Nu există batjocură fără urmări!

Nu există batjocură fără urmări!

Parchez mașina cu o iscusință de șofer cu mare experiență, deși nu sunt chiar atât de pricepută, dar nici o catastrofă nu sunt. Cred că niciodată nu îmi ieșise așa bine parcarea cu spatele. Am făcut-o mai mult la ghici. M-am bazat pe instinct și prea puțin pe oglinzi. Aveam inima în gât și îmi bătea cu putere. Îl urmăresc cu privirea și simt cum mă apucă tremuratul. Îmi încordez mâinile ca să nu las frământarea să se observe, mă așez confortabil în scaunul mașinii, îl invit înăuntru și iau atitudinea de femeie puternică și demnă. În fond sunt puternică și demnă, însă nu când vine vorba de el.

Am ținut discursuri în fața a sute de necunoscuți, am avut apariții televizate, am răzbit într-un domeniu în care bărbații sunt la putere și am ieșit din zona de confort de zeci de ori doar pentru a-mi demonstra mie că sunt capabilă. Mi-am învins fricile atunci când am suferit intervenții chirurgicale și mi-am sfidat propria neputință fizică atunci când toți îmi spuneau că lupta mea s-a încheiat și că nu mai pot face nimic mai mult pentru mine. M-am luptat cu mine însămi și am învățat că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești ceva cu adevărat. Știu că sună a clișeu, însă este o realitate pe care eu o trăiesc zi de zi. Nu există ușă de care să nu pot trece și obstacol pe care să nu-l pot învinge.

Și totuși în acea clipă, văzându-l în fața ochilor mei, eram vulnerabilă, expusă și emoționată. Mă gândeam: vai de steaua mea, mi-e mai ușor să vorbesc în fața a sute de necunoscuți decât să-mi înfrunt o frică și o dorință pe care le port cu mine de foarte mult timp. Nu-s normală. Revino-ți. Totul e bine. Ești puternică.

Emoțiile mele nu sunt ușor de văzut. Sunt sesizabile doar pentru cei care mă cunosc cu adevărat, iar el n-avea cum să observe furtuna din interiorul meu. Nu voiam să-i dau voie să treacă de scutul impenetrabil pe care îl ridicasem în jurul meu. Eram față în față cu un scop: acela de a sparge iluzia pentru a afla realitatea.

Pun stop emoțiilor și activez rațiunea. Nu e un zeu, este doar un bărbat, unul căruia îi pot face față, evident. Dumnezeule, sunt vulpe bătrână trecută prin multe situații și încercări. Văd nesiguranța, rușinea, discomfortul, uimirea, panica, șocul și emoția… aproape insesizabilă, însă emoția există. Undeva, acolo, se află și o fărâmă de bucurie, zâmbetul și ochii trădează plăcerea sau flatarea. Ce caut aici, îmi spun?! De ce îl vreau? Pe cine vreau? Pe el? De ce? Deodată realizez că nici iubirea și nici obsesia nu m-au adus în acel punct, ci ambiția.

De obicei bărbații sunt coruptibili. Oricât de departe de standardele lor ai fi, oricât de fideli ar fi, oricâte principii sau valori sănătose ar avea, oricât de lipsiți de interes ar fi față de o femeie, dacă ai răbdare și-ți joci cărțile ca o profesionistă, îi stârnești interesul și-l determini să te vrea și el. Fie că îl corupi pentru o seară sau pentru o viață, când o femeie se ambiționează să seducă un bărbat, reușește. Cu toții avem un punct slab, o plăcere ascunsă, un moment de rătăcire și dacă acționezi și plusezi fix în acea clipă cheie, BINGO, ai câștigat ce ți-ai dorit. Nu contează dacă scopul tău este atins pe termen lung sau pe termen scurt atât timp cât obiectivul este atins.

Sigur că trebuie să cântărești foare bine lucrurile. Merită acel bărbat timpul investit în el, efortul de a avea răbdare și toată munca depusă pentru a-l seduce? Merită să-ți riști sănătatea mintală și liniștea sufletească pentru un capriciu care, de cele mai multe ori, este unul trecător? Dacă răspunsul la toate aceste întrebări este un DA hotărât, atunci dă-i înainte cu tupeu. Demonstrează-ți că poți avea cel mai inaccesibil bărbat care ți-a apărut în cale. Demonstrează-ți că ești atât de proastă încât să te lupți pentru un bărbat care nu te vrea. Demonstrează-ți că ești atât de redusă mintal încât să te ambiționezi să te culci cu un bărbat pe care, probabil, n-ai să-l mai vezi în viața ta. Demonstrează-ți că ești atât de fraieră încât să te lași călcată în picioare de unul care nu dă doi lei pe tine în loc să fii într-o relație normală, echilibrată, frumoasă, care să te împlinească, cu un bărbat care TE POATE face fericită, te vrea și te apreciază la adevărata valoare.

Și totuși apare căte unul pe care nu-l poți corupe, care îți demontează tot ceea ce ai învățat de-a lungul vieții, care îți întoarce viața cu fundul în sus, care îți răstoarnă toate credințele și-ți inversează coordonatele doar pentru a-ți demonstra că pe el nu-l poți avea. Îți demonstrează că ești de succes, dar nu în raport cu el. În relația cu domnul, nu doar că el conduce, ci este cu trei pași înaintea ta, ducând jocul la un nivel la care tu nici măcar nu cutezi să te gândești. Și știi că ești inteligentă, nimeni nu-ți poate contesta capacitățile intelectuale, însă el ți le pune pe mute cu o ușurință bizară.

Îți găsești nașul. El aruncă sămânța speranței, tu culegi deșertăciunea. Și-ajungi să-l vrei cu îndrâjire, să suferi, să te dai cu capul de pereți și chiar să recurgi la cele mai înjositoare tertipuri pentru a-l prinde de mână. Și când crezi că l-ai prins, îți scapă din nou printre degete. Și rămâi cu buza umflată. Cu nimicul în brațe.

Ei bine, asta nu-i iubire, nu-i nici măcar obsesie, este ambiția de a-l avea. De a-ți demonstra că poți să-l jumulești bine de tot pe afurisitul ăla care te joacă pe degete. Vrei, ca măcar o dată în viața ta, să câștigi jocul. Totul devine personal și al naibii de provocator. Simți că pierzi, dar nu abandonezi. Speri într-o minune, te rogi să-și facă karma treaba măcar de data asta. Îți amintești că roata e rotundă și poate de data asta se întoarce în favoarea ta. Dar nu… speranța e înșelătoare și ți-o iei din nou.

Toate astea n-au niciodată o finalitate bună sau frumoasă. O astfel de experiență te înrăiește. Ajungi să faci gesturi necugetate, guști perversitatea cu o plăcere nefirească, îți pierzi încrederea în sexul opus, devii și mai obsedată de control decât erai înainte și… din păcate, ajungi să-ți mai pietrifici puțin inima. N-ai cum să cazi în patima nebuniei extreme și să rămâi neatins. Nu există batjocură fără urmări… de ambele părți.

A trebuit…

Acest articol a fost scris pe 3 august 2015. Soldățel brav! Nu prea mă caracterizează acest gen de sentimente bune și pașnice! Și totuși acest articol mi-e drag!

A trebuit să mă culc cu tine, să te dezbrac de haine, de orgoliul și de teamă, ca să îmi dau seama cine ești tu cu adevărat și că niciodată, dar niciodată, nu voi mai avea ocazia de a mă întâlni din nou cu adevăratul Tu. Tu, cel pe care l-am iubit în acea noapte târzie, același pe care l-am cunoscut cu mulți ani în urmă, cel pe care mi l-ai refuzat cu toată ființa și pe care nu mi-l vei mai arăta niciodată. Vulnerabil, frumos, afectuos, bun, iubitor.

Între timp te-ai schimbat. Însă eu fusesem îndrăgostită de cel care erai odată, nu de scutul impenetrabil după care te-ai ascuns și nici de bărbatul plin de ranchiună, nemilos și netolerant în care te-ai transformat pentru mine. Ai revărsat toată furia anilor asupra mea. Sper că ți-ai ușurat sufletul. Prin mine te-ai răzbunat pentru toată suferința care ți-a fost princinuită în trecut. Nu eu am fost cauza durerii tale, dar eu am fost calea prin care ai reușit să scapi măcar de o parte din greutatea ei.

Astăzi te plâng. Plâng bărbatul de acum mulți ani. Cel care i-a luat locul nu ești tu. Ești de nerecunoscut. Cel care i-a luat locul nu îmi aparține. Nu mi-a aparținut niciodată. M-am încăpățânat să cred în tine, în frumusețea ta de odinioară, în capacitatea ta de a iubi dincolo de orice limită, îngrădire, neajuns, suferință. Vedeam adevărul, dar credeam că e doar o mască a ta pe care o porți ca să nu-ți arați slăbiciunile. Credeam că în esență ești același de demult. Credeam că în timp vei renunța să te mai prefaci implacabil. Dar de fapt, nu aveam nicio șansă să te îmblânzesc. Târziu mi-am dat seama.

Am fost oarbă, dar nu regret nimic. În acea noapte ai fost al meu, ai fost tu, cel pe care am ajuns să-l iubesc din toată inima deși, fie vorba între noi, nu mi-am dorit. Am știut mereu că nu fac bine, că alunec pe o pantă periculoasă, că drumul acela are un singur sens, unul în care aveam să mă pierd. Nu trebuia să aștept nimic de la tine. Mereu am fost suportul tău. Când am încetat să mai fiu, mi-ai aruncat iluzia la câini și ai privit impasibil, aproape în bătaie de joc, de parcă erai mândru de ceea ce făcuseși. Pentru prima dată reușiseși să-ți calci pe inimă, rănind cu asprime prima inimă de femeie. Până la urmă mi-ai furat „ceasul”, știi despre ce vorbesc. Și uite cum fără să realizăm, am fost prima în multe privințe. Asta n-o poți schimba nici măcar tu.

Am investit într-o iluzie dar iluzia pe care mi-ai vândut-o gratuit, are și o parte bună – te-a făcut mai puternic și știu că ești mai puternic. În sfârșit te-ai decis să o iei de la zero, pe un alt drum, și te-ai lepădat de trecut. De trecutul acela după care ai suferit atât de mulți ani.

Dar ține minte, chiar dacă trecutul îți mai apare în minte, știm amândoi că nu-ți poți opri gândurile, ai făcut bine că ai tăiat răul de la rădăcină. Răul cu mine, răul cu ea poate acum îți va fi mult mai bine cu o nouă ea. Și chiar dacă noua ea nu se dovedește a fi cea mai potrivită ea pentru tine, să nu disperi, într-o zi o să apară adevărata ea, cea născută pentru tine.

N-am fost niciodată într-o relație în adevăratul sens al cuvântului. Dar cine ne poate lua intimitatea, confesiunile și încrederea pe care ne-am acordat-o?! Nimeni! A fost mai real decât am vrut să credem. Am avut o relație de tranziție, ce-i drept. Împreună, tu și eu, te-am purtat fără să ne dăm seama către dorința ta de a iubi din nou. N-am fost eu cea pe care s-o iubești. Dar ce mai contează?! Nu-ți port ranchiună. Am știut. Mi-am asumat, chiar dacă în ultima clipă te-aș fi omorât din cauza a tot. Totuși trebuie să recunosc, de la mine ai plecat știind că nu mă poți iubi, dar că ești capabil să iubești pe altcineva.

O să iubești! Ascultă-mă, o să iubești din nou! Și o să fii fericit! Gândul ăsta îmi dă putere să cred că nu am eșuat în totalitate cu tine. Eșecul meu, eșecul nostru, ruinarea relației noastre, tipul de relație pe care oamenii nu o au nici într-o mie de ani, te-au făcut să-ți dai seama mai bine ce îți dorești. N-ai vrut să fii cu mine, dar am născut în tine dorința de a fi totuși cu cineva. Sper ca cea care mi-a urmat să te prețuiască. Habar n-are ea ce eforturi supraomenești faci.

Noi doi n-am pierdut vremea, noi doi te-am ajutat pe tine. Noi doi te-am făcut să nu-ți mai fie de ajuns liniștea singurătății. Noi doi și amintirile, alea frumoase și cele pe care am vrea să ni le ștergem din memorie, pentru că ne-am arătat fețele monstruoase și am sărit unul la gâtul celuilalt, sunt startul unui viitor promițător pentru tine.

Dă-i înainte, dragul meu prieten de care m-am îndrăgostit fără să-mi doresc, mergi înainte cu toată încrederea și o să-ți fie bine. Golul o să dispară. Golul va fi umplut de o femeie care chiar te va merita. Și eu te-am meritat, dar rolul meu n-a fost să mă iubești, nu de asta ne-am regăsit, ci pentru a te înălța puțin spre lumină, pentru ca mai apoi să alergi tu spre ea, lăsându-mă în urmă.

Și nu, să nu crezi că sunt bună. Nu sunt. Azi nu îți arat niciun gest de noblețe. Când a fost vremea, dacă aș fi putut, ți-aș fi furat voința și te-aș fi făcut să-ți pierzi mințile după mine. Atât de mult te-am vrut. Te-am iubit nebunește, obsesiv. Ți-ai dat seama. Aveai dreptate că îți semăn. Negam și știai că mint. Dar mai știi foarte bine și că obsesia se naște din repingere. N-am scuză, dar nici nu-mi caut scuze. Așa a trebuit să se întâmple, nu există învingători și învinși, nici vinovați și nevinovați. Oare o să putem uita vreodată noaptea aia?!

Sper să mă eliberez curând de tine. Și mai sper ca peste câțiva ani să ne regăsim din nou, așa cum am făcut-o mereu, și să-mi spui că ești fericit, împlinit și căsătorit. Așa îți văd eu viitorul și știi că întotdeauna prezicerile mele legat de tine s-au adeverit.

Rămâi cu bine,

Cea care nu-ți mai e prietenă.