Mă gândesc la altcineva… sunt infidelă?

Mă gândesc la altcineva… sunt infidelă?

 1 august 2018. Ora 20:07. Nimic nou sub soare. Mintea îmi zboară… din nou, către alte meleaguri. Mă duc, nu-s aici. Degeaba îmi cerșește atenția. Îl văd, dar nu îl simt. Sunt lângă el, însă deloc prezentă. Nu fac nimic rău, în fond nu aparțin nimănui. Și totuși mintea mea este în altă parte. Mă gândesc la alt bărbat. Îl visez. Îl vreau. Îl doresc. Tânjesc după el.

Îmi zâmbește, îi zâmbesc și eu mecanic. Ochii îmi strălucesc. Îmi văd privirea în oglinda retrovizoare, însă nu sunt luminoși datorită lui. Mă gândesc la ale mele. Îmi vorbește, nici măcar nu-l aud. Sunt atentă la drum și la gândurile mele. Mă atinge, oh, are chef de joacă. Opresc și intru în jocul lui, îi dau Cezarului ce-i al Cezarului. Cumva, reușește să mă atragă în lumea lui. Știe cum să o facă. Atingerile lui încă mai au efect. Constat că nu sunt de piatră. Buuunnn… suntem pe drumul cel bun. Dă-i înainte.

Pe moment mă seduce. Îmi cucerește buzele și mă face a lui. Habar n-are că nu-i aparțin. Tot ce se întâmplă, se întâmplă cu voia mea. Nu mă las dusă de val, ci de circumstanțe. Trist? Deloc. Așa face „femeia matură”. Merge de mână cu cel care o vrea, nu cu cel după care tânjește. Deși sunt îmbujorată la față îmi dau seama că nu mai am expresia feței de odinioară. Nu mai par „drogată” cu iubire. Din contră, îmi revin imediat și reintru în starea de dinaintea „accidentului”.

Uh, mi-e drag de el, însă amândoi aparținem sufletește altor oameni. Până la urmă pe cine înșelăm noi?! El pe mine, el pe ea, eu pe el sau eu pe mine? Tamjă grea cu înșelatul. Sunt necredincioasă, dar cui? Lui, celuilalt sau mie? Cred că mie… am ajuns la concluzia că doar mie îmi pasă de sufletul meu. Da, cam așa arată egoismul, ca mine.

Sunt egoistă și știu că n-am niciodată remușcări. Bate-mă, omoară-mă, dar nu îmi pare rău. Sunt liberă ca pasărea cerului. Așa am fost dintotdeauna. Pot să iubesc pe cineva, să mă culc cu altcineva și să-mi petrec zilele cu un al treilea. De ce? Pentru că pot… pentru că nimeni nu-mi oferă totul și pentru că nimeni n-a vrut totul de la mine. Niciun bărbat nu m-a vrut cu toată ființa lui și-atunci, am considerat că sunt liberă să iubesc pe cine vreau eu. Și-am ajuns să o fac fără așteptări, fără bariere și fără temeri.

Infidelitatea poartă atât de multe forme încât fiecare o definește în felul lui. Nu totul se rezumă la sex. De cele mai multe ori sexul nu înseamnă nimic, este doar o „altă porție de mâncare”, o nevoie primară. Când se complică cu adevărat lucrurile? Când ajungi să iubești, să te îndrăgostești de cel cu care înșeli? Să vă spun un secret: suntem capabili să iubim mai mulți oameni deodată. Mai mult, mai puțin, dar îi iubim. Cum facem? Rămânem cu unul și suferim după altul? Așa ar fi corect, nu? Ei bine… asta înseamnă să te condamni la nefericire. Egoismul te va face să păstrezi ambele opțiuni, atât cât vei putea să le duci. Așa fac 99% din oameni – merg înainte pe două fronturi. Este varianta cea mai riscantă, dar și cea mai palpitantă.

Ce e de făcut în astfel de cazuri? Nu știu… nu sunt în măsură să dau sfaturi.

Nu voi acuza pe nimeni de infidelitate până când nu voi înțelege eu însămi ce este infidelitatea și care formă mă deranjează cel mai tare. Nu voi blama pe cineva de infidelitate până când nu îi voi înțelege nevoile. Nimeni nu este necredincios din senin. Acolo, undeva bine ascunsă, se află o NEVOIE. Egoistă sau nu, cum te poți împotrivi unei nevoi dacă nu îi știi cauza și nu găsești calea de a o vindeca?! Efectele se produc pe termen lung. De obicei iubirea vindecă… dar unii dintre noi ne luăm iubirea din mai multe locuri. Greșit? O fi, dar până apare iubirea aia deplină, o compunem din firimiturile primite de la diverși.

Nu voi arăta niciodată pe cineva cu degetul atât timp cât eu sunt capabilă de infidelitate până-n măduva oaselor. Care tip de infidelitate mă irită? Cea fizică, cea emoțională sau cea intelectuală? Gândul este cel mai păcătos, dar cred că și cel mai periculos. Pe el nu-l poți opri. Nu-l poți obliga să nu mai fugă la altcineva. Când ești necredincios? Când ai două relații în paralel? Mulți veți spune da… eu zic să ne oprim aici. Habar n-ai care-i sunt nevoile și motivele. E un om bolnav? Probabil, dar e un om viu, simte, acționează și-și asumă!

Fiți sinceri cu voi înșivă! Iubiți și fiți iubiți! Viața este atât de scurtă. Uneori ocaziile nu se ivesc de două ori.

Tu te mai culci și cu alte femei?!

– Tu te mai culci și cu alte femei?

– De ce mă întrebi asta?

– Nu-mi răspunde cu o întrebare! Simt că mai există și alte femei în viața ta. Nu știu dacă mai ai vreo relație în paralel, însă simt că nu sunt singura care îți trece prin pat. Nu-i nevoie să-ți controlez „fizicul” sau telefonul ca să aflu. Eu știu pentru că simt.

– Când plec din oraș, da, se mai întâmplă să mă culc și cu alte femei.

– Ce-ți lipsește?

– Nimic!

– Atunci de ce o faci?

– Din curiozitate, pentru că sunt atras de vreo altă femeie, pentru că pot, pentru că îmi place. De ce să te mint dacă oricum știi?! Nu are legătură cu tine. Stă în natura firii mele… așa sunt eu. Și cred că nu ar trebui să te afecteze. Știai cine sunt de când am ieșit prima dată.

– Nu, nu știam. Sau cel puțin nu am crezut că ești chiar așa…

– Eu ți-am spus, însă probabil tu nu m-ai crezut. Am convenit că vom avea o relație deschisă și frumoasă, nu? De ce să schimbăm ce avem dacă ne e bine așa?!

– Nu-ți reproșez și, clar, nu mă afectează. Vreau doar să știu. Vreau să cred în instinctele mele în continuare. Deși, ca să fiu sinceră, când intră o altă femeie în peisaj, eu obșinuiesc să dispar.

– Nu e cazul să o faci și acum. Nu a intrat nimeni în peisaj, iar eu nu am de gând să plec nicăieri. Mergem înainte ca și până acum…

– Arată-mi ultima cucerire.

– De ce vrei să o vezi?

– Pentru că sunt curioasă.

– Nu ți-o arat. Nu are sens.

– Te rog.

– Ești masochistă?

– Nu, iubitule, nu îți acorda atât de multă importanță. Nu sufăr. Să spunem că sunt curioasă să văd ce fel de femei îți plac atunci când eu nu sunt cu ochii pe tine.

– Uite-o… îmi spune el întinzându-mi telefonul.

– Serios?! Asta e?

– Da, de ce?

– Este mult mai mare decât tine.

– Nici nu m-a interesat câți ani are…

– Se vede…!!! Să știi că dacă era mai frumoasă o acceptam în patul nostru… în fond, sexul cu o femeie s-ar putea să îmi placă și mie!

– Poftim?

– Se pare că nu sunt masochistă, ci doar pofticioasă. Însă ea nu îmi place!

Acum câțiva ani aș fi făcut un scandal monstru, acum, însă, aproape că nu mi-a păsat. M-a dezgustat și întâmplarea asta a pus capac acestei „relații”.

Din nou îmi amintesc de Dragoș, cel pe care l-am prins în fapt cu o femeie foarte apropiată de mine. Întâmplarea asta m-a marcat pe viață. A fost momentul în care am realizat că sunt bolnavă de gelozie și trebuie să fac ceva pentru a mă schimba.

”Frumosul meu” era efectiv în ea când eu am intrat pe ușă și, într-un acces de furie, am luat o foarfecă pe care am găsit-o la întâmplare și m-am repezit spre el, jurându-i că am să-l omor pentru treaba asta.

Și iarăși spun că singura crimă de care aș fi capabilă este cea comisă din gelozie.

Mulțumită momentului de luciditate, nu l-am rănit fizic, însă am urlat, reproșat și înjurat mai ceva ca o mahalagioaică. N-am putut să vărs nicio măcar o lacrimă, însă fierbeam de furie, eram turbată. I-aș fi luat beregata. Dragoș, la fel de curvar ca majoritatea celor pe care i-am ales de-a lungul vieții mele de femeie „matură”, tipul de care eram cât de cât îndrăgostită, mă înșelase cu o femeie foarte dragă mie.

Povestea cu el s-a încheiat în acea seară, însă mai dăm ochii abolut întâmplător. Nu ne mai cunoaștem, nu ne salutăm, dar el îmi zâmbește de fiecare dată. Adevărul este că la acea vreme îi oferisem cel mai tare sex oral de care avusese parte. Damn! Eu și gura mea spurcată.

Dar să revenim la zânul din zilele noastre. Am ajuns la concluzia că scenele de gelozie nu își au rostul. Bărbații nu pot fi ținuți în lanț. Bărbații nu sunt fideli nici dacă le oferi „cel mai de calitate” sex. Bărbații nu pot să și-o țină în pantaloni nici dacă iubesc o anumită femeie. Dacă stă în natura firii lor să fie infideli, vor fute alte femei fără nicio remușcare.

„Prietenaș”, n-am o problemă cu infidelitatea. Fute-te dacă așa simți. Regulează ca un câine toate cățelele care îți ies în cale. Fute-te până ți s-o apleca. Să-ți dea sângele pe nas de la atâta sex, însă fă-o cu unele care să-mi fie cel puțin egale. Nu cu toate ofilitele. Nu cu toate proastele. Nu cu acelea care își pun poalele în cap imediat ce le zâmbești, le arați mașina și le vorbești puțin despre funcția ta.

Și da, sunt rea. Și culmea este că ultimele mele „legături” au fost cu bărbați mai tineri decât mine. Toți mai tineri decât mine. Însă, frățică, nu cu 10-15-20 de ani, ci doar cu maximum 5 ani amărâți.

Pe bune, ce văd bărbații la femeile mult mai în vârstă decât ei? Ce își imaginează că fac sau au ele? Cumva se transformă în inorogi pufoși în pat? O sug cu două guri? Dau mai mult din fund? Sunt mai pasionale? Pică mai repede la așternut? Sunt mai „speșăl”? Pe bune, ce au în plus față de noi, astea mai tinere?

Nu am nimic cu femeile +45, însă nu-mi place de nicio culoare când o femeie +45 și-o trage cu unul care n-a împlinit nici 30 de ani. Și nu, nu sunt o frustrată căreia i-a furat „șunca din fasole” una mai în vârstă. Nu mi s-a furat nimic, pentru că nu am deținut nimic. Și în plus, „victimele” habar n-au cu cine au de-a face. Se bucură și ele de un tinerel pofticios.

Trecutul meu are mai multe părți bune, cea mai bună parte este că iubirea nu-mi mai este „luată” cu atâta ușurință. Nu te iubesc, nu am așteptări de la tine. Să-ți iasă pe nas sexul cu altele! Dacă vreau, devii vibratorul meu, un bărbat cu sânge-n trotinetă de care mă bucur din când în când și atât!

Dragoste cu sufletul, cu mintea și cu trupul…

Dragoste cu sufletul, cu mintea și cu trupul…

 

Primului meu iubit nu îi plăceau virginele, iar în câteva luni am înțeles că nici mie nu-mi plăceau începătorii. Am fost prima virgină din viața lui. Săracul, cred că l-a durut mai tare decât pe mine. Acum cred că mi-aș dori un bărbat de modă veche, însă pe vremea aceea voiam să experimentez, să gust cât mai mult din ceea ce nu cunoșteam. Sexul oral l-a refuzat până când a început să dea ochii peste cap, dar sex anal n-am îndrăznit să cer. Mi-l și imaginez spunându-mi că el nu vrea să facă așa ceva. SODOMIE!

Nu, nu era credincios sau ceva de genul. Era doar cumințel și cu gânduri serioase privind relația noastră. Nu prea voia „să facă muie” cu iubita lui, însă până la urmă, draca de mine, l-a convins. Prima noastră seară împreună a fost comică și cred că a fost și singura dată când am țipat la un bărbat în pat. Vai, ce îmi mai place să țip! Acum mă amuz, însă nu cred că e deloc ok ca în „focurile iadului” să-i spui unui bărbat:

Dacă nu reușești, poți să te duci dracului.

Nuuu, bineînțeles că n-a fost iubire, eram doar o disperată de optsprezece ani care credea că-i trecuse vremea. GREȘIT. Eh, dar m-am reprofilat rapid și-am început să sar din așternut în așternut până când mi-am satisfăcut toate curiozitățile pe care le aveam. Am fost atrasă de detalii, mărimi și performanțe până când a dat norocul peste mine și-am ajuns în patul unui bărbat impotent. Din acel moment performanțele n-au mai contat, ci trăirile.

Ai putea spune că Universul mă pedepsise pentru că îi fusesem infidelă băiatului conservator care mă luase de bună, de cea mai bună femeie, însă adevărul este că acel EL care nu putea să-și mențină erecția, a reprezentat o mare lecție de afecțiune și tandrețe pentru mine. Foamea lui de a mă descoperi de fiecare dată, de a mă face fericită și siguranța emoțională pe care mi-o oferea m-au ținut lângă el aproape trei ani. Cu întreruperi, bineînțeles, căci dracă am fost dintotdeauna, însă de fiecare dată mi-am croit drum în brațele lui. Probabil vă întrebați de ce, nu-i așa?!

Noi, oamenii, cam asociem masculinitatea cu potența și performanța sexuală. Ei bine, acel EL era mai bărbat decât au fost mulți bărbați din viața mea. Cred că a fost singurul bărbat cu care nu am simțit rușine sau teamă. Nu doar că mi-a deschis mintea, mi-a destupat și inima și am învățat să îl iubesc fix așa cum era, fără ca așteptările și fanteziile din mintea mea să depășească realitatea pe care noi doi o trăiam. M-am simțit în siguranță, iubită și apreciată. Pe deplin, prin fiecare por. Niciun bărbat nu mi-a aplaudat mai tare calitățile și niciunul nu mi-a tolerat cu mai multă diplomație defectele. Era un domn, iar domnii știu să iubească atât de frumos și plin.

Pe cât de bolnav pare totul, m-a purtat într-o lume erotică inimaginabilă. Lui nu îi era teamă să se arate vulnerabil, sensibil și afectuos. Cu el intensitatea emoției era cea mai importantă. Vorba lui Andrei Vulpescu, „bărbații nu se judecă după tăria penisului, ci după blândețea mâinilor sale”. Cu acel EL am acceptat invitația de a iubi fizic și sufletește și chiar dacă nu am rezistat împreună, am învățat și am trăit atât de multe lucruri frumoase.

Femeia, atât de „slabă” cum e ea, are nevoie de un bărbat puternic, dar mai mult decât orice, are nevoie de un bărbat în palmele căruia să ardă cu totul. Cifrele, numerele, matematica nu contează. Povestea reprezintă totul. Tocmai de aceea astăzi, după ce am trecut prin tot felul de experiențe, după ce am ars și am renăscut din propria cenușă, spun că sexul fără iubire este banal, este plictisitor și este degeaba. Poate că facem sex de curiozitate, de plictiseală, de nevoie sau din răzbunare, însă experiența este senzațională abia atunci când faci dragoste cu sufletul, cu mintea și cu trupul.

Când se trece de bariera consumului, se intră pe făgașul artei. Abia atunci sexul este o artă, când oamenii se iubesc și când „partidele de sex” ajung să se simtă de parcă ar fi de fiecare dată noi, proaspete, vii și intense. Sigur că și aventurile sunt interesante, însă oamenii merită să trăiască iubirea, nu să consume sex.

Cică relațiile încep toate pe picior de egalitate, ca potențiale aventuri, și doar unele ajung să se transforme în adevărate povești de dragoste. La dracu’, când se termină aventura și începe dragostea? Dar până la urmă, ce e aia aventură? Poate mă lămuriți și pe mine

Cum se ajunge la infidelitate?

Fragment din cartea Colecționara de Secrete, capitolul Despre cum să iubești greșit, cum se ajunge la infidelitate?

Uneori infidelitatea se naște întâmplător, alteori tentațiile sunt de vină. Sunt cazuri în care singurătatea își bagă coada sau tristețile sunt prea mari pentru a fi duse în doi și-atunci, a treia persoană ușurează povara unei relații nesatisfăcătoare. Unii oameni ajung să fie infideli pentru că se îndrăgostesc de altcineva, alții cad pradă curiozității, iar unii se lasă împinși de la spate de răzbunare. Nimeni n-ar trebui să fie judecat, deși corect și ideal ar fi atunci când o relație nu mai funcționează, să o închei înainte să devii infidel. Însă speranța ne omoară pe toți și avem impresia că totul este o pasă, că o să treacă neplăcerile și totul o să reintre în normal. Speranța ne trage în piept. Problemele nu se rezolvă fiind infidel, ci fiind sincer și comunicând. Rare sunt cazurile când infidelitățile nu se află, mai ales când acestea se repetă și devin un stil de viață.

Când vorbim de infidelitate, întotdeauna există un miez, un motiv, o chichiță, ceva anume. Niciodată nu se ajunge la infidelitate din senin.

Infidelitatea nu ține de sexul omului, și femeile pot fi infidele în aceeași măsură ca și bărbații. Uneori năravul din fire n-are lecuire sau sunt cazuri în care nu te mai simți apreciat în relația oficială, lucrurile nu mai funcționează, pasiunea se domolește, partenerul sau partenera nu mai este la fel de implicat și-atunci, intervine rutina. Te trezești într-un punct de rătăcire în care nu-ți mai cunoști nici valoarea spirituală, dar nici pe cea sexuală. Și-ajungi să te întrebi:

  Cine sunt eu? Mai sunt atrăgător/atrăgătoare? Mai stârnesc vreun interes sexului opus? Ce se întâmplă cu mine? Mai sunt viu/vie? Am îmbătrânit, m-am ofilit sau ce mama mă-sii se întâmplă de partenerul pare să nu mă mai observe?

Și-atunci ce faci?! Începi să testezi „piața”. Încep flirturile, jocurile seducției, numai că oamenii nu se opresc întotdeauna la flirt, ci ajung mult mai departe pentru a-și testa valoarea pe „piață”. Unde se ajunge? Cel mai frecvent se ajunge într-un Infern plăcut, dar niciodată de durată.

Infidelitatea nu este un păcat pe care oamenii să-l judece după bunul plac, dar este cu siguranță o modalitate eficientă de a-ți asigura singurătatea. Infidelitatea te răsplătește cu amintiri frumoase, cu zâmbete dulci pe chip, dar îți umple conștiința de regrete. Infidelitate umple golul din sufletul unui om, dar niciodată nu suplinește dragostea adevărată. Infidelitatea oferă experiențe inedite, dar niciodată nu asigură liniștea și stabilitatea de care un om are nevoie. În nopțile reci, atunci când infidelitatea devine doar o amintire, conștiința ucide sinele omului. Mustrările minții sunt sufocante, însă au și o parte bună – cel care alege să fie infidel, devine și un filosof veritabil, autentic. Infidelul ajunge să cunoască tainele iubirii mai profund decât oricare alt om fidel. De ce? Pentru că infidelul are ocazia să vadă și partea degradantă a iubirii, nu doar fața frumoasă, idealizată de marii artiști. Și trebuie să recunoști, înțelepciunea se consolidează întotdeauna pe durere, niciodată pe fericire.

Poate că nu-ți vine să crezi, dar i-am iubit pe amândoi. I-am iubit diferit, inegal, bolnav, murdar, dar tot dragoste a fost. Și când am renunțat, am renunțat la amândoi. Aproape că am renunțat și la mine, nu doar la ei! Îmi spuse Aida.