Ești pe locul 1 în viața mea… după carieră!

Ești pe locul 1 în viața mea… după carieră!

 – Îți faci atât de puțin timp pentru mine încât… nu știu cât vom rezista în stilul acesta. Îmi bag ceva în jobul tău. Scuză-mă că-ți spun asta, dar puțin îmi pasă de serviciul tău, de salariul tău, de responsabilitățile tale și de motivele pe care le invoci pentru a nu ne vedea.

Am ridicat din sprânceană și am conștientizat pentru a nu știu câta oară că noi doi nu suntem pe aceeași lungime de undă, nu ne potrivim și nici nu o vom face vreodată. Păi da, nu are cum să mă înțeleagă, universul lui profesional este atât de limitat încât șansele ca el să evolueze din acest punct de vedere sunt aproape nule atunci când lipsește ambiția, motivația și dorința de a-ți lărgi orizontul. Pentru mine nu există nu pot, nu știu ce înseamnă să nu reușești, știu doar că oamenii limitați își găsesc scuze pentru neputințele lor și-i critică pe alții pentru reușitele lor. De parcă eu, după 6-7 ani de muncă și destule sacrificii, sunt mai puțin bună decât cele care s-au măritat și au grijă de copiii lor. Știu că a fi mamă este un „job full-time” teribil de greu, le apreciez și le aplaud pe cele care își cresc copiii fericite și mulțumite, însă dacă eu nu am avut aceleași obiective, asta nu înseamnă că sunt inferioară lor.

Stabilitatea și independență financiară este asociată cu sărăcia sufletească. Ei bine, nu toate femeile independente sunt și superficiale. Nu toate suntem proaste, rele, curve și/sau zgârcite. Habar n-aveți voi câtă trudă și câte sacrificii se află la baza independeței financiare. Până și cele care au supt-o pentru a evolua din punct de vedere profesional s-au sacrificat și au „înghițit” lucruri și la propriu și la figurat pentru a crește.

Ei bine, eu sunt o norocoasă. Pentru că frumusețea nu este prietena mea cea mai bună, mintea și onestitatea mi-au fost de ajuns pentru a crește atât profesional, cât și intelectual și spiritual. Pe mine munca și cariera, dacă vreți să o numiți așa, m-au transformat într-un om mult mai bun.

Problema este, că printre atâtea târfulițe, se află și o mulțime de femei deștepte, capabile și de toată isprava. A mă băga în aceeași oală cu cele superficiale sau proaste, doar pentru că dorm liniștită știind că am un job pe care îl iubesc și care îmi oferă șansa de a evolua, un acoperiș deasupra capului și un trai decent, e la fel ca aia în care afirmăm că toți bărbații sunt niște porci. Adică de căcat. Păi da, toți bărbații sunt niște porci și toate femeile sunt curve și proaste din pricina voastră, a celor care sunteți incapabili să vă supuneți transformărilor benefice, incapabili să evoluați și să vă luptați pentru un viitor mai bun.

Bun, poate că o să mor fată bătrână, poate că nu o să mă mărit niciodată, poate că nu o să am copii din sângele meu, dar îmi asum aceste lucruri, le accept și îmi îmbrățișez calea. Poate că o să mor ca o fată bătrână care a ajutat societatea și umanitatea. Poate că o să mor ca un exemplu și îmi doresc ca trupul să-mi fie incinerat, iar cenușa să-mi fie aruncată pe mare. Vreau să fiu arsă pentru că tot arzând îmi voi petrece și existența. Tot așa și iubesc – cu patimă, fierbinte. Clocotesc, și nu e puțin lucru. Și o să am grijă să fiu ținută minte nu doar de cei din familia mea, ci și de cei cărora le voi marca existența. Da, știu că gândesc cam mult, însă pe mine viața m-a învățat că nimic nu este imposibil.

Îți redau libertatea! Nu pot avea o relație cu normă întreagă, pentru că am un job cu normă întreagă.  Ești pe locul 1 în viața mea… după carieră! Când mi-am dorit iubire, n-am primit-o. Atunci am decis că eu, cea care n-are noroc în dragoste, trebuie să se dedice vieții profesionale. Aici pot face performanță, aici dețin controlul și mă pot bucura de… succes.

În sfera profesională mă bucur de aprecierea și recunoașterea pe care un bărbat nu mi le poate oferi. În zona profesională îmi petrec cel mai mult timp deoarece aici sunt utilă, aici mă simt în siguranță, aici este locul meu, iar valoarea nu mi-o poate contesta nimeni. Aici sunt în competiție cu mine însămi, îmi depășesc limitele și fricile, îmi demonstrez că pot orice îmi propun și, dacă vreau, sunt invincibilă. În zona profesională sunt respectată, privită ca o ființă normală, admirată și îndrăgită. Aici sunt de folos oamenilor, iar eu învăț de la fiecare dintre ei. Și îmi bucură inima toate acestea și multe altele. Jobul îmi oferă satisfacții pe care un bărbat nu mi le poate oferi, însă jobul nu-mi încălzește patul. De aceea îmi fac câte un amic pentru „zile negre”.

Nu aștepta să devii numărul 1 în viața mea pentru că ascensiunea profesională nu are un final. Nimeni, niciodată, nu o să spună vreodată: „stop, aici mă opresc”. Întotdeauna vor exista noi teritorii de cucerit și noi lucruri de dovedit. Obiectivele, dorințele și ambițiile profesionale sunt nelimitate. Nu există un sfârșit atunci când iubești ceea ce faci, iar când munca ta se transformă în vocație, toate celelalte arii ale vieții sunt sacrificate și, inevitabil, au de suferit.

Rareori un om de succes este și un partener sau un părinte de succes! Ca partener sau parinte vei fi mai mult absent decât prezent și știi de ce? Pentru că umanitatea și datoria față de umanitate devin mai importante decât familia…

Așadar, nu mă aștepta și nu spera, așa o să fie mereu!