Așa ușor te poți debarasa de oamenii pe care îi iubești?

Așa ușor te poți debarasa de oamenii pe care îi iubești?

– Ce se întâmplă cu noi?

– Mă scapi printre degete și abia acum îți dai seama? Să-ți vând un pont, odată rostită întrebarea asta, poți să ai convingerea că ai pierdut jocul. Ai pierdut și rareori mai poți face ceva pentru a-l reanima.

– Adică eu am fost un joc pentru tine?

– Nu fii naiv… amândurora ne place să ne jucăm. Suntem prinși, ce-i drept, în povești diferite, însă și împreună ne place să fim. Tot ce am trăit a fost frumos, a fost minunat. Am fost unul pentru altul ceea ce am avut și încă avem nevoie. Ne-am ajutat să ne vindecăm și să ajungem la o versiune a noastră mai bună. Totuși, nu ți-am garantat niciodată ziua de mâine. Nu o pot face și n-am s-o fac niciodată… cu nimeni. Eu nu pot promite ziua de mâine. Astăzi sunt, mâine pot fi departe. Mâine pot închide toate ușile, ferestrele… și sunt capabilă să nu le mai deschid niciodată. Pot să mă sfâșii în două, pot să mă fărâm de durere, dacă consider că atât a fost… înseamnă că acolo se încheie totul.

– Iar ești teribilistă, iar o faci pe dura. Știm amândoi că nu ești așa „criminală”.

– Din punctul ăsta de vedere, cred că nu prea mă cunoști. Spune-mi, dragule, tu mă iubești?

– Sigur că da… știi bine că țin la tine.

– Eu te întreb dacă mă iubești… nu dacă ții la mine.

– Cred că da…

– Atunci de ce nu renunți la tot și la toate pentru mine? În iubire se spune că trebuie să riști, nu? Un om care iubește, riscă totul pe o carte. Ce dacă nu-ți ofer ziua de mâine, convinge-mă să o fac și poate că am s-o fac.

– Nu mă simt pregătit… cred.

– Păi vezi?! De aceea pot eu să plec în orice clipă și în orice moment.

– Așa ușor te poți debarasa de oamenii pe care îi iubești?

Trebuie să îi ascund adevărul… nici eu nu-l iubeam… sau nu-l iubeam cu diperare, cu pasiune, cu frică, cu forță, cu tărie, la nebunie, așa cum știu eu că pot iubi. Așa că i-am zâmbit și l-am sărutat. L-am sărutat cu foc, de parcă aveam să o fac pentru ultima dată, deși n-avea să fie ultima dată. Dispar și apar din viața lui. În brațele lui comode știu că mă pot întoarce oricând. Mă primește și mă acceptă fără să pună prea multe întrebări. Mă lasă pe mine să îi povestesc, joacă rolul de dur, îmi repetă cât sunt de prostuță, iar în final mă strânge în brațe de parcă toate instinctele lui îl determină să mă protejeze. Este plăcut, dar nu suficient… din păcate.

Și da… mă pot debarasa ușor de oamenii pe care îi iubesc. În viață ai în față întotdeauna două căi: calea ușoară și calea grea. Cea în care ești puternic și mergi înainte în ciuda oricărui obstacol și cea în care te tăvălești pe jos și te ții după omul acela până când, într-un final, realizezi că nu te vrea. Ai întotdeauna două opțiuni, renunți și-ți păstrezi sănătatea mintală sau, dacă ești inconștient, mergi după omul pe care îl dorești, în limbă, și te trezești în pragul depresiei, umilit și singur.

Sunt și momente când apare o a treia cale, nu este pentru oricine. Este cea mai grea dintre toate și singura din care nu știi dacă ieși viu. Este ca un labirint. Te incită, dar habar n-ai dacă reușești să mai găsești ieșirea. Pe această cale contează doar puterea minții și capacitatea de a vedea REALITATEA.

A treia cale este pentru tine doar dacă vezi adevărul obiectiv, vezi hibele, întunericul, nebunia, obsesia, pericolul și alegi totuși, conștient, să treci prin foc. Alegi asumat să vezi ce-i la capătul pericolului. Vrei să afli ce se află dincolo de toate fantomele acelea care te panichează și te fac să-ți fie teamă. Habar n-ai ce te așteaptă, dar misterul te atrage. Știi că poți pierde totul, știi că inevitabilul se poate produce, știi că deodată te poți trezi în cădere liberă, știi că îți poți pierde sufletul și rațiunea. Știi că oricât de pregătit te-ai considera, întotdeauna, dar întotdeauna, imprevizibilul te poate măcina. Și te poți trezi pe jos.

Ce se află la capătul aventurii?

Totul sau NIMIC.

Ești pregătit să primești totul?

Ești pregătit să accepți nimicul fără dezamăgire, înțelegând că așa a fost să fie și învățându-ți lecția?

A treia cale e cea a misterului, a himerelor, a fanteziilor, a visurilor care ard să devină realitate. Uneori totul se îndeplinește, alteori nimicul te cuprinde. De tine depinde ce și cât poți duce.

Conștientă fiind de aceste trei căi…

  1. Calea renunțării – cea în care rămâi sănătos mintal și fericit, însă în parametri normali, fără artificii.
  2. Calea umilinței – cea în care îți pierzi mințile, te afunzi în nefericire și depresie.
  3. Calea misterului – cea în care nu știi nicioată ce te așteaptă, cea în care poți înnebuni sau poți deveni invincibil, îndeplinindu-ți cel mai de preț vis.

…. o să aleg mereu să fac ceea ce știu că pot duce la bun sfârșit. Uneori plec, alteori mă umilesc și, în funcție de miză, aleg să risc totul pe o singură clipă. Doar pentru a o trăi. Doar pentru a experimenta ceea ce alții nici măcar nu îndrăznesc să-și imagineze. Așa sunt eu croită… diferită, nebună.

Mă debarasez de oameni? Nu… aleg să fiu stăpână pe mine și pe viața mea și să rămân alături de oamenii care mă vor și pe care îi vreau ancorați în prezentul meu. De ce să târâi după mine inși cu care nu mai împart nimic? De ce să irosesc timpul și toată iubirea pe care o pot oferi fiind o prezență plictisită și dezinteresată?! Eu nu știu să fiu banală… normală… și mă plictisesc teribil mărunțișurile, lucrurile făcute pe jumătate…

Aplauzele și comentariile le aștept pe Facebook-ul

Dama Fără Secrete! 😀

Să-ți spun că mi-e dor?!

Sa-ti spun ca mi-e dor?!

Tu stii, ma cunosti fara sa iti vorbesc deschis.

Mi-e atat de dor de mi se putrezesc buzele sarutandu-ti urmele.

Mi-e atat de dor, incat, iti strig numele neincetat si traiesc tot timpul cu ecoul lui in suflet.

Cel mai usor este sa traiesc cu absenta ta, cica in prezenta ta ma fac scrum de atata dragoste.

Oare stii cata iubire se ascunde in mine?

Tin dragostea asta ca pe un monstru incatusat.

Stiu ca ti-e frica, de aceea stau inlantuita.

Libera nu m-ai putut suporta niciodata.

Nu sufar. Asa te iubesc eu. Chinuitor.

Dar dincolo de toate gandurile astea schizofrenice, se afla linistea.

Linistea ta.

Linistea ta imi mangaie obrazul.

Este ca si cum m-ai atinge tu pe intuneric.

Inchid ochii si te simt.

Esti la fel de viu ca mine.

Nu trebuie sa fii aici ca sa iti vad chipul, sa iti simt parfumul si sa-ti aud vocea.

Te sarut.

Tu esti parte din mine. Partea mea intunecata. Atat de sfanta incat n-o cunoaste nimeni.

N-am cui sa ma destainui. Nimeni nu ma intelege.

In bezna nu sunt niciodata singura. Sunt cu tine. Imi traiesc dorul. Ma mistuie, dar ma insufleteste.

Daca as descatusa iubirea. Daca as lasa-o libera. Cine as mai fi eu?!

Ce chip ar mai purta neimplinirile mele?

Cum ar mai arata neputinta?

Cum as mai trai? Pe cine as mai iubi?

Ce barbat as mai teroriza? Asupra cui mi-as mai frange obsesiile?

Cine m-ar mai acuza ca sunt nebuna? Cine ar mai putea vedea in mine ce ai vazut tu?

In ce m-as transforma? Cum as mai scrie?

Daca as uita sa mai respir?

Daca innebunesc? Daca imi uit numele?

Daca s-ar alege praful de mine?

Si totusi asta nu e iubire. Este obsesia unei scriitoare. Nimic mai mult.

Tu ma faci nemuritoare.

Cum te cheama? Cine esti tu? De ce s-a ajuns aici?

Pentru ca dorul trebuie sa aiba si el un chip.

Si pentru ca dorul este cel mai puternic stimulent al scriitorilor, te-am ales pe tine.

Ghinionistule.

Esti toate relele pamantului, esti orice, mai putin uitarea!

Drama Queen, zisă și gelozia întruchipată…

Drama Queen, zisă și gelozia întruchipată

Mă știți ca fiind Dama Fără Secrete, dar pe lângă asta, sunt Drama Queen. Nu există femeie mai nebună și mai obsedată de gelozie decât mine. Gelozia este toxică, strică relațiile și le omoară înainte ca ele să se împlinească cu adevărat. Știu foarte bine teoria, însă nu reușesc să mă stăpânesc niciodată. Oricât aș încerca, nu îmi pot opri gândurile și temerile. Și am de suferit, niciodată de câștigat. Oare când voi reuși să-mi stăpânesc aceste porniri distrugătoare? Când voi reuși să devin și eu o femeie stăpână pe situație, sigură pe ea însăși, dar mai ales, sigură de bărbatul de lângă ea?! Oare când îmi voi învăța lecția?! Cum ar fi să fiu mai miserupistă și mai zeflemistă?! Cred că aș deveni o Dama chiar interesantă. 🙂

Nu îmi fac rău numai mie, fac rău în primul rând bărbatului de lângă mine, căruia îi vreau și îi devorez tot timpul și toată atenția. Dar știți cum stă treaba, suntem oameni și oamenii mai vor să aibă timp și pentru ei înșiși. Chiar și eu mai simt nevoia, uneori, să petrec timp cu mine însămi. Dar când mă îndrăgostesc, timpul petrecut singură este aproape o tortură și în mintea mea încep să încolțească scenariile – Ce face? Cu cine e? Dacă a cunoscut pe alta? Dacă se culcă cu alta? Dacă mă înșală? Dacă mă minte? Dacă dacă dacă. Și dacă e să se întâmple, oricum se poate întâmpla cu sau fără voia mea. Gelozia mea și „precauțiile” exagerate pe care le iau, nu reușesc să salveze relația, ba chiar o îngroapă definitiv în pământ.

Ma strică gelozia și mă apucă nebunia întotdeauna din cauza ei. Aștept, sper, mă arunc cu capul înainte. „Eu centrez, eu dau cu capul” emoțiile, nesiguranța și disperarea. Mă lupt cu mine, mă lupt cu el. Înnebunesc eu și-l înnebunesc și pe el. Încerc tot felul de manipulări, arunc tot felul de fitile și totuși singură pic în propria plasă și mă sufoc, mă omor puțin câte puțin. Nu e tragic ceea ce scriu eu aici, este doar neplăcut și pe undeva, am o urmă de regret. Dar doar o urmă mică, infimă de tot cine nu mă suportă în cea mai rea variantă a mea, nu mă merită în cea mai bună variantă a mea. Dar recunosc, mi-ar plăcea să fiu „mai altfel”, poate mai puțin dramatică, poate mai puțin geloasă, poate mai puțin nesigură, puțin mai reținută. Vreau să fiu „mai altfel”, încerc și mă străduiesc până când mă îndrăgostesc. Și când m-am îndrăgostit, începe filmul! Atunci începe jocul geloziei, cel în care eu am cel mai mult de pierdut. Și-n toată nebunia, la final, îmi promit ca la viitorul bărbat să fiu „altfel”. Poate că într-o zi o să reușesc. Poate atunci când dragostea o să fie împărtășită! Dar până vine ziua aia, am tot dreptul să fiu nebună și să mă îmbolnăvesc de ulcer. Și pe mine și pe el. :))))