Tu te mai culci și cu alte femei?!

– Tu te mai culci și cu alte femei?

– De ce mă întrebi asta?

– Nu-mi răspunde cu o întrebare! Simt că mai există și alte femei în viața ta. Nu știu dacă mai ai vreo relație în paralel, însă simt că nu sunt singura care îți trece prin pat. Nu-i nevoie să-ți controlez „fizicul” sau telefonul ca să aflu. Eu știu pentru că simt.

– Când plec din oraș, da, se mai întâmplă să mă culc și cu alte femei.

– Ce-ți lipsește?

– Nimic!

– Atunci de ce o faci?

– Din curiozitate, pentru că sunt atras de vreo altă femeie, pentru că pot, pentru că îmi place. De ce să te mint dacă oricum știi?! Nu are legătură cu tine. Stă în natura firii mele… așa sunt eu. Și cred că nu ar trebui să te afecteze. Știai cine sunt de când am ieșit prima dată.

– Nu, nu știam. Sau cel puțin nu am crezut că ești chiar așa…

– Eu ți-am spus, însă probabil tu nu m-ai crezut. Am convenit că vom avea o relație deschisă și frumoasă, nu? De ce să schimbăm ce avem dacă ne e bine așa?!

– Nu-ți reproșez și, clar, nu mă afectează. Vreau doar să știu. Vreau să cred în instinctele mele în continuare. Deși, ca să fiu sinceră, când intră o altă femeie în peisaj, eu obșinuiesc să dispar.

– Nu e cazul să o faci și acum. Nu a intrat nimeni în peisaj, iar eu nu am de gând să plec nicăieri. Mergem înainte ca și până acum…

– Arată-mi ultima cucerire.

– De ce vrei să o vezi?

– Pentru că sunt curioasă.

– Nu ți-o arat. Nu are sens.

– Te rog.

– Ești masochistă?

– Nu, iubitule, nu îți acorda atât de multă importanță. Nu sufăr. Să spunem că sunt curioasă să văd ce fel de femei îți plac atunci când eu nu sunt cu ochii pe tine.

– Uite-o… îmi spune el întinzându-mi telefonul.

– Serios?! Asta e?

– Da, de ce?

– Este mult mai mare decât tine.

– Nici nu m-a interesat câți ani are…

– Se vede…!!! Să știi că dacă era mai frumoasă o acceptam în patul nostru… în fond, sexul cu o femeie s-ar putea să îmi placă și mie!

– Poftim?

– Se pare că nu sunt masochistă, ci doar pofticioasă. Însă ea nu îmi place!

Acum câțiva ani aș fi făcut un scandal monstru, acum, însă, aproape că nu mi-a păsat. M-a dezgustat și întâmplarea asta a pus capac acestei „relații”.

Din nou îmi amintesc de Dragoș, cel pe care l-am prins în fapt cu o femeie foarte apropiată de mine. Întâmplarea asta m-a marcat pe viață. A fost momentul în care am realizat că sunt bolnavă de gelozie și trebuie să fac ceva pentru a mă schimba.

”Frumosul meu” era efectiv în ea când eu am intrat pe ușă și, într-un acces de furie, am luat o foarfecă pe care am găsit-o la întâmplare și m-am repezit spre el, jurându-i că am să-l omor pentru treaba asta.

Și iarăși spun că singura crimă de care aș fi capabilă este cea comisă din gelozie.

Mulțumită momentului de luciditate, nu l-am rănit fizic, însă am urlat, reproșat și înjurat mai ceva ca o mahalagioaică. N-am putut să vărs nicio măcar o lacrimă, însă fierbeam de furie, eram turbată. I-aș fi luat beregata. Dragoș, la fel de curvar ca majoritatea celor pe care i-am ales de-a lungul vieții mele de femeie „matură”, tipul de care eram cât de cât îndrăgostită, mă înșelase cu o femeie foarte dragă mie.

Povestea cu el s-a încheiat în acea seară, însă mai dăm ochii abolut întâmplător. Nu ne mai cunoaștem, nu ne salutăm, dar el îmi zâmbește de fiecare dată. Adevărul este că la acea vreme îi oferisem cel mai tare sex oral de care avusese parte. Damn! Eu și gura mea spurcată.

Dar să revenim la zânul din zilele noastre. Am ajuns la concluzia că scenele de gelozie nu își au rostul. Bărbații nu pot fi ținuți în lanț. Bărbații nu sunt fideli nici dacă le oferi „cel mai de calitate” sex. Bărbații nu pot să și-o țină în pantaloni nici dacă iubesc o anumită femeie. Dacă stă în natura firii lor să fie infideli, vor fute alte femei fără nicio remușcare.

„Prietenaș”, n-am o problemă cu infidelitatea. Fute-te dacă așa simți. Regulează ca un câine toate cățelele care îți ies în cale. Fute-te până ți s-o apleca. Să-ți dea sângele pe nas de la atâta sex, însă fă-o cu unele care să-mi fie cel puțin egale. Nu cu toate ofilitele. Nu cu toate proastele. Nu cu acelea care își pun poalele în cap imediat ce le zâmbești, le arați mașina și le vorbești puțin despre funcția ta.

Și da, sunt rea. Și culmea este că ultimele mele „legături” au fost cu bărbați mai tineri decât mine. Toți mai tineri decât mine. Însă, frățică, nu cu 10-15-20 de ani, ci doar cu maximum 5 ani amărâți.

Pe bune, ce văd bărbații la femeile mult mai în vârstă decât ei? Ce își imaginează că fac sau au ele? Cumva se transformă în inorogi pufoși în pat? O sug cu două guri? Dau mai mult din fund? Sunt mai pasionale? Pică mai repede la așternut? Sunt mai „speșăl”? Pe bune, ce au în plus față de noi, astea mai tinere?

Nu am nimic cu femeile +45, însă nu-mi place de nicio culoare când o femeie +45 și-o trage cu unul care n-a împlinit nici 30 de ani. Și nu, nu sunt o frustrată căreia i-a furat „șunca din fasole” una mai în vârstă. Nu mi s-a furat nimic, pentru că nu am deținut nimic. Și în plus, „victimele” habar n-au cu cine au de-a face. Se bucură și ele de un tinerel pofticios.

Trecutul meu are mai multe părți bune, cea mai bună parte este că iubirea nu-mi mai este „luată” cu atâta ușurință. Nu te iubesc, nu am așteptări de la tine. Să-ți iasă pe nas sexul cu altele! Dacă vreau, devii vibratorul meu, un bărbat cu sânge-n trotinetă de care mă bucur din când în când și atât!

Cât de cârpă poți să fii?!

Dur titlul – cât de cârpă poți să fii – nu-i așa?! Ei bine, ești o femeie cârpă dacă dai voie bărbatului să te trateze ca pe o haină veche. Îți asumi rolul de femeie cârpă atunci când te face de rușine public, când te înjură public sau în particular; când te înșală fără să mai ascundă acest lucru; când te lovește sau pur și simplu, când se comportă cu tine ca și cum ai fi un cățel, adică îți dă dragoste cu lingurița și afecțiune cât să nu-ți pierzi interesul. Nicio femeie nu ar trebui să accepte un astfel de „tratament”. Dacă bărbații au orgoliu și mândrie și TU ar trebui să ai stimă și respect de sine. Nu accepta așa ceva, indiferent cât de mult l-ai iubi.

Aia nu e iubire atunci când zi de zi îți subminează sinele și te face să te simți un nimic. Tu NU ești un NIMIC! Meriți respectul cuvenit. Meriți să fii tratată cu blândețe, considerație, dragoste și așa mai departe. Dacă într-o relație nu există respect și o comunicare decentă, atunci aceea nu mai este o relație. Clar nu! Ești făcută curvă, ți se reproșează vrute și nevrute sub motivul geloziei; ești proastă pentru că nu îl înțelegi; nu ești bună de nimic, pentru că nu ești în stare să-i ghicești poftele; ceri voie ca să ieși în oraș cu prietenii, pentru că amicii nu îl plac pe el sau el nu-i place pe ei; îți impune să-ți vizitezi mai rar mama, pentru că ea se bagă în relația voastră. Limitele, reproșurile și jignirile sunt la ordinea zilei. Atunci de ce mai stai cu el? Ce te orbește atât de tare încât să rămâi tot acolo?

Ți-a spălat creierul și prin urmare ești o cârpă! Dar stai liniștită, într-o zi, oricât de uzată ar fi cârpa, oricât de ruptă, de murdară și de găurită ar fi ea, dacă o speli, o bagi puțin la clor și o clătești cu balsam, s-ar putea ca zdreanța să-și recapete strălucirea de odinioară. Deșteaptă-te, femeie! Nu, n-am de gând să-ți recit imnul! Doar te provoc să renunți la a mai fi găina călcată și bătută de „cocoș”. Leapădă-te de gândirea îngustă și renunță să mai crezi – mă iubește, dar așa e el, nu se poate schimba! Ba se poate schimba! Problema este că nu vrea, iar tu continui să-i permiți orice, fiind EXTREM de sigură că te iubește, dar așa e el – puternic – al naibii să fie el!

Fii o cârpă în continuare, iar el o să șteargă cu tine pe jos până când o să apară o femeie ADEVĂRATĂ. O femeie care să îl provoace și care să îi stârnească ACEL interes și ACEA curiozitate pe care tu, îndobitocită fiind, nu mai poți să le trezești în el. Bărbații așteaptă să fie puși la respect! N-ai crede, nu-i așa?! Eh, mai învață! Ca să te respecte, trebuie să te faci respectată! O femeie adevărată își cunoaște locul și știe să și-l câștige într-o relație. Fiind cârpă, nu faci altceva decât să grăbești sfârșitul relației. Un bărbat inteligent nu înjosește, iar o femeie deșteaptă, care se prețuiește, nu acceptă să fie înjosită și umilită. Oricât de mult l-ai iubi și oricât de bine ar face sex (nu dragoste!), ca să nu spun, oricât de bine te-ar fute, TREBUIE să fii femeie, nu cârpă!

Sex în trei…

Astăzi am primit următoarea întrebare pe email:

Dama, ce părere ai despre sexul în trei?

Hhmmm ce părere am eu?! Sufletul meu de femeie l-ar refuza cu desăvârșire. Nu sunt și nici nu voi fi vreodată în stare să fac sex în trei. Decât dacă nu iubesc bărbatul respectiv. Poate că aș încerca dacă nu aș avea sentimente pentru nimeni. Dacă îl iubesc, nu aș fi în stare și nu aș accepta. Ba chiar m-aș simți contrariată dacă mi-ar propune așa ceva. Da, știu că ceea ce spun eu aici este pură ipocrizie, dar așa suntem noi, femeile. Vrem multe, dar unele fapte nu le-am face cu persoana iubită. Avem și noi o doză de nebunie, însă în cuplu egoismul și simțul proprietății este pregnant. Așa că nu aș împărți cu nicio altă femeie bărbatul meu, chiar dacă vorbim doar de o singură dată. Nu aș putea. Sunt egoistă. Nu m-aș excita văzându-l că sărută și dezmiardă altă femeie în patul nostru.

Sexul în trei este ok, poate fi plăcut atât pentru femei cât și pentru bărbați. Sexul în trei este o fantezie, nu un stil de a-ți trăi viața sexuală. Dacă ai o astfel de fantezie, sfatul meu este să îl faci cu persoane pe care nu le iubești. Este esențial să placi oamenii cu care te culci, dar nu o face cu cineva la care ții din tot sufletul. Fă sex în trei dacă ești o persoană foarte puternică și poți să faci diferența dintre fantezie și adevărata afecțiune.

Un cuplu ar trebui să fie foarte sudat ca să poată aduce în intimitate o a treia persoană. Nu trebuie să existe nicio fărâmă de gelozie, însă trebuie să existe o încredere nemaipomenită. De obicei, înainte de a face un threesome, cuplul face un fel de înțelegere de genul – O facem o dată și gata. O facem cu o persoană pe care nu o cunoaștem și pe care nu o vom mai revedea niciodată după. O facem cu cineva care nu reprezintă niciun pericol pentru relația noastră.

Nu prea poți și nici nu este indicat să bagi un prieten sau o prietenă în patul tău. Dacă tipa este prietenă cu iubita ta, atunci sigur o să mai dai ochii cu ea. Mai devreme sau mai târziu ori vei ajunge să-ți înșeli iubita, ori dacă nu o înșeli tu, o să ajungă ea să-și îndepărteze prietena de teama că tu ai putea să o înșeli cu fătuca pe care împreună ați introdus-o în intimitatea voastră. Reciproca este de asemenea valabilă.

De obicei sexul în trei este o întâmplare spontană. Ceva neplănuit, care vine de la sine într-o conjunctură anume. Și aici mă refer la chefuri, petreceri, ieșiri în club, chermeze care se lasă cu tăvăleală venită din senin, din belșug, din abundență și uneori cu împlinirea unei super fantezii. Sunt și prieteni care se decid să facă sex în trei doar pentru a-și satisface curiozitatea. Exact, sexul în trei este o curiozitate. O experiență care s-ar putea să îți placă foarte mult. Însă există și riscuri – poți să nu faci față, poți să nu satisfaci cele două femei sau cei doi bărbați, s-ar putea să nu te simți tocmai în largul tău, s-ar putea să nu reușești să te deconectezi de realitate. Depinde foarte mult ce fel de om ești din punct de vedere fizic, emoțional și intelectual.

Dacă ți-ar plăcea, fă-o. Însă nu-ți implica partenerul sau partenera. Eu, cel puțin, nu aș face-o. Ca să propui așa ceva persoanei iubite, trebuie să fie o femeie sau un bărbat foarte deschis la minte, capabil nu doar să te împartă, dar și să se simtă bine într-o astfel de treabă. Poți să faci manage a trois cu persoana iubită și cineva străin, dar discutați mult înainte și picați de acord dacă e ok sau nu. Dacă nimic nu vă pune în pericol relația, niciun sentiment negativ care să intervină după, atunci sunteți liber să experimentați orice doriți.

Succes la sexul în trei. Să mă anunțați, dragi bărbați, dacă ați făcut față din punct de vedere fizic să satisfaceți două femei.  🙂