Toți mințim, nimeni nu suportă adevărul!

Toți mințim, nimeni nu suportă adevărul!

Anul trecut, tot într-o zi de 17, însă în luna mai, mă întrebam de ce vor femeile să afle adevărul. Astăzi, știu cu certitudine că nimeni nu suportă adevărul și că toți mințim. De la mic la mare, vinovați sau nevinovați, bine intenționați sau rău intenționați, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu toții suntem niște mincinoși. De ce? Pentru că suntem slabi și incapabili să trăim viețile pe care ni le dorim și-atunci, e mai ușor să mințim și să trăim pe jumătate, decât să ne asumăm cine suntem, ceea ce suntem și ceea ce ne dorim.

Și pentru că adevărul doare, este mai simplu să minți și să îți protejezi partenerul, dar te și asiguri că scapi basma curată. Cine nu vrea să pice de fiecare dată doar în picioare?! Care e ăla, tâmpit, să-și frângă coloana de dragul adrenalinei?!

Bărbatul nu-i capabil să-și asume responsabilitatea care vine la pachet odată cu adevărul grăit de femeie, iar femeia nu este în stare să trăiască cu durerea adevărului mărturisit de bărbat. Ea, curioasă din fire, băgăcioasă, emotivă și impulsivă, îi place să răscolească rahatul, are impresia că deține controlul, crede că este puternică, însă când realizează cât de urât miroase, nu știe cum să-l acopere mai repede. Orice femeie regretă valurile stârnite atunci când un adevăr, oricare ar fi el, îi scufundă globul de cristal și relația perfectă. Doar că… timpul nu poate fi dat înapoi, iar acțiunile nu pot fi retractate. Dacă ai intrat în horă, joci până la capăt chiar dacă te lasă puterile.

Nici eu nu-s mai specială, am mințit de mi-am năruit toate visurile. Ce-am câștigat? Cred că nimic bun. Mai mint azi? Da! De ce? Pentru că îmi plac reacțiile bărbaților puși în dificulate. Când vreau să-l trimit sub patul de unde a evadat, îl testez spunându-i un adevăr complet sau parțial. Când nu știu în ce ape mă scald, trântesc un adevăr. Unii se sperie și se retrag, cei onești rămân și demonstrează. Adevărul separă întotdeauna grâul de neghină. Tocmai de aceea nimeni nu suportă adevărul, pentru că îi desparte pe cei care se încăpățânează să fie împreună chiar și atunci când nu mai au nimic de împărțit.

Te iubesc de-mi sângerează buzele de dorul sărutului tău.

Pac! Tipul s-a evaporat. De ce ar mai zăbovi dacă am pus cărțile pe masă și am oferit ceea ce spera să obțină cu ceva mai multă dificulate?! Unii adoră mai mult jocul decât miza jocului, alții ard etapele jocului pentru a afla deznodământul acțiunii. Cam așa sunt eu. Savurez jocul și călătoria până la un moment dat, când simt că pierd frâiele din mâini, devin declarativă, iar mărturisirile mă obligă să înfrunt adevărul. Grăbesc sfârșitul. Adevărul nu-i întotdeauna plăcut, nu este o alinare neapărat, însă măcar te eliberează, te scoate din gherele morții. Dacă nu vrei să fii salvată, dacă te-ai obișnuit cu sabia călăului, atunci poate că e mai bine să-ți vezi de ale tale, să joci același joc condus de partenerul tău și să speri că într-o zi te va iubi cu adevărat. N-o va face!

Dacă înainte mă temeam de adevăr și îl ocoleam, astăzi îl folosesc ca pe o armă… Poate că nu-i cinstită tactica mea, însă este folositoare pentru mine! Nu este deloc ușor să-ți înfrunți cele mai ascuțite frici, însă gândește-te bine, cât de departe ești dispus/ă să mergi pentru o iluzie?

Te invit să afli adevărul!

„Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.
Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiște, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.
(…) Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”