Femeia îndrăgostită vrea sex, nenică. Nu se încurcă!

Femeia îndrăgostită vrea sex, nenică. Nu se încurcă!

– Ai ajuns?

– Am ajuns. Mor de somn și mi-e poftă de pepene roșu. Vreau să mă răcoresc, deși nu mi-a fost cald. :)))

– Iar te joci cu vorbele. Dacă nu te duceai cu mașina ta, veneam eu să te iau.

– Mulțumesc, apreciez. Ești un drăguț, așa cum ești de obicei. Știi că îmi plac vorbele și jocurile. Cred că ți-ai dat seama.

– Am eu pepene roșu, vii la mine? Uite-l!

și pac poza!

– Sună tentant.

– Dacă vrei, vin să te iau eu sau vii cu mașina ta și îți găsim un loc de parcare. Poți să rămâi la mine în seara asta.

– Mă ții în brațe?

– Te țin!

– Strâns?

– Strâns!

– Ar fi drăguț.

– Cu siguranță.

– Nu cred că e ok să mănânc pepene seara. O să fac pipi des și la cât de obosită sunt, vreau să dorm. Deci mai bine nu, de data asta. Am adormit la 6 azi-dimineață și m-am trezit la 10. Eu nu sunt un om care să doarmă 4 ore pe „noapte”.

– Știu eu câteva metode de a te destinde și în plus, presimt că o să fie multe nopți, din astea, albe. Cu mine.

– Și eu știu multe metode de a mă destinde, dar nu le aplicăm în noaptea asta. Ai răbdare cu mine, te rog. Mi-ești drag, dar hai să nu ne grăbim să consumăm ceva ce s-ar putea să funcționeze dacă suntem oleacă mai înțelepți.

– O să am… am răbdare pentru tine, însă adevărul este că eu am devenit nerăbdător.

– Știu! :* Mă bag la duș. Dacă nu îți mai scriu în seara asta, înseamnă că m-am culcat.

Și da, pe Telegram par „dormită”, însă în realitate am poftă de scris. Sunt atât de obosită și de sleită fizic și psihic încât îmi doresc doar să fiu singură. Complet singură, doar eu și gândurile mele. Cred că am nevoie de un timp de gândire, însă în realitate… femeia îndrăgostită vrea sex, nenică. Nu se încurcă. Vrea muuuult sex. Și-ar trage-o cu el oriunde și oricând. Numai să fie cu el.

Adevărul este că sexul fără poveste este fix pix. Poate că ai sau nu orgasm, însă satisfacția sufletească nu ți-o poate asigura un simplu futai. N-ai cum să simți acea nebunie, acea contopiere și acel sentiment unic decât cu bărbatul pe care îl iubești. Tu știi ce înseamnsă să-ți tremure carnea doar gândindu-te la un om? Să te treacă mii de fiori reci doar rememorând momentele cu el? Nu? Atunci este obligatoriu să trăiești o astfel de poveste.

Un astfel de „sex” este incomparabil.

Nu doar că îl simți cu adevărat în tine și ai orgasm atât fizic, cât și psihic. El crește în tine și te hrănești din el. Îl simți cu toată ființa ta. Îl simți pulsând. Îl simți umplându-te nu doar fizic, cât mai ales spiritual. Timpul chiar se oprește. Creierul nu se mai gândește la toate căcaturile și nici nu te „deconectezi”, ba din contră, îți conectezi propriul creier la al lui. Deveniți o singură ființa și tot ce poți să faci este să te bucuri de acel moment incomparabil de viu care te arde pe interior și care îți asigură o plăcere supremă. O plăcere divină. E ca și cum pentru câteva minute părăsești lumea asta pentru a vizita Raiul. Și-ți dai seama că Raiul tău este strâns legat de prezența lui. Tot așa se nasc și dependențele. Realizând că fără el îți pierzi dumnezeirea. Fără el devii iar o „oarecare” într-o mare de alte femei „oarecare”.

O femeie îndrăgostită nu este niciodată prea obosită pentru a face sex. Nu are migrene. Nu este la ciclu. Nu face nazuri și nici nu refuză în viața vieților ei o partidă senzațională de sex. Niciodată. Când e vorba de sex cu el, nici supărări nu mai are.

Mă cutremur. Mi-e poftă. Mi-e poftă să fac sex cu un om de care să fiu îndrăgostită până peste cap. Mi-e dor să tremur incontrolabil. Abia aștept să fiu la un pas de infarct. Vreau să-mi pierd respirația sărutând bărbatul iubit. Vreau să mi se încleșteze fiecare mușchi și să-mi blochez picioarele în jurul taliei lui. Mi-e dor să-i ascult respirația sau cuvintele obscene, să mă amăgească și să se joace cu toate simțurile mele. Mi-e dor să-mi hrănesc inima hărpăreață din trupul bărbatului iubit. Zace atât de multă pasiune în mine și totuși aleg să o înfrânez.

De ce mă înfrânez? Ipocrită nu sunt. Îmi place sexul de la A la Z, însă nu iubesc, doar îmi doresc să o fac. Și da, aleg să nu fac sex decât să îmi desfac picioarele doar de dragul de a o face… Cracii mei rămân încrucișați până când o să-mi ia mintea foc de dragul lui.

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnii misterioși trag la mine. E dovedit științific. Bineînțeles că glumesc, numai că… uneori, am plăcerea de a da peste un om care să mă stimuleze intelectual. Atunci iau naștere aceste articole. Într-un fel sau altul găsesc inspirația în discuții și dezbateri care mă stimulează nu doar să gândesc și să-mi doresc să mai schimb câte ceva la mine, dar și să scriu despre aceste „probleme”.

Domnul misterios m-a întrebat – Ai și tu impresia că ceva a dereglat la un moment dat relația firească bărbat-femeie?

Răspunsul a fost – DA! La cât de rar întâlnită este dragostea, sigur ceva a stricat relația bărbat-femeie. Dar nu știu ce anume a dereglat firescul relațiilor. Nu știu când s-a produs această dereglare și nu știu dacă mai poate fi reglată în vreun fel.

Adevărul este că trăim într-o lume în care atracția fizică este mai importantă decât iubirea. Cei mai mulți oameni vor să se distreze, vor să simtă pericolul, să le curgă prin sânge pasiunea; foarte puțini sunt capabili să-și ia un angajament serios, să se înhame într-o relație deplină, bazată pe iubire, încredere și fidelitate. În fond, cine și-ar dori o relație adevărată când totul în jur este nesigur, când ispita este la tot pasul și avem din ce în ce mai puțină voință?! De frica suferinței, oamenii fug de iubire și aleargă după împlinirea sexuală. Este normal așa?!

Domnul misterios a venit, însă, cu o completare mult mai complexă – Acum culegem roadele revoluției sexuale care a transformat bărbatul și femeie din ființe complementare în competitori. Acel nivel de empatie și cunoaștere profundă nu se mai atinge pentru că totul este eclipsat de cunoașterea fizică, de sexul ca divertisment. Pe de altă parte, sunt convins că sunt multe fete care încearcă să fie cât mai dezirabile și disponibile sexual din naivitate, crezând că așa câștigă atenția și respectul bărbatului. Cu alte cuvinte, ne comportăm după standardele cerute de societate, dar în sinea noastră vrem exact opusul. Bărbații, cretini și lipsiți de onoare, voință și dominați de patimi caută și pretind femeilor respect și devotament. Iar femeile, vulgare și masculinizate, vor să demonstreze că „pot”, că sunt independente și reușesc tot ce își propun, dar care simt nevoia unui bărbat afectuos.

Există cumva o rezolvare? Probabil că există, dacă ne-am dori mai mult o iubire deplină și am învățat să ne dăruim complet. Dacă am pune mai puțin baza pe sexul ca divertisment și ne-am dori mai mult o familie, atunci poate că lucrurile s-ar îndrepta și ar fi mai puțini oameni singuri. În cartea „Feministul și noua ordine mondială”, Henry Makow, autorul, a dat o definiție foarte interesantă relației dintre bărbat și femeie, ca ființe complementare. Iată un scurt fragment din carte:

„Feminitatea are drept trăsătură definitorie iubirea unei femei pentru soțul, copiii și familia ei. Masculinitatea are drept trăsături definitorii puterea și spiritul de conducător. Puterea bărbatului este afrodisiacul suprem pentru femei. Bărbații în mod firesc tânjesc după putere. Femeile vor dragoste. Astfel, contractual heterosexual (căsătoria) presupune schimbul dintre puterea femeii și puterea masculină, exprimată sub forma iubirii. Femeile îi fac pe bărbați puternici, încredințându-le puterea lor în schimbul dobândirii iubirii. Căsătoria canalizează puterea masculină pe o cale socialmente constructivă: construirea și sprijinirea familiei. Femeile „nu pot” avea totul. În sfera personală ele trebuie să aleagă între dragoste și putere.”

Concluzia: Bărbații și femeile trebuie să facă schimb de putere, nu să-și confrunte puterile, doar așa relația bărbat-femeie se va regla!

Te-ai lins pe bot!

Te-ai lins pe bot!

Păi da, sunt tot o femeie și mă buuucur al dracului de tare că nu am cel mai rar nume. Pentru prima dată mă bucur că am un nume relativ comun. Și când numele meu o să-ți ardă limba, păi să te lingi pe buze. Să te lingi pe buze cu poftă și să te încerce, dragule, o mie de stări. Nici tu să nu știi ce ai. Să te apuce toate căldurile amintindu-ți știi tu ce trebuie să-ți amintești ca să te simți copleșit. Amintește-ți confesiunile, promisiunile, adevărurile și minciunile, faptele și sentimentele, sărutările și atingerile ACELEA. Toate astea te vor face să rememorezi acel frumos pe care ni l-am oferit unul altuia.

Îmi plac bărbații cu memorie de elefant! 

Știi când îți dai seama că degeaba îți lingi buzele? Atunci când realizezi că nu mai există nici măcar o portiță de intrare în viața celuilalt. Atunci îți dai seama că de fapt te-ai lins pe bot. Da! Te-ai lins pe bot! S-au dus partidele de sex minunate. S-au dus escapadele. S-a sfârșit iubirea. S-au terminat nopțile în care vorbeați până dimineața. S-au dus mesele amuzante pe iarbă. La revedere pasiune și tremur. S-a epuizat încrederea. Nu mai este acolo ca să te asculte, să îți dea un sfat sau să te facă să te simți cel mai special om de pe pământ.

Noi, femeile declarative, poate că suntem obositoare și epuizante, dar să nu uităm că avem acel dar incontestabil de a face omul să se simtă important și deosebit în cel mai incredibil mod. Una timidă așteaptă, noi luăm. Una cumințică se rușinează, noi dovedim cu vârf și îndesat. Una tinerică visează, noi acționăm cu atâta curaj și pasiune încât speriem. Acum râd! La dracu’! Cum să nu râd când îmi amintesc câte prostii am făcut „din iubire”.

Dacă auzi vreodată: „sunt nebună după tine”, să fugi!

La naiba, iar am revenit la veșnica întrebare: oare eu am iubit vreodată cu adevărat?! Oare pe el l-am iubit sau a fost doar o obsesie pentru că m-a bătut la fundul gol, fără să realizez, și m-a obligat să mă ling pe bot când eu de fapt credeam că îmi ling buzele?! Nu pot să îmi dau seama nici acum ce a fost sau dacă a fost

Uh, e bine că nimeni nu uită pe nimeni. Nu uită nici cel care a fost lăsat în urmă și nici cel care a mers înainte.

Nu te mai căuta în articole, dragule! 🙂

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele…

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele…

În timp ce-mi trăgeam chiloții pe mine îmi spuse:

O să scrii și despre mine?

Păi vrei să scriu? L-am întrebat eu râzând, crezând că se teme de acest lucru. În fond, era un bărbat care urma să se căsătorească, nu avea nevoie de o nebună care să facă o pasiune pentru el. Mă cunoștea de ani de zile, însă eu credeam că nu mă cunoaște deloc. L-am judecat greșit, ce-i drept. De fapt avea cam prea multă încredere în mine.

Mare greșeală!

Mi-ar plăcea să scrii despre mine, dar să nu dai nume. Mi-ar plăcea să citesc felul în care ai perceput tu momentele noastre, să văd cum ai simțit tu atingerile mele.

Dar am mai scris despre tine și-n trecut, i-am zis eu încercând să scap de această „temă” pe care nu mi-o doream. Știam că avea nevoie de mine ca să-l fac să se simtă bărbat, însă nu mă gândeam că avea să mi-o ceară direct. Simțea nevoia de validare, voia să se simtă din nou un mascul alfa, tânjea după perioada în care fusese dorit de mai multe femei. Dar eu eram atât de defectă în acel moment încât habar n-aveam pe ce lume trăiesc, darămite să descriu o partidă drăguță de sex.

Îmi amintesc acea perioadă în care și eu, ca și altele, visam la el și mi-l doream. Ba chiar într-un timp am fost prietenă cu o femeie care îl iubea fantastic. Oh, mi se întorcea pielea pe dos de fiecare dată când ea îmi povestea unele chestii intime despre ei. Atât de tare îl voiam și eu Dar uite așa, rând pe rând, toate i-am trecut prin brațe. Eu la ani distanță, dar tot acolo am ajuns. Amândoi ne-am dorit acest lucru încă de când am avut primul contact. Mi se păruse ATÂT de atrăgător, dar de fapt era un bărbat copil. Copleșitor de dulce și de afectuos.

Da, dar atunci ți-ai imaginat cum ar fi dacă am face, iar acum chiar poți descrie cum a fost să facem

Hmmm mi se pare echitabil. Eu te-am chemat ca să mă ajuți să uit, tu ai venit din curiozitate, pentru că-ți doreai de mult, dar și pentru că voiai să vezi cum arați prin ochii și prin sentimentele mele. Știi, de obicei scriu doar despre trecutul meu, despre bărbații care nu o să mai ajungă vreodată prin patul meu, i-am zis eu cuibărindu-mă lângă el în pat și trăgând cu nesaț din țigara electronică pe care o fumam la acea vreme. O să scriu și despre tine dacă asta îți dorești, i-am zis eu privindu-l în ochi și atingându-i cu vârful degetelor falusul aproape erectil.

Asta înseamnă că nu o să ne mai vedem? Mă întrebă el făcând ochii aceia copilăroși mai mari decât erau deja.

Nu știu, i-am spus eu sărutându-l, dar știind că nu aveam să mă mai culc cu el vreodată.

Și uite așa astăzi am realizat că scriu doar despre trecut, niciodată despre prezent. În momentul în care încep să scriu pe blog despre un bărbat, de fapt afișez un semn clar că el începe să devină parte din trecutul meu. Dintr-un motiv sau altul, el încetează să mai fie bărbatul de care eu am nevoie. Când trăiesc ceva frumos, nu simt nevoia să scriu despre acel om. Prezentul mi se pare atât de prețios încât nu vreau să îl transform în trecut dezvăluindu-l și afișându-l public pe blog.

Blogul este un cuțit cu două tăișuri pentru mine. Cine îl citește fie ajunge să se teamă de mine, de ce aș putea scrie sau de ce ar putea citi, fie ajunge să-și dorească cu ardoare să-l fac „nemuritor” și-atunci îmi piere mie interesul. Dacă o să cunosc vreodată un bărbat care să accepte adevărul despre mine, să știe cine sunt, de unde vin, ce scriu și unde scriu, dar care să nu-și dorească să scriu despre el și chiar să-mi interzică aceast lucru, îmi va câștiga respectul. Până acum nu mi-a zis nimeni – să nu scrii despre mine

Nu mai aștepta cu limba scoasă cuvintele mele!

Adictiv…

Adictiv...

Astăzi aș dansa murdar peste inima ta mi-aș lăsa toată greutatea asupra sufletului tău și m-aș pierde printre palmele tale. Aș vrea să-mi las memoria pe buzele tale poate o vindeci, poate o calmezi sau poate o distrugi odată pentru totdeauna. Îmi vine să râd îmi vine să râd de mine și de conștiința ta! Minutele, orele, zilele timpul mă convinge să te urăsc cu aceeași pasiune cu care te-am iubit ieri. Doamne, cât te urăsc! Cât te urăsc nici n-ai idee!

Mi-au transpirat palmele de-atâta dor și-aș vrea acum să-ți smulg rânjetul acela pervers de pe chip. Rânjetul de care m-am îndrăgostit și pe care, oricât aș vrea, nu pot să-l uit. Rânjet mint, e zâmbet. Cel mai drag. Mă topește! M-a topit! Ard ard de dorință și vreau, tânjesc, mă rog să-ți mai pot provoca acel dezechilibru pe care numai eu am știut să-l arunc peste tine. Cât de bine ți-ar sta iarăși lipsit de control, încordat în așternutul de culoarea sângelui bolnav al patului meu. Și respirația, respirația să-ți fie sacadată, iar bătăile inimii puternice!

Jur că nu m-aș lăsa până nu te-ar durea fiecare părticică a minții tale. Ți-aș învineți pielea cu buzele-mi flămânde și m-aș înfrupta pe săturate din senzațiile pe care tu, cu atitudinea-ți diavolească, reușești să mi le injectezi în sânge. Nu ți-aș da voie să mă privești. Ochii tăi mă debusolează, îmi fură răutatea și-atunci, m-aș îmblânzi. Iar eu nu vreau să fiu iarăși o femeie caldă. Nu meriți, nu merit și nici n-ar avea sens. M-aș zvârcoli spasmodic în încercarea de a-ți evita privirea. Îmi poți imobiliza gâtul cu mâna-ți puternică, dar tot o să refuz să te văd. Nu vreau să te văd, vreau doar să te simt cu ochii închiși și cu inima frântă, așa cum m-ai lăsat.

Iubește-mă fără să ne întâlnim ochii. Ne putem întâlni doar trupurile înfierbântate de gândurile acelea pe care niciunul dintre noi n-a știut să le gestioneze. Astăzi aș dansa murdar cu tine. Goală m-aș lăsa ațâțată de valul violent și adictiv al coșmarului viu născut din afecțiunea ta mincinoasă! Intru în sevraj de-atâta ură!

Sunt dependentă?

Ce am devenit?

Ce am devenit?

La început… m-am folosit eu de el și de fetișul pe care-l avea pentru mine. Nu-i decât un bărbat, unul atrăgător, ce-i drept, cu o mare slăbiciune pentru femeile mignone. Din când în când ne vedem, el îmi amorțește mintea, eu îi astâmpăr poftele. A fost drăguț o vreme, m-a ajutat să trec cu mai multă ușurință prin calvarul în care singură m-am îngropat. Însă astăzi… constat că m-am plictisit sau m-am săturat.

Era plăcut să mă văd prin ochii lui. El nu zărea defectele, tot ce vedea, era o femeie în care putea să aibă încredere și care avea capacitatea de a-i îndeplini unele fantezii ascunse. Pe scurt, un fetișist și un bărbat nemulțumit de viața lui. Ca de obicei, alegerile mele sunt dubioase. Atracția lui pentru mine este de-a dreptul irațională, ar putea să aibă orice altă femeie. Deja are în dreapta lui o femeie de toată isprava. Dar nu e de ajuns și cred că nu va fi niciodată. Însă nu îmi pasă. Nu mă privește viața lui personală, eu fac parte din viața lui ascunsă. Și e mai bine așa, astfel mă mențin în siguranță, ferită de el și de mine.

Dar n-am stat să despic firul în patru. Nu i-am cercetat mintea. Nu mi-a păsat că provenim din lumi diferite. Nu avem nimic în comun în afară de noi înșine. Și e plăcut așa. Nu sunt capabilă să-l iubesc și cred că nici el pe mine. Nici dacă aș vrea n-aș putea. El crede multe, eu spun puține. Parcă nici n-aș fi eu. Când sunt cu el, parcă nu sunt eu. Cum de pot să separ atât de bine lucrurile?! Poate pentru că nu sunt îndrăgostită… și nici nu mă voi îndrăgosti vreodată.

Dar nu știu cum naiba, am ajuns să-i știu toate problemele și bucuriile. Nu mă interesează să aflu nimic. Și totuși el îmi spune totul. Încă o dată mi se confirmă faptul că oamenii au încredere în mine. De ce naiba?! De ce mama dracului ajung mereu Mama Răniților?! Nu vreau să fiu pentru el Mama Răniților. Nu mă interesează să-l alin, nici să-l vindec. Dar mai ales, nu înțeleg cum de nu-și dă seama că nu mă trage inima să-l ascult, dar o fac, pentru că într-un fel… mă simt datoare lui. Fără să știe m-a trecut o apă adâncă în care era să mă înec. Dar nu i-am zis niciodată și nici nu-i voi spune.

Cel mai mult îl plac atunci când e tăcut, când mă privește cu aceeași pasiune și-și pune capul pe pieptul meu. Îmi place să-i ascult respirația și atât. Îl plac când mă ține strâns în brațe și-mi spune: „cu tine sunt eu…” Oh, bietul de el, habar n-are că uneori împarte patul cu o femeie care nu simte nici măcar o fărâmă de iubire pentru el. Ce bine ar fi dacă mi-ar vorbi mai puțin. Dar îl înțeleg. Ne leagă un soi de prietenie perversă. O prietenie care îi îmbunătățește toată viață. Profităm unul de altul. Pe el are cine să-l asculte, pe mine are cine să mă distragă. Eu îi domolesc demonii lui, ai mei sunt alungați provizoriu de el. El își ia porția de nebunie, eu mă rup de realitate.

Deși vreau să mă lepăd de acest stigmat al alinării oamenilor, aceeași soartă o am și cu el. Se pare că atunci când cineva te ascultă, atunci când cineva te acceptă așa cum ești, un singur om într-o mie de oameni care nu-ți cunosc adevărata față, toată viața ți se îmbunătățește. Problema este că el nu are aceeași influență asupra mea. Eu sunt catalizatorul lui, dar mie cine-mi devine catalizator?! S-au inversat rolurile în jocul căruia eu i-am dat startul. Inversează regulile și nu-mi place.

Noi n-am început pe picior de prietenie, dar se pare că așa o să sfârșim. Hmmm… constat că o relație devenită prietenie e mai liniștitoare decât o prietenie devenită relație amoroasă. Prieteniile se strică când dai curs pasiunii. Se strică și devin nimic. În schimb, dacă transformi o relație sortită eșecului într-o prietenie, ești de o mie de ori mai câștigat.

De ce te vreau și nu te alung?!

De ce te vreau și nu te alung?! Este o întrebare căreia i-am găsit răspunsul de mult. Nu te mira te vreau și n-ar trebui să găsesc nicio justificare. Și totuși o fac. O fac pentru că simt nevoia să o fac. Am o mulțime de motive logice și ilogice. Unele mai puternice și mai întemeiate decât altele.

De ce te vreau și nu te alung?! Pentru că ești! Pentru că în tine am găsit cumva, într-un mod aparte, neobișnuit, deosebit și deloc banal, reflexia propriului meu suflet.

Te vreau pentru că într-un fel anume și specific, semănăm. Providența ne-a adus în același punct, iar singurătatea și durerea ne-au apropiat. Avem dureri diferite, dar în fond, tot durere se cheamă.

Te vreau pentru că oricât de diferiți am fi, de nepotriviți, de departe și de complicați; oricât de bine sau de rău ne-am înțelege, există ceva între noi. Există o forță. Niciunul dintre noi nu a cunoscut numele acelei forțe și totuși, ea ne leagă și ne îndeamnă să înaintăm.

Te vreau pentru că ne-am susținut. Ne-am ajutat. Ne-am iubit. Ne-am detestat. Ne-am împiedicat de multe ori. Ne-am îmbrâncit. Ne-am lovit. Ne-am doborât. Ne-am izgonit. Și totuși iată-ne!

Te vreau pentru că nimeni nu trezește în mine ceea ce tu reușești dintr-un singur cuvânt sau gest.

Te vreau pentru că nimeni nu ajunge mai bine, mai adânc, mai fierbinte și mai intens la inima mea.

Te vreau pentru că doar tu mă cunoști, înțelegi, știi, faci și nu faci, fără să îți spun.

Te vreau pentru că mă auzi, mă asculți, mă accepți și mă vrei, oricât de multe nebunii, obsesii, temeri, greșeli sau gafe aș face.

Te vreau pentru că știi să te joci, mă amăgești, mă provoci, mă întărâți, mă ațâți, mă stimulezi, mă impulsionezi și mă motivezi.

Te vreau pentru că în tine am găsit fantezia, erotismul și dorința. Toate depășeșc cu mult limita cunoscută de oameni. Mereu am impresia că noi nu suntem oameni. Suntem atât de diferiți de restul lumii. Prin ochii noștri și prin sufletele noastre trec altfel lucrurile. S-ar putea spune că suntem speciali sau ciudați.

Te vreau pentru că totul între noi este inexplicabil. Pentru că nu poate fi povestit. Pentru că n-avem nevoie de părerea nimănui și pentru că nimeni și nimic nu poate să influențeze ceea ce facem sau nu facem.

Te vreau pentru că nimeni nu știe, nu ar înțelege și nu ar aproba legătura noastră.

Te vreau pentru că nimic nu e simplu. Pentru că nu câștig nimic ușor. Pentru că totul este o provocare și pentru că niciodată nu știu la ce să mă aștept.

Te vreau pentru că mă surprinzi. Pentru că adesea mă iei pe nepregătite și pentru că scoți la iveală vulnerabilitatea din mine. În brațele tale ador să mă simt vulnerabilă, slabă lipsită de voință și apărare.

Te vreau pentru că mă faci să simt. Pentru că trezești în mine emoția și pasiunea.

Te vreau pentru că mă faci să îmi fie dor, să tânjesc și să fierb.

Te vreau pentru că din prima clipă, atunci când ți-am văzut palmele, mi le-am imaginat pe trupul meu. Iar ele nu m-au dezamăgit ba din contră, m-au îmblânzit.

Te vreau pentru că mi-ai redat culoarea. Pentru că de când cu tine, totul a început să conteze și să capete importanță.

Te vreau pentru că tu m-ai făcut să privesc viața cu alți ochi. Pentru că mi-ai dat curaj și poftă.

Te vreau pentru că datorită ție m-am redescoperit și am decis să încerc din nou. Să am încredere. Să vreau. Să las trecutul în urmă și să încerc, fie ce-o fi.

Te vreau pentru că împreună cu tine și datorită ție, ziua de mâine poate să nu mai vină.

Te vreau pentru că m-ai învățat să prețuiesc clipa, momentul, secunda. Pentru că tu mi-ai arătat că nici timpul, nici spațiul nu mai contează atunci când într-o singură secundă reușești să cuprinzi în brațe toată fericirea și plăcerea lumii.

Te vreau pentru că atingerile tale mă electrizează. Pentru că degetele tale așază pe pielea mea fiori și emoție.

Te vreau pentru că săruturile tale sunt unice. Pentru că pe buzele tale se află o dulceață care până nu de mult, eu nu o cunoșteam.

Te vreau pentru că parfumul tău mă îmbată de la distanță. Pentru că ochii tăi mă intimidează și mă incită.

Te vreau pentru că mă încurci adesea, dar tot tu mă descurci.

Te vreau pentru că mă faci să tremur și pentru că doar pielea ta poate să îmi încălzească trupul.

Te vreau pentru că mă faci să râd cu poftă, cu glas. Știi tu, „veselia și soarele dimineții”.

Te vreau pentru că ai fost al meu și pentru că mai poți să fii.

De ce te vreau și nu te alung?! Te vreau pentru că ești și sunt.

Alungă-mă tu dacă vrei, dar mai bine decide-te să mă păstrezi în viața ta! Pentru acum, pentru un moment, pentru cât o să fie sau pentru cât o să dureze. Timpul și-a pierdut de mult valoarea și farmecul. Să nu mai măsurăm ceea ce avem în timp, să lăsăm forța căreia nu-i cunoaștem numele, să ne lege sau să ne dezlege!

Te vreau și nu te alung! Ce vrei să știi mai mult de atât?!

Ziua internațională a dorului…

Ziua Internațională a Dorului... adu-ți aminte!

Astăzi este Ziua Internațională a Dorului. Hmmm trebuia să fie o zi și pentru dor, nu-i așa?! În fond avem zile internaționale pentru orice, de ce n-am avea și pentru dor?!

Ce e dorul? Cred că cel mai apăsător și sufocant sentiment. Și totuși ce dulce este dorul atunci când aștepți pe cineva și el/ea este pe cale să vină. Ce dulce este dorul atunci când se sfârșește atunci și dacă se sfârșește. Mie îmi place dorul într-un fel. V-am spus și în articolul „Fă-mă să-mi fie dor de tine”. Îmi place dorul atunci când se sfârșește așa cum mă aștept eu, așa cum îmi doresc și visez.

Și dacă tot este Ziua Internațională a Dorului, te îndemn să te lepezi de orice durere, de orice apăsare, de orice supărare și dezamăgire. Lasă în urmă acel sentiment întunecat și gândește-te la acea persoană specială din viața ta. Nu contează dacă mai este sau nu lângă tine. Nu contează dacă ți-a greșit sau i-ai greșit. În acest moment nu mai contează timpul – trecutul, prezentul sau viitorul. Gândește-te pentru câteva minute la acea persoană deosebită pe care nu ai uitat-o și poate nu o vei putea uita vreodată. De ce? Pentru că poate a schimbat ceva în tine. Zâmbește! Zâmbește-i chiar dacă nu te vede. Refă-i figura în minte și sărută-l/o cu aceeași pasiune cu care o făceai odinioară. Pentru o clipă adu-ți aminte că ați aparținut unul altuia total. Sărută-l/o, mângâie-i chipul, îi simți iarăși mirosul încearcă să-i simți bătăile inimii, ritmul respirației. Este aproape! Imaginează-ți că este aproape și spune-i tot ce n-ai mai apucat să-i zici.

Readu în prezent acel sentiment minunat, acea iubire încă vie, acele momente care nu și-au pierdut deloc din strălucire. Acea iubire merită să o rememorezi de Ziua Internațională a Dorului. Pentru că datorită acelei povești ai cunoscut fericirea. O fericire de scurtă sau de lungă durată. Nici nu mai contează. Dorul de astăzi te asigură că v-ați iubit și poate și el/ea se gândește la tine cu același jind, cu același dor, cu aceeași poftă. Cine știe?! Nimeni nu știe, dar tu știi ce a însemnat pentru tine. Ai iubit, ești privilegiat/ă că ai cunoscut iubirea. Asta este tot ce contează!

Articol scris pe 13 mai 2015.

Hai să te iubesc în secret…

Dama Fără Secrete chiar n-are secrete, dar îi plac secretele și cu atât mai mult secretele altora. Este o plăcere vinovată a ei. Le caută, le află și apoi le păstrează ca pe niște comori sfinte. Nu le împărtășește nimănui! Sunt doar ale ei! Întotdeauna a fost atrasă de fructul interzis, de negură, de neobișnuit, iar tentațiile îi sunt cele mai dulci ispite. Dar își asumă totul, pentru că așa este ea, o devoratoare de întuneric. Ia întunericul și-l transformă în lumină. Nu întotdeauna îi iese, dar încearcă și se luptă. Atunci când eșuază, se întunecă și ea. Însă nu pentru mult timp, îi trece până la urmă. Așa este ea „construită”. Să se scuture de tot ce o copleșește și să revină pe linia de plutire, pentru ca mai apoi să facă un salt aventuros și tot așa. Nu știe să trăiască liniștită, iubește ispita și-i tremură carnea pe ea când pericolul îi dă târcoale. Se simte vie! Și ce vie! Ce adrenalină! Ce sentimente! Ce nebunie! Uneori se gândește hai să te iubesc în secret!

Femeile, în general, obișnuiesc să-și strige iubirea în cele patru colțuri ale lumii. Fructul interzis îl refuză sau pur și simplu se străduiesc să-l aducă în prim-plan după ce îl „mănâncă”. Nu știu cum este mai bine, să-ți trăiești iubirea în văzul lumii și să o pui în pericol tot timpul sau să iubești în secret, acolo unde nimeni nu vă poate face rău?! Dacă ar fi să aleg aș alege secretul. Întotdeauna voi alege secretul. Asta nu înseamnă că nu mă respect, că nu mă iubesc sau că nu merit să fiu „în față”. Ci pentru că ce-i al meu, îmi place să rămână numai al meu, departe de ochii invidioși ai lumii. Aleg secretul și pentru că ce pot trăi două suflete în taină, nu vor putea trăi niciodată alții în văzul lumii. Când ai o relație oficială, aproape întotdeauna ești nevoit să acționezi conform cutumelor. Când ai o relație oficială, dar pur și simplu nu vrei să spui nimănui de ea, amândoi sunteți liberi ca pasărea cerului. Liberi unul față de celălalt. Atât de liberi încât vă veți întoarce întotdeauna cu drag și din prea multă iubire la celălalt. Dorul vă va mistui pe interior. Dorul și dorința fierbinte de a fi cu el, lângă el, pe el și în el. Sună vulgar?! Deloc! Este doar adevărul crud!

Gândește-te pentru un singur minut, cum ar fi să trăiești o poveste de dragoste de care nu știe ABSOLUT nimeni! Nu ți se pare incitant? Nu crezi că „pericolul” de a fi descoperit este cu atât mai ispititor?! În momentul în care nimeni nu știe de existența voastră împreună, sunteți liberi să vă iubiți așa cum doriți. Vă veți împărtăși cele mai tainice gânduri, veți avea încredere unul în celălalt, veți comunica ușor și despre orice, iar legătura dintre voi va deveni mai strânsă decât a multor cupluri care trăiesc în văzul lumii. Și ce să mai spun despre sex?! Sexul este fabulos, se întâmplă spontan, oriunde, oricum, oricând. Veți fi liberi să încercați cele mai nebune fantezii și astfel, veți trăi așa cum mulți se feresc să o facă de-a lungul întregii vieți.

Mi-aș dori să retrăiesc o iubire în secret. Nu știu de ce! Dar ce e interzis, ce nu trebuie să știe lumea, îmi place! Totul este mai intens și cu atât mai mult când știi că nimic nu-ți garantează ziua de mâine. Ce-mi pasă mie de mâine?! Eu vreau clipa de acum, oricât de impresionată voi fi, oricât de marcată, oricât de schimbată! Îmi asum! Un bărbat frumos, al meu pe moment, o cameră de hotel, o sticlă de șampanie, un pat matromonial, dorință, nebunie, lipsă de inhibiții, haine aruncate pe jos, mângâieri și săruturi fierbinți, gesturi tabu, efort, implicare, dorință, pasiune, dăruire, gemete, zgârieturi, explozii odihnă! Și-apoi viața să-și urmeze cursul firesc!

Îndemnul ploii…

Acest text nu este scris de Dama Fără Secrete, dar i-a făcut inima să bată cu putere, i-a trezit dorința și a făcut-o să se întrebe oare ploaia naște pasiunea?!

„Probabil că era sfârșitul lui august, dar era încă foarte cald focul încă o mistuia pe dinăuntru, dar mai ales pe dinafară. De dincolo de geamuri se auzea cântecul violent și dulce al ploii. Ploaia trezise dintotdeauna în ea o sălbăticie anume, un erotism aparte. De parcă ploaia scotea la iveală din ea cele mai ascunse fantezii. Pe cerul întunecat nu se vedea decât o jumătate de lună și norii grei care erau gata să îi scalde trupul gol cu atingerea lor umedă și răcoritoare. El dormea în așternuturile răvășite ea s-ar fi iubit, ar fi iubit și s-ar fi lăsat iubită până la epuizare, așa cum, poate, nu o făcuse niciodată.

Lăsă să-i alunece pe glezne mătasea ce-i înveșmântase sânii plini și pulpele generoase, păși în afara ei și se duse în livingul umbrit de dorință, acolo unde petrecuse multe momente frumoase cu el. Își turnă un pahar de whisky, deschise ușile glisante ce dădeau spre grădina casei lor și păși în ploaie. Lăsă apa sfântă să-i atingă paharul, apoi bău din el cu nesaț, îl goli și începu să danseze în ploaie femeie tânără, cu pielea fină, cu părul roșu, despletit, și cu tălpile bine afundate în iarba încă verde și fragedă. Se privea în întunericul nopții și se simțea frumoasă, era ca o nimfă a naturii. Răcoarea nopții începu să o cuprindă, însă focul din interior încă mocnea. Se așeză pe masa din sticlă, din mijlocul curții se întinse își simți sfârcurile sânilor întărite le întinse le cuprinse între degete și începu să le frământe cu vârful degetelor. Ploaia o atingea cu finețe între coapse, sfârâia de dorință își desfăcu pulpele, s-ar fi lăsat pătrunsă însă singurătatea o îndemnă să își coboare mâna stângă spre tainicul loc al trupului ei neîmblânzit. Nu obișnuia să se răsfețe singură, de fapt, cred că era pentru prima dată. Ploaia era de vină, luna pe jumătate mâncată, înfometarea trupului său. Simțea cum se unește cu ploaia, fulgere violente îi făceau părul să pară niște văpăi aprinse, iar tunetele o făceau să se arcuiască pe masa rece ca gheața, dar ploaia o mângâia tandru atât de tandru și suav

Luna o privea cum ea își oferea, încet, plăcere respirația îi era sacadată, se lăsa dezmierdată de stropii tăioși ai ploii, lacrimile cerului îi intensificau starea de excitație. Numai că din întuneric apăru o siluetă masculină era bărbatul ei, cel care o privise deja de câteva minute bune. Își aruncă hainele de pe el și o cuprinse în brațe, o sărută cu multă foame, nicicând nu o mai văzuse atât de însetată de iubire. Era fierbinte pielea ei, de cum o cuprinse între mâinile lui, bărbăția i se întări spre încântarea ei nebună. O întoarse cu spatele la el îi plecă sânii pe masa din sticlă și-n timp ce îi atingea spatele arcuit în lumina nopții și-i privea coapsele lascive cum îi căutau atingerea, o pătrunse ușor, încet în mișcări circulare și calme apoi deveni din ce în ce mai agresiv feroce rapid până când ea începu să urce pe culmile nesfârșite ale plăcerii. Ea era gata să explodeze, el simți asta și se retrase cu blândețe și începu să o mângâie, de parcă voia să o ungă cu apă de ploaie. Însă ea nu reușea să-și revină din tremurat, dar nici nu-și dorea asta, nici n-ar fi vrut să se sfârșească vreodată acele senzații și simțiri. El o întoarse cu fața la el, îi cuprinse sfârcul cu dinții, o sărută lacom pe sâni și o coborî, încet, pe iarbă dedesubtul ei, el o trase de păr pentru a-i putea mirosi de pe gât, parfumul tare de femeie. Era a lui, o simțea și îi răscolea cu fermitatea lui, interiorul fierbinte. Mâinile lui stăteau agere pe șoldurile ei, el impunea ritmul, o domina, o iubea așa cum îi plăcea ei. Printre strigătele ploii, erau gemetele lor, gemete ca de fiare sălbatice. O mușcă de buze până ce simți țâșnind un strop metalic și plin. Sânii femeii îi mângâiau pieptul puternic, iar el o iubea intens și rapid. Foc durere plăcere până când într-un final atinseră apogeul, fluidul cald îi invadă pântecul, ploaia încetă, iar ea se prăbuși în brațele lui, într-o stare de liniște profundă ”