacă o vei smulge cu propriile tale degete de pianist. Hai, ce naiba! Sunt liberă! Mai pune-ți pofta-n cui. Nu-mi mai poți îngrădi bătăile inimii. Știi, le ascundeam ca să nu le auzi prea tare, acum le las să strige. Îți servesc zâmbind același venin care îți place. Știu că îți place.

Cum se cheamă boala asta?