Când o Eva moare, o alta îi ia locul

Când o Eva moare, o alta îi ia locul...

În seara asta mi-e dor. Și mi-e atât de dor încât simt că mi se usucă venele în sânge, iar sângele mi se înfierbântă sub presiunea gândurile care clocotesc pe un foc mocnit. Aștept și tot aștept să-mi treacă efectul supradozei pe care am înghițit-o acum câteva luni și sufletul pare să mi se împotrivească. Cu fiecare zi nu e mai ușor. E mai greu, pentru că m-apasă dorul, grija, vina și gândul că tare mi-ar mai fi plăcut să dau timpul înapoi.

Aș da timpul înapoi, m-aș înarma cu toate șurubelnițele și cheile franceze din lume, și-aș repara toate cele câte le-am greșit. Oare unde mi-a fost mintea? Unde mi-a fost stăpânirea de sine? Unde dracu’ mi-a fost șiretenia-mi specifică?! Pfff, dacă vreau sunt vicleană. Dar nu știu din ce cauză sau cine-a fost de vină, dar am uitat să-mi mai manifest coasta de drac. De parcă coasta aia, aia care mă apără de toate relele, mi s-a topit pe loc și-a fost absorbită de un sistem imunitar defectuos.

Cred că Eva e de vină. Eva, cea care a mâncat din fructul interzis, cea care s-a lăsat sedusă de un șarpe, apoi s-a ales cu un Adam slab, care-a făcut ca ea. Doar că eu nu sunt o Eva și nu mă aleg nici cu cel mai amărât Adam. Eu nu aleg Adamii care iubesc, dispuși să se sacrifice pentru mine, eu îi prefer pe cei deja sacrificați pentru alte Eve. De parcă eu, ca o copie proastă a unei Eve autentice, aș avea puterea de a mai schimba ceva. N-am putere. Dar m-am mințit că am și-acum zac. Sunt bolnavă de dor, de neputință, de indignare. Pe mine însămi mă plâng. Trebuia să știu că dragostea vindecă doar dacă este dezinteresată. Dar eu n-am fost dezinteresată, am vrut și am încercat să smulg ca să am. De fapt tot ce-am făcut a fost să mă sinucid. M-am sinucis în mici fărâme, dar iarba rea nu piere și iată, n-am murit. Sunt mai vie ca niciodată. Prin mine curge ceva curge ziua de ieri pe care nu o s-o mai recuperez vreodată.

Până mai ieri până să fie el și eu să fiu slabă, eram abilă. Știu toate teoriile din lume, știu toate fețele făcutelor și nefăcutelor și totuși, am avut îndrăzneala și nesimțirea cruntă încât să mă lepăd de umbre și de perfidie. Și pentru ce?! Pentru a fi o dezlănțuită. O muiere care a dat voie obrajilor aprinși să-i încingă creierul. Și mi l-am încins până l-am aprins. Și imediat, mi-am dat foc cu totul. Am luat foc, m-am perpelit în suc propriu și nu m-a durut prea tare. Șocul era mai mare decât durerea. Abia de-acum începe să se simtă. Se simte dorul în loc să se simtă nepăsarea.

Se spune că atunci când o Eva moare, o alta îi ia locul. Oare și ea va avea aceeași soartă? Se prea poate.

De ce nu mă atrag bărbații singuri?

De ce nu mă atrag bărbații singuri?

O cititoare a ajuns pe blogul meu căutând: De ce nu mă atrag bărbații singuri?

Fără menajamente o să afirm faptul că femeile sunt egoiste, posesive și geloase. Până și cele care nu recunosc, au simțul proprietății dezvoltat. M-aș mira ca o femeie care iubește, să fie capabilă să-și împartă bărbatul iubit cu o altă femeie. Stă în natura firii noastre să vrem bărbatul respectiv numai și numai pentru noi. Chiar dacă ești sau nu iubita oficială, mai devreme sau mai târziu îți vei dori să fii singura femeie din viața acelui bărbat.

Multe dintre noi, femeile, avem impresia că bărbații buni au fost deja luați. Acest lucru este, să spunem, parțial adevărat. Bărbații deja luați par mai buni decât cei fără obligații pentru că ei au învățat să se adapteze la o viață în doi. Au învățat să iubească o femeie, să se dăruiască și să ofere, știu cum să se poarte cu o femeie pentru a o face fericită și-atunci, bărbații cu obligații par fără cusur. Cei singuri, tocmai pentru că sunt singuri, nu prezintă interes pentru că noi nu reușim să vedem în ei toate acele calități pe care le observăm cu ușurință la bărbații cu obligații. Nu de puține ori ne-am trezit spunând: „Ia uite-l pe ăla ce-și iubește iubita, ce frumos se poartă cu ea, ce atent este cu ea, ce afectuos este. Se vede că o iubește din tot sufletul”. Și pac, beculețul se aprinde și ne gândim: „Îl vreau. Vreau să mă iubească și pe mine așa”. Numai că… aproape niciodată dorința nu se îndeplinește. Bărbații știu foarte bine să delimiteze o aventură de o relație serioasă, de viitor.

De multe ori avem impresia că dacă un bărbat este singur, are câte un defect major, câte o meteahnă sau din contră, că este periculos, că-și bate joc de femei sau nu știe să iubească sincer o femeie. Nu este așa. Bărbații singuri sunt cei pe care trebuie să îi vizăm. Pe ei trebuie să îi observăm primii. Așa este firesc. Și chiar dacă nu sunt cei mai învățați în arta amorului, dragostea se construiește în doi.

Ca femeie, ești datoare să ai răbdare și astfel să faci bărbatul singur să se deschidă, să vrea să se implice, să vrea să ofere, să vrea să iubească. Dar dacă tu nu ai răbdare, nu știi cum să-l „mânuiești” și nu te simți în stare să iei lucrurile pas cu pas, atunci să nu te mire faptul că nu ai pe nimeni lângă tine și nu ești atrasă de un bărbat singur. Cu toții avem defectele și calitățile noastre. Poate că bărbații singuri nu sunt niște „zâni”, dar uneori nici noi nu suntem mai breze, facem alegeri nepotrivite și-apoi ne plângem de milă.

Așadar, dacă nu te atrag bărbații singuri, înseamnă că ai un blocaj emoțional sau pur și simplu ești atrasă de fructul interzis.

Blocajul emoțional. Este de ajuns să faci puțină pace cu tine, să te gândești din ce în ce mai mult la tine și la nevoile tale și îți vei da seama de ce nu vrei lângă tine un bărbat fără obligații. Este foarte probabil ca tu să fii cea care nu poate să se dăruiască total. Tu să fii cea care are rețineri și nu poate să iubească deplin. Dacă știi că nu poți să oferi fără limite, atunci este clar că nu ești pregătită pentru o relație completă. Fiind cu un bărbat care nu e singur, care are lângă el o altă femeie, te menții oarecum în siguranță. Ești conștientă că nu ești singura femeie din viața lui și-atunci, nu ești nevoită să te implici prea mult în acea relație, te bucuri de prezent și atât. Fără să te gândești la ziua de mâine sau la obligații. Așadar, trăiești momentul și atât.

Fructul interzis. Fructul interzis este delicios, știm cu toții. Majoritatea dintre noi l-am gustat, chiar și cei care nu recunosc. Este aproape imposibil să nu fi călcat nici măcar o dată „strâmb”. Tentațiile sunt la tot pasul. Ispitele ne fac cu ochiul din toate părțile. Dar să „mănânci” doar fructe interzise nu este un stil de viață sănătos. Mai devreme sau mai târziu ascunzișurile te vor sufoca și îți vei da seama că vrei mai mult. Vei realiza că vrei o relație normală, care să te împlinească cu adevărat și care să te consume mai puțin. Nicio femeie nu acceptă la infinit locul din umbră, oricât de grozav ar fi bărbatul acela și oricât de senzațională ar fi relația ta interzisă cu el.

Relațiile cu bărbații care nu sunt singuri sunt foarte frumoase o perioadă, dar devin insuficiente în timp și nu aduc niciodată fericirea deplină. Așadar, dacă vrei să fii fericită, dă-ți șansa unei relații cu un bărbat singur. Încearcă să descoperi frumusețea unei relații complete.