Ești la fel de bun ca țigara pe care o fumez…

Ești la fel de bun ca țigara pe care o fumez…

Îmi produci atât de multă plăcere încât știu că într-o zi o să mă omori.

Aș mușca din inima ta cu putere, să simt dacă dragostea ta este dulce sau amară. Să mor otrăvită sau să ating nemurirea. Cu sângele tău mi-aș îmbăta întreaga-mi ființă, iar de voi simți gust de fiere în el, voi ști că iubirea pe care mi-ai jurat-o cândva s-a dus pe apa sâmbetei.

Simți cum tremur? Sub palmele tale sunt fragilă. Fiara din mine a fost îmblânzită de atingerea ta, iar buzele-ți feroce, nemiloase și neîndurătoare cu biata mea inimă, mi-au șters urma oricărui alt sărut. Te rog, îndură-te de mine! Ia-mi viața cu un sărut, prefer să mor așa decât să nu îți fi trăit iubirea.

Te vreau! Te vreau arzând atât de tare în interiorul meu încât… mă apucă spasmele musculare dinainte de a te atinge.

Te văd chiar și fără să te văd. Îmi bate dorința în suflet cu forța unui om nebun.

Știu ce urmează! Vreau să urmeze. Mă apropii de chipul tău, îți sărut ochii, obrajii, fruntea și nasul. Îți cuprind sinele în brațe și ți-l îmbrățișez cu un dor dureros de apăsător.

Uh, îmi umezesc buzele, în ochii tăi îmi privesc moartea. Cea mai dulce dintre toate. Pot să trag ușor cu dinții de buza ta de jos? Nu vreau să te sărut. Mă concentrez asupra pantalonilor. Acel ceva îl vreau în mine. Acum!

Te mângâi pe spate și îmi îngrop nasul în gâtul tău. În seara asta mă droghez cu tine. Îți ling ușor lobul urechii și îți spun: fiecare centimetru din pielea mea tânjește după tine. Lasă-mă să te gust, să te miros, să-mi mângâi sânii de pieptul tău, iar apoi, drept răsplată, o să cobor ușor spre penisul tău deja erectil pe care vreau să-l cuprind cu buzele-mi flămânde, să mă bucur de tăria lui în timp ce îți ascult respirația sacadată.

Limba mea îți răsfață falusul cu precizia unei artiste. Nu te împotrivi, dar nici nu vreau să te predai încă. Te mușc de abdomen pentru a-ți reaminti că plăcerea se naște din durere, tu știi mai bine decât mine. Apoi, printre gemete, îți satisfac în continuare bărbăția. Cu poftă. În clipa asta doar tu contezi…

Când te simt zvâcnind pe limba mea, când ești pe punctul de a ejacula, mă opresc. Îți apuc penisul cu mâna, îi ofer un ultim sărut, apoi îți spun: domină-mă, vreau să faci dragoste cu mine de parcă ar fi prima și ultima dată.

Mă întind pe pat, îmi depărtez picioarele și încep să mă ating, iar tu mă privești. Sunt deja umedă și te invit să intri. Fă-o cu putere. Mă încolăcesc în jurul tău, te zgârii ușor pe spate și te strâng cât pot de tare în mine. Ard pe interior, tremur din toate încheieturile, cuvintele tale îmi îngheață sângele în vine. Taci. Nu-mi mai șopti, vrei să-mi stea inima?! Iubește-mă și taci! Mintea mea percepe totul într-un mod extraordinar. Oare știi ce naști în mine și câtă putere ai asupra mea? Focul se întețește, însă nu e momentul pentru a avea orgasm. Încă nu m-am săturat de tine.

Te sărut cu delicatețe în timp ce cu mâna îți dansez falulsul pe vulva mea. Îmi masez ușor clitorisul cu penisul tău, apoi mă răsucesc pe burtă. Fă ce dorești din mine. Sunt a ta! Te vreau apăsat, în mișcări circulare, rapide, violente. Corpul mi se încleștează, mușc din pernă și te strâng în mine. Ating climaxul, apoi fiecare mușchi din trupul meu devine lichid. Îmi pierd mințile și respirația. În acest moment nimic nu mai contează…

Nu știu să iubesc altfel decât viu și înflăcărat!

 

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnul misterios și relația bărbat-femeie

Domnii misterioși trag la mine. E dovedit științific. Bineînțeles că glumesc, numai că… uneori, am plăcerea de a da peste un om care să mă stimuleze intelectual. Atunci iau naștere aceste articole. Într-un fel sau altul găsesc inspirația în discuții și dezbateri care mă stimulează nu doar să gândesc și să-mi doresc să mai schimb câte ceva la mine, dar și să scriu despre aceste „probleme”.

Domnul misterios m-a întrebat – Ai și tu impresia că ceva a dereglat la un moment dat relația firească bărbat-femeie?

Răspunsul a fost – DA! La cât de rar întâlnită este dragostea, sigur ceva a stricat relația bărbat-femeie. Dar nu știu ce anume a dereglat firescul relațiilor. Nu știu când s-a produs această dereglare și nu știu dacă mai poate fi reglată în vreun fel.

Adevărul este că trăim într-o lume în care atracția fizică este mai importantă decât iubirea. Cei mai mulți oameni vor să se distreze, vor să simtă pericolul, să le curgă prin sânge pasiunea; foarte puțini sunt capabili să-și ia un angajament serios, să se înhame într-o relație deplină, bazată pe iubire, încredere și fidelitate. În fond, cine și-ar dori o relație adevărată când totul în jur este nesigur, când ispita este la tot pasul și avem din ce în ce mai puțină voință?! De frica suferinței, oamenii fug de iubire și aleargă după împlinirea sexuală. Este normal așa?!

Domnul misterios a venit, însă, cu o completare mult mai complexă – Acum culegem roadele revoluției sexuale care a transformat bărbatul și femeie din ființe complementare în competitori. Acel nivel de empatie și cunoaștere profundă nu se mai atinge pentru că totul este eclipsat de cunoașterea fizică, de sexul ca divertisment. Pe de altă parte, sunt convins că sunt multe fete care încearcă să fie cât mai dezirabile și disponibile sexual din naivitate, crezând că așa câștigă atenția și respectul bărbatului. Cu alte cuvinte, ne comportăm după standardele cerute de societate, dar în sinea noastră vrem exact opusul. Bărbații, cretini și lipsiți de onoare, voință și dominați de patimi caută și pretind femeilor respect și devotament. Iar femeile, vulgare și masculinizate, vor să demonstreze că „pot”, că sunt independente și reușesc tot ce își propun, dar care simt nevoia unui bărbat afectuos.

Există cumva o rezolvare? Probabil că există, dacă ne-am dori mai mult o iubire deplină și am învățat să ne dăruim complet. Dacă am pune mai puțin baza pe sexul ca divertisment și ne-am dori mai mult o familie, atunci poate că lucrurile s-ar îndrepta și ar fi mai puțini oameni singuri. În cartea „Feministul și noua ordine mondială”, Henry Makow, autorul, a dat o definiție foarte interesantă relației dintre bărbat și femeie, ca ființe complementare. Iată un scurt fragment din carte:

„Feminitatea are drept trăsătură definitorie iubirea unei femei pentru soțul, copiii și familia ei. Masculinitatea are drept trăsături definitorii puterea și spiritul de conducător. Puterea bărbatului este afrodisiacul suprem pentru femei. Bărbații în mod firesc tânjesc după putere. Femeile vor dragoste. Astfel, contractual heterosexual (căsătoria) presupune schimbul dintre puterea femeii și puterea masculină, exprimată sub forma iubirii. Femeile îi fac pe bărbați puternici, încredințându-le puterea lor în schimbul dobândirii iubirii. Căsătoria canalizează puterea masculină pe o cale socialmente constructivă: construirea și sprijinirea familiei. Femeile „nu pot” avea totul. În sfera personală ele trebuie să aleagă între dragoste și putere.”

Concluzia: Bărbații și femeile trebuie să facă schimb de putere, nu să-și confrunte puterile, doar așa relația bărbat-femeie se va regla!

Iubit sau prieten? O pantă alunecoasă!

Colecționara de Secrete, capitolul - Iubit sau bun prieten...

Pentru femei s-ar putea să fie greu de crezut, însă pe lumea asta există bărbați atât de buni încât îi poți pune cu succes peste o rană. Aceștia sunt printre cei mai nefericiți și mai singuri bărbați. De ce? Pentru că deși sunt buni și sensibili, le lipsește siguranța și atitudinea. Oricât ar fi de buni, nu sunt iubiți pătimaș, femeile îi percep ca pe un balsam menit să aline sau să amorțească singurătatea. Un bărbat care consolează este trecut automat în categoria „bun prieten”. Deși în teorie toate femeile spun că își doresc bărbați buni, respectuoși, afectuoși, protectori și liniștiți, în realitate nu este așa. Femeia este de o mie de ori mai atrasă de un bărbat dominant și puternic, decât de unul „prea bun”. Femeile își doresc în special bărbați puternici, care să le stăpânească, care să le domine și care să le provoace intelectual.

Aproape de fiecare dată când o femeie interceptează în raza ei de acțiune un bărbat puternic, în mintea ei se va crea un soi de puzzel. Când spunem bărbat puternic ne gândim că acel om are o inteligență peste medie, își cunoaște foarte bine calitățile și defectele și știe să-și pună în valoare atuurile. Asociem adesea puterea cu succesul și stăpânirea de sine. Un bărbat puternic este ambțios și dornic să evolueze. Frecvent femeile sunt numite „materialiste”. Acest lucru este parțial adevărat. Da, femeile sunt atrase de bărbații de succes, care se bucură de un anumit statut profesional, social și economic. Dar nu neapărat banii atrag o femeie, ci puterea. Un bărbat puternic se înfățișează lumii sigur pe sine, este conștient de ceea ce poate și arată fără falsă modestie că este un bărbat capabil. Este perfect conștient că dacă vrea, poate, iar cuvântul imposibil nu există în vocabularul lui. Un bărbat puternic se poartă într-un mod aparte în societate, pe scurt, are atitudine. Este foarte ușor de remarcat un bărbat cu atitudine, sigur pe el, pentru că iese pur și simplu în evidență.

Spuneam că femeile asociează puterea cu stăpânirea de sine. De ce este importantă stăpânirea de sine? Pentru că femeile pun foarte mult preț pe fidelitate. Un bărbat puternic va fi capabil să cântărească plusurile și minusurile unei aventuri. Și dacă bărbatul puternic iubește, atunci realizează că cea mai proastă decizie pe care ar putea să o ia, ar fi să-și înșele iubita. Bărbatul puternic pică mai greu pradă tentațiilor și ispitelor. Este mai greu de sedus și prin urmare, nu va alerga după prima fustă scurtă care-i apare în cale. Și chiar dacă acel bărbat este mai șiret din fire și din când în când mai calcă strâmb, el separă cu succes sexul de iubire și nu va amesteca niciodată aceste două „ingrediente”. Iubita îi va fi iubită, iar plăcerea de scurtă durată va fi doar un moment de nebunie și atât.

Așadar, bărbatul puternic nu doar că știe cum să se poarte cu o femeie și nu are temeri și complexe, dar este capabil să o stăpânească, să o provoace intelectual și în același timp, ideea de putere îi oferă femeii speranța unei relații de lungă durată. Cu cât el este mai ferm în fața tentațiilor, cu atât este mai potrivit pentru o relație de lungă durată. De aceea femeile își doresc bărbați puternici, pentru că ei se pot ridica la înălțimea așteptărilor unei femei.

La polul opus se află bărbatul nu tocmai puternic, deloc conștient de valoarea lui, timid, exagerat de respectuos, care nu stârnește aproape niciodată atracție nebună în rândul femeilor. Este frumos să respecți o femeie, dar nu într-atât de mult încât să te porți cu ea de parcă ți-ar fi soră. În nesiguranța lor, bărbații prea buni se victimizează adesea. Cea mai mare greșeală a unui bărbat este să vorbească despre fostele relații sau despre fostele iubite. Victimizarea este un drum sigur care duce întotdeauna la prietenie. Dacă bărbatul se victimizează, femeia va face la fel și uite așa se naște o frumoasă prietenie între doi oameni de sex opus. Doar că bărbatul se îndrăgostește, iar femeia nu. Femeile sunt adesea încercate de compasiune și sunt ușor de sensibilizat, însă mila nu-i totuna cu pasiunea. Din compasiune nu o să se nască niciodată dragostea. Suntem sensibilizate de multe lucruri pe lumea asta, însă nu ne „mișcă” bărbații plângăcioși, părăsiți, debusolați sau cu un caracter slab.

Femeile vor bărbați mai puternici decât ele. Multe femei trec prin tot felul de suferințe, însă întotdeauna găsesc puterea de a merge mai departe. Într-un fel sau altul renasc din propria cenușă. Și dacă un bărbat are neșansa de a întâlni o femeie mai aprigă, atunci el trebuie să o domine. Odată ce femeia ajunge să vadă un bărbat ca pe un bun prieten, niciodată acesta nu va reuși să mai treacă peste acest prag, oricâte gesturi frumoase ar încerca el să facă pentru ea. Suntem atrase de bărbații cu inițiativă, care știu să facă surprize plăcute, care provoacă intelectual și care reușesc să ațâțe focul inimii prin gesturi pe care nu orice bărbat este capabil să le facă.

Deși femeile sunt înnebunite după discuții, dacă ajungi să porți conversații cu ea de parcă i-ai fi cea mai bună prietenă, atunci din start orice bărbat pierde teren. Acest gen de discuții chiar se petrec între două prietene foarte bune, nu cu un bărbat. Mulți bărbați cred că știu totul, însă o femeie îndrăgostită nu spune niciodată totul, iar dacă o face, este un semn clar că începe să te vadă ca pe un prieten și nu ca pe un potențial iubit.

Seducția este o artă. Chiar dacă întâlnești o fată fără experiență, oricât ar fi ea de novice în arta amorului, tot se așteaptă să fie sedusă și cucerită. În perioada seducției se aprinde flacăra. Și dacă arzi o etapă atât de importantă și o transformi fără să-ți dai seama într-o prietenie, atunci ioc relație pasională. Cam așa sfârșesc bărbații în categoria „buni prieteni”, stârnind compasiune, fiind nesiguri sau prea respectuoși. Și-odată ajunși pe lista „roz”, acolo rămân.

Iubește-mă acum!

Iubește-mă acum!

Mi s-a oprit inima în gât! Oh, Doamne! Din ce univers ai scăpat? Nu ești om, nu ești înger, nu ești nici demon. Ești tu. Unic! Mă sperii și totuși te vreau. Tremur în prezența ta. Nu îmi pot stăpâni emoțiile. Respirația mea o ia razna. Închid ochii, încerc să te scot din raza mea vizuală, dar în zadar mă lupt. Mă ajunge din urmă mirosul tău. Te apropii. Nu te apropia, te rog, nu face asta! Lasă-mă! Nu mă atinge! Nu mă săruta! Nu mă mângâia. Nu te mai juca cu sufletul meu. Nu pot să-ți rezist. Mă domini.

Îți inspir mirosul și simt cum îmi invadezi tot corpul. Ești înăuntrul meu. Nu mă pot apăra de miros. Ești în plămânii mei. Încet, încet, cobori prin vasele de sânge și-mi deschizi inima cu o ușurință de parcă ai avea cheia la tine. Miroși mai altfel decât orice alt bărbat. Un miros rupt parcă dintr-un Rai necunoscut mie. Ce flori ți-au atins pielea? Ce zâne te-au dezmierdat la naștere? Ești ireal! Parfumul tău e ireal. Miroși a copil, a miere, a ceva nemaiîntâlnit. O combinație letală. Miroși a sinceritate și te comporți ca un bărbat. Fiecare gest al tău emană masculinitate, putere dominație. Nu! Ce caut eu aici? Ce cauți tu cu mine? Doar mirosul tău are iz de inocență și candoare, în rest îmi intri în piele ca un microb menit să-mi distrugă sistemul imunitar voința. Nu o să scap întreagă!

Nu vreau să mă ai. Nu pot să-ți rezist. Mă împotrivesc cu toată ființa. Dar ești în fața mea. Mă privești. Îmi zâmbești. Îți dezvelești dinții albi. Închid ochii. Îmi imaginez că mă muști că îmi sfâșii carnea. Aș merita! Așa îmi trebuie! Nu îți pot rezista, Dumnezeule. Aș vrea să fug. Dar nu pot. Nu-mi mai simt picioarele. Buzele tale abia le ating pe ale mele. Nasul tău îl mângâie pe al meu. Respirația ta caldă îmi dă fiori. Cu buricele degetelor îmi atingi obrazul, iar cu mâna dreaptă mă ții strâns de ceafă, de parcă ți-ar fi teamă că o să cad sau o să fug. Te rog, oprește-te! Înțelege! Nu mă pot apăra de tine. Dar tu îți oprești mâna pe sânul meu. Cel care se întărește sub atingerea ta. Nu! Îmi scapă un geamăt și respirația mi se accelerează. Corpul meu reacționează prea viu în contact cu tine. De ce?

Mă abandonez. Mirosul tău diferit m-a învins. Am încercat să-mi țin respirația. Dar mi-am întredeschis buzele înainte de vreme și m-am lăsat sărutată. De ce mă săruți așa? Nu înțelegi că sunt slabă? Sărută-mă murdar! Nu așa! Nu atât de blând! Fii violent! Nu așa! Nu atât de tandru! Blândețea nu o voi putea uita! Buze pline, gust de amăgire, dulcele iubirii mele. Da, în ecuația asta doar eu iubesc. Dar pentru o clipă nu îmi mai pasă. Nu-mi pasă de nimic. Momentul e al nostru. Te vreau! Mă decid că te vreau. Și te las, mă las îți dau mă dau ție. Iubește-mă! Iubește-mă acum! Mâine nu va mai exista! Știu! Nu trebuie să-mi spui. Prezența ta îmi confirmă!

De ce se ceartă oamenii care se iubesc?

Mereu m-am întrebat… de ce se ceartă oamenii care se iubesc? De ce partenerii, care deși nutresc unul pentru altul sentimentele cele mai puternice, ajung să se certe ca la ușa cortului?

Mi-am pus aceste întrebări chiar dacă sunt o drama queen și-mi place să mă cert. De fapt nu-mi place să mă cert, dar ajung să o fac. Sunt impulsivă și rareori mă pot stăpâni. Mi-e greu să mă stăpânesc atunci când furia mă orbește. Cu motive întemeiate sau nu, obișnuiesc adesea să-mi dau în petec. Nu îmi place, dar nu sunt atât de puternică încât să-mi stăpânesc pornirile. Îmi permit acest „lux” deși de fiecare dată am de suferit.

Fac adesea din țânțar armăsar, exagerez, reproșez, mă enervez, acuz, insult, însă rareori plâng. Fac și eu la fel cum procedează toate femeile. Nu sunt cu nimic mai specială. Însă… am observat un lucru: urmările certurilor sunt întotdeauna părerile de rău, regretele și dorul. Da, părerile de rău pentru că ajungem să conștientizăm că am exagerat și lucrurile nu erau atât de întunecate pe cât păreau. Sau dacă erau întunecate, poate că ar fi putut fi reparate. Și dorul pentru că partenerul ori pleacă, ori se retrage, ori se supără atât de tare încât nu îl mai poți întoarce din drum.

Și atunci, de ce ne certăm?! Mai ales că întotdeauna dăm piept cu regretele și ne-am fi dorit să fim mai înțelegători, mai stăpâniți, mai toleranți. Puțini dintre noi învățăm să evităm acele altercații care se lasă de fiecare dată cu păreri de rău. Puțini reușesc să comunice pe un ton normal, decent, fără să sară la gâtul celuilalt. Puțini sunt în stare să-și spună punctul de vedere fără să se impună, fără să lupte pentru adevărul absolut și pentru puterea din relație.

Într-o relație nu există o singură putere. Ci un schimb de puteri între parteneri. Fiecare cedează celuilalt genul de putere de care are nevoie. Când schimbul dintre ei se dezechilibrează, când unul primește mai mult și altul mai puțin, când unul se decide că vrea mai mult, iar celălalt nu vrea să cedeze din puterea lui, apar certurile și neînțelegerile. Ce este de făcut? Înțelept ar fi să se ajungă la un compromis, la un numitor comun. Însă cei mai mulți nu știu să cedeze, așa cum puțini știu să tolereze.

Chiar dacă uneori nu putem evita certurile, rupturile sau despărțirile, pentru că stă în natura firii noastre să fim aprigi și să dăm cu piciorul șanselor, există o singură certitudine – la sfârșit rămân întotdeauna părerile de rău și dorul!