După sex orice femeie este euforică pentru câteva zile!

După sex orice femeie este euforică pentru câteva zile. Și viața e mai frumoasă. Totul e zen. Liniște și pace. Și parcă e îndrăgostită… dar nu neapărat de bărbatul cu care s-a simțit bine… sau excelent, ci de ea însăși și de sentimentele pozitive care o încearcă. Parcă devine mai puternică, mai frumoasă și radiază. Pielea devine mai fină, chipul devine mai luminos, privirea fericită, doar gândirea se deformează din cauza „drogurilor aprinse” în creier în timpul actului sexual.

Cum se deformează gândirea?! În primul rând, femeia are tendința de a deveni mai atentă cu acel bărbat, mai dornică de prezența lui, mai comunicativă și chiar mai afectuoasă. Dar nu dragostea-i de vină, de fapt intră în joc dorința de a-și menține acea stare de bine. Și are nevoie de el ca de o substanță psihotropă pentru a-și păstra starea de beatitudine care îi îmbunătățește orice aspect al vieții.

Asta înseamnă că femeia se folosește de bărbat pentru sex? Uneori da…! Și femeile „utilizează” bărbații în scopuri atât de „mărșave” precum sexul de calitate. Sigur că sexul bun îndrăgostește, însă când ești conștientă și realistă și știi că acel bărbat nu îți aparține, nu ai o relație cu el în sensul tradițional și nu ai așteptări de la el, te mulțumești și vrei ceea ce el îți poate oferi mai bun: prietenia lui, timpul lui, compania lui, nebunia lui și partidele incitante de sex. Ocazionale sau periodice, după cum îl lasă inima și după cum îi vine și ei pofta, evident. Fără alte filme proaste.

Ei bine, și femeia poate fi astfel, nu doar bărbatul. Și ea își poate urmări propriile interese, nu doar el. Și femeia poate separa foarte bine adevărata realitate de momentele de pasiune care, de cele mai multe ori, n-au nicio legătură cu adevărul dintre cei doi.

Mă simt bine cu tine? Ok, atunci te vreau mai des în preajma mea, îmi faci bine, mă ajuți să-mi păstrez starea de bucurie, motivația și direcția în toate aspectele vieții mele. Este iubire? Nu neapărat. Cu siguranță există un atașament la mijloc și o compatibilitate, însă nimic din toate astea nu trebuie să conducă la formalizarea sau complicarea legăturii. Putem fi bine și fără să ne catalogăm în vreun fel. Ne putem face bine unul altuia și fără să ne înghesuim într-o relație, fără să ne sufocăm, fără se ne chinuim unul pe altul, fără să ne mințim și fără să ne prostim.

Prefer o legătură deschisă și sinceră, asumată, în locul unui fals pe care să-l afișez în văzul lumii. Nu mă definesc astfel de lucruri și nu voi trăi niciodată o astfel de iluzie doar pentru a-mi „trata” singurătatea.

Îmi aprind țigara și constat că mă simt senzațional. Nu mai simt niciun fir de durere în corpul meu. Frustrarea am eliberat-o. Regretele au dispărut. Nu mai am remușcări. Nu mă mai rușinez cu faptele mele comise în trecut. Gândul meu nu mai e acaparat de altcineva. Dorul nu mă mai înjunghie în coaste. În sfârșit mi-e bine. Mă pot privi în oglindă. Voi putea pune capul pe pernă liniștită.

Vreau să păstrez ceea ce primesc. Sunt sub efectul hormonului fericirii eliberat în timpul orgasmului. Știu că în câteva zile lucrurile se vor normaliza și o să redevin eu însămi, rece ca o reptilă, stare specifică mie. Însă acum îmi dau voie să mă bucur de ceea ce simt ACUM.

Sătulă de prostul de acasă? Nu-i nimic, are balta destul pește…

Sătulă de prostul de acasă? Nu-i nimic, are balta destul pește…

– Serios, bărbate-su e bețiv, o ține din scurt, nu îi aduce bani în casă. Ea singură întreține casa și copilul.

– Sigur nu minte?

– De ce m-ar minți?

– Mhm… și se fute pentru că…?

– Hai că ești sub orice critică. Înțelegi că e femeie amărâtă?! Ăla e bărbatul ei cu numele, atâta tot.

– O femeie amărâtă nu are chef să și-o tragă cu altul. N-are tragere de inimă. Nu poate. Faptul că are bărbatul bețiv îi dă dreptul să se culce cu altul, nu-i așa?! Pentru că el este un nenorocit bețiv, pentru că nu poate să o mai fută, pentru că nu îi aduce bani acasă, pentru că se simte singură și neconsolată. Are toate motivele de a fi adulteră, nu?

– Nu știm noi ce e la ei acolo…

– Acum o dai cotită. Ți-am pus la îndoială cinstea ei. Faci ce vrei… poți să te culci cu ea și de 3 ori pe zi, poți să o iei tu de bună în locul respectivului, însă gândește-te simplu, ție ca bărbat ți-ar plăcea ca nevasta ta să îți facă așa ceva? Cine te asigură pe tine că nu ești încă un fraier pe care ea îl seduce pentru a-și satisface nevoile, poftele sau capriciile? Poate ești încă o victimă de-a ei sau sunteți o apă și-un pământ. Fii obiectiv. Ia-o ca atare și nu vă mai consolați conștiințele încărcate că e nea bețiv. Sunteți atrași unul de altul, vă place să v-o trageți și nu vă pasă de nimeni și de nimic. Simplu ca bună ziua. Fii sincer cu tine însuți și trăiește-ți povestea asumat. Dă dovadă de maturitate.

– Mă faci să mă simt vinovat…

– Încerc doar să te trezesc la realitate… femeile nu sunt atât de naive și de neajutorate așa cum crezi tu. Femeile sunt puternice și își îndeplinesc întotdeauna dorinețele, își realizează obiectivele, fac tot ceea ce își propun. Chiar dacă își pun în minte niște găinării, le duc până la capăt. Așadar, nu fii tu naiv…

Ăsta e un cuplu clasic: bețivul și curva.

E plină România de ei. Îi vezi la tot pasul. Ea are ochii vii și jucăuși, el îmbuibați de alcool. Vă dezgustă? Stați puțin că lucrurile nu sunt așa simple. Este exemplul tipic de relație în care cei doi sunt dependenți unul de altul și deși, aparent, trăiesc vieți mizerabile, ei SUNT în zona lor de confort. Așa știu să trăiască. Fără o ea curvă și nenorocită, el n-ar mai avea justificare pentru viciul lui și-ar fi nevoit să renunțe la băutură. Fără un el bețiv și nemernic, ea n-ar mai putea să-și trăiască plăcerile și fanteziile cu bărbații care o atrag, care o fac să se simtă femeie. N-ar mai avea „motiv” să pice în brațele unuia și altuia și-ar fi nevoită să fie fidelă unui singur bărbat. Pentru că el este alcoolic, iar ea ușuratică, ambii își pot trăi vieți pe care le doresc. Sunt exact unde își doresc să fie.

Știu, pare SF ce scriu aici,

însă dacă îi scoți din tipar, niciunul din ei nu ar ști cum să facă față noii realități. Scoși din zona de confort, din cercul pe care îl cunosc și știu cum să îl gestioneze, din povestea în care ei sunt păpușarii, habar n-ar mai avea cum să acționeze, cum să simtă, cum să trăiască. Nu s-ar mai recunoaște și-ar pica într-o depresie cumplită. Lăsați în povește, aparent luptă pentru mai bine, au un scop, acela de a-l schimba pe celălalt. Scoși de acolo, vor simți că și-au ratat viețile, că acum nu o să îi mai placă nimeni, că nu vor mai putea să își refacă viețile și dacă totuși vor reuși să își găsească un nou partener, va fi unul care corespunde aceluiași tipar. El o să fie atras tot de „curve”, iar ea o să observe tot bărbații cu vicii pe care la început va dori să îi salveze, însă ulterior îi va ajuta să se afunde și mai tare în viciile lor, ea căutând consolarea în alte părți.

Te regăsești într-un astfel de tipar?

Nu-i așa că îți convine că el bea și pleacă de acasă și nu îți observă escapadele? Nu-i așa că îți convine că bea și poți să refuzi să te mai culci cu el? Nu-i așa că îți convine că ea lipsește des de acasă, iar atunci când este, stă mai mult cu nasul în telefon, preocupată de „prietenele ei” și astfel nu mai are timp și chef să se ia de tine că bei zilnic? Nu-i așa că îți convine că se ocupă ea de cheltuielile casei? Dacă îți convin toate astea, atunci nu te mai văita și nu-ți mai găsi scuze, trăiești exact ceea ce vrei să trăiești. Dacă nu-ți convin porcăriile pe care le înduri, pleacă de acolo. Desparte-te, divorțeaz, cere ajutor specializat, fă terapie, distruge tiparul și învață să trăiești sănătos, fericirea deplină există. Clișeu, dar schimbarea chiar începe cu tine.

Te mai rețin 2 minute pentru un scurt exercițiu de imaginație:

Crezi că bărbatul tău este în siguranță într-un loc unde lucrează preponderent bărbați? Nu ește așa. Ispitele se află la tot pasul. Chiar și în cele mai „sigure” locuri se află cel puțin o femeie sătulă de prostul de acasă și dornică de aventură. Al tău e mai răsărit, mai isteț, mai frumușel, deosebit față de alții? Ei bine, o să îl observe și madam vulpe bătrână și o să ți-l înhațe cât ai zice pește.

Să nu crezi că la al tău nu se uită nimeni, să nu crezi că este de neobservat, să nu te culci pe o ureche că este al tău și n-are cine să îți pună în pericol relația. Zic să nu dormi în ghete, fii atentă și vigilentă, dar mai presus de orice, dă-i omului tău tot ceea ce are nevoie, iubește-l, susține-l, dă-i sex și mai ales, fii spontană și dezinhibată. Cu cât devii mai acră, mai indispusă și mai indisponibilă, cu atât îi îndepărtezi atenția de la tine. Îl faci să se uite la altele, la alea care îl privesc cu admirație, îl fac să se simtă bărbat și trezesc în el masculul alfa, vânătorul, seducătorul. Nu-i minimiza masculinitatea, fă-l să dea frâu liber sexualității lui… altfel îți sulfă madam șunca din ciorbă. Ți-l ia, ți-l gustă… și n-o să fie deloc plăcut să afli că îl împarți ocazional cu altele.

Și totuși… nu fii nebună, nu-l suspecta din orice, nu-l verifica, nu-i mânca zilele. Lasă-i libertatea de care are nevoie, însă fii atentă la el și la nevoile lui. Fiți un adevărat cuplu, nu unul de fațadă, de ochii lumii și atât.

Aplauzele și comentariile le aștept pe

Facebook-ul Dama Fără Secrete! 😀

Cu câți bărbați te-ai culcat înaintea mea?

Eram în pat, ca după sex, liniștiți, zen, minunați, veseli, fericiți și cu mintea goală… cel puțin eu. Când, deodată, mă întreabă:

– Cu câți bărbați te-ai culcat înaintea mea?

– What?! Sar eu ca arsă, ridicându-mă în capul oaselor.

– Sunt curios. Vreau să știu. Dar îmi spui doar dacă vrei.

– Ce răspuns te-ar satisface?

– Adevărul.

– Nu cred. Dacă îți spun adevărul s-ar putea să nu îți placă ce o să auzi. Dacă te mint este neplăcut pentru amândoi. Mulți… puțini… ce mai contează?! Important este ultimul. Nu primul, nici restul. Ci tu.

– Așa mulți au fost?

– Hai, hai, nu te juca cu nervii mei. Cred că ai surzit. Serios. Îmi place să fac dragoste cu tine, însă când pui astfel de întrebări mă pui într-o poziție neplăcută. Poate ești al doilea… sau poate între noi au fost o sută. Încetează cu întrebările și află despre mine lucrurile care sunt de aflat. Acceptă-mă fără să știi prea multe și iubește-mă așa cum, poate, nu merit.

„Cu câți bărbați te-ai culcat?” este una din cele mai idioate întrebări. Nu îmi place să mint, dar nu îmi place să spun nici adevărul. Adevărul doare. Și chiar dacă n-ar durea, niciun bărbat nu vrea să audă că femeia lui s-a culcat cu enșpe bărbați. Da, ei preferă femeile experimentate în pat, care știu să facă sex, pasionale și drăcoase, dar totodată vor ca ele să fie inocente și să pară neatinse, exact cum spunea și Sabina într-un comentariu, aici, pe blog.

Îmi amintesc fiecare bărbat cu care m-am culcat. Mi-i amintesc chiar și pe cei cu care n-am făcut sex, dar cu care mi-ar fi plăcut să mă tăvălesc. Îmi amintesc numele lor, zodiile lor, pasiunile lor, calitățile și defectele lor. Știu de ce m-am îndrăgostit de fiecare și de ce n-am rezistat cu niciunul pe termen lung sau foarte lung.

Primul, berbec, era deosebit de tandru și teribil de potent, însă era prea supus pentru gustul meu. Al doilea, tot berbec, mă domina cu pricepere, însă la capitolul sex nu era cine știe ce. Pe al treilea, săgetător, l-am iubit de când aveam zece ani și-am crescut crezând că o să mă mărit cu el, însă ulterior am descoperit că era impotent și că felul lui posesiv de a fi mă deranja fantastic. Cu al patrulea, leu, am început să umblu de când eram cu al treilea. Povestea a început drăguț și nebunesc, însă după ceva timp s-a transformat într-un iubit nervos, mânios și aproape violent. Am fugit rapid.

De la al cincilea încolo am început să gust aventurile și relațiile tumultoase. Și am continuat așa, crezând că iubesc, până ce m-am îndrăgostit cu adevărat și mi-am pierdut mințile după un bărbat în mâinile căruia m-am fărâmat în mii și mii de bucățele, dar care m-a transformat într-un om infinit mai bun. Ca femeie sunt încă un dezastru, însă mă lupt ca să fiu normală! Mă lupt cu mine și nu e ușor.

Niciunul nu semănau între ei, însă cu toții corespund aceluiași tipar. Sunt bărbați care aveau nevoie de mine și pe care i-am ajutat, într-o oarecare măsură, să treacă peste anumite stări, situații, momente sau probleme. Atrag și aleg bărbații triști, depresivi sau viciați. Cei veseli și sănătoși nu mă văd sau nu mă vor, în schimb cei care poartă în spate poveri reale sau închipuite, își împart viețile cu mine o perioadă. Eh, nu sunt o victimă, ce semăn aia culeg.

– Pot doar să-ți spun că nu mai am nicio curiozitate în materie de sex, nu mă mai tentează nimic și nu există nicio potențială ispită care să mă poată seduce în asemenea hal încât să calc strâmb. Le-am fumat pe toate, am 30 de ani, ursuleț. De acum încolo vreau să-mi împart patul, viața și sufletul cu tine. Fizic îți sunt loială. Aici vreau să rămân.

– Doar fizic?

– Mai ales fizic!

– Pe cine ai iubit înaintea mea?

Se pare că șirul întrebărilor stânjenitoare nu se va încheia prea curând…

Domnișoara psiholog vrea să îți facă o felație zdravănă!

– Domnișoara psiholog vrea să îți facă o felație zdravănă!

Îl ascultam. Îl sfătuiam. Eram disponibilă pentru el 24 de ore din 24. Cu cât îl cunoșteam mai bine, cu atât mă îndrăgosteam mai mult de el. Ceea ce simțeam trecea dincolo de orice limită. Eram fascinată de poveștile lui. Sufeream alături de el, mă bucuram cu el, iar atunci când reușeam să îi fiu de folos, să îl ajut și să îl alin, eram cea mai fericită. În sfârșit viața mea prindea sens. Când îmi povestea o parte din intimitățile lui, mă cuprindeau valuri de căldură. Mă excitam. Îl doream. Îl visam. L-aș fi devorat. L-aș fi omorât cu dragostea mea.

– Oh! Crede-mă, domnișoara psiholog vrea să îți facă o felație zdravănă! De fapt, VOIA! La trecut. Dar n-ar fi recunoscut nici în ruptul capului. Ea era DOAR prietena și confidenta ta…

Până când s-au dus dracului rolurile și toată voința.

– II –

Când eram tânără, frumoasă și inocentă visam să devin psiholog. Credeam că asta e vocația mea. Mi-am luat licența, însă n-am profesat niciodată. Cu toate acestea, am făcut o grămadă de ore de practică, atât online, cât și offline. Mi-am pierdut ani cu o mulțime de amețiți crezând că o să-i salvez din ghearele durerii. Până la urmă, am realizat că alta-i menirea mea.

Când vine vorba de consiliere psihologică, din experiența mea minusculă, am observat că bărbații sunt mai deschiși decât femeile și mult mai dispuși să se schimbe. Femeile mint, femeile își ascund slăbiciunile, femeile se tem că vor fi judecate, cred că dețin adevărul absolut și sunt destul de rigide în fața schimbării.

În schimb, bărbații care cer ajutorul sunt ca o carte deschisă și îți dau voie să îi întorci pe toate părțile, renunțând, rând pe rând, la fiecare mască. Sigur, este un proces care necesită timp, însă bărbații sunt mult mai transparenți și mai flexibili decât femeile. Bărbații au încredere, pe când femeile sunt reticente.

Ei bine, când dai de unul mai deosebit și ajungi să crezi despre el că e „speșăl”, consilierea psihologică nu mai dă rezultate. Te îndrăgostești ca „proasta” și începi să-l manipulezi sau doar crezi că îl manipulezi, când de fapt pierzi frâiele relației și le preia el. Pentru că da, e și asta o relație. De la cea profesională, se trece la cea amoroasă. Nașpa moment este acela când te îndrăgostești de „pacientul” tău.

Deși pare greu de crezut, bărbații sunt extrem de atrași de domnișoarele psiholog. Nu se tem de ele și nu le evită, ba din contră, se simt provocați și au impresia că sunt mai deosebite decât femeile care au orice altă profesie. Ei bine, dacă o femeie este deșteaptă, asta nu înseamnă că se bucură și de o inteligență emoțională pe măsură. Femeile psiholog nu sunt superioare altor femei. Și ele se confruntă cu tot felul de temeri și complexe. Au diverse probleme și întâmpină dificultăți majore în a gestiona anumite situații. Că sunt mai deșteptuțe sau oleacă mai înțelepte, asta-i altă povestem.

Atunci când iubesc sau se îndrăgostesc, s-ar putea să fie la fel de vulnerabile, slabe sau nebune ca oricare alte femei. Unele pot întrece orice măsură, credeți-mă. Unde este multă inteligență, se află și multă prostie, iar femeile deștepte au „talentul” de a iubi ca proastele. Multe doamne psiholog cred că pot schimba lumea, cred că pot salva bărbații și-atunci, având o părere atât de bună despre ele, mai cu seamă aleg bărbații nepotriviți. Pentru că bărbatul nepotrivit devine o provocare, dar și pentru că el reușește să o trezească pe ea la viață și-i aprinde sentimentele așa cum unul bun, calm, iubitor și pașnic nu o va împlini, probabil, niciodată.

Și nu, nu le bag pe toate în aceeași oală, însă și psihologa e tot femeie. Dincolo de profesionalismul ei, ascunde aceeași sete de dragoste pe care o au toate femeile. Are aceleași nevoi și este dominată de aceleași pasiuni. Dorințele ei sunt, de asemenea, identice cu dorințele tuturor femeilor de pe lumea asta. Vrea să iubească și să fie iubită, să își întemeieze o familie, să aibă copii și să trăiască fericită până la adânci bătrâneți cu același bărbat. Doar că, psihologa s-ar putea să aleagă calea grea. Întâi „trebuie” să salveze câteva suflete și să „moară” ea de câteva ori.

Așadar, dacă vrei să ieși cu o domnișoară psiholog, să te pregătești pentru o relație destul de complicată. Nu sunt toate la fel, însă așa cum spunea un amic de-al meu, majoritatea împrumută din problemele pacienților lor și ajung să o cam ia razna. Nu este deloc o profesie ușoară și dacă nu ești suficient de puternică, meseria asta îți poate influența și viața personală.

Concluzia?! Domnișoara psiholog este tot femeie… 🙂

Nu mai pot cu bărbații mămoși!

Serios, chiar nu mai pot cu bărbații mămoși!

Ești un bărbat mămos? Atunci cred că cel mai bine ar fi să nu citești acest articol. O să te enerveze. O să-ți displacă. O să te apuce toți dracii pe mine și o să spui că sunt o femeie narcisistă, egocentristă și plină de frustrări. O să-mi zici că prea generalizez și că nu e ok. Din punctul tău de vedere, o să crezi că bag toți bărbații în aceeași oală. Probabil că ai dreptate, însă înțelege-mă, eu chiar nu mai pot cu bărbații mămoși! Nu mai pot și pace!

Un bărbat care nu-și respectă și nu-și iubește mama, este un bărbat incapabil să respecte și să iubească sincer orice altă femeie. Și credeți-mă, sunt o mulțime de bărbați care sunt indiferenți cu mamele lor. Chiar dacă au sau nu motive întemeiate pentru a fi reci sau lipsiți de orice sentimente pentru mamele lor, consider că respectul pentru cea care ți-a dat viața este în primul rând o formă de respect pentru propria persoană. Este ca și cum ai mulțumi divinității pentru faptul că acea femeie a ales să te nască. Este o formă de apreciere pentru propria ta existență. Când îți blamezi mama, îți blamezi de fapt nașterea. Nu uita că în sângele tău se află sângele părinților tăi. Nu-ți renega originile.

Ce-i drept, mamele mai și dau greș în educația copiilor lor. Dacă mama nu-i oferă puștiului o educație sănătoasă, iar aceasta nu-l învață la timp să respecte, să protejeze și să iubească femeia, probabil că nu va ști niciodată cum să se poarte și cum să dezvolte o relație armonioasă cu o doamnă. Chiar dacă aceste lucruri se învață și odată cu timpul, acumulând experiență și intrând în contact cu tot felul de femei, fără formarea mamei, îți va fi mult mai greu să devii un bărbat complet și sănătos din punct de vedere emoțional.

Ei bine, o mamă eșuează și atunci când își ține puștiul după fusta ei, îl protejează de toate relele posibile și-l transformă într-un băiat egoist, narcisist și mămos. Femeia cu care bărbatul intră într-o relație, nu este o a doua mamă. Este absolut normal ca femeia să-și îngrijească bărbatul, să-i facă de mâncare, să-i spele hainele și să facă o parte din treburile casnice, dar haideți să nu confundăm rolurile. Mama e mamă, femeia e femeie. Ea devine mama fiului vostru, nu mama ta!

Eu, în calitate de femeie, nu sunt mama ta! Nu sunt Dumnezeul tău salvator și nu sunt datoare să-ți fac viața ușoară și frumoasă. Nu sunt aici ca să am grijă de tine, sunt aici ca să te iubesc și ca să mă iubești. Fac toate aceste lucruri pentru că vreau și pentru că te iubesc, nu pentru că sunt de datoria mea, nu pentru că așa ai fost educat și învățat – că femeia trebuie să stea la cratiță și să i se supună bărbatului. A fi femeie nu înseamnă să fii o menajeră obedientă, ci trebuie să fii jumătatea bărbatului. Nevasta, soția, iubita, amanta sau prietena nu preia atribuțiile mamei tale.

Cu toate acestea, ca s-o spun pe aia dreaptă, nu farfuria de mâncare este problema care ne apasă pe noi, femeile, în relațiile pe care le dezvoltăm cu bărbații mămoși, ci gândirea imatură a bărbaților mămoși. Bărbatul mămos este imatur și narcisist. Pe lângă faptul că are impresia că el este buricul pământului, că lui i se cuvine totul și că nu trebuie facă nimic excepțional pentru a primi totul pe tavă, crede că indiferent de greșelile pe care le va face, va fi iertat.

De ce este iertat? Pentru că mama își iartă copilul oricât de obraznic ar fi. Răsfățat din fire, bărbatul mămos nu doar că nu-și respectă femeia și nu poate să empatizeze cu ea, nu este în stare să-i înțeleagă sentimentele și nu va putea să ofere acea firească reciprocitate care trebuie să existe într-o relație dintre un bărbat și o femeie.

Pentru bărbatul mămos satisfacerea nevoilor și dorințelor lui sunt cele mai importante aspecte într-o relație. Indiferent de ce natură ar fi relația respectivă, el este egoistul-șef. I se cuvine totul. El este pe primul plan, timpul lui este cel mai prețios, iar sentimentele lui sunt cele care contează cel mai mult. Bărbatul mămos nu vede mai departe de propria persoană.

Să ai o relație cu un astfel de bărbat, este ca și cum ai avea o relație cu toată familia lui. Mama intră la pachet în toată ecuația și să te ferească Dumnezeu să nu-i îngrijești puișorul așa cum trebuie. Să nu-l superi, să nu-i nesocotești deciziile, să nu te cerți cu el, să nu-i faci reproșuri, să nu-l pui să facă lucruri pe care nu dorește să le îndeplinească, să nu-l tulburi, să nu-l freci, să nu-l fuți mai mult decât duce, altfel se va supăra și imediat va pleca la mama lui – cea care îi va justifica, ierta și ridica în slăvi toate tâmpeniile.

Concluzia zilei: nu mai pot cu bărbații mămoși. Nu-s de mine! Îmi iau jucăriile și plec! :)))

 

Când se despart oamenii…

Ce-mi place când se despart oamenii. Când se despart oamenii și nu mai au nimic de pierdut, se transformă în neoameni, în haite, în niște arătări care nu seamănă nici în clin și nici în mânecă cu cei care erau odată. Mi-e scârbă

Dintr-o dată bărbații devin niște nemernici, obsedați, nebuni, psihopați, screlozați, scârbe și așa mai departe. Iar doamnele, care cândva erau doamne, devin curve, puturoase, jegoase și așa mai departe. Așa vorbim despre foștii parteneri, ca despre niște gunoaie. Ideea e gunoaiele se îngroapă, nu se dezgroapă. Dacă răscolești gunoiul pute!

Cel mai dureros este atunci când se produce ruptura și foștii parteneri ajung să se bălăcărească ca la ușa cortului. Oamenii, când nu mai au nimic de pierdut devin mai răi decât dracii. Se dezumanizează complet și se transformă într-un soi de demoni capabili să spună și să facă orice pentru a-i răni pe ceilalți. Înfierbântați de nervi, de durere, de neputință sau din cauza vinovăției, ajungem să facem și să spunem niște lucruri pe care în mod normal nu le-am fi spus vreodată.

Și eu mă dezbrac de caracter! Și de mine mi-e la fel de scârbă așa cum îmi este de cei pe care îl blamez acum. Nu îi judec, știu cum este să-ți clocotească sângele în vene, să ți se întunece mintea și să ți se ia vălul de pe ochi. Știu cum este, am trăit starea de multe ori și mereu îmi dau voie să mă manifest însă, greșesc. Și la fel de tare greșești și tu atunci când ajungi să-ți târăști fostul partener prin mocirlă doar pentru a te răzbuna sau pentru a-ți elibera sufletul de durerile și frustrările pe care le-ai acumulat în timpul relației.

Dacă el a fost un nemernic, proastă ai fost tu pentru că l-ai acceptat așa. Îl vedeai, erai conștientă de cine este el și totuși te mințeai și-ți spuneai că poate se va schimba. Nu-l mai terfeli pentru că de fapt te terfelești pe tine și propriile-ți alegere. L-ai ales, ai fost cu el, ai murit cu el de gât?! Acceptă-ți trecutul și trăiește-ți prezentul cu demnitate!

Dacă ea a fost o curvă și o javră de muiere, bou ai fost tu pentru că ai acceptat-o așa. O vedeai că nu-ți merită iubirea, simțeai că-i umblă fundul sau mintea prin alte părți și totuși alegeai să închizi ochii. Nu o mai jigni pentru că o jignești degeaba. Suntem singurii responsabili pentru alegerile noastre. Fiecare dintre noi suntem răspunzători pentru faptele noastre și pentru alegerile noastre.

Dar e al dracului de greu să te stăpânești, să îți muști buzele și să nu-l faci cu ou și cu oțet. Este al naibii de greu să-ți stăpânești furia și pornirile distructive și auto-distructive atunci când suferi și tot ce ți-ai dori este să-l vezi terminat, una cu pământul. Este greu dar dacă îți asculți mereu instinctele întunecate, dacă reacționezi mereu violent unde ajungi?! Cine mai ești?!

A trebuit…

Acest articol a fost scris pe 3 august 2015. Soldățel brav! Nu prea mă caracterizează acest gen de sentimente bune și pașnice! Și totuși acest articol mi-e drag!

A trebuit să mă culc cu tine, să te dezbrac de haine, de orgoliul și de teamă, ca să îmi dau seama cine ești tu cu adevărat și că niciodată, dar niciodată, nu voi mai avea ocazia de a mă întâlni din nou cu adevăratul Tu. Tu, cel pe care l-am iubit în acea noapte târzie, același pe care l-am cunoscut cu mulți ani în urmă, cel pe care mi l-ai refuzat cu toată ființa și pe care nu mi-l vei mai arăta niciodată. Vulnerabil, frumos, afectuos, bun, iubitor.

Între timp te-ai schimbat. Însă eu fusesem îndrăgostită de cel care erai odată, nu de scutul impenetrabil după care te-ai ascuns și nici de bărbatul plin de ranchiună, nemilos și netolerant în care te-ai transformat pentru mine. Ai revărsat toată furia anilor asupra mea. Sper că ți-ai ușurat sufletul. Prin mine te-ai răzbunat pentru toată suferința care ți-a fost princinuită în trecut. Nu eu am fost cauza durerii tale, dar eu am fost calea prin care ai reușit să scapi măcar de o parte din greutatea ei.

Astăzi te plâng. Plâng bărbatul de acum mulți ani. Cel care i-a luat locul nu ești tu. Ești de nerecunoscut. Cel care i-a luat locul nu îmi aparține. Nu mi-a aparținut niciodată. M-am încăpățânat să cred în tine, în frumusețea ta de odinioară, în capacitatea ta de a iubi dincolo de orice limită, îngrădire, neajuns, suferință. Vedeam adevărul, dar credeam că e doar o mască a ta pe care o porți ca să nu-ți arați slăbiciunile. Credeam că în esență ești același de demult. Credeam că în timp vei renunța să te mai prefaci implacabil. Dar de fapt, nu aveam nicio șansă să te îmblânzesc. Târziu mi-am dat seama.

Am fost oarbă, dar nu regret nimic. În acea noapte ai fost al meu, ai fost tu, cel pe care am ajuns să-l iubesc din toată inima deși, fie vorba între noi, nu mi-am dorit. Am știut mereu că nu fac bine, că alunec pe o pantă periculoasă, că drumul acela are un singur sens, unul în care aveam să mă pierd. Nu trebuia să aștept nimic de la tine. Mereu am fost suportul tău. Când am încetat să mai fiu, mi-ai aruncat iluzia la câini și ai privit impasibil, aproape în bătaie de joc, de parcă erai mândru de ceea ce făcuseși. Pentru prima dată reușiseși să-ți calci pe inimă, rănind cu asprime prima inimă de femeie. Până la urmă mi-ai furat „ceasul”, știi despre ce vorbesc. Și uite cum fără să realizăm, am fost prima în multe privințe. Asta n-o poți schimba nici măcar tu.

Am investit într-o iluzie dar iluzia pe care mi-ai vândut-o gratuit, are și o parte bună – te-a făcut mai puternic și știu că ești mai puternic. În sfârșit te-ai decis să o iei de la zero, pe un alt drum, și te-ai lepădat de trecut. De trecutul acela după care ai suferit atât de mulți ani.

Dar ține minte, chiar dacă trecutul îți mai apare în minte, știm amândoi că nu-ți poți opri gândurile, ai făcut bine că ai tăiat răul de la rădăcină. Răul cu mine, răul cu ea poate acum îți va fi mult mai bine cu o nouă ea. Și chiar dacă noua ea nu se dovedește a fi cea mai potrivită ea pentru tine, să nu disperi, într-o zi o să apară adevărata ea, cea născută pentru tine.

N-am fost niciodată într-o relație în adevăratul sens al cuvântului. Dar cine ne poate lua intimitatea, confesiunile și încrederea pe care ne-am acordat-o?! Nimeni! A fost mai real decât am vrut să credem. Am avut o relație de tranziție, ce-i drept. Împreună, tu și eu, te-am purtat fără să ne dăm seama către dorința ta de a iubi din nou. N-am fost eu cea pe care s-o iubești. Dar ce mai contează?! Nu-ți port ranchiună. Am știut. Mi-am asumat, chiar dacă în ultima clipă te-aș fi omorât din cauza a tot. Totuși trebuie să recunosc, de la mine ai plecat știind că nu mă poți iubi, dar că ești capabil să iubești pe altcineva.

O să iubești! Ascultă-mă, o să iubești din nou! Și o să fii fericit! Gândul ăsta îmi dă putere să cred că nu am eșuat în totalitate cu tine. Eșecul meu, eșecul nostru, ruinarea relației noastre, tipul de relație pe care oamenii nu o au nici într-o mie de ani, te-au făcut să-ți dai seama mai bine ce îți dorești. N-ai vrut să fii cu mine, dar am născut în tine dorința de a fi totuși cu cineva. Sper ca cea care mi-a urmat să te prețuiască. Habar n-are ea ce eforturi supraomenești faci.

Noi doi n-am pierdut vremea, noi doi te-am ajutat pe tine. Noi doi te-am făcut să nu-ți mai fie de ajuns liniștea singurătății. Noi doi și amintirile, alea frumoase și cele pe care am vrea să ni le ștergem din memorie, pentru că ne-am arătat fețele monstruoase și am sărit unul la gâtul celuilalt, sunt startul unui viitor promițător pentru tine.

Dă-i înainte, dragul meu prieten de care m-am îndrăgostit fără să-mi doresc, mergi înainte cu toată încrederea și o să-ți fie bine. Golul o să dispară. Golul va fi umplut de o femeie care chiar te va merita. Și eu te-am meritat, dar rolul meu n-a fost să mă iubești, nu de asta ne-am regăsit, ci pentru a te înălța puțin spre lumină, pentru ca mai apoi să alergi tu spre ea, lăsându-mă în urmă.

Și nu, să nu crezi că sunt bună. Nu sunt. Azi nu îți arat niciun gest de noblețe. Când a fost vremea, dacă aș fi putut, ți-aș fi furat voința și te-aș fi făcut să-ți pierzi mințile după mine. Atât de mult te-am vrut. Te-am iubit nebunește, obsesiv. Ți-ai dat seama. Aveai dreptate că îți semăn. Negam și știai că mint. Dar mai știi foarte bine și că obsesia se naște din repingere. N-am scuză, dar nici nu-mi caut scuze. Așa a trebuit să se întâmple, nu există învingători și învinși, nici vinovați și nevinovați. Oare o să putem uita vreodată noaptea aia?!

Sper să mă eliberez curând de tine. Și mai sper ca peste câțiva ani să ne regăsim din nou, așa cum am făcut-o mereu, și să-mi spui că ești fericit, împlinit și căsătorit. Așa îți văd eu viitorul și știi că întotdeauna prezicerile mele legat de tine s-au adeverit.

Rămâi cu bine,

Cea care nu-ți mai e prietenă.

Unde duce disperarea femeilor?

Unde duce disperarea femeilor?

Am ajuns să-mi pun și această întrebare – unde duce disperarea femeilor? Simt nevoia să despic firul în patru, însă știind că nimeni nu are răbdare să citească „romane”, o să îmi spun părerea scurt și la obiect.

Ne îndrăgostim, ajungem să iubim și când colo, ceva nu merge bine. Ce constatare!!! Wow!!! Sunt ironică, bineînțeles. Într-o lume în care totul este nesigur și ispitele sunt la tot pasul, din ce în ce mai puține relații funcționează! Este mai mult decât evident.

Atunci intră în scenă disperarea femeilor, când simt că lucrurile nu se desfășoară așa cum și-ar dori ele. Femeile simt întotdeauna când ceva nu este în regulă sau când se apropie sfârșitul! Bărbați sau femei, suntem oameni, avem dorințe și nevoi diferite. Foarte rar într-un cuplu dorințele și nevoile sunt aceleași. Atunci încep problemele, când diferențele dintre parteneri încep să se bată cap în cap. În disperarea lor, femeile cred că pot să dreagă busuiocul prin tot felul de acțiuni sau tertipuri. Toate acestea sunt inutile de cele mai multe ori.

Unde duce disperarea femeilor? Disperarea adoarme rațiunea și atunci femeile încep să comită greșeli. Greșeală după greșeală, se crează un cerc viciuos și uneori toxic, din care nici cea mai rațională femeie nu-și poate găsi scăparea. Ce e de făcut? Cele inteligente și curajoase taie răul de la rădăcină. Cele slabe, persistă în prostie crezând că vor reuși să salveze relația. Avem însă o singură certitudine, disperarea ne pervertește, ne înrăiește, compromite relația și distruge ceea ce a fost cândva frumos și bun, atât în noi, cât și în legătura cu partenerul. Disperarea duce la gesturi necugetate, la promiscuitate, la compromisuri care nu fac altceva decât să omoare personalitatea femeii de care el, cândva, s-a îndrăgostit cu toată ființa.

Cu toate acestea, foarte puține femei sunt în stare să-și domine disperarea. Foarte puține sunt în stare să gândească lucid, dar și mai puține reușesc să-și restabilizeze poziția în raport cu celălalt. Când o relație nu mai funcționează, disperarea și greșelile pun capăt și celei mai solide legături. În astfel de momente nu mai contează nici binele din trecut și nici planurile de viitor. Tot ce se simte este prezentul apăsător.

Morala – Nu rata lecția disperării, memorează întâmplările cu toată ființa și învață din ele! Doar astfel viitoarea relație ar putea fi mai bună!

Mezzodisponibilă sau indisponibilă?

Mezzodisponibilă sau indisponibilă?

00:14. Aseară. „Pune și tu o poză cu tine la profil. The end nu te reprezintă!”

Uitasem cu desăvârșire că pe whatsapp îmi pusesem poza „the end” și statusul mezzodisponibilă de nu știu câte luni. The end a luat naștere, așa, ca o răzvrătire. În mintea mea poza semnifica sfârșitul unei etape. Când am pus fotografia eram hotărâtă să termin cu Dama cea optimistă, iubitoare, credulă, veselă, nebună, impulsivă, curajoasă, declarativă, darnică, etc.. Voiam să învăț să acționez contrar inimii mele. De fiecare dată am făcut ce-am simțit și mereu am avut de pierdut.

Așa ce mă săturasem de mine slabă, proastă și declarativă încât mi-am dorit cu tot dinadinsul să mă schimb radical. Să ajung la o versiune a mea mai sănătoasă din punct de vedere emoțional. Să fiu mai a dracului, mai fermă, mai miserupistă, mai ancorată în realitate. Pe principiul: „dă-te-n mă-ta de scârbă, s-a terminat”, voiam să mă eliberez de mine însămi! Dar nu prea știu să fiu rea și e clar că nu vreau, nu pot și nici nu știu să trăiesc în întuneric, tocmai de aceea the end nu mă reprezintă.

Și uite așa, aseară, am ajuns să îmi pun, pentru prima dată de când utilizez whatsapp-ul, o fotografie cu mine. Cu toate acestea, sunt „mezzodisponibilă” de când mă știu și am senzația că devin din ce în ce mai indisponibilă. Nu mai pot cu dragostea asta. Când aud că X e fericită cu Y pentru că o iubește, o respectă, nu o minte și nici nu o înșală, se strâduiește, iar relația lor este perfectă, mi se zbârlește părul în cap. Pe bune?! De când cu zânismele astea, am ajuns să cred că-s mai defectă decât aveam impresia.

Adevărul este că oamenilor le plac iluziile. Și își trăiesc iluziile până când lumea perfectă face poc, iar oamenii se trezesc dintr-o dată în mijlocul unei realități crunte. Naiba să-i pieptene pe intrușii care strică relațiile fără cusur. Bineînțeles că sunt ironică. Nu cred în perfecțiune. Nu cred că există relație perfectă și mai cred că orice legătură are câte o chichiță, câte o fisură. În orice relație există secrete, mici sau mari. Un sâmbure de mizerie se ascunde în orice legătură. Și nu cred aceste lucruri pentru că obișnuiesc eu să mint, să înșel sau să mă dăruiesc pe jumătate, ci pentru că suntem oameni, iar noi, oamenii, suntem plămădiți din bine și rău, din lumină și întuneric, din calități și defecte.

Ultimele 2 săptămâni mi le-am petrecut în cenzură. Am fost martora unei relații „perfecte” și iarăși am ajuns la concluzia că eu nu sunt făcută pentru măritiș. Nu știu să tac, nu pot să închid ochii, nu vreau să mă abțin și nu pot sub nicio formă să accept niște compromisuri doar pentru că mi-e frică de singurătate sau pentru că X mă fute bine și nu mă îndur de el.

Ce mă fac cu mine? Sau cum ar spune Devill și Roxy, ce dracului caut eu în viața mea? :))))

P.S. Am revenit! Mi-era dor să scriu! <3

Cât de cârpă poți să fii?!

Dur titlul – cât de cârpă poți să fii – nu-i așa?! Ei bine, ești o femeie cârpă dacă dai voie bărbatului să te trateze ca pe o haină veche. Îți asumi rolul de femeie cârpă atunci când te face de rușine public, când te înjură public sau în particular; când te înșală fără să mai ascundă acest lucru; când te lovește sau pur și simplu, când se comportă cu tine ca și cum ai fi un cățel, adică îți dă dragoste cu lingurița și afecțiune cât să nu-ți pierzi interesul. Nicio femeie nu ar trebui să accepte un astfel de „tratament”. Dacă bărbații au orgoliu și mândrie și TU ar trebui să ai stimă și respect de sine. Nu accepta așa ceva, indiferent cât de mult l-ai iubi.

Aia nu e iubire atunci când zi de zi îți subminează sinele și te face să te simți un nimic. Tu NU ești un NIMIC! Meriți respectul cuvenit. Meriți să fii tratată cu blândețe, considerație, dragoste și așa mai departe. Dacă într-o relație nu există respect și o comunicare decentă, atunci aceea nu mai este o relație. Clar nu! Ești făcută curvă, ți se reproșează vrute și nevrute sub motivul geloziei; ești proastă pentru că nu îl înțelegi; nu ești bună de nimic, pentru că nu ești în stare să-i ghicești poftele; ceri voie ca să ieși în oraș cu prietenii, pentru că amicii nu îl plac pe el sau el nu-i place pe ei; îți impune să-ți vizitezi mai rar mama, pentru că ea se bagă în relația voastră. Limitele, reproșurile și jignirile sunt la ordinea zilei. Atunci de ce mai stai cu el? Ce te orbește atât de tare încât să rămâi tot acolo?

Ți-a spălat creierul și prin urmare ești o cârpă! Dar stai liniștită, într-o zi, oricât de uzată ar fi cârpa, oricât de ruptă, de murdară și de găurită ar fi ea, dacă o speli, o bagi puțin la clor și o clătești cu balsam, s-ar putea ca zdreanța să-și recapete strălucirea de odinioară. Deșteaptă-te, femeie! Nu, n-am de gând să-ți recit imnul! Doar te provoc să renunți la a mai fi găina călcată și bătută de „cocoș”. Leapădă-te de gândirea îngustă și renunță să mai crezi – mă iubește, dar așa e el, nu se poate schimba! Ba se poate schimba! Problema este că nu vrea, iar tu continui să-i permiți orice, fiind EXTREM de sigură că te iubește, dar așa e el – puternic – al naibii să fie el!

Fii o cârpă în continuare, iar el o să șteargă cu tine pe jos până când o să apară o femeie ADEVĂRATĂ. O femeie care să îl provoace și care să îi stârnească ACEL interes și ACEA curiozitate pe care tu, îndobitocită fiind, nu mai poți să le trezești în el. Bărbații așteaptă să fie puși la respect! N-ai crede, nu-i așa?! Eh, mai învață! Ca să te respecte, trebuie să te faci respectată! O femeie adevărată își cunoaște locul și știe să și-l câștige într-o relație. Fiind cârpă, nu faci altceva decât să grăbești sfârșitul relației. Un bărbat inteligent nu înjosește, iar o femeie deșteaptă, care se prețuiește, nu acceptă să fie înjosită și umilită. Oricât de mult l-ai iubi și oricât de bine ar face sex (nu dragoste!), ca să nu spun, oricât de bine te-ar fute, TREBUIE să fii femeie, nu cârpă!