Trecut de două noaptea

Este trecut de două noaptea și cele câteva pahare cu vin băute își spun cuvântul! Mi se împleticește mintea, rațiunea mi-e adormită, iar sentimentele îmi dau târcoale. De ce învie ele la băutură?! De ce nu rămân în același con de umbră?! Zilnic mă chinui cu ele, zilnic le încătușez, dar uite, sunt nopți în care se eliberează vrând-nevrând, torturându-mă!

Am scris vreodată la această oră?! M-am lăsat vreodată purtată de avalanșa de gânduri care-mi sufocă mintea într-un ritm alert, atroce?! Nu știu, nu-mi pasă! Nu-mi mai pasă de nimic în acest moment, totul e gol și pustiu. Pentru câteva minute am voie să simt golul atât cât scriu acest articol, apoi îmi șterg lacrimile și mă oblig să te uit. Îmi dau voie să sufăr, să doară, să plâng, să-mi strig neputința! Nu mă mai gândesc nici la ce am de făcut mâine azi, nici la planurile de viitor, nici la visurile pe care le am de îndeplinit, nu mă mai gândesc la nimic. Las deoparte pârghiile de care mă agaț zilnic. Mi-e al dracului de dor!

Mi-e al dracului de dor și nu știu de unde să te iau! Nu știu de unde să te chem, cum să te strig și în ce fel să dau de tine! Nu pot să te fur de nicăieri, ai plecat. Ai plecat așa cum ai spus. Te-ai dus! Unde dracului te-ai dus?! Ți-o fi bine?! Ți-ai găsit liniștea? Țelul, scopul, uitarea?! Nu de mine n-aveai cum să mă uiți pentru că nu m-ai purtat niciodată în mintea și în sufletul tău. Ce naiba e ăsta?! Se cheamă dor?! Cred că de fapt îți duc grija așa cum eram obișnuită să o fac! Îți duc grija și nu meriți. Mă gândesc adesea ce-o fi în mintea și în sufletul tău. Același haos, același întuneric, același gol?! Aceeași putere și stăpânire de sine?! Cum ai putut să fii atât de puternic și totuși atât de slab?!

Câte întrebări îmi pun Întrebări inutile. Nu-și mai au rostul. Nu știu de ce mă frământ, de ce mă gândesc, de ce-mi mai înveninez sufletul. Nu știu de ce nu pot să te dau dracului pur și simplu! Pentru că meriți! Cât meriți să șterg cu tine pe jos! Cât ai fi meritat să-ți terfelesc reputația și mândria! Cât ai fi meritat să te umilesc! Dar ai făcut-o tu pentru mine. Singur te-ai distrus! N-aveam ce să mai distrug și eu! Nimicul nu poate fi nimicit! Doamne, și cât iubesc nimicul! Cât l-am iubit și cât de mult am vrut să-i dau viață nimicului!

Ochii mei în ochii mei găsesc tristețea de fiecare dată când mă gândesc la tine! Cândva am fost omul care te privea cu cea mai mare încredere și dragoste. Oare ceea ce am văzut în tine era fals?! S-au dovedit toate neadevărate

Când o să scap de tine?! Când?! Spune-mi!!! Cât aș vrea să te șterg din mine. Am ajuns să regret eu care nu regret niciodată ceea ce a fost săvârșit dar uite că regret! Și nu meriți nici măcar un cuvințel din ceea ce am scris! Nu meriți nici măcar ceea ce a fost scris să trăim!

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnii misterioși trag la mine. E dovedit științific. Bineînțeles că glumesc, numai că… uneori, am plăcerea de a da peste un om care să mă stimuleze intelectual. Atunci iau naștere aceste articole. Într-un fel sau altul găsesc inspirația în discuții și dezbateri care mă stimulează nu doar să gândesc și să-mi doresc să mai schimb câte ceva la mine, dar și să scriu despre aceste „probleme”.

Domnul misterios m-a întrebat – Ai și tu impresia că ceva a dereglat la un moment dat relația firească bărbat-femeie?

Răspunsul a fost – DA! La cât de rar întâlnită este dragostea, sigur ceva a stricat relația bărbat-femeie. Dar nu știu ce anume a dereglat firescul relațiilor. Nu știu când s-a produs această dereglare și nu știu dacă mai poate fi reglată în vreun fel.

Adevărul este că trăim într-o lume în care atracția fizică este mai importantă decât iubirea. Cei mai mulți oameni vor să se distreze, vor să simtă pericolul, să le curgă prin sânge pasiunea; foarte puțini sunt capabili să-și ia un angajament serios, să se înhame într-o relație deplină, bazată pe iubire, încredere și fidelitate. În fond, cine și-ar dori o relație adevărată când totul în jur este nesigur, când ispita este la tot pasul și avem din ce în ce mai puțină voință?! De frica suferinței, oamenii fug de iubire și aleargă după împlinirea sexuală. Este normal așa?!

Domnul misterios a venit, însă, cu o completare mult mai complexă – Acum culegem roadele revoluției sexuale care a transformat bărbatul și femeie din ființe complementare în competitori. Acel nivel de empatie și cunoaștere profundă nu se mai atinge pentru că totul este eclipsat de cunoașterea fizică, de sexul ca divertisment. Pe de altă parte, sunt convins că sunt multe fete care încearcă să fie cât mai dezirabile și disponibile sexual din naivitate, crezând că așa câștigă atenția și respectul bărbatului. Cu alte cuvinte, ne comportăm după standardele cerute de societate, dar în sinea noastră vrem exact opusul. Bărbații, cretini și lipsiți de onoare, voință și dominați de patimi caută și pretind femeilor respect și devotament. Iar femeile, vulgare și masculinizate, vor să demonstreze că „pot”, că sunt independente și reușesc tot ce își propun, dar care simt nevoia unui bărbat afectuos.

Există cumva o rezolvare? Probabil că există, dacă ne-am dori mai mult o iubire deplină și am învățat să ne dăruim complet. Dacă am pune mai puțin baza pe sexul ca divertisment și ne-am dori mai mult o familie, atunci poate că lucrurile s-ar îndrepta și ar fi mai puțini oameni singuri. În cartea „Feministul și noua ordine mondială”, Henry Makow, autorul, a dat o definiție foarte interesantă relației dintre bărbat și femeie, ca ființe complementare. Iată un scurt fragment din carte:

„Feminitatea are drept trăsătură definitorie iubirea unei femei pentru soțul, copiii și familia ei. Masculinitatea are drept trăsături definitorii puterea și spiritul de conducător. Puterea bărbatului este afrodisiacul suprem pentru femei. Bărbații în mod firesc tânjesc după putere. Femeile vor dragoste. Astfel, contractual heterosexual (căsătoria) presupune schimbul dintre puterea femeii și puterea masculină, exprimată sub forma iubirii. Femeile îi fac pe bărbați puternici, încredințându-le puterea lor în schimbul dobândirii iubirii. Căsătoria canalizează puterea masculină pe o cale socialmente constructivă: construirea și sprijinirea familiei. Femeile „nu pot” avea totul. În sfera personală ele trebuie să aleagă între dragoste și putere.”

Concluzia: Bărbații și femeile trebuie să facă schimb de putere, nu să-și confrunte puterile, doar așa relația bărbat-femeie se va regla!

Fără încredere nu trec nici strada!

Fără încredere nu trec nici strada.

Puțini sunt oamenii în care am încredere absolută. Sunt puțini, dar sunt genul de oameni cu care aș merge până la capătul lumii fără să pun întrebări, fără să am îndoieli și fără să îmi fie teamă. Da, se poate să ai atât de multă încredere într-un om. Nu am nevoie de nicio asigurare ca să am încredere, de niciun cuvânt. Mă simt în singuranță. Totul este liniște. Pace. Protecție.

Cred în mine cu toată ființa.

Dacă X s-ar întoarce, cum ai reacționa? Ce ai face? I-ai răspunde?

L-am căutat de nenumărate ori, dar știu, simt, că nu îi mai pot oferi nimic. Adevărul este că azi, după un an și ceva în care nu am mai vorbit, realizez că nu mai am niciun sentiment. I-aș răspunde, dar nu i-aș mai putea oferi nimic din tot ceea ce i-am dăruit pentru că nu mai încredere. Nu mai am încredere, iar fără încredere nu sunt capabilă să trec nici strada, darămite să ofer prietenie, respect, sinceritate, dragoste, înțelegere, compasiune și așa mai departe. Nu îi mai pot fi nimic pentru că în permanență m-aș întreba dacă mă minte. Oamenii mint gratuit adesea. Aș avea îndoieli și nu aș fi capabilă nici de înțelegere și nici de compasiune. Nu pot să mai cred din nou într-un om care mi-a furat violent toată încrederea mea în el. Chiar dacă nu ne-ar mai lega nimic erotic, tot nu aș putea să mai cred vreun cuvințel sau vreo promisiune. Totul se reduce la zero.

Dragostea nu e de ajuns.

Sunt atâția oameni care se iubesc cu adevărat. Se iubesc pătimaș și cu toate acestea nu sunt împreună sau nu pot fi împreună. Și-au pierdut încrederea. Nu mai cred în ei. Nu se mai cred unul pe altul. Nu mai sunt sinceri unul cu altul. Nu își mai respectă alegerile și promisiunile. Se tem de ei, de reacțiile lor și de tot ce ar putea face. Se tem de nou. Le este frică și rănesc fără să își dorească asta. Vor să ofere iubire, dar de fapt provoacă suferință cu nemiluita pentru că se tem și pentru că și-au pierdut orice fărâmă de încredere.

Încrederea este fundația iubirii.

Când nu mai există încredere nu mai există nimic. Nu mai există respect, nu mai există tragere de inimă, nu mai există sinceritate, nu mai există libertate, nu mai există nimic din tot ceea ce înseamnă o relație frumoasă, deplină. Dragostea, deși împărtășită, este un efort continuu pe care îl fac ambii parteneri, în egală măsură. Dar mai vor să construiască?! Mai vor să tragă în același sens? Ajung la acea teribilă întrebare: „oare merită sacrificiul?”. Fără încredere se instalează îndoiala, iar cu îndoială în suflet viața și dragostea nu pot fi trăite.

Fără încredere lupta, îndârjirea și încăpățânarea de a fi cu cineva este o suferință permanentă. Mai des suferi decât ești fericit/ă.

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele…

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele…

În timp ce-mi trăgeam chiloții pe mine îmi spuse:

O să scrii și despre mine?

Păi vrei să scriu? L-am întrebat eu râzând, crezând că se teme de acest lucru. În fond, era un bărbat care urma să se căsătorească, nu avea nevoie de o nebună care să facă o pasiune pentru el. Mă cunoștea de ani de zile, însă eu credeam că nu mă cunoaște deloc. L-am judecat greșit, ce-i drept. De fapt avea cam prea multă încredere în mine.

Mare greșeală!

Mi-ar plăcea să scrii despre mine, dar să nu dai nume. Mi-ar plăcea să citesc felul în care ai perceput tu momentele noastre, să văd cum ai simțit tu atingerile mele.

Dar am mai scris despre tine și-n trecut, i-am zis eu încercând să scap de această „temă” pe care nu mi-o doream. Știam că avea nevoie de mine ca să-l fac să se simtă bărbat, însă nu mă gândeam că avea să mi-o ceară direct. Simțea nevoia de validare, voia să se simtă din nou un mascul alfa, tânjea după perioada în care fusese dorit de mai multe femei. Dar eu eram atât de defectă în acel moment încât habar n-aveam pe ce lume trăiesc, darămite să descriu o partidă drăguță de sex.

Îmi amintesc acea perioadă în care și eu, ca și altele, visam la el și mi-l doream. Ba chiar într-un timp am fost prietenă cu o femeie care îl iubea fantastic. Oh, mi se întorcea pielea pe dos de fiecare dată când ea îmi povestea unele chestii intime despre ei. Atât de tare îl voiam și eu Dar uite așa, rând pe rând, toate i-am trecut prin brațe. Eu la ani distanță, dar tot acolo am ajuns. Amândoi ne-am dorit acest lucru încă de când am avut primul contact. Mi se păruse ATÂT de atrăgător, dar de fapt era un bărbat copil. Copleșitor de dulce și de afectuos.

Da, dar atunci ți-ai imaginat cum ar fi dacă am face, iar acum chiar poți descrie cum a fost să facem

Hmmm mi se pare echitabil. Eu te-am chemat ca să mă ajuți să uit, tu ai venit din curiozitate, pentru că-ți doreai de mult, dar și pentru că voiai să vezi cum arați prin ochii și prin sentimentele mele. Știi, de obicei scriu doar despre trecutul meu, despre bărbații care nu o să mai ajungă vreodată prin patul meu, i-am zis eu cuibărindu-mă lângă el în pat și trăgând cu nesaț din țigara electronică pe care o fumam la acea vreme. O să scriu și despre tine dacă asta îți dorești, i-am zis eu privindu-l în ochi și atingându-i cu vârful degetelor falusul aproape erectil.

Asta înseamnă că nu o să ne mai vedem? Mă întrebă el făcând ochii aceia copilăroși mai mari decât erau deja.

Nu știu, i-am spus eu sărutându-l, dar știind că nu aveam să mă mai culc cu el vreodată.

Și uite așa astăzi am realizat că scriu doar despre trecut, niciodată despre prezent. În momentul în care încep să scriu pe blog despre un bărbat, de fapt afișez un semn clar că el începe să devină parte din trecutul meu. Dintr-un motiv sau altul, el încetează să mai fie bărbatul de care eu am nevoie. Când trăiesc ceva frumos, nu simt nevoia să scriu despre acel om. Prezentul mi se pare atât de prețios încât nu vreau să îl transform în trecut dezvăluindu-l și afișându-l public pe blog.

Blogul este un cuțit cu două tăișuri pentru mine. Cine îl citește fie ajunge să se teamă de mine, de ce aș putea scrie sau de ce ar putea citi, fie ajunge să-și dorească cu ardoare să-l fac „nemuritor” și-atunci îmi piere mie interesul. Dacă o să cunosc vreodată un bărbat care să accepte adevărul despre mine, să știe cine sunt, de unde vin, ce scriu și unde scriu, dar care să nu-și dorească să scriu despre el și chiar să-mi interzică aceast lucru, îmi va câștiga respectul. Până acum nu mi-a zis nimeni – să nu scrii despre mine

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele!

Despre laudele și aprecierile bărbaților

Fragment din cartea Colecționara de Secrete, capitolul Perfect de Imperfectă, despre laudele și aprecierile bărbaților.

Dar spune-mi tu, de ce au nevoie femeile de laudele, confirmările și aprobările bărbaților? Se presupune că femeile s-au emancipat, nu? De ce mai avem nevoie de cuvintele frumoase ale bărbaților?

Se spune că în iubire până și cele mai puternice femei rămân fără control, scoțând la suprafață vulnerabilitatea și dorința de a fi iubite până la sacrificiu, poate. Oricât de independentă ar fi o femeie, din toate punctele de vedere – profesional, financiar, social, emoțional și intelectual – ea are nevoie de un bărbat alături. În teorie nimeni nu ar trebui să-și pună bazele în altcineva. Nu ai nevoie de un bărbat care să-ți spună că ești frumoasă, deșteaptă și minunată. Și totuși, fiecare femeie tânjește după iubire, apreciere și susținere morală. Oricât ar fi femeia de conștientă de calitățile și realizările ei, confirmarea bărbatului este importantă. Aprobarea lui este o dovadă de dragoste și încredere. Deși încrezătoare în forțele proprii, susținerea bărbatului face femeia să fie mai puternică și mai capabilă. Laudele lui îi spun indirect cât de importantă este ea pentru el.

Femeia adoră cuvintele. O femeie are nevoie să audă toate acele lucruri pe care doar un bărbat îndrăgostit este capabil să le spună. Orice femeie cunoaște faptul că bărbații se exteriorizează greu, iar dacă el ajunge să-și manifeste iubirea și verbal, nu doar fizic, este o dovadă în plus că relația aceea este pe făgașul dorit. Legătura lor se îndreaptă către o relație serioasă, de lungă durată, exact cum își doresc femeile. O femeie deșteaptă și independentă este conștientă de valoarea pe care o are, însă confirmarea bărbatului ei îi dă și mai multă încredere în ea însăși. Iar ea îl va iubi chiar mai mult și-i va întoarce laudele binemeritate. Relația lor se va consolida din ce în ce mai mult. Fac schimb de laude și demonstrații de apreciere, iar armonia va plana în aer. Cam așa funcționează iubirea în doi. Și trebuie să recunoaștem, când femeia este iubită corect, iar ea simte și cunoaște cu toată ființa dragostea bărbatului ei, se transformă într-o femeie nemaipomenit de frumoasă. Femeia fericită este cea mai frumoasă. Dar pentru ca ea să funcționeze la capacitate maximă și să emane toată acea frumusețe interioară, trebuie să aibă alături un bărbat pe măsură.

Îmi place foarte mult un citat. El spune cam așa: „Te simți un nimeni până când cineva începe să te iubească. Abia atunci te simți om”. Un nimeni mă simțeam și eu până să intre N. în viața mea. Credeam că nu am noroc în dragoste și niciun bărbat nu avea să se uite la mine. Apoi când l-am cunoscut pe el și am ajuns să fim împreună, credeam că o să mă părăsească atunci când îmi va observa defectele. Ei bine, deși nu era orb, s-a îndrăgosit de mine. Atunci am început eu să mă comport ca o femeie, ca o femeie încrezătoare, cu atitudine. Am prins încredere în mine și am început să mă iubeasc. Doar că ulterior am ajuns să-mi folosesc curajul și noua personalitate într-un mod cât se poate de greșit. Mi-am bătut joc. N-am știut să construiesc, eu am distrus.

Sex în trei…

Astăzi am primit următoarea întrebare pe email:

Dama, ce părere ai despre sexul în trei?

Hhmmm ce părere am eu?! Sufletul meu de femeie l-ar refuza cu desăvârșire. Nu sunt și nici nu voi fi vreodată în stare să fac sex în trei. Decât dacă nu iubesc bărbatul respectiv. Poate că aș încerca dacă nu aș avea sentimente pentru nimeni. Dacă îl iubesc, nu aș fi în stare și nu aș accepta. Ba chiar m-aș simți contrariată dacă mi-ar propune așa ceva. Da, știu că ceea ce spun eu aici este pură ipocrizie, dar așa suntem noi, femeile. Vrem multe, dar unele fapte nu le-am face cu persoana iubită. Avem și noi o doză de nebunie, însă în cuplu egoismul și simțul proprietății este pregnant. Așa că nu aș împărți cu nicio altă femeie bărbatul meu, chiar dacă vorbim doar de o singură dată. Nu aș putea. Sunt egoistă. Nu m-aș excita văzându-l că sărută și dezmiardă altă femeie în patul nostru.

Sexul în trei este ok, poate fi plăcut atât pentru femei cât și pentru bărbați. Sexul în trei este o fantezie, nu un stil de a-ți trăi viața sexuală. Dacă ai o astfel de fantezie, sfatul meu este să îl faci cu persoane pe care nu le iubești. Este esențial să placi oamenii cu care te culci, dar nu o face cu cineva la care ții din tot sufletul. Fă sex în trei dacă ești o persoană foarte puternică și poți să faci diferența dintre fantezie și adevărata afecțiune.

Un cuplu ar trebui să fie foarte sudat ca să poată aduce în intimitate o a treia persoană. Nu trebuie să existe nicio fărâmă de gelozie, însă trebuie să existe o încredere nemaipomenită. De obicei, înainte de a face un threesome, cuplul face un fel de înțelegere de genul – O facem o dată și gata. O facem cu o persoană pe care nu o cunoaștem și pe care nu o vom mai revedea niciodată după. O facem cu cineva care nu reprezintă niciun pericol pentru relația noastră.

Nu prea poți și nici nu este indicat să bagi un prieten sau o prietenă în patul tău. Dacă tipa este prietenă cu iubita ta, atunci sigur o să mai dai ochii cu ea. Mai devreme sau mai târziu ori vei ajunge să-ți înșeli iubita, ori dacă nu o înșeli tu, o să ajungă ea să-și îndepărteze prietena de teama că tu ai putea să o înșeli cu fătuca pe care împreună ați introdus-o în intimitatea voastră. Reciproca este de asemenea valabilă.

De obicei sexul în trei este o întâmplare spontană. Ceva neplănuit, care vine de la sine într-o conjunctură anume. Și aici mă refer la chefuri, petreceri, ieșiri în club, chermeze care se lasă cu tăvăleală venită din senin, din belșug, din abundență și uneori cu împlinirea unei super fantezii. Sunt și prieteni care se decid să facă sex în trei doar pentru a-și satisface curiozitatea. Exact, sexul în trei este o curiozitate. O experiență care s-ar putea să îți placă foarte mult. Însă există și riscuri – poți să nu faci față, poți să nu satisfaci cele două femei sau cei doi bărbați, s-ar putea să nu te simți tocmai în largul tău, s-ar putea să nu reușești să te deconectezi de realitate. Depinde foarte mult ce fel de om ești din punct de vedere fizic, emoțional și intelectual.

Dacă ți-ar plăcea, fă-o. Însă nu-ți implica partenerul sau partenera. Eu, cel puțin, nu aș face-o. Ca să propui așa ceva persoanei iubite, trebuie să fie o femeie sau un bărbat foarte deschis la minte, capabil nu doar să te împartă, dar și să se simtă bine într-o astfel de treabă. Poți să faci manage a trois cu persoana iubită și cineva străin, dar discutați mult înainte și picați de acord dacă e ok sau nu. Dacă nimic nu vă pune în pericol relația, niciun sentiment negativ care să intervină după, atunci sunteți liber să experimentați orice doriți.

Succes la sexul în trei. Să mă anunțați, dragi bărbați, dacă ați făcut față din punct de vedere fizic să satisfaceți două femei.  🙂

Să lupte pentru el sau nu?!

Ar putea părea o poveste tipică despre o EA și un EL perfect… sau aproape perfect, căci în spate, ca orice EL frumos și deștept, poartă umbra unei foste. Acum ea trece printr-un zbucium interior: să lupte pentru EL sau nu?

        EA este o fată inteligentă care n-a iubit niciodată cu adevărat. S-a îndrăgostit mereu de câte un bărbat, însă n-a lăsat pe nimeni să o cunoască cu adevărat. Nu a dat voie niciunui bărbat să pătrundă prea adânc în viața sau în inima ei. Cumva, EA era nesigură și avea impresia că IUBIREA pentru toată viața nu există. Și nu vedea rostul, de ce să se dăruiască? De ce să o facă? Știa foarte bine că urma să piardă printre degete iubirea și nu avea de gând să sufere. Cel mai în siguranță se simțea atunci când era doar EA cu EA. Dar îi plăcea să se îndrăgostească, adora să-și petreacă timpul cu câte un bărbat ori foarte frumos, ori foarte inteligent. Și deși nu era o frumusețe ostentativă, reușea mereu să cucerească orice mascul își dorea. Îl cucerea, se îndrăgostea, dar nu iubea cu adevărat și nici nu dădea voie cuiva să o iubească pe deplin. De fiecare dată când lucrurile deveneau prea serioase, comitea greșeli; greșeli după greșeli, apoi fugea, se refugia în brațele reci și revigorante ale singurătății. O speria gândul iubirii. Se temea de starea de slăbiciune specifică iubirii. Nu voia să fie slabă, nu voia să fie călcată în picioare și sigur nu voia să devină dependentă de vreun bărbat. Nu cunoștea o formă sănătoasă de a iubi și nici nu cunoscuse vreodată vreun bărbat dispus să o învețe să iubească sănătos. Habar n-avea cum să o facă.

        Toate precauțiile au ținut până l-a întâlnit pe EL. Un EL care părea perfect. L-a acceptat așa cum era. Nu voia să-l iubească, voia doar să-i fie alături. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, s-a îndrăgostit. Însă nu a mai făcut-o ca de obicei, ci mai intens, nebunește, se simțea în pragul prăpăstios al dragostei și asta o înnebunea. Speriată, a început să comită tot felul de greșeli, iar relația lor s-a transformat ușor, ușor, într-un joc de-a șoarecele și pisica. Cine i-ar fi văzut, ar fi zis că nu se mai plac. În tot acest timp ea a încercat să-l reconstruiască bucățică cu bucățică după despărțirea de FOSTA, a încercat să-l facă să redevină EL – un EL special, visul oricărei femei; un bărbat capabil, deștept și inteligent așa cum îl cunoscuse. Pe cât de mult se străduia să-i redea încrederea în EL, pe atât își pierdea EA încrederea în propria persoană. L-ar fi iubit la disperare, s-ar fi dăruit lui, însă pentru el nu era decât o relație de tranziție. Acel gen de relație care te vindecă de cea trecută, pentru a te pregăti pentru cea viitoare.

       Dându-și seama de acest fapt, aproape că se pierdu cu firea. Cum de permisese asta?! Cum de-l lăsase să intre atât de adânc în inima ei? Cum de lăsase lucrurile să degenereze în așa hal? Cum de fusese atât de proastă?! Trebuia să-i fie numai prietenă. Ar fi trebuit să fie mai distantă, mai puțin implicată, mai rece, mai precaută pentru binele ei. Dar n-a fost. A picat în plasa propriilor sentimente și acum s-a pierdut singură printre cotloanele inimii ei. Ce să facă acum? Unde să meargă? Cum ar fi mai bine – să lupte pentru EL sau să îl pregătească în continuare pentru relația viitoare?! Nici ea nu știe. Ar vrea și n-ar vrea. Ar lupta și n-ar lupta. Ar risca și n-ar risca. L-ar iubi și nu l-ar iubi. I s-ar dărui și nu i s-ar dărui. Ar vrea dar până la urmă n-o va face! Se va retrage așa cum a făcut-o de mii de ori. Așa cum este obișnuită. Vrea să lupte, dar mai bine nu luptă! Este confuză!