Așa ușor te poți debarasa de oamenii pe care îi iubești?

Așa ușor te poți debarasa de oamenii pe care îi iubești?

– Ce se întâmplă cu noi?

– Mă scapi printre degete și abia acum îți dai seama? Să-ți vând un pont, odată rostită întrebarea asta, poți să ai convingerea că ai pierdut jocul. Ai pierdut și rareori mai poți face ceva pentru a-l reanima.

– Adică eu am fost un joc pentru tine?

– Nu fii naiv… amândurora ne place să ne jucăm. Suntem prinși, ce-i drept, în povești diferite, însă și împreună ne place să fim. Tot ce am trăit a fost frumos, a fost minunat. Am fost unul pentru altul ceea ce am avut și încă avem nevoie. Ne-am ajutat să ne vindecăm și să ajungem la o versiune a noastră mai bună. Totuși, nu ți-am garantat niciodată ziua de mâine. Nu o pot face și n-am s-o fac niciodată… cu nimeni. Eu nu pot promite ziua de mâine. Astăzi sunt, mâine pot fi departe. Mâine pot închide toate ușile, ferestrele… și sunt capabilă să nu le mai deschid niciodată. Pot să mă sfâșii în două, pot să mă fărâm de durere, dacă consider că atât a fost… înseamnă că acolo se încheie totul.

– Iar ești teribilistă, iar o faci pe dura. Știm amândoi că nu ești așa „criminală”.

– Din punctul ăsta de vedere, cred că nu prea mă cunoști. Spune-mi, dragule, tu mă iubești?

– Sigur că da… știi bine că țin la tine.

– Eu te întreb dacă mă iubești… nu dacă ții la mine.

– Cred că da…

– Atunci de ce nu renunți la tot și la toate pentru mine? În iubire se spune că trebuie să riști, nu? Un om care iubește, riscă totul pe o carte. Ce dacă nu-ți ofer ziua de mâine, convinge-mă să o fac și poate că am s-o fac.

– Nu mă simt pregătit… cred.

– Păi vezi?! De aceea pot eu să plec în orice clipă și în orice moment.

– Așa ușor te poți debarasa de oamenii pe care îi iubești?

Trebuie să îi ascund adevărul… nici eu nu-l iubeam… sau nu-l iubeam cu diperare, cu pasiune, cu frică, cu forță, cu tărie, la nebunie, așa cum știu eu că pot iubi. Așa că i-am zâmbit și l-am sărutat. L-am sărutat cu foc, de parcă aveam să o fac pentru ultima dată, deși n-avea să fie ultima dată. Dispar și apar din viața lui. În brațele lui comode știu că mă pot întoarce oricând. Mă primește și mă acceptă fără să pună prea multe întrebări. Mă lasă pe mine să îi povestesc, joacă rolul de dur, îmi repetă cât sunt de prostuță, iar în final mă strânge în brațe de parcă toate instinctele lui îl determină să mă protejeze. Este plăcut, dar nu suficient… din păcate.

Și da… mă pot debarasa ușor de oamenii pe care îi iubesc. În viață ai în față întotdeauna două căi: calea ușoară și calea grea. Cea în care ești puternic și mergi înainte în ciuda oricărui obstacol și cea în care te tăvălești pe jos și te ții după omul acela până când, într-un final, realizezi că nu te vrea. Ai întotdeauna două opțiuni, renunți și-ți păstrezi sănătatea mintală sau, dacă ești inconștient, mergi după omul pe care îl dorești, în limbă, și te trezești în pragul depresiei, umilit și singur.

Sunt și momente când apare o a treia cale, nu este pentru oricine. Este cea mai grea dintre toate și singura din care nu știi dacă ieși viu. Este ca un labirint. Te incită, dar habar n-ai dacă reușești să mai găsești ieșirea. Pe această cale contează doar puterea minții și capacitatea de a vedea REALITATEA.

A treia cale este pentru tine doar dacă vezi adevărul obiectiv, vezi hibele, întunericul, nebunia, obsesia, pericolul și alegi totuși, conștient, să treci prin foc. Alegi asumat să vezi ce-i la capătul pericolului. Vrei să afli ce se află dincolo de toate fantomele acelea care te panichează și te fac să-ți fie teamă. Habar n-ai ce te așteaptă, dar misterul te atrage. Știi că poți pierde totul, știi că inevitabilul se poate produce, știi că deodată te poți trezi în cădere liberă, știi că îți poți pierde sufletul și rațiunea. Știi că oricât de pregătit te-ai considera, întotdeauna, dar întotdeauna, imprevizibilul te poate măcina. Și te poți trezi pe jos.

Ce se află la capătul aventurii?

Totul sau NIMIC.

Ești pregătit să primești totul?

Ești pregătit să accepți nimicul fără dezamăgire, înțelegând că așa a fost să fie și învățându-ți lecția?

A treia cale e cea a misterului, a himerelor, a fanteziilor, a visurilor care ard să devină realitate. Uneori totul se îndeplinește, alteori nimicul te cuprinde. De tine depinde ce și cât poți duce.

Conștientă fiind de aceste trei căi…

  1. Calea renunțării – cea în care rămâi sănătos mintal și fericit, însă în parametri normali, fără artificii.
  2. Calea umilinței – cea în care îți pierzi mințile, te afunzi în nefericire și depresie.
  3. Calea misterului – cea în care nu știi nicioată ce te așteaptă, cea în care poți înnebuni sau poți deveni invincibil, îndeplinindu-ți cel mai de preț vis.

…. o să aleg mereu să fac ceea ce știu că pot duce la bun sfârșit. Uneori plec, alteori mă umilesc și, în funcție de miză, aleg să risc totul pe o singură clipă. Doar pentru a o trăi. Doar pentru a experimenta ceea ce alții nici măcar nu îndrăznesc să-și imagineze. Așa sunt eu croită… diferită, nebună.

Mă debarasez de oameni? Nu… aleg să fiu stăpână pe mine și pe viața mea și să rămân alături de oamenii care mă vor și pe care îi vreau ancorați în prezentul meu. De ce să târâi după mine inși cu care nu mai împart nimic? De ce să irosesc timpul și toată iubirea pe care o pot oferi fiind o prezență plictisită și dezinteresată?! Eu nu știu să fiu banală… normală… și mă plictisesc teribil mărunțișurile, lucrurile făcute pe jumătate…

Aplauzele și comentariile le aștept pe Facebook-ul

Dama Fără Secrete! 😀

Cine erai înainte de el?

Îți mai amintești cine erai înainte de el? Relațiile, fie ele sănătoase sau toxice, ne transformă. Ne schimbă. Și nici măcar nu contează dacă ne schimbă din bine în rău sau din rău în bine, cert este că nimeni nu rămâne același după o relație, indiferent cât de minunată sau de groaznică a fost acea legătură.

Am citit într-un articol, nu mai știu cum se numea auorul, că oamenii trăiesc în viețile lor trei mari iubiri: o dragoste în adolescență, o dragoste la maturitate și o dragoste până la moarte. Tu la care iubire crezi că ești?! În pragul căreia te-ai blocat?

  1. Dragostea din adolescență este plină de nebunii, este acea iubire de care îți aduci aminte cu plăcere, care te face să zâmbești și să-ți spui: „Doamne, ce tânără eram și câte tâmpenii am fost capabilă să fac”. Este iubirea aceea în sânul căreia te arunci cu capul înainte, fără să îți pese de nimeni și de nimic. Iubirea care, deși nu durează, devine o poveste de referință în viața ta.
  2. Dragostea de la maturitate nu este neapărat și o poveste matură. Ba din contră, este genul acela de relație care te nenorocește, care te zobește din toate punctele de vedere și care te învață cele mai multe și mai dureroase lecții despre „iubire”, viață, relații și oameni. Este acea relație care lasă răni adânci, dar care, totodată, te învață să lupți pentru mai mult și mai bine. Este povestea care te face să te maturizezi, care te învață să iubești sănătos, care te învață să lupți și să te aperi. O astfel de poveste este plină de păcate, dureri, obsesii și vicii. După o așa relație, plină de dramatism, șoc și groază, te transformi într-un om nou. Rămâne la aprecierea fiecăruia dacă mai bun sau mai rău.
  3. Dragostea până la moarte și după moarte este genul de poveste care te suprinde prin normalitatea ei. Intră în viața ta pe neașteptate și rămâne până la moartea fizică și trece dincolo de ea. Ajuns în acest punct, îți descoperi sufletul pereche, omul lângă care viața e frumoasă, liniștită și fericită. Totul decurge firesc, potrivirea este perfectă, nu mai există temeri și nici îndoieli. Totul vine de la sine. În sfârșit îți găsești locul, momentul și persoana lângă care te simți un OM adevărat, întreg, complet, fericit și echilibrat! Da, da! Astea este iubirea adevărată! Ea există chiar dacă îi negi existența. Chiar dacă în jur vezi doar mizerie!

Adevărul este că și eu m-am blocat tot la cea de-a doua iubire și probabil că acolo ești și tu. Încă suferi, încă ți-e dor și încă îl aștepți sau și mai teribil, nici acum nu te-ai dezmeticit și nici nu știi ce te-a lovit, dar te-a durut. Eu nu-mi ling rănile, dar nici n-am cunoscut omul lângă care să devin o femeie completă și fericită.

Îți mai aduci aminte cine erai înainte de el?

Cu siguranță te vei identifica cu o femeie naivă, fără experiență, fără căpătâi, debusolată, a nimănui, fără început și fără sfârșit. Poate că erai doar fericită și fără griji, nu neapărat superficială și nici proastă. Lucrurile sunt doar parțial adevărate. Nu erai a nimănui. Erai inocentă. Neatinsă de rău. Acum ești ceea ce a vrut el să fii. El te-a creat. Te-a plămădit și ți-a spălat creierul.

Tu exiști acum doar în prezența lui. Trăiești doar în prezența lui. Îl iubești pe el și atât. Respiri aerul lui, iar inima lui pulsează sânge și în venele tale. El reprezintă centrul universului tău. Motivul existenței tale. Nenorocirea și leacul tău. Asta nu e iubire. Și nici viață. Te identifici cu el și cu stările lui. Te-a învățat să simți durerea lui, cea pe care nu știe să o vindece și pe care o sporește făcându-te și pe tine să suferi. Din belșug.

Trezește-te! Când o să redevii tu?! 

Amintește-ți cine erai înainte să-l cunoști pe el! Activează puterea din tine și dorința de a te apăra și de a te salva de acel om nociv și toxic care îți oferă durere, nu iubire. Nu te mai teme de el. Nu-ți fie frică de singurătate. Chiar meriți să fii iubită de un om complet și sănătos, însă vindecarea și fericirea încep întotdeauna CU TINE!

Ziua internațională a dorului…

Ziua Internațională a Dorului... adu-ți aminte!

Astăzi este Ziua Internațională a Dorului. Hmmm trebuia să fie o zi și pentru dor, nu-i așa?! În fond avem zile internaționale pentru orice, de ce n-am avea și pentru dor?!

Ce e dorul? Cred că cel mai apăsător și sufocant sentiment. Și totuși ce dulce este dorul atunci când aștepți pe cineva și el/ea este pe cale să vină. Ce dulce este dorul atunci când se sfârșește atunci și dacă se sfârșește. Mie îmi place dorul într-un fel. V-am spus și în articolul „Fă-mă să-mi fie dor de tine”. Îmi place dorul atunci când se sfârșește așa cum mă aștept eu, așa cum îmi doresc și visez.

Și dacă tot este Ziua Internațională a Dorului, te îndemn să te lepezi de orice durere, de orice apăsare, de orice supărare și dezamăgire. Lasă în urmă acel sentiment întunecat și gândește-te la acea persoană specială din viața ta. Nu contează dacă mai este sau nu lângă tine. Nu contează dacă ți-a greșit sau i-ai greșit. În acest moment nu mai contează timpul – trecutul, prezentul sau viitorul. Gândește-te pentru câteva minute la acea persoană deosebită pe care nu ai uitat-o și poate nu o vei putea uita vreodată. De ce? Pentru că poate a schimbat ceva în tine. Zâmbește! Zâmbește-i chiar dacă nu te vede. Refă-i figura în minte și sărută-l/o cu aceeași pasiune cu care o făceai odinioară. Pentru o clipă adu-ți aminte că ați aparținut unul altuia total. Sărută-l/o, mângâie-i chipul, îi simți iarăși mirosul încearcă să-i simți bătăile inimii, ritmul respirației. Este aproape! Imaginează-ți că este aproape și spune-i tot ce n-ai mai apucat să-i zici.

Readu în prezent acel sentiment minunat, acea iubire încă vie, acele momente care nu și-au pierdut deloc din strălucire. Acea iubire merită să o rememorezi de Ziua Internațională a Dorului. Pentru că datorită acelei povești ai cunoscut fericirea. O fericire de scurtă sau de lungă durată. Nici nu mai contează. Dorul de astăzi te asigură că v-ați iubit și poate și el/ea se gândește la tine cu același jind, cu același dor, cu aceeași poftă. Cine știe?! Nimeni nu știe, dar tu știi ce a însemnat pentru tine. Ai iubit, ești privilegiat/ă că ai cunoscut iubirea. Asta este tot ce contează!

Articol scris pe 13 mai 2015.

Colecționara de Secrete

În acest moment dau startul unui nou proiect. Proiectul se numește „Colecționara de Secrete – Labirintul lumii virtuale” și este de asemenea titlul cărții pe care am început-o de vreo două luni. Am scris deja zece capitole și sunt extrem de încântată de ceea ce iese.

Mi-a trebuit mult curaj să încep această carte, însă a sosit vremea. Colecționara de Secrete nu este o ficțiune, este de fapt un jurnal despre viața mea virtuală. Este o carte în care o să prezint pericolele care pândesc pe la colțuri în mediul online, dar și mirajul și frumosul acestei lumi paralele. Cu toții avem vieți duble. Ne împărțim timpul între online și offline. Suntem prădători și prade. Ne dezvăluim în online așa cum suntem de fapt sau mințim, seducem sau suntem seduși, iubim sau suntem iubiți, trădăm sau suntem trădați, avem și n-avem parte de ceea ce ne dorim, oferim sau primim. Eu voi prezenta în cartea mea toate aceste lucruri. Personajele mele sunt reale, poartă prenumele lor reale, au vieți reale, sunt oameni cu defecte și calități. Datorită lor am ajuns să scriu această carte, ei m-au influențat, iar eu mi-am pus de asemenea amprenta asupra lor. Cu unii încă mai țin legătura, cu alții nu.

Îmi asum toate secretele, confesiunile și poveștile pe care le voi scrie. Voi spune adevăruri pe care nu mulți au curaj să le expună public și voi arăta lumii fețele văzute și nevăzute ale oamenilor și pericolele la care ne expunem atunci când dăm voie unui om cunoscut virtual să intre prea adânc în viața noastră reală. Virtualul este un cuțit cu două tăișuri. O parte distruge, o parte dezvoltă. În funcție de alegerile noastre și de oamenii pe care îi întâlnim în online, evoluăm sau involuăm. Însă nimeni nu rămâne neschimbat. Fiecare poveste virtuală, la fel ca în viața reală, reprezintă de fapt o lecție. Înveți sau persiști în prostie! Eu am ales să învăț.

De acum încolo voi publica pe blog, în categoria „Colecționara de Secrete” fragmente din cartea mea. Vor semăna cu niște articole de 400-500 de cuvinte și au menirea, bineînțeles, de a stârni curiozitatea și de a vă face să vă puneți un semn de întrebare. În același timp îmi doresc să aflu părerile voastre despre carte și în funcție de opinii, voi îmbunătăți „opera” mea. Când cartea va fi finalizată, o voi publica și o voi promova prin intermediul acestui blog și nu numai. Habar n-am dacă e bine să postez pe Dama Fără Secrete bucăți din carte, nu știu dacă editurile permit așa ceva, însă îmi asum riscul. Într-un fel sau altul, Colecționara de Secrete o să cunoască lumina tiparului.

Fragmentul de azi este din prefață:

„În căutarea iubirii supreme, m-am rătăcit printre propriile idealuri. Mi-am pierdut adesea sinele, dar tot de atâtea ori m-am regăsit. Toate relațiile potrivite și nepotrivite pe care le-am avut, m-au călit și m-au făcut mai puternică. Cine sunt eu? Cine este Colecționara de Secrete? Sunt eu! Femeia din umbră! Cea care știe totul, dar are mâinile legate și inima în lanțuri!

N-am fost dintotdeauna o colecționară de secrete, acest statut l-am dobândit odată cu trecerea timpului. Până de curând am crezut că rolul meu în lumea virtuală este acela de a colecționa secrete și de a ajuta oameni. Mă simțeam bine să aflu, să știu, să ajut. Mă simțeam utilă. Numai că acum am început să mă îndoiesc de asta. Nu mai sunt la fel de sigură că pot salva lumea. Nu mai cred în rolul pe care mi l-am asumat și sinceră să fiu, nu pot să îl mai duc.

Mi-au trebuit doisprezece ani ca să strâng toate aceste povești pe care urmează să ți le dezvălui; și 2015 este exact anul în care mă voi confesa. Până acum am ascultat, acum urmează să povestesc eu. Nu pot să mai car aceste secrete și nu voi mai da niciodată voie unui om cunoscut în lumea virtuală, să intre prea adânc în viața mea. Nu voi mai lăsa pe nimeni cunoscut pe internet să-mi influențeze sau să-mi invadeze viața reală. Oamenii aceștia m-au schimbat, m-au transformat și m-au făcut mai puternică. Dar am plătit un preț scump. Nu am fost slabă, am fost sensibilă și implicată. Tot ce-am făcut a fost cu bună știință. Nu regret nimic, însă femeia puternică de astăzi a plătit tribut fiecărui om de care s-a atașat.”