Dacă nu ești aici când mi-e greu, ești degeaba când mi-e bine!

 

Dacă nu ești aici când mi-e greu, ești degeaba când mi-e bine!

Împreună la bine și la rău!

Neah, așa ceva vezi mai rar.

Te rog să pleci când îmi va fi rău. Fugi mâncând pământului când îmi va fi greu. Nu te uita în urmă. Să nu te intereseze dacă mă doare. N-are importanță cum mi-e mie. Să-ți fie ție bine. Mi-ai fost alături la bine și la fericire, de ce ți-ai irosi viața să te chinui cu mine?! În fața morții ajungem singuri, așa că fii băiat deștept și pleacă din timp. Du-te învârtindu-te! De ce să devin o responsabilitate pentru tine, o povară, un sac cu pietre de moară pe care să-l duci în spate? Nu, nu. Te-ai născut liber. Du-te! Găsește-ți fericirea departe de mine. Eu sunt martira care îți redă libertatea. Fericirea ta este fericirea mea. Meriți să fii iubit, eu nu mai sunt bună de nimic. Nu vreau să rămâi captiv alături de mine.

Bineînțeles că sunt ironică. Dacă nu ești aici când mi-e greu, ești degeaba când mi-e bine, îți spun. N-am nevoie de oameni care să-mi fie alături doar pe timp de hăhăială, dacă nu ești aici și când mă doare, dacă nu pot plânge pe umărul tău, dacă nu mă susții măcar puțin atunci când sunt pe cale să cad, atunci ce fel de iubire e asta?! Ce fel de prietenie? Ce fel de relație? Ce fel de legătură e asta dacă poate fi ruptă de un simplu obstacol?!

Am prostul obicei de a diviniza bărbatul de care mă îndrăgostesc. În mod cert îl ador și sunt capabilă să fac orice pentru el. Îi văd defectele, dar i le iubesc. În imperfecțiunea lui, pentru mine este perfect. Nu mă doare egoismul, încăpățânarea, îngâmfarea sau lipsa de ambiție a bărbatului pe care îl îndrăgesc.

Am putere cât pentru doi. Sunt tolerantă pentru amândoi și atunci când trebuie, tai îngâmfarea din fașă. Dacă el nu are ambiție, am eu mai multă decât își închipuie el, și îl ridic mai presus de mine, dacă e nevoie. Îi arat că viața poate fi minunată, că visurile devin realitate, că suntem capabili să ne îndeplinim obiectivele, că putem fi eroii vieților noastre. Împreună, dacă tragem în același sens, putem realiza orice. Nu există limite, iar eu am depășit de mult frica de eșec, neputința sau delăsarea. Mai devreme sau mai târziu, reușesc tot ce îmi propun.

Problema este că, atunci când ești o femeie atât de puternică, ești văzută ca fiind invincibilă, nemuritoare, de neclintit. O, da, sunt invincibilă și pot orice? Atunci de ce mai am nevoie de un bărbat?! Pentru sex?! Pentru un orgasm pot să mă masturbez, astfel sunt și mai satisfăcută. Nu sunt stană de piatră, nu sunt lipsită de sentimente, am aceleași sensibilități ca orice altă femeie, chiar dacă sunt și foarte puternică.

Puterea intimidează un bărbat, îl îndepărtează sau îl face să fie și mai delăsător sau neimplicat. În astfel de clipe mi se taie COMPLET elanul. Realizez că trăim în „filme diferite” și este vremea să mă retrag. Am răbdare să repar, dar nu pot „repara” un bărbat care tratează cu superficialitate și nepăsare orice greutate cu care mă confrunt.

De multe ori nu este nevoie să mă ajute cu nimic. Este suficient să mă ia în brațe și să mă sărute pentru a-mi reda liniștea. Sigur că îmi pot rezolva singură problemele, dar brațele alea îmi pot alina neliniștea, îmi pot întări convingerea că voi trece peste, îmi vor ușura durerea, îmi vor diminua frica. Pentru că da, uneori și mie mi-e frică, doar că nu las frica să îmi anuleze voința.

Ei bine, orice femeie, oricât ar fi ea de puternică în toate aspectele vieții ei, în brațele bărbatului este vulnerabilă. Pe pieptul lui naște și renaște ea. În sufletul lui își găsește pacea. În brațele lui se va simți în siguranță și ocrotită. N-am nevoie de un bărbat care să-mi rezolve problemele sau care să mă salveze, nu sunt o victimă, dar să dea naiba, prezența și atenția lui îmi fac bine, mă întăresc.

De ce aș iubi un bărbat care îmi mângâie buzele doar în clipele de extaz, dacă el nu este acolo să îmi șteargă lacrimile de pe obraji atunci când îmi vine să urlu?! Un bărbat care nu îți este alături atunci când ți-e greu, este un bărbat pe care nu te poți baza, care o să plece și o să te lase la greu, care va renunța la tine ca la o măsea stricată atunci când una mai bună și mai „lăptoasă” va apărea la orizont.

Sunt capabilă să trec peste orice, însă nu peste nepăsare. Dacă nu realizezi că mi-e greu și nu deschizi ochii să privești până-n adâncul sufletului meu, înseamnă că nu ești persoana potrivită pentru mine și n-are sens să mă implic mai mult decât am făcut-o deja. Nu doresc jertfe sau sacrificii, dar nici nu mă mulțumesc cu un bărbat care mă iubește doar când sunt cu zâmbetul pe buze. Dacă nu mă suporți supărată, temătoare sau bolnavă, nu meriți să-mi fii alături atunci când trăiesc cea mai bună perioadă a vieții mele.

Durerea reprezintă un test al iubirii. M-a durut și n-ai știut să m-alini. Ai picat testul! Nici măcar nu sunt dezamăgită, sunt ușurată! Bun rămas!

Știu unde mergem, la „nu mă iubi”!

Știu unde mergem, la „nu mă iubi”!

Ieri m-a cuprins disperarea. Am ajuns, din nou, ghemuită într-un colț întunecat al conștiinței, în fața unui adevăr pe care îl urăsc din tot sufletul: cel de care mi-e drag sfârșește prin a nu mă iubi. Oricât aș închide ochii, oricât m-aș preface că sunt veselă sau împlinită, în realitate nimic nu funcționează și nimic nu mă face fericită.

Lipsesc momente, mă nefericesc aspecte, jinduiesc după anumite senzații și trăiesc cu gândul la niște dorințe care nu vor deveni niciodată realitate.

Nici el nu mă iubește, personajul, și am aceeași senzație apăsătoare – că nu mă va iubi vreodată.

Aseară am început să plâng și-am plâns în hohote renunțând la putere și la aparențe. Tremuram din toate încheieturile, inima îmi bubuia în piept, iar respirația era incontrolabilă. Deodată mă ajunseseră din urmă toate durerile și se izbiseră cu o violență inimaginabilă de pieptul meu. Nu reușeam deloc să îmi controlez sentimentele, simțeam nevoia să vorbesc cu singurul om cu care pot să discut despre slăbiciunile și demonii mei, singur om în fața căruia îmi permit să fiu vulnerabilă și slabă, însă cu ce drept aveam să îi tulbur și liniștea? Cu ce preț?

Sunt puternică, sunt al dracului de puternică și n-am nevoie de un bărbat pentru a fi independentă financiar, pentru a-mi îndeplini visurile, pentru a fi ceea ce îmi doresc să fiu. Însă foamea de iubire cine mi-o astâmpără?

Au trecut mai mult de doi ani de când n-am mai plâns așa. Și-atunci am făcut-o într-un moment de nebunie, furie și revoltare. Nu-mi venea să cred ce devenisem, nu reușeam să înțeleg ce mă lovise, însă se alesese praful de mine.

Acum, după ce m-am reîntregit, mi-am dat iarăși lumea peste cap. Nu la aceeași intensitate, însă verdictul este același: nu mă iubește. Și nu mă frământă neapărat neiubirea lui, ci neîmplinirea tuturor poveștilor prin care am trecut. Mă învârt în același cerc.

Am schimbat lucruri, m-am transformat, am încercat să-mi stăpânesc defectele și demonii, nu mai sunt cea care eram, însă tot nu-i de ajuns. N-am ales nepotrivit, n-am fost vulpe șireată, n-am manipulat și nici n-am sufocat, cu toate astea, aceeași singurătate e pe cale să mă îmbrățișeze.

Acum mă aflu din nou în pragul unei uși în fața căreia mi-am promis că nu o să mai ajung: să mă mulțumesc cu puțin sau să plec? Dar de ce aș pleca? Nu e vorba de o altă femeie. Nu avem probleme de intimitate. Nu simt nevoia să îi fac vreun reproș. Nu ne certăm. Nu avem nimic de împărțit. Dar nici nu ne iubim. Să plec singură pe drumul meu sau să fiu singură cu el?

Am ajuns la concluzia că orice aș face, oricât m-aș schimba, oricât m-aș controla și oricât de minunată aș deveni, iubirea deplină, împărtășită, nu este pentru mine. Și asta mă întristează profund. Teribil de tare. Iar mă simt pustie. Din nou n-am liniște. Iarăși nu dorm, n-am pace, nu-mi găsesc echilibrul.

Seara, când îmi sărută sânii și îmi mângâie părul, știu că nu-i ard buzele de dorul meu. Știu foarte bine că sunt un bine temporar, o plăcere trecătoare, o poveste din care se hrănește pentru o perioadă. Cunosc foarte bine acest soi de pasiune lipsită de orice sentiment. Știu că nu e iubire și nici nu va fi…

Știu unde mergem, la „nu mă iubi”… cunosc tiparul, mereu ies șifonată din el, cu pielea vânătă și ochii înnecați în frustrări și complexe. Am scris sute de articole despre cum este să nu fiu iubită, dar iată, nici acum nu mi-am învățat lecția. Tot am senzația că „el este cel special care m-ar putea iubi”, însă în realitate, în lumea reală în care trăim, totul are un termen de valabilitate, totul se vinde și se cumpără, însă fără nicio garanție.

Garanțiile se sfârșesc acolo unde încep compromisurile. Tu nu mă iubi, eu voi învăța să trăiesc lângă tine și neiubită… până într-o zi.

O să învăț din nou să respir…

 

Îmbrățișată după…?!

De ce simți nevoia să fii îmbrățișată după?

Ca să mă asigur că totul este în regulă dintre noi!

Și atunci când știi că totul este în regulă între voi, de ce mai simți nevoia să fii îmbrățișată după?

Din iubire!

          Dar oare cu cinci minute în urmă el, nu te-a îmbrățișat? Nu te-a sărutat? Nu a făcut dragoste cu tine, nu a fost al tău și tu a lui? Toată pasiunea aceea intimă, din patul vostru, nu a fost de ajuns? De cele mai multe ori nu este de ajuns, știu. Pentru că noi, femeile, nu căutăm neapărat contactul sexual, ci dragostea, afecțiunea, sentimentul de apartenență, siguranța că acel moment a fost unul deosebit pentru ambii parteneri. Dar de ce simți nevoia să te asiguri? De ce trebuie să îl întrebi dacă i-a plăcut? De ce trebuie să îl întrebi dacă te mai iubește imediat după ce ați făcut dragoste? Ți-a demonstrat că i-a plăcut, știi că te iubește, altfel nu ar mai fi fost cu tine în pat. Exceptând cazurile când totul este just sex, întrebările de genul sunt fără sens. Dar chiar și dacă este doar sex – sexul nu naște dragostea și dacă i-a plăcut, te vei convinge a doua zi atunci când te va suna sau nu. Dacă n-ai reușit să dai tot ce aveai mai bun atunci, în acel moment de legătură, întrebarea de după este oricum de prisos!

        De la Jurnalul unui Infidel am învățat că actul sexual se împarte în patru faze pentru femei și în trei faze pentru bărbați. Femeile vor preludiul, contactul sexual, orgasmul și tandrețea de după sex; pe când bărbații vor numai preludiul, contactul sexual și ejacularea. Ei nu mai simt nevoia tandreței de după, nici s-o manifeste și nici s-o primească. Sigur că sunt și bărbați care mai atârnă în pat după actul sexual, încă vor să se giugiulească, să se sărute și să mângâie; însă cei mai mulți adorm, iar ceilalți pur și simplu profită de acea energie nebună pentru a face altceva, ceva productiv, creativ, constructiv poate. Și dacă nu vor să facă ceva productiv, atunci vor să se bucure de liniștea de după sex, de dușul acela fierbinte, de țigara de după, de paharul cu vin sau de cel cu vodka. Indiferent în ce categorie se încadrează bărbatul tău, reacția lui de după sex n-are nimic de-a face cu iubirea lui pentru tine. Unii pur și simplu așa se manifestă. Ia-l ca atare!

       Dar tu tânjești în continuare după tandrețea lui și sub euforia orgasmului, îl vrei din nou pe tine, în tine, sub tine vrei să-i simți mâinile agile, buzele care în urmă cu cinci minute ți-au produs fiori în tot corpul și poate că vrei din nou să-i simți tăria bărbăției. Tu îl vrei înainte și după sex, îl vrei tot timpul, pentru că este modul tău de a-i spune te iubesc! Însă bărbații nu simt această nevoie, nu mereu și nu de fiecare dată. Uneori o face din obligație, pentru că știe că așa îți place ție și asta aștepți de la el, tandrețea de după sex; poate că doar vrea să-ți șteargă orice urmă de îndoială. Alteori o face pentru că pur și simplu – așa i-a venit, așa s-a obișnuit sau așa l-ai obișnuit. Însă nu mai aștepta, nu mai pretinde, nu-l întreba și nu-l sufoca. A făcut dragoste cu tine, asta înseamnă că și-a dorit să facă dragoste și te-a iubit trup și suflet, așa cum a putut și a știut mai bine. Dacă noi, femeile, suntem sentiment în stare pură, bărbații au ceva din instinctul animalelor. Iubește-l așa cum este și nu cere mai mult decât poate da! Nu te bosumfla și nu-i întoarce fundul ca o fetiță răsfățată, demonstrează-i că ești o femeie deșteaptă și puternică, care n-are nevoie de tandrețea de după ca să se simtă sigură de iubirea voastră!